Una din cele mai comune acuzatii la adresa catolicilor (si ortodocsilor) din partea fratilor evanghelici este aceea ca prin titlul de “parinte” dat preotilor se incalca porunca data de Hristos in Matei 23: 9
Si “Tata” (patera, in original, de la patros) sa nu numiti pe nimeni pe pamant; pentru ca Unul singur este Tatal vostru: Acela care este in ceruri.
Tot la aceasta categorie ar intra si titlul de “papa” dat patriarhilor de Roma (catolic) si de Alexandria (copt).
Potrivit acestei acuzatii catolicii, care adauga datini omenesti la Cuvantul pur al lui Dumnezeu, desconsidera Scriptura si nu iau aminte la porunca clara data de Mantuitor. Trebuie spus din capul locului ca, intr-adevar, dupa cum bine se stie, noi catolicii ne adresam preotilor nostri cu apelativul de “parinte” si nu avem nici o retinere sa facem asta. Sa insemne asta, oare, ca noi desconsideram o porunca atat de clara data de Isus in Scriptura ?
Ca in toate cazurile, obiceiul catolic de care discutam acum si care pare unora ca ar contraveni Scripturii, este in deplina armonie cu Scriptura. Este adevarat, insa, ca nu se gaseste in armonie cu anumite interpretari trunchiate ale Scripturii. Atunci cand un verset este scos din contextul general al pasajului din care face parte, sau din contextul mai larg al Scripturii si izolat de alte versete ca sa fie interpretat izolat si absolutizat se poate ajunge la situati absurde de genul celeia de fata. Nu intamplator am numit aceasta acuzatie absurda. Daca ea ar fi adevarata am ajunge la niste contradictii in textul Scripturii din care nu am mai putea iesi.
Potrivit exegezei evanghelice acest verset interzice crestinilor sa-si numeasca liderii spirituali “tata” sau “parinte”, sau ceva similar. Prima problema cu aceasta exegeza este ca textul, daca este sa fie interpretat maximalist, nu face nici o distinctie intre lideri spirituali si parinti dupa sange. Daca este sa aplicam cat mai literal porunca Mantuitorului, ar trebui sa nu numim “tata” nici macar propriul parinte genetic, din moment ce si el este “cineva pe pamant”, deci intra sub incidenta poruncii. Intrebarea, deci, nu este daca aplicam literal sau nu porunca, pentru ca este clar ca nu poate fi vorba de o porunca literala, de a nu ne adresa cu un apelativul “tata” sau unul echivalent, vre-unui muritor. Pavel, in Epistola catre Efeseni reia porunca privind cinstirea parintilor, si precizeaza ca este prima dintre porunci insotita de o fagaduinta. Deci nu poate fi vorba de parinti genetici.
Sa fie vorba atunci de lideri spirituali, precum preoti, papi etc., asa cum sustin evanghelicii? Scriptura ne interzice o astfel de interpretare. Iata cateva versete din Noul Testament in care conducatori religiosi, atat ai Vechiului, cat si ai Noului Legamant, sunt numiti cu acelasi apelativ pe care Isus il interzice in Matei 23: 9 :
Fapte 7: 2
Stefan a raspuns: “Fratilor si parintilor (pateres) ascultati! Dumnezeul slavei s-a aratat parintelui nostru Avraam (…).”
Iacov 2: 21
Avraam, parintele (pater) nostru…
1 Ioan 2: 13
Va scriu parintilor (pateres)
1 Cor. 4: 15
Caci chiar daca ati avea zece mii de invatatori in Hristos, totusi n-aveti mai multi parinti (pateras); pentru ca eu v-am nascut in Hristos Isus, prin Evanghelie.
Iata, deci, ca insasi Scriptura ne da exemple in care conducatorii religiosi, sau liderii spirituali crestini sunt numiti “parinti”. Pavel se autointituleaza astfel, sub inspiratia Duhului Sfant. Deci, orice ar insemna porunca respectiva, nu poate insemna interzicerea folosirii apelativului de “parinte” sau “tata” cu referire la preoti si alti condcatori religiosi. Dar ce spune Isus acolo, daca nu asta ? Nu sunt cuvintele Lui clare ? Cuvintele sale sunt cat se poate de clare, doar ca trebuie puse in contextul corect. Cand discutam problema paternitatii, fie spirituale fie fizice exista un pasaj in Noul Testament pe care este obligatoriu sa-l luam ca punct de reper, pentru ca descrie tocmai ce inseamna paternitatea legitima, de unde putem deduce ce este paternitatea ilegitima. Este vorba de Efeseni 3: 14, 15 care in versiunea Cornilescu este, din pacate, prost tradus.
14. (…) imi plec genunchii inaintea Tatalui (patera) Domnului nostru Isus Hristos, 15. din care isi trage numele orice familie (pasa patria – orice paternitate) in ceruri si pe pamant,
Iata si textul grec, original, al versetului 15, si sensul propriu al cuvintelor lui Pavel
ek ou pasa patria (…) = de la care provine/din care iese/ de la care isi trage originea – orice paternitate/intreaga paternitate/toata paternitatea (…).
In lumina acestui verset putem vedea ca Dumnezeu este Tata in sens primar, ca sa zicem asa, iar toti ceilalti tati sunt ceea ce sunt in virtutea participarii la paternitatea divina, indiferent ca este vorba de parinti de ordin spiritual sau fizic. Episcopii catolici (ca si cei ortodocsi si cei din Bisericile Orientale) fiind urmasii apostolilor, de la care si-au primit autoritatea printr-un lant neintrerupt de hirotonisiri, sunt urmasii acestora si impreuna cu prezbiberii (preotii) lor merita apelativul de “parinte” sau ceva echivalent.
