Doctrina catolica a jertfei euharistice – raspuns obiectiilor aduse de fratii (neo)protestanti


Alte articole dedicate unor invataturi specific catolice: Purgatoriul – o evaluare biblica, Tu esti Petru si pe aceasta Piatra… (Matei 16:18), Petru pregatit de Isus pentru misiunea sa, Capul Bisericii: Hristos sau papa de la Roma?, Sa nu iti faci chip cioplitMijlocirea sfintilor, Nascut din nou – prin botez si bonus: Se afla protestantii de astazi sub anatema Conciliului Tridentin?

+ + +

Eucharistia are un rol comparabil in viata Bisericii Catolice cu cea a Bibliei in confesiunile iesite din Reforma. Este adevarat, insa, ca nu indeplineste acelasi rol pentru catolici pe care Biblia il indeplineste pentru protestantii istorici si pentru evanghelici. Insa Eucharistia este centrul pivotal al intregii doctrine si inchinari catolice, in acelasi fel in care Biblia este punctul de referinta al intregii doctrine si inchinari protestante. Acesta este principalul motiv pentru care Biserica Catolica, in ciuda vesnicelor dezbateri doctrinare ce au loc in sanul ei, isi pastreaza unitatea – inradacinata in Eucharistie – in timp ce confesiunile iesite din Reforma Protestanta se faramiteaza in mod continuu, fara nici un fel de unitate doctrinara, chiar in puncte esentiale, privind Sfanta Treime, Botezul, sensul Predestinarii, sau chiar inspiratia Scripturii. Pe scurt, se poate spune ca daca cineva doreste sa abordeze catolicismul trebuie sa o faca pornind de la Eucharistie, la fel cum cel ce doreste sa abordeze protestantismul trebuie sa o faca pornind de la Scriptura. Biserica Catolica se revendica de la Eucharistie asa cum protestantismul se revendica de la Scriptura. Conciliul Vatican II o numeste pe buna dreptate „izvor si apogeu al intregii vieti crestine” (Lumen Gentium, 11 ; vezi si Catehismul Bisericii Catolice, 1324)

Catolicii cred si marturisesc, in privinta acestui articol de credinta, ca Liturghia (Missa) este un sacrificiu real (jertfa eucharistica) identic atat cu Sacrificiul de pe Golgota, ce a avut loc o singura data, cat si cu Sacrificiul continuu din Cer. De asemenea, catolicii cred ca in timpul Liturghiei painea si vinul, care sunt aduse ca ofranda lui Dumnezeu, sunt transformate de Hristos, prin intermediul preotului, in Trupul si Sangele Sau, cu care ne hraneste spiritual si ne aduna intr-o comuniune, transformandu-ne in Biserica. Astfel, Biserica Catolica renaste cu fiecare Sacrificiu Eucharistic si se mentine numai prin acesta.

Tot ceea ce se gaseste in Biserica Catolica, ierarhie eclesiastica, ceremonii, doctrine, practici etc., izvorasc in ultima instanta din Eucharistie si tintesc tot spre Eucharistie, iar fara aceasta nu isi gasesc rostul. Eucharistia fiind principalul mod prin care Dumnezeu vine la noi, adica principalul mod prin care isi ofera Harul (respectiv pe El insusi), in absenta Eucharistiei Biserica inceteaza sa fie Biserica. Importanta ei pur si simplu nu poate fi supraestimata.

Este firesc, deci, sa ne asteptam ca atacurile la adresa ei sa fie numeroase. Ceea ce nu ar fi de asteptat, insa este ca aceste atacuri sa fie ata de rautaciose si pline de ignorant ape cat sunt de obicei. In ce ma priveste, daca simt nevoia sa imi intaresc credinta intr-un punct sau altul este suficient sa citesc cateva pagini dintr-un autor anti-catolic, sa vad ce imprecise sunt argumentele contrare, ca sa imi treaca orice urma de dubiu asupra corectitudinii doctrinei catolice. Iata niste exemple de astfel de argumente impotriva Eucharistiei, extrase din faimoasa lucrare intitulata Roman Catholicism al calvinistului Loraine Boettner (disponibila online aici si, alaturi de alte lucrari ale sale, aici; traducerea din lb. engl. imi apartine).

“Biserica Romana sustine ca Liturghia este o continuare a sacrificiului lui Hristos de pe Calvar, ca este, in realitate, o re-crucificare a Domnului nostru din nou si din nou, intr-un mod nesangeros. De asemenea, sustine ca acest sacrificiu este la fel de eficace, pentru a sterge pacatele, precum cel de pe Calvar. Hristos este, chipurile, oferit ca sacrificiu ori de cate ori este celebrata missa; adica in fiecare zi, in mii de biserici romano-catolice din toata lumea. Prin urmare, Liturghia nu este o pomenire, ci un ritual in care painea si vinul sunt transformate in carnea si sangele lui Hristos, care apoi sunt oferite drept un sacrificiu adevarat. Singura diferenta consta in felul in care cele doua sunt facute. Deci Roma pretinde sa continuie o lucrare despre care Scripturile spun ca a fost implinita acum doua mii de ani.”

Dupa o atat de defectuoasa prezentare a pozitiei catolice nu ii este deloc greu autorului sa arda cu foc omul de paie astfel intocmit. Dar asta nu e tot:

“Este necesar sa ne distantam energic de o astfel de pretinsa jertfa. Nu o putem privi altfel decat ca deceptie, o batjocura si o abominatie in fata lui Dumnezeu. Asa zisa jertfa din Liturghie cu siguranta nu este identica cu cea de pe Calvar, indiferent ce spun preotii. In Liturghie nu e prezent Hristos cu adevarat, nu exista suferinta si nici varsare de sange. Ori, o jertfa este ineficace fara sange. Autorul Epistolei catre Evrei ne spune ca  «fara varsare de sange nu este iertare» de pacate (9: 22); iar Ioan spune «sangele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curateste de orice pacat»  (1 Ioan 1: 7). Din moment ce se admite ca la Liturghie nu exista sange, pur si simplu nu poate fi o jertfa pentru pacate.

In Noul Testament randuiala Cinei Domnului este mereu prezentata drept un sacrament, niciodata ca jertfa. In plus, potrivit legii levitice jertfa pentru pacat nu trebuia mancata niciodata, si orice consumare a sangelui, chiar si sange de animal, cu atat mai mult sange uman, era strict interzisa. Faptul ca la Cina Domnului elementele sunt mancate este o dovada in sine ca nu a avut nicicand menirea de a fi un sacrificiu.”

Insa afirmatiile cele mai abracadabrante privint Liturghia cred ca sunt, totusi, cele legate de presupusa sa istorie, pe care Boettner o descrie astfel intru luminarea noastra:

“Avand in vedere locul important pe care Liturghia o are in zilele noastre in Biserica Romana, este interesant sa vedem ca era necunoascuta in biserica primara, ca a fost propusa pentru prima data de calugarul benedictin Radbertus in secolul al IX-lea si ca nu a devenit parte integranta a doctrinei romane in mod oficial decat dupa ce a fost declarata ca atare de catre Conciliul Lateran din 1215, sub directia papei Inocentiu III. A fost reafirmata de catre Conciliul Tridentin, in 1545. Transsubstantierea nu este mentionata in Crezul Apostolic sau in Crezul Niceean sau al lui Atanasie. Prima sa mentionare intr-un crez este de catre papa Pius IV, in anul 1564.”

Faptul ca o astfel de maculatura a putut castiga trecerea pe care o are in unele cercuri evanghelice spune multe despre respectivele cercuri. Insa cred ca este vorba de ceva mai mult aici. Este adevarat ca noi catolicii nu am fost niciodata foarte preocupati, cu cateva exceptii remarcabile, sa ne facem intelesi de catre evanghelici. Ignoranta lor se datoreaza si acestei slabiciuni a noastre. Desi ignoranta nu scuza calomnia.

Ar trebui spus din capul locului ca Jertfa Eucharistica nu este alta decat cea de pe Calvar si din Cer. Aceste trei Jertfe sunt una si aceeasi, de aceea nu se poate pune problema re-crucificari, sau re-jertfirii mantuitorului. Scriptura ne spune destul de clar, pentru cei care cunosc fundalul iudaic al ei, ca Jertfa sangeroasa de pe Calvar continua in Cer, unde Fiul mijloceste pentru noi cu Sangele Sau in fata Tatalui. Vom discuta asta pe larg mai jos. In cursul Liturghiei noi urcam la Cer, respectiv pamantul si Cerul se unesc (“Sus inimile” – “Le avem la Domnul”), iar noi participam la acea Jertfa mijlocitoare. In acest sens este Liturghia o Jertfa, si inca una nesangeroasa. Ea nu este o alta Jertfa decat cea a Mantuitorului de pe Calvar. Doar ca niciunde in Scriptura nu se spune ca lucrarea Sa de mantuire, adica Jertfa, s-ar fi incheiat pe Calvar. Asta este ca si cand ai spune despre o jertfa ca se reduce la omorarea victimei. Din contra, Epistola catre Evrei ne spune ceva cu totul diferit. De asemenea, remarca lui Boettner, cum ca jertfele pentru pacate nu erau mancate este corecta. Numai ca atat Evangheliile cat si Pavel in prima Epistola catre Corinteni ne prezinta Jertfa Mantuitorului ca fiind una de paste. Ori jertfa de paste se mananca in mod obligatoriu. Vom discuta si asta pe larg mai jos.

Am pomenit de Epistola catre Evrei pentru ca este una din care Boettner, si multi altii, citeaza spre asi justifica pozitia:

“Autorul Epistolei catre Evrei are multe de spus despre repetarea fara sfarsit si inutilitatea sacrificiilor vechi. El arata ca principala lor valoare era sa simbolizeze si sa arate spre unica jertfa infaptuita de Hristos. “10. Prin aceasta „voie” am fost sfintiti noi, si anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odata pentru totdeauna. 11. Si, pe cand orice preot face slujba in fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleasi jertfe, cari niciodata nu pot sterge pacatele, 12. El, dimpotriva, dupa ce a adus o singura jertfa pentru pacate, S’a asezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, 13. si asteapta de acum ca vrajmasii Lui sa‑I fie facuti asternut al picioarelor Lui. 14. Caci printr’o singura jertfa El a facut desavarsiti pentru totdeauna pe cei ce sunt sfintiti.” (10: 10-14). De aceea, Noul Testament anunta terminarea tuturor sacrificiilor, declarand ca singura noastra jertfa este Hristos, si ca El S-a oferit pe Sine «o data pentru totdeauna», terminand, astfel toate celelalte sacrificii. “

Epistola catre Evrei este importanta, in mod special, pentru intelegerea fundamentelor biblice ale Eucharistiei. Religia Catolica este o religie de origine iudaica si cu puternice radacini semitice. Ea nu poate fi inteleasa corect sau complet decat in lumina originilor sale. Teoriile polemice care doresc sa vada in ea o inventie medievala nu numai ca sunt eronate, dar risca sa il aseze pe cel ce le profeseaza intr-o directie din care nu va mai intelege nimic in cele din urma si intregul catolicism nu i se va parea altceva decat o asamblare stangace de parti ce nu au sens impreuna. Trebuie sa intelegem bine, insa, la ce ne referim prin origini iudaice sau semitice. Asta nu inseamna ca Biserica Catolica a iesit din sinagoga, asa cum multi catolici si necatolici presupun. Radacinile religiei noastre, in doctrinele si practicile ei, se regasesc in cultul Templului de la Ierusalim si a religiei legate de acesta. In Templu trebuie sa ne cautam radacinile si nu in Sinagoga, indiferent cate lucruri bune si folositoare putem invata de la fratii nostrii evrei practicanti de astazi.

1. Epistola catre Evrei si Ziua Ispasirii (Yom Kippur)

In Epistola catre Evrei, sacrificiul lui Hristos ne este prezentat drept un Sacrificiu de Ispasire de felul celui oferit de Yom Kippur. Acest lucru este cu atat mai semnificativ cu cat in rest jertfa sa ne este prezentata ca una de Paste. Cele doua sarbatori au semnificatie diferita, iar jertfele specifice lor au un simbolism diferit, ceea ce inseamna ca Jertfa de pe Golgota cumuleaza simbolismul si semnificatia ambelor. Dintre acestea doua numai Yom Kippur este o jertfa de ispasire, adica una care mantuieste de pacate, cealalta fiind legata de un eveniment in care Domnul a salvat copii lui Israel de un pericol exterior. Dar sa vedem acum desfasurarea jertfei de Yom Kippur, ca sa putem intelege despre ce este vorba in Epistola catre Evrei.

Ziua Ispasirii (Yom Kippur) se celebreaza in ziua in care Moise a primit al doilea set de Table ale Legii, iar israelitii au fost iertati de pacatul savarsit prin ridicarea si adorarea vitelului de aur. Prin urmare, Yom Kippur este, esentialmente, sarbatoarea reinnoirii legamantului cu Dumnezeu si este cea mai mare sarbatoare a calendarului evreiesc. Era singura zi din an cand se intra in Sfanta Sfintelor din Templul de la Ierusalim, iar asta o putea face numai Marele Preot. In Levitic 16 gasim instructiunile date de Dumnezeu pentru aceasta sarbatoare prin care se ispaseau pacatele poporului de peste an si se reinnoia continuu Legamantul Vechi. Marele Preot aducea sangele unor animale sacrificate in Sfanta Sfintelor si stropea Chivotul Legamantului, (sau, in timpul celui de-al doilea Templu, cand Chivotul nu mai era, locul unde acesta fusese), dupa care iesea cu sangele ce fusese sfintit prin faptul ca a fost adus in prezenta lui Dumnezeu in Sfanta Sfintelor si curata prin gesturi simbolice intreg Templul si, prin extensie, intreg Israelul. Inainte de asta, insa, intra in Sfanta Sfintelor ca sa arda tamaie si sa se formeze un nor, ca sa fie protejat si sa nu moara. Dupa ce facuse ispasire cu sange scotea si tamaia din Sfanta Sfintelor, intrand si iesind de acolo, de trei ori in cursul sarbatorii. Intregul ritual era mai complex de cat am descris eu acum, dar nu avem nevoie decat de partile esentiale si de semnificatia lor.

Inca de la inceput, autorul Epistolei catre Evrei ne pune in fata acestei sarbatori cu intregul ei simbolism:

Prin urmare, a trebuit sa Se asemene fratilor Sai in toate lucrurile, ca sa poata fi, in ce priveste legaturile cu Dumnezeu, un mare preot milos si vrednic de incredere, ca sa faca ispasire pentru pacatele norodului. (2 :17)

Insa aceasta ispasire nu este legata de reinnoirea Legamantului Mosaic, pentru ca Isus nu a fost un preot dupa randuiala lui Aaron. Schimbandu-se preotia s-a schimbat si Legamantul (7 : 12). Noul Legamant a fost promulgat prin sangele Mielului oferit de acesta la Cina cea de Taina (Matei 26 : 28) si pe Golgota, asa cum Vechiul Legamant a fost promulgat prin sange (Exod 24 : 8). De aceea, prin Eucharistie noi suntem stransi impreuna si prin Noul Legamant suntem facuti poporul lui Dumnezeu, noul Israel, adica Biserica. Banchetul eucharistic, din timpul Liturghiei, care repeta Cina cea de Taina este identic cu Golgota prin aceasta oferire a Sangelui Mielului prin care se reinnoieste Legamantul dintre noi si Dumnezeu.

Vedem in capitolul 8, versetele 1 si 2 ca Isus a intrat in Sfanta Sfintelor din Templul Ceresc ca Mare Preot ca sa faca ispasire pentru noi. Acest Templu Ceresc este cel dupa al carui model s-a construit Templul de la Ierusalim. Insa nu gasim niciunde in cursul epistolei vreo indicatie despre iesirea Sa, ca sa curete prin sangele Sau, asa cum facea Marele Preot al Legii Vechi. Asta pentru ca iesirea din Sfanta Sfintelor pentru reinnoire intregii Creatii se va face la a Doua Venire. De fapt Parusia pe care o asteptam, adica a Doua Venire a Domnului, este nimic altceva decat incheierea Jertfei de Ispasire inceputa acum 2000 de ani si care continua astazi, fara sa se fi incheiat inca. Acum suntem in acel moment al Sacrificiului de Yom Kippur in care Marele nostru Preot se afla in Sfanta Sfintelor, in fata Tronului lui Dumnezeu Tatal si mijloceste pentru noi oferindu-si propriul Sange.

Este evident, prin urmare, ca Sacrificiul Sau nu s-a incheiat, ci continua. Un sacrificiu nu incepe si se sfarseste prin uciderea animalului, acesta fiind doar unul din momentele necesare ale unui sacrificiu. In acelasi fel, la Golgota nu s-a incheiat Sacrificiul mantuitor. El trebuie sa continue, pentru ca ceea ce ne mantuieste este mijlocirea pentru noi a Fiului cu propriul Sange, iar cand aceasta se va fi incheiat, se va fi sfarsit posibilitatea de a fi mantuit, ceea ce se va intampla la a Doua Venire, cand Domnul, adica noul Adam, va iesi din Sfanta Sfintelor si va reinnoi intreaga Creatie, reinnoind Legamantul originar prin care Dumnezeu a facut lumea.

Acesta este motivul pentru care Mesia nu a transformat din temelii intreaga lume, in mod spectaculos si dintr-o data de la prima sa venire, asa cum se asteptau evreii. Prima data trebuia sa vina Sacrificiul de Ispasire, pentru reinnoirea Legamantului, dupa care putem vorbi de reinnoirea Creatiei la Iesirea din Sfinta Sfintelor cereasca. Primii crestini erau ferm convinsi ca Domnul vine in curand, adica urmeaza sa iasa din Sfanta Sfintelor repede, asa cum si Marele Preot al Vechiului Legamant iesea dupa cateva minute cu sangele sfintit, asteptat fiind cu nerabdare de preoti si israeliti ca sa curete simbolic Templul si intregul Israel. La venirea Domnului Acesta va reinnoi intreaga creatie. Sa-l asteptam si noi cu nerabdare strigand „Maranatha! Vino Doamne Isuse!”

Daca asa stau lucrurile atunci se naste o problema serioasa. Mijlocirea pe care Isus o face pentru noi in Ceruri priveste pacatele noastre, insa nu putem deveni fapturi noi decat la a doua venire cand Creatia va fi reinnoita. Şi totuşi, „cine este in Hristos este o faptura noua”. Cum este posibil acest lucru? Prin Eucharistie, desigur, prin care Domnul vine la noi, desi se afla in Sfanta Sfintelor din Cer, si ne reinnoieste. Eucharistia nu ne sterge pacatele, pentru ca Botezul este chemat sa faca asta, prin care intram in Biserica, tocmai asa cum la intrarea in Templu este nevoie de o spalare rituala prin care israelitul se curata ca sa fie demn de jertfele din Templu. Fiind ca acum exista o singura Jertfa pentru totdeauna, spalarea spre purificare, adica Botezul, se face o singura data. Inainte sa primesti partasie la Jertfa, deci sa intri in Templul Ceresc, trebuie sa te cureti prin apa si Duh, dupa care Eucharistia face din tine o faptura noua, pentru ca este o pre-infaptuire a celei de-a Doua Veniri.

Cert este, insa, ca fara Eucharistie nimeni nu poate deveni faptura noua, chiar daca Domnul mijloceste pentru acesta sau aceasta in Sfanta Sfintelor din Cer, pentru ca reinnoirea vine numai dupa iesirea de acolo si la curatarea cu sange savarsita atunci. Fara Parusia de dinaintea Parusiei, care este Eucharistia, in care Domnul este cu adevarat prezent, am fi condamnati sa ramanem asa cum am fost la nastere, adica sub domnia caderii si a pacatului. Daca Domnul nu este cu adevarat prezent sub speciile painii si vinului, nu avem cum sa devenim fapturi noi pana la Parusie. Este nevoie, deci, ca Eucharistia sa fie cu adevarat Trupul si Sangele Sau. Si fiindca El acum tocmai prezinta o Jertfa in fata Tatalui, mijlocind pentru noi prin Sangele sau varsat pe Golgota, la Liturghie devenim partasi acelui Isus care savarseste Jertfa in Cer. Din acest motiv Liturghia este o jertfa reala, si anume, ea coincide cu Jertfa ce e in plina desfasurare inca in Sfanta Sfintelor din Cer. Insa Jertfa din Cer este aceeasi cu cea de pe Gogota, fiind continuarea acesteia. In acest sens, Jertfa Eucharistica este aceeasi cu cea de pe Golgota. Liturghia nu este o rejertfire a Mielului, pentru ca Jertfa din Sfanta Sfintelor din Cer nu este o rejertfire a Mielului, ci o continuare si implinire a Golgotei.

Inainte de a trece la urmatoarea sectiune sa mai remarcam ceva interesant. In cantarea sa din Deuteronom 32 Moise ne spune urmatorul lucru, in versetul 43:

Neamuri, cantati laudele poporului Lui! Caci Domnul razbuna sangele robilor Sai, El se razbuna impotriva potrivnicilor Sai, si face ispasire pentru tara Lui, pentru poporul Lui.

Ispasire pentru intregul Israel se face de Yom Kippur si o face Marele Preot. Aici, insa, este Domnul, in persoana, care face ispasire. Acest verset are o puternica incarcatura mesianica, implinindu-se in Jertfa Domnului nostru Isus Hristos, dar mai inseamna ceva: jertfa de ispasire comandata de Dumnezeu in Levitic 16 este facuta, de fapt, de El prin intermediul Marelui Preot, asa cum Hristos este prezent in Liturghie nu numai suba forma painii si vinului consacrat, ci si sub forma preotului care consacra. Asa cum de un Yom Kippur celebrat in Templul de la Ierusalim Domnul face ispasire, la Liturghie tot Domnul transforma painea si vinul in Trupul si Sangele Sau.

2. Argumente aduse impotriva Jertfei Eucharistice din Epistola catre Evrei

Exista mai multe pasaje din Epistola catre Evrei ce sunt aduse impotriva doctrinei Jertfei Eucharistice. Inainte sa trecem la dimensiunea paschala a aceleiasi Jertfe, ca sa aprofundam mai bine ce a facut Mantuitorul pentru noi, sa zabovim putin asupra acestor argumente. Potrivit argumentatiei protestante, Liturghia nu poate fi aceeasi jertfa cu Jertfa Mantuitorului, pentru aceasta a fost savarsita o data pentru totdeauna, deci este incheiata si perfecta. Nu mai este necesar sa se adauge la ea si o re-prezentare ca cea din Liturghie. Prin aceasta nu se face altceva decat sa se atenteze la unicitatea si desavarsirea operei mantuitoare a Domnului, continua argumentul.

Am vazut deja mai sus ca Jertfa de Ispasire prin care am fost trasformati in fapturi noi nu s-a incheiat inca. Cand va fi incheiata mantuirea nu va mai fi posibila, pentru ca Mantuitorul si Mijlocitorul nostru nu va mai fi in Sfanta Sfintelor ca sa mijloceasca pentru noi, asa cum este acum. Dar atunci la ce se refera respectivele pasaje? Sa le vedem:

Cap. 5

1. Intr-adevar, orice mare preot luat din mijlocul oamenilor, este pus pentru oameni in lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca sa aduca daruri si jertfe pentru pacate.

Cap.7

23. Mai mult, acolo au for preoti in mare numar, pentru ca moartea ii impiedica sa ramana pururea. 24. Dar El, fiindca ramane in veac“, are o preotie care nu poate trece de la unul la altul. 25. De aceea si poate sa mantuiasca in chip desavarsit pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El, pentru ca traieste pururea ca sa mijloceasca pentru ei. 26. Si tocmai un astfel de mare preot ne trebuia: sfant, nevinovat, fara pata, despartit de pacatosi si inaltat mai presus de ceruri, 27. care n-are nevoie, ca ceilalti mari preoti, sa aduca jertfe in fiecare zi, intai pentru pacatele sale, si apoi pentru pacatele norodului, caci lucrul acesta l-a facut odata pentru totdeauna, cand S-a adus jertfa pe Sine insusi. 28. Intr-adevar, Legea pune mari preoti pe niste oameni supusi slabiciunii; dar cuvantul juramantului, facut dupa ce a fost data Legea, pune pe Fiul, care este desavarsit pentru vesnicie.

Cap. 8

1. Punctul cel mai insemnat al celor spuse este ca avem un Mare Preot, care asezat la dreapta scaunului de domnie al Maririi, in ceruri, 2. ca slujitor al Locului prea sfant (adica Sfanta Sfintelor) si al adevaratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.

 Hristos are o preotie netrecatoare (vesnica) (7:24), iar rostul preotiei este sa se aduca jertfe pentru pacate (5:1). De aici ar rezulta ca daca preotia este vesnica, si jertfele ar trebui sa continue vesnic. Aici intervine diferenta dintre Marii Preoti muritori de pamant si Cel Nemuritor din Ceruri: primi aduc jertfe din nou si din nou, mereu cate o jertfa noua, pe cand Mielul prezinta in fata lui Dumnezeu o jertfa adusa o singura data. Insa aceasta jertfa este adusa o data pentru totdeauna in sensul ca nu va fi inlocuita cu o alta (ca jertfele Legii Vechi). Ea trebuie sa fie continua, ca mijlocirea sa (care este insasi Jertfa Sa, pentru ca mijloceste prin Jertfa Sa) sa se faca pururea (7:25) adica mereu. Daca ar inceta sa se jertfeasca, deducem din text, s-ar incheia si mijlocirea (cele doua sunt unul si acelasi lucru) si noi, care suntem aici dupa 2000 de ani de la Calvar am ramane fara mijlocire. El nu aduce zilnic jertfe (mereu altele) (7:27), pentru ca Jertfa sa este una singura, adusa o singura data. Daca “o data pentru totdeauna” ar insemna ceea ce exegeza protestanta spune ca inseamna, adica finita in timp si incheiata deja, atunci intregul argument al Epistolei catre Evrei cade.

Iata si alte versete chemate in cauza. 

Cap. 9

11. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare si mai desavarsit, care nu este facut de maini, adica nu este din zidirea aceasta ; 12. si a intrat odata pentru totdeauna, in Locul preasfant, nu cu sange de tapi si de vitei (animalele sacrificate de Yom Kippur), ci cu insusi sangele Sau, dupa ce a capatat rascumparare vesnica.

 (…)

24. Caci Hristos n-a intrat intr-un locas de inchinare facut de mana omeneasca, dupa chipul adevaratului locas de inchinare, ci a intrat chiar in cer, ca sa Se infatiseze acum, pentru noi, inaintea lui Dumnezeu. 25. Si nu ca sa Se aduca de mai multe ori jertfa pe Sine insusi, ca marele preot, care intra in fiecare an in Locul prea sfant (Sfanta Sfintelor) cu un sange care nu este al lui; 26. fiindca atunci ar fi trebuit sa patimeasca de mai multe ori de la intemeierea lumii; pe cand acum la sfarsitul veacurilor, S-a aratat o singura data, ca sa stearga pacatul prin jertfa Sa. 27. Si dupa cum oamenilor le este dat sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata, 28. tot asa, Hristos, dupa ce S-a adus jertfa o singura data, ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a adoua oara, nu in vederea pacatului, ca sa aduca mantuirea celor ce-L asteapta.

Este vorba,desigur, de Ziua Ispasirii (Yom Kippur), cand Marele Preot intra in Sfanta Sfintelor din Templul de la Ierusalim, cu o jertfa anuala pentru pacatele poporului si ale sale.

Vedem aici (9:12) ca Mielul nu trebuie sa intre in Sfanta Sfintelor de mai multe ori, pentru ca a intrat o singura data si pentru totdeauna, adica a ramas acolo pe vecie, ca sa mijloceasca prin Jertfa Sa pentru noi. Marele preot intra o data pe an si venea afara. Hristos a intrat o data pentru totdeauna pentru ca nu trebuie sa repete an de an intrarea Sa. De aceea el nu trebuie sa se aduca in fiecare an ca jertfa din nou si din nou, ci a ramas acolo sa mijloceasca pentru noi prin Jertfa Sa (7:25). Evident, daca inceteaza sa se jertfeasca, inceteaza si mijlocirea, mijlocirea Sa fiind de fapt preasfanta Sa Jertfa. Nici din aceste versete nu rezulta ca Jertfa sa ar fi “odata pentru totdeauna” in sensul ca ar fi incheiata si dusa la bun sfarsit. O astfel de concluzie nu se poate trage decat ignorand contextul si mesajul general al Epistolei. Din contra, textul ne spune explicit ca El mai are ceva de facut, si anume sa Se arate a doua oara, iesind din Sfanta Sfintelor, deci Jertfa inca nu s-a incheiat.

Insa legat de acest pasaj ar mai fi un lucru de observat, de care am mai avut ocazia sa pomenesc deja, dar poate merita reluat. Primii crestini il asteptau pe Mantuitor cu nerabdare si convinsi ca se intoarce in curand tocmai pentru ca intelegeau, in lumina sarbatorii de Yom Kippur, ca ceva lipseste inca, si Isus mai are ceva de indeplinit ca misiunea Sa sa se incheie. Cu atat mai mare le-a fost mirarea sa vada ca Domnul intarzie. Si-au dat seama ca asta se intampla numai pentru ca Dumnezeu are mila de oameni si doreste ca sa vina la El cat mai multi. Pentru subiectul nostru, insa, este important sa retinem ca pentru primii crestini nerabdarea legata de a Doua Venire venea tocmai din faptul ca stiau ca ceva mai urmeaza si misiunea Domnului inca nu este dusa la bun sfarsit. Cu timpul insa, acest lucru s-a uitat, iar astazi multora le pare o jignire la adresa Domnului sa spui ca Jertfa Sa nu este incheiata. Insa Scriptura spune altceva.

In toate aceste cazuri, pe care tocmai le-am vazut, expresia “odata pentru totdeauna” nu inseamna nimic altceva, decat ca Jertfa Mantuitorului nu va fi inlocuita cu o alta jertfa, asa cum jertfele Legii Vechi au fost inlocuite cu aceasta Jertfa. Ii invit pe cititori sa verifice si versetele 10, 12 si 14 din capitolul 10 al acestei Epistole, unde avem de-a face cu acelasi lucru.

Argumentele aduse din Epistola catre Evrei impotriva Jertfei Eucharistice nu rezista unei exegeze atente a textului. Ca in toate celelalte ocazii cand se aduce Scriptura impotriva unei invataturi a Bisericii Catolice, respectiva invatatura nu contrazice Scriptura ci numai o intepretare (eronata) a acesteia.

Dar nu spune, oare, Isus pe cruce, inainte sa moara, “S-a ispravit” (Ioan 19: 30)? De ce mai este nevoie sa se repete Jertfa si de ce mai este nevoie sa se reinnoiasca Legamantul daca “s-a ispravit.” Acesta este un alt argument, similar cu precedentele, care se aduce impotriva doctrinei eucharistice. E suficient sa luam aminte ca indiferent despre ce este vorba, Isus nu se poate referi aici la lucrarea de mantuire ca fiind “ispravita”, din moment ce nu a inviat, nu s-a ridicat la Tatal si, deci, nu face inca ispasire pentru noi in Sfanta Sfintelor din Cer in momentul cand pronunta aceste cuvinte. Cu Golgota suntem in acel moment al jertfei de ispasire in care animalul este ucis si i se colecteaza sangele. Urmeaza ca Marele Preot sa intre cu acest sange in fata Domnului, dincolo de val, si sa stropeasca acolo Capacul Ispasirii de pe Chivotul Legamantului si in fata acestuia, dupa care sa iasa din Sfanta Sfintelor cu sangele sfintit prin faptul ca a fost adus in prezenta Domnului si sa curete Templul (Levitic 16 : 18-20). Acesta este momentul in care Legamantul este reinnoit, odata ce Templul (care reprezinta intreaga Creatie) a fost curatat la iesirea din Sfanta Sfintelor. Pana la Parusie, deci, cand toate acestea se vor implini, promulgarea definitiva a Legamantului celui Nou nu se va fi facut. Pana atunci, numai Biserica, ce se hraneste din venirea Domnului sub forma Eucharistiei, beneficiaza de Legamantul cel Nou, pregatind creatia pentru Parusie, cand cei ce nu se vor gasi a fi vrednici, adica nu se afla sub protectia Legamantului promulgat prin Eucharistie, vor trebui sa indure mania divina.

Vedem, deci, ca Epistola catre Evrei, departe de a condamna doctrina catolica a Jertfei Eucharistice pusa in practica in orice Liturghie, ne explica de ce a fost nevoie, pe langa Golgota, si de Cina cea de Taina. Pe Golgota s-a varsat Sangele pentru Noul Legamant, dar acesta nu ajunge la noi decat prin “pomenirea” poruncita de Domnul.

3. Hristos, Pastele nostru a fost jertfit

Spre deosebire de Ziua Ispasirii, care priveste atat inapoi, la legamantul Adamic, cat si inainte, la Legamantul mesianic din viitor, Pastele nu au nimic de-a face cu vechiul Legamant (Adamic). De Paste se sarbatoreste mantuirea miraculoasa adusa de Domnul, prin care israelitii au iesit din pamantul cel vechi, in care erau robi, si au pornit spre un pamant nou. Prin aceasta opera de mantuire avem un chip al mantuirii viitoare, aduse de Isus, care ne scoate din Creatia veche, ce este sub blestem, pentru ca Adam a calcat primul Legamant care sfintea acea Creatie. Nou nu putem ramane in vechea lume, cea a carei creare o avem descrisa la inceputul Genezei, pentru ca acea creatie se afla sub blestem. Singura solutie este crearea unor ceruri noi si a unui pamant nou, in care noi insine vom fi fapturi noi intr-o noua Creatie ce nu mai este sub blestem.

Isus este Mielul nostru de paste, pentru ca El este cel sacrificat, cu a carui sange ne insemnam ca sa nu fim secerati la judecata, asa cum ingerul Domnului a pedepsit pe egipteni (vechea lume) si pe care trebuie sa-L mancam, asa cum cere porunca divina. Ritualul de Paste cuprinde sacrificarea mielului de catre cei ce aduc jertfa, colectarea sangelui acestuia de catre preot, dupa care acest sange este varsat in libatiune in fata Domnului la altar. Toate acestea se fac in Templu. Urmeaza cina de seder, in cadrul careia mielul sacrificat este mancat cu azimi si ierburi amare, participantii la jertfa devenind partasi la jertfa prin aceasta impartasire din  miel. Daca lipseste oricare element al acestui sacrificiu, el nu este valabil.

Dumnezeu ne-a oferit Mielul spre jertfa, iar sangele sau a fost varsat in fata Domnului. Ramane ca participantii la sacrificiu sa manance Mielul ca sa se faca partasi la jertfa Sa. Fara participare la acest praznic, la care Mileul insusi trebuie mancat, si nu vreun substitut simbolic al Sau, nu exista partasie la mantuire, iar ingerul Domnului la Judecata va secera pe cel ce, dintr-un motiv sau altul, nu a participat la masa. Ingerul Domnului nu a ocolit israelitii in Egipt pentru ca ei “credeau” in mielul pe care l-au sacrificat, sau pentru ca l-au acceptat ca mantuitorul lor personal, ci pentru ca l-au mancat (nu discutam acum de insemnarea casei cu sangele acestuia). Credinta fara fapte aduce moarte.

In prima sa scrisoare catre cei din Corint Pavel ne spune urmatoarele:

6. Nu va laudati bine. Nu stiti ca putin aluat dospeste toata plamadeala? 7. Maturati aluatul cel vechi, ca sa fiti o plamadeala noua, cum si sunteti, fara aluat; caci Hristos, Pastele noastre a fost jertfit. 8. Sa praznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de rautate si viclenie, ci cu azimile curatiei si adevarului. (1 Cor. 5: 6-8)

 Pavel vorbeste aici de Euharistie, care este un banchet (praznic) de tip „seder”. Despre ce este vorba? Jertfa de pe Cruce a avut loc de Pastele evreiesc si nu de Yom Kippur (Ziua Ispasirii). Este vorba de doua tipuri de jertfe cu doua semnificatii diferite si doua ritualuri diferite. Jertfa Sa este atat o jertfa de ispasire pentru pacatele noastre si de reinnoire a Legamantului (adica jertfa de Yom Kippur), cat si una de ocrotire fata de mania lui Dumnezeu (Paste). Miza acestei Jertfe este ocrotirea fata de judecata dreapta a Domului, care ii pedepseste pe cei nevrednici. Doar cei care sunt ocrotiti de sangele Mielului sunt salvati. Parte a ritualului este praznicul de la sfarsitul zilei cand mielul este mancat. Aceasta nu e o jertfa preoteasca, asa cum este jertfa din Ziua Ispasirii, ci se impartasesc din ea cu totii. Isus uneste in Jertfa sa de pe Cruce jertfa de ispasire savarsita numai de Marele preot, ca noi, fiind curatati prin sangele oferit Tatalui de Mantuitor in Sfanta Sfintelor din Cer sa fim ocrotiti de mania justificata a Tatalui. Jertfa care produce mantuirea este jertfa de ispasire, dar noi ne facem partasi la aceasta jertfa prin cea de paste, la care suntem chemati cu totii. La jertfa de ispasire are acces numai Marele Preot, dar la cea de Paste putem participa cu totii. Prin cea de-a doua participam la prima. Cele doua sarbatori, Pesach si Yom Kippur au fuzionat intr-o singura realitate dusa la indeplinire de Isus prin Crucea sa.

Este crucial sa retinem luam aminte: mielul de paste trebuie mancat. Cand ingerul mortii vine in inspectie si vede ca mielul e mort dar tu nu ai mancat din el te ia si pe tine, fara prea multe discutii, pentru ca nu te-ai facut partas la jertfa. Daca nu te impartasesti din miel, facandu-te partas le jertfa acestuia, raman oasele tale sa putrezeasca in Egipt, in timp ce ceilalti evrei au luat-o deja spre Marea Rosie si Canaan. Asa ca, nu este suficient ca Isus sa fi murit pe Cruce pentru noi. Este nevoie ca noi sa ne impartasim din Trupul si Sangele Sau si, astfel (si nu altfel) sa devenim partasi la Jertfa Sa. Fara impartasire (euharistica) nu exista partasie la Jertfa si nu exista mantuire. Iata de ce este imperativ (absolut imperativ!!! ) ca la Euharistie painea si vinul din care ne impartasim sa nu fie paine si vin ci Trupul si Sangele Sau. Altfel nu ne-am putea mantui, pentru ca nu ne-am impartasi din Mielul Jertfit.

Dar cum este posibil ca Trupul sau sa fie acolo Sus in Cer si aici pe altar. Nu e o contradictie? Evident ca este o contradictie si e imposibil, potrivit intelegerii noastre firesti. Tocmai de asta Ioan ne povestete in Evanghelia sa (la cap. 6) episodul cu inmultirea painilor de Pastele evreiesc, cand Isus se prezinta pe sine drept painea pe care o da Tatal din cer. Cum putem manca cu toti crestinii din Trupul Sau? Simplu. Asa cum toata lumea a ramas saturata cu doua paini si cinci pestisori: adica printr-o inmultire miraculoasa. Trupul Sau se “inmulteste” miraculos pe altarele noastre ca sa ajunga la toti crestinii. De unde stim asta? Pentru ca El ne spune, ca painea inmultita cu ocazia respectiva este nimic pe langa Painea pe care ne-O va da si care este El Insusi (Ioan 6:35).

Daca ingerul mortii trece si pe la poarta ta si te intreaba de sanatate si tu ii spui linistit ca nu ai mancat mielul, dar crezi in jertfa sa, ce crezi ca se intampla, iubite cititorule? Te alaturi celorlalti evrei spre Canaan? Evident ca nu. Nu este suficient sa crezi in jertfa mileului ci trebuie sa-l si mananci, daca iti doresti binele. La fel, nu este suficient sa credem in Jertfa Mielului, ci trebuie sa ne facem partasi la Ea prin impartasire. Altfel ne putrezesc oasele intr-un loc mai rau ca Egiptul, cu toata “credinta” noastra.

Sa revenim la textul din 1 Corinteni 5:6-8?

Mielul se mananca cu azimi si cu patru cupe de vin, in cadrul seder-ului. Isus a consacrat azimile si vinul, facandu-ne partasi la Jertfa sa. Ideea este ca un evreu pios trebuie sa arunce din casa tot ceea ce este dospit, inainte sa se aseze la masa de seder. Altfel pacatuieste. Aluatul care face sa dospeasca plamadeala reprezinta ceea ce face lucrurile necurate, de aceea trebuie scapat de tot ce a fost atins de acesta. De asemenea, trebuie sa fie curat ritualic, altfel nu poate manca din miel. La fel, noi trebuie sa fim curati cand ne apropiem de Praznicul Mielului. Sa observam aici ca din cauza Jertfei lui Hristos noi trebuie sa praznuim, dupa cum zice textul. Este o obligatie. El s-a jertfit o singura data si pentru totdeauna, iar noi suntem chemati sa praznuim Jertfa Sa. Asa cum exista o pluralitate de „jertfe” in Cer (Evr. 9:23), in ciuda unicei Jertfe asa exista o pluralitate de praznice pe pamant, in ciuda singurei Jertfe de pe Calvar.

4. De la Trupul eucharistic al lui Hristos la Trupul lui Hristos care este Biserica

In aceeasi prima Epistola catre crestinii din Corint, in capitolul 10, Pavel spune urmatoarele :

15. Va vorbesc ca unor oameni cu judecata: judecati voi singur ce spun. 16. Paharul binecuvantat, pe care-l binecuvantam, nu este el impartasirea cu sangele lui Hristos? Painea, pe care o frangem, nu este ea impartasirea cu trupul lui Hristos ? 17. Avand in vedere ca este o paine, noi, care suntem multi, suntem un trup; caci toti luam o parte din aceeasi paine. 18. Uitati-va la Israelul dupa trup: cei ce mananca jertfele, nu sunt in comuniune cu altarul?

Pavel ne spune clar aici ca Cina Eucharistica este o jertfa prin care avem partasie la Altarul din Cer, asa cum in legea veche cei ce mancau din animalul jertfit aveau partasie la altar. Daca vrem sa ne apropiem de Cer si de Dumnezeu, singura cale este prin Eucharistie, care este Trupul si Sangele Domnului, cum ni se spune clar in acest pasaj prin comparatia folosita cu modelul din Vechiul Testament. Este nevoie de multa “spiritualizare” pentru a lua sensul acestor versete si a le rasuci in sens “simbolic”. Mai vedem aici, insa, ceva important. Respectiv ca ceea ce ne transforma dintr-o colectivitate amorfa de credinciosi in Trupul randuit al lui Hristos, care este Biserica, este tocmai impartasirea din Trupul Sau. Aceasta este ideea cheie pentru intelegerea urmatorului pasaj eucharistic al Epistolei, care se regaseste in capitolul 11 versetele 23 pana la 32.

Pavel incepe, in capitolul 11, sa vorbeasca despre ordinea care trebuie sa existe in comunitatile crestine, si incepe prin contrastarea motivelor de lauda (vers. 2 si urm.) pentru corinteni cu aspectele mai putin laudabile (vers. 17 si urm.). Motivul de lauda din versetul 2 il constituie faptul ca cei din Corint i-au pastrat invataturile:

2. Va laud ca in toate privintele va aduceti aminte de mine, si ca tineti invataturile tocmai cum vi le-am dat.

Urmeaza o scurta discutare a rolului femeii in adunare, dupa care Pavel schimba tonul si lasa laudele la o parte si isi incepe reprosurile, legate de comportamentul corintenilor la Cina Domnului. Drept marturie acuzatoare le pune in fata ceea ce a transmis oral lor, respectiv felul in care sa tina Cina Domnului:

22. (…) In privinta aceasta nu va laud. 23. Caci am primit de la Domnul ce v-am invatat ; si anume ca Domnul Isus, in noaptea in care a fost vandut, a luat paine. 24. Si dupa ce a multumit lui Dumnezeu, a frant-o si a zis, “Luati si mancati; acesta este trupul Meu, care se frange pentru voi ; sa faceti lucrul acesta spre pomenirea mea.” 25. Tot astfel, dupa cina, a luat paharul, si a zis : “Acest pahar este legamantul cel nou in sangele Meu, care se frange pentru voi ; sa faceti lucrul acesta spre pomenirea Mea. Ori de cate ori veti bea din el.” 26. Pentru ca, ori de cate ori mancati din painea aceasta si beti din paharul acesta, vestiti moartea Domnului, pana va veni El. 27. De aceea, oricine mananca painea aceasta sau bea din paharul Domnului in chip nevrednic, va fi vinovat de trupul si sangele Domnului. 28. Fiecare sa se cerceteze dar pe sine insusi, si asa sa manance din painea aceasta si sa bea din paharul acesta. 29. Caci cine mananca si bea, isi mananca si bea osanda lui insusi, daca nu deosebeste trupul Domnului. 30 Din pricina aceasta sunt intre voi multi neputinciosi si bolnavi si nu putini dorm.

In primul rand un cuvant necesar despre “pomenire”. Hristos ne spune destul de clar ca vrea ca noi sa celebram Cina Domnului in “pomenirea” Sa. Nu de putine ori am auzit acest termen (anamnesis in original) folosit pentru a sustine caracterul pur simbolic al Cinei Domnului: mancam paine, bem vin si ne amintim, intre timp, de El. In realitate, insa, noi stim ca este vorba despre un sacrificiu pascal, iar termenul anamnesis este chemat sa faca legatura cu porunca veterotestamentara din Exod 12: 14. Pomenirea de care se vorbeste acolo nu exclude ci prescrie un sacrificiu (Deut. 16: 1-8). In acelasi fel, Jertfa noastra de paste o pomenim nu simbolic, ci real. Doctrina catolica si Scriptura se afla in deplina armonie.

In rest textul vorbeste de la sine. Crestinul trebuie sa recunoasca, sau sa deosebeasca Trupul Domnului cand mananca si bea altfel este vinovat de Trupul si Sangele Sau. De asemenea, sa observam ca Eucharistia are o puternica incarcatura eschatologica (vers. 26), adica Eucharistia se leaga de Parusie. Am vazut in ce fel cand am discutat de Yom Kippur. Ceea ce este remarcabil, insa, este ca imediat dupa Cina Eucharistica Pavel incepe sa discute despre darurile duhovnicesti intalnite in Biserica, ce sunt date spre folosul tuturor. In acest context reia tema Trupului lui Hristos, care este comuntatea credinciosilor, iar in lumina a ceea ce am vazut in capitolul 10 al acestei Epistole, deducem ca acest Trup, si darurile duhovnicesti ce se regasesc in El, isi au radacinile in Eucharistia descrisa in precedenta.

Pavel continua asemanand Biserica cu un trup format din madulare diferite, dar armonios legate, inspirat de o veche legenda romana. Potrivit acestei legende, in timpul unui conflict dintre patricieni si plebei, acestia din urma decid sa paraseasca Roma ca sa nu mai aiba de-a face cu patricienii, pe care ii vedeau ca asupritori. Unul din patricieni, Menenius Agrippa, merge la ei si le spune o poveste in care un trup este ravasit de conflictele dintre madularele sale. In felul acesta, patricianul le creioneaza rostul unei societati ierarhice, in care diferite categorii sociale au rosturi diferite si reciproc utile. Preluand cu buna stiinta aceasta imagine cunoscuta in antichitate, Pavel creioneaza imaginea unei Biserici ierarhice, in care diferitele slujiri trebuie sa se armonizeze pentru binele intregului Trup. Nu exista loc pentru o “Biserica invizibila” ce ar transcende confesiunile si ar reunii adevaratii credinciosi din fiecare, asa cum cred unii protestanti deziluzionati de faramitarea continua a bisericutelor si adunarilor iesite din Reforma. Din contra, adevarata Biserica al lui Hristos, dupa cum ne-o descrie Pavel, este una vizibila – trupul fiind, prin excelenta, partea vizibila a omului – si ierarhica, in care diferitele “dregatorii” si “stapanirea” (Iuda 8 ) isi gasesc locul spre binele tuturor. Iar toate acestea, formand un singur Trup isi au temelia si rostul in painea care este Trupul lui Hristos.

Publicat în: on mai 3, 2010 at 9:12 am  Comentarii (32)  

The URI to TrackBack this entry is: http://mihaisarbu.wordpress.com/2010/05/03/doctrina-catolica-a-jertfei-euharistice-raspuns-obiectiilor-aduse-de-fratii-neoprotestanti/trackback/

Feed RSS pentru acest post.

32 comentariiScrie un comentariu

  1. Foarte frumoasa aceasta prezentre a Sf.Euharistii . Ca si ortodox nu am prea des ocazia sa citesc astfel de prezentari . Voi profita de aceasta frumoasa ocazie de a dialoga pt. a va pune cateva intrebari :

    1. De ce impartasirea cu ambele specii nu este obligatorie in liturghia latina ? Mi se pare cumva o grava incalcare a poruncii Domnului care ne spune : Faceti aceasta intru pomenirea mea ! Ma puteti acuza de legalism fatarnic . Si poate ca nu nejustificat . Insa unele lucruri prea liberale sunt greu de inteles .

    2. Scrieti : “Ar trebui spus din capul locului ca Jertfa Eucharistica nu este alta decat cea de pe Calvar si din Cer. Aceste trei Jertfe sunt una si aceeasi, de aceea nu se poate pune problema re-crucificari, sau re-jertfirii mantuitorului. “
    Tot dv. scrieti : ““ In Noul Testament randuiala Cinei Domnului este mereu prezentata drept un sacrament, niciodata ca jertfa. In plus, potrivit legii levitice jertfa pentru pacat nu trebuia mancata niciodata, si orice consumare a sangelui, chiar si sange de animal, cu atat mai mult sange uman, era strict interzisa. Faptul ca la Cina Domnului elementele sunt mancate este o dovada in sine ca nu a avut nicicand menirea de a fi un sacrificiu.”
    Sunt incurcat : ori e jertfa , ori nu e .

    3.“ Scriptura ne spune destul de clar, pentru cei care cunosc fundalul iudaic al ei, ca Jertfa sangeroasa de pe Calvar continua in Cer, unde Fiul mijloceste pentru noi cu Sangele Sau in fata Tatalui. Vom discuta asta pe larg mai jos. In cursul Liturghiei noi urcam la Cer, respectiv pamantul si Cerul se unesc (“Sus inimile” – “Le avem la Domnul”), iar noi participam la acea Jertfa mijlocitoare. In acest sens este Liturghia o Jertfa, si inca una nesangeroasa. “
    Daca Domnul mijoceste cu Sangele Sau cum putem vb. Despre o jertfa nesangeroasa ?

    4. ” Daca Domnul nu este cu adevarat prezent sub speciile painii si vinului, nu avem cum sa devenim fapturi noi pana la Parusie. Este nevoie, deci, ca Eucharistia sa fie cu adevarat Trupul si Sangele Sau ”

    Aceasta doctrina a transsubstantierii a facut sa curga multe valuri de cerneala . Este dificil de inteles cum se transf. aceste elemente in trupul Sau fizic . Trupul fizic este unul inviat . Avem referinte patristice sau scripturale ale faptului ca trupul inviat mai este compus din carne si sange DUPA INVIERE , avand in vedere ca imparatia nu va fi mostenita de carne si sange ? Ma indoiesc .

    5. In lumina pct. 4 este f.greu de inteles ce scrieti aici : “Cu Golgota suntem in acel moment al jertfei de ispasire in care animalul este ucis si i se colecteaza sangele. Urmeaza ca Marele Preot sa intre cu acest sange in fata Domnului, dincolo de val, si sa stropeasca acolo Capacul Ispasirii de pe Chivotul Legamantului si in fata acestuia, dupa care sa iasa din Sfanta Sfintelor cu sangele sfintit prin faptul ca a fost adus in prezenta Domnului si sa curete Templul (Levitic 16 : 18-20).”

    Ce sange este colectat daca trupul Domnului a inviat si nu s-a gasit in mormant ?

    Sper sa revin si pe tema exegezei dv. legate de Yom Kippur care necesita o atentie deosebita . De asemenea nadajduiesc sa intelegeti aceste intrebari ca si pe simple clarificari ale unui text ( al dv. ) care mi se pare singular in peisajul blogurilor din Romania . Cred ca aceasta tema trebui aprofundata si orice materiale pe care le puteti posta sunt binevenite . Exista un mare gol in intelegerea Sf.Euharistii . Poate si datorita faptului ca este periculos sa faci hermeneutica unei asemenea taine . M-as bucura sa aduceti si texte patristice latine care sa completeze sfera rasariteana de care este saturat peisajul electronic romanesc .

  2. Multumesc pentru cuvintele frumoase. Ma bucur intotdeauna sa vad ca exista interes pentru temele care ma preocupa atat de mult.
    1. Nu va acuz de legalism fatarnic, pentru ca este o intrebare legitima, care merita un raspuns. Este vorba de o regula disciplinara, deci, teoretic, ea poate fi abolita oricand. Exista porunci in Biserica ce vin direct de la Dumnezeu si exista reguli date de ierarhia Bisericeasca spre folosul credinciosilor. Biserica nu are dreptul sa schimbe poruncile divine, dar cele date de mai marii Bisericii pot fi schimbate. Cuminecarea sub o singura specie este un in acele reguli care a fost data de autoritatile bisericesti si relativ tarziu in istoria Bisericii – mai recent de un mileniu, daca nu ma insel. Motivatia este una practica. Noi credem si marturisim ca painea si vinul dupa consacrare au incetat sa fie paine si vin si au devenit Trupul si Sangele Mantuitorului. Ca atare ele trebuie tratate cu reverenta cuvenita lui Dumnezeu insusi. Pentru a evita varsarea accidentala a Sangelui, si, deci, pentru prevenirea unor cazuri de sacrilegiu involuntar, autoritatile bisericesti latine au dispus ca Sangele sa fie rezervat, in general, pentru cuminecarea preotilor. Dar asta ca regula generala. Eu insumi nu sunt preot si am fost cuminecat ocazional atat cu Trupul Domnului cat si cu Sangele Sau.
    Ei bine, aici intervine intrbarea dvs legitima: nu cumva aceasta regula data de autoritatile bisericesti latine contravine poruncii divine? Ceea ce urmeaza sa va spun nu am aflat de la nimeni, ci este rezultatul studiului personal. Pe mine insumi m-a preocupat foarte inttens aceasta chestiune, deci va inteleg pe deplin neincrederea fata de legitimitatea sau intelepciunea unei astfel de practici. Iata, insa, ce am gasit eu in Scriptura. Exista mai multe pasaje biblice considerate de literatura patristica drept pasaje cu tema euharistica: de exemplu inmultirea panii si a pestisorilor si episodul ucenicilor care L-au intalnit pe Domnul pe Drumul catre Emaus. In toate aceste cazuri lipseste vinul, si e prezenta doar painea.
    2. Este. Scopul meu cu acest post este sa demonstrez, impotriva obiectiilor protestante, ca Liturghia, sau Missa, cum o numim noi, este o jertfa. La inceputul textului meu am citat cateva pasaje dintr-un autor protestant anticatolic, Loraine Boettner, autorul unei faimoase carti intitulate Roman Catholicism, care e foarte populara in randul protestantilor evanghelici din lumea anglo-saxona. Intre altele el incearca sa arate ca Jertfa Euharistica nu este biblica. Primul citat nu imi apartine, ci l-ati luat din Boettner citat de mine la inceputul articolului. In continuare am purces sa demonstrez, impotriva lui Boettner, ca avem de-a face cu o jertfa si ca avem dovezi biblice solide in acest sens.
    3. Jertfa de pe Calvar a fost sangeroasa, ar reprezenarea ei pe altarele noastre nu mai este. Pe calvar avem de-a face cu moartea unei victime sacrificiale, in sensul acesta avem de-a face cu o jertfa sangeroasa in sensul cel mai propriu al termenului. Avand in vedere ca jertfa de pe Calvar este unica si ca atunci Isus a murit odata pentru totdeauna, nu mai este nevoie sa Il ucidem din nou ca sa savarsim o jertfa. Jertfa nu consta numai din uciderea victimei, din contra, cel mai important moment al ritualului este oferirea sangelui la altar lui Dumnezeu. In cadrul Missei noi savarsim oferirea victimei, nu si sacrificarea Sa. In sensul acesta este vorba de o jertfa nesangeroasa. Prin jertfa sangeroasa ma refeream la partea jertfei in care se ucide victima, ceea ce s-a intamplat pe Calvar odata pentru totdeauna.
    4. In Noul Testament carnea se refera nu la trupul fizic ci la inclinatiile lumesti ale persoanei. Din contra, trupul se refera la intreaga persoana. Asa se face ca Imparatia nu va fi mostenita de carne si sange (de cei cazuti prada inclinatiilor lumesti), ci de trup. Trebuie sa fim atenti sa folosim termenii in sensul lor biblic si nu in sensul platonic „spiritualizant”, potrivit caruia trupul si sufletul corespund realitatilor fizice respectiv spirituale, si intre cele doua exista o dusmanie, mantuirea fiind eliberarea de carne si sange adica de trup. Noi crestinii credem in invierea trupului, nu i mantuirea sufletului in sens dezincarnat platonic.
    Cat despre statutul trupului inviat, nu stim mai mult decat ce ne spune Ioan in prima sa epistola: “Iubitilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu si ce vom fi nu s-a aratat pana acum. Stim ca daca El se va arata, noi vom fi asemnea Lui, fiindca Il vom vedea cum este” (I Ioan 3, 2). Enigma, deci.
    5. Marele Preot oferea sangele animalelor jertfite inaintea Chivotului Legamantului in Sfanta Sfintelor. Semnificatia acestui gest era acela de propitiere (inbunare) a lui Dumnezeu. Isus savarseste ceva echivalent in Ceruri dupa inaltarea Sa. De fapt, inaltarea Sa la Ceruri, adica la Sfanta Sfintelor din Templul ceresc, este echivalentul intrarii Marelui Preot in Sfanta Sfitelor de pe pamant.
    Dar cand spunem ca in cer Hristos mijloceste cu Sangele Sau noi folosim o metafora, pornind de la ceea ce facea Marele Preot in Sfanta Sfintelor dupa sacrificarea animalului de jertfa. Ce anume face Hristos in ceruri nu stim, dar stim ca ceea ce face este echivalentul a ceea ce face Marele Preot in Sfanta Sfintelor intr-un moment anume al jertfei. Avem pasaje biblice in care se spune ca dupa ce Isus s-a ridicat la Cer s-a asezat la dreapta Tatalui, si avem pasaje in care ni se spune ca mijloceste pentru noi in fata Tatalui. Se contrazic aceste pasaje? Nicidecum. Ceea ce se intampla este ca autorii biblici folosesc imagini luate din ritualurile pamantesti legate de serviciul din templu (mijlocire inaintea lui Dumnezeu) si ceremonialul regal (ocuparea tronului). Deci Isus nu sta in picioare si sta asezat in acelsi timp, ci ceea ce face el in Ceruri corespunde ca semnificatie acestor doua ritualuri pamantesti. Asta inseamna ca atunci cand spunem ca El mijloceste cu Sangele Sau asta nu inseamna ca El sta in picioare in fata unui Batran cu barba alba asezat pe tron si ii arata in continu sangele sau intr-un vas din care ocazional stropeste baza tronului divin. Inseamna ca ceea ce face este echivalent ca semnificatie cu ceea ce face Marele Preot de Yom Kippur, intr-un moment anume al jertfei. Am precizat in articol care moment anume si ce semnificatie are acest moment.
    Cat despre textele patristice latine, trebuie sa va fac o marturisire. Daca ati trecut inrevista articolele din sectiunea „Catolic dupa Scriptura” ati observat ca exista multe citate biblice dar lipsesc cu desavarsire cele patristice. Exista doua motive pentru asta. Cel mai putin important este acela ca ma adresez protestantilor evanghelici, de care ma simt foarte apropiat (fiind fost eu insumi „nascut din nou”, si provenind pe linie paterna dintr-o familie de baptisti veche de trei patru generatii inainte mea) si pentru care am o simpatie deosebita si un interes deosebit. Nu am acelasi interes pentru ortodocsi cu care nu am avut de-a face foarte mult. Nu ca as avea ceva cu ortodocsii, doamne fereste! Pur si simplu, din cauza unor experiente de viata care mi-au format interesele si gusturile ortodocsi si Ortodoxia nu imi retin atentia in aceeasi masura in care imi retin atentia evanghelicii si, desigur, catolicii mei. Deci in argumentele mele veti da peste multe pasaje biblice, dar nu si peste faorte mult material patristic.
    Celalalt motiv, cel mai important, este acela ca, in cauza intereselor si experientei (neo)protestante (intr-un anume sens sunt un convertit la catolicism) am fost mereu mai interesat de Biblie si mai putin de patrisitica. Drept rezultat, nu cunosc literatura patristica foarte bine. Deci daca este sa discutati cu cineva despre literatura patrisitica latina, nu sunt eu cea mai potrivita alegere. As spun ca greco-catolicii ar trebui sa fie mai „patristicizanti” (scuzati barbarismul, dar nu m-am putut abtine). Asa ca las in carca lor aceasta corvoada. Eu raman la pocaitii mei si la Scriptura care ne leaga si ne desparte.
    Astept, deci, interventia dvs. la exegeza mea legata de Yom Kippur.

    Pax et Bonum
    Mihai S.

  3. Cred că mai există un motiv pentru care, în mod obişnuit, la Liturghia catolică de rit latin credincioşii nu sunt împărtăşiţi cu ambele specii. Aceasta ar fi o măsură luată spre întărirea credinţei.
    După cum clarifică Sinodul Tridentin, noi credem că în fiecare specie euharistică, precum şi în orice partiţie a ei care încă îi mai păstrează accidentele (adică cele legate de înfăţişare) este prezent Cristos în mod viu şi întreg. Mai exact, asta înseamnă că El este acolo:
    -cu trupul Său
    -cu sângele Său
    -cu sufletul Său
    -cu dumnezeirea Sa

    Când, la Cină, Isus a arătat “Acesta este trupul”, “acesta este sângele”, El arată realitatea morţii Sale sacrificiale. Mielul (şi orice animal adus jertfă) era socotit mort atunci când sângele, principiul vizibil al vieţii, era colectat într-un vas separat de trup. Dar noi nu astfel Îl primim pe Cristos la Euharistie, ci pe Cristos viu. De aceea, ca să nu se creadă că în Sf Ciboriu este un trup mort, exanghinat, iar în Sf Potir un sânge lipsit de viaţă, această măsură ne apare într-o altă lumină, şi anume în una înţeleaptă.
    Pe scurt, atunci când se împărtăşesc cu o singură specie, catolicii primesc atât trupul cât şi sângele Domnului.

  4. Mihnea Dragomir ,

    In primul rand ma bucur ca avem sansa de a dialoga deschis , civilizat , fara patima . Dea Domnul ca aceasta sa insoteasca tot timpul discutiile noastre . In spiritul dialogului as vrea sa limpezim putin lucrurile .

    Inteleg ideea de trup ca “sistem” care este separat in parti doar datorita principiului discriminativ din om . Si totusi se pune intrebarea de ce Mantuitorul nu a facut El insusi aceasta separatie ( paine si vin ) ?

    Cum s-a ajuns la teoria cu accidentii ? Personal ma indoiesc sa fi existat in primele 3 secole vreo dezvoltare de acest gen . Nu cred ca filozofia poate explica taina divina si ma indoiesc ca Dumnezeu ne-a dat o taina care sa fie atat de greu de inteles . Mai exista vreo tema biblica care sa fie atat de “inexplicabila” ( tb. sa recunoastem ca parcurgerea multor teorii iti lasa acel gust amar ca :”ceva scapa ” ?

    Corpul glorificat al Domnului are sange in sens omenesc ? Daca nu , teoria despre sangele din accidenti devine imposibila .

  5. Un pic mai telegrafic, din lipsă de timp.
    1. Mântuitorul a făcut El însuşi separaţia între Trup şi Sânge când s-a jertfit pe cruce. Atunci când Longinus L-a împuns şi din rana Sa pectorală a curs sânge şi a curs apă.
    2. “Teoria cu accidenţii” aparţine lui Aristotel. Este, aşadar, anterioară primelor trei secole creştine.
    3. Fără doar şi poate, Sf Euharistie este mister. Mai exact, aceasta înseamnă că nu poate fi pe de-a întregul înţeleasă cu mintea. Când spunem “pe de-a întregul”, nu înseamnă că nu putem pricepe absolut nimic din ea. Cam toate dogmele sunt mistere de credinţă, începând cu aceea a nemuririi sufletului. De aceea şi sunt revelate, fiindcă nu ar fi putut omul, doar cu mintea sa, să ajungă la ele.
    3. Corpul glorificat al Domnului are fără îndoială sânge în sens omenesc. Ca om adevărat şi ca Dumnezeu adevărat El s-a întrupat, a pătimit şi a murit. Cu acel trup, şi nu cu altul, a înviat şi S-a înălţat. Tot aşa vom învia şi noi, şi chiar cu ochii noştri, şi nu ai altuia, Îl vom vedea pe El.
    Deosebirile dintre trupurile glorificate şi cele pe care le avem acum sunt patru: străluminarea, agilitatea, subtilitatea şi impasibilitatea. Vedem că inexistenţa sângelui nu face parte dintre ele. Cum se va face învierea trupurilor ? Iată alt mister.

  6. Mihai ,

    La o prima parcurgere a textului eu inteleg cam asa ( unde inteleg gresit sa ma corectezi):

    1. Moartea lui Iisus nu este momentul Jertfei Lui ,deoarece ea CONTINUA VESNIC IN CERURI . Aceasta prelungire sau perpetuare inseamna ca El se aduce in permanenta pe Sine ca o Jertfa iaintea Tatalui . De aici decurge ca Biserica participa intr-un fel sau altul la jertfa continua prin care Hristos se da pe Sine . Idee implicata de faptul ca Biserica nu poate sa-l jertfeasca pe Hristos pe un altar pamantesc daca El nu se jertfeste pe un altar ceresc .

    Daca am inteles corect pana aici se ridica cateva intrebari :

    1. Avem in NT vreo marturie ca Hristos se aduce pe Sine IN MOD ETERN , inaintea Tatalui ca o jertfa ?

    Tatal , Fiul si Duhul Sfant se dau fiecare pe Sine celorlalti cu o dragoste vesnica insa actiunea lor este RECIPROCA si f.diferita fata de jertfa specific istorica a lui Hristos PT. PACAT .

    Intruparea Lui a implicat sacrificiu deoarece devenind “carne” s-a smerit : Filipeni 2,7-8 dar S’a golit pe Sine luând chip de rob, devenind asemenea oamenilor şi la înfăţişare aflându-Se ca un om;S’a smerit pe Sine făcându-Se ascultător până la moarte – şi încă moarte de cruce! . De asemenea a venit sa slujesca , nu sa I SE slujeasca .

    Totusi sper sa fim de acord ca punctul culminant al intruparii – cf.Marcu 10,45 că nici Fiul Omului n’a venit să I se slujească, ci să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi“ – este momentul cand pe cruce si-a dat viata RASCUMPARARE PT. MULTI . Acest act implica moartea Lui pt. pacatele noastre , ceea ce Scriptura ne arata a fi JERTFA LUI DE ISPASIRE A PACATELOR , ADUSA ODATA PT. TOTDEAUNA . “Adusa ODATA PT. TOTDEAUNA” arata irepetabilitatea , concluzia fireasca fiinda ca nu poate fi nici continuata , nici extinsa . Prin ” S-a Sfarsit ! ” putem trage concluzia ca Hristos nu are altar in cer ci TRON . Lucrarea Lui de reconciliere fiind implinita , El sta pe tron domneste si mijloceste pt. noi in baza lucrarii care a fost infaptuita si terminata . El este preot in veci , iar preotie inseamna aducere de jertfe . Aici atingem cartea Evrei si se pune intrebarea daca preotia vesnica inseamna jertfa vesnica .Sa luam un exemplu . Nasterea unui copil de catre mama se intampla o singura data iar acest lucru nu altereaza calitatea de mama pe tot parcursul vietii copilului . Am putea similar sa intelegem si in cazul preotiei Domnului ?

    2. Scrii : ” In cursul Liturghiei noi urcam la Cer, respectiv pamantul si Cerul se unesc (“Sus inimile” – “Le avem la Domnul”), iar noi participam la acea Jertfa mijlocitoare. ”

    Am sa ma leg in special de ” noi participam la acea Jertfa mijlocitoare.”

    Unde gasim in NT UNITATEA dintre jertfa Lui si jertfa noastra ? Noi tb. sa ne dam pe sine ca jertfe dar atentie la termeni :

    - CA SI HRISTOS ( Efeseni 5 ,2 şi umblaţi întru iubire aşa cum şi Hristos ne-a iubit pe noi, şi pentru noi I S’a dat pe Sine lui Dumnezeu prinos şi jertfă întru miros cu bună mireasmă. )

    - PRIN HRISTOS ( 1 Petru 2, 5 şi voi înşivă, ca nişte pietre vii zidiţi-vă’n casă duhovnicească, preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu prin Iisus Hristos. )

    - LUI sau PENTRU HRISTOS ( 2 cOR 5, 14-15 Căci dragostea lui Hristos ne ţine, pe noi, cei ce socotim că dacă unul a murit pentru toţi, iată că toţi au murit.Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce viază să nu mai vieze loruşi, ci Aceluia Care pentru ei a murit şi a înviat.)

    Sublinierea acestor prepozitii arata distinctia fundamentala : nu vedem nicaieri in NT in legatura cu jertfele prepozitiile IN sau IMPREUNA CU HRISTOS . In legatura cu alte concepte ( indreptatiti , infiati , iertati sau facuti faptura noua ) vedem prepozitia IN , dar nu vom vedea niciodata ca in materie de inchinare ( noi ne inchinam lui Dumnezeu…) in Hristos , impreuna cu El , unindu-ne laudele noastre cu ale Lui . Nici macar in eshatologic nu vom vedea alfel lucrurile inmaterie de inchinare ( vezi Apocalipsa si cine cui se inchina si daca exista con-lucrare ).

    Jertfa lui Hristos a fost atat de impacare cat si euharistica in timp ce jertfa noastra nu este decat euharistica .

    Am sa revin pe masura ce voi aprofunda textul . Pana atunci nu am decat sa-ti multumesc pt. efortul de a deschide un spatiu de dialog civilizat f. benefic pt. cei de masura mea , care incearca sa inteleaga cate ceva din ale teologiei biblice si patristice . Ar trebui sa angrenezi in acest dialog si preoti care ne pot lumina in masura in care teologia le este o stiinta prietena . Dumnezeu sa ne lumineze spre cunoasterea frumosului Sau Cuvant !

  7. Mihnea ,

    1. “Mântuitorul a făcut El însuşi separaţia între Trup şi Sânge când s-a jertfit pe cruce. Atunci când Longinus L-a împuns şi din rana Sa pectorală a curs sânge şi a curs apă.”

    Asa este . Si eu intrebam de ce sa abdicam de la aceasta separatie ? Avem dreptul de a schimba datul apostolic si intrega Traditie , mai ales intr-o chestiune de genul : Faceti aceasta….aceasta si nu alta( sau altfel ) .

    2.< >

    Si credeti ca filozofia nu aduce pericolul de a deforma uneori de-a dreptul eretic anumite concepte ? Mie unuia – va spun sincer – mi se pare f.fortata . Dar nefiind un specialist in teologie nadajduiesc sa fiu lamurit prin dialog . Aristotel nu este totuna cu Scriptura . Ori daca Scriptura pare a spune f.putin , nu stiu daca nu este periculos sa speculam . Sf.Parinti au apelat la conceptele filozofiei grecesti si am uneori senzatia ca totul devine incalcit , confuz .

    3.” Fără doar şi poate, Sf Euharistie este mister. Mai exact, aceasta înseamnă că nu poate fi pe de-a întregul înţeleasă cu mintea. Când spunem “pe de-a întregul”, nu înseamnă că nu putem pricepe absolut nimic din ea. Cam toate dogmele sunt mistere de credinţă, începând cu aceea a nemuririi sufletului. De aceea şi sunt revelate, fiindcă nu ar fi putut omul, doar cu mintea sa, să ajungă la ele. ”

    Aici inteleg ca incercam sa intelegem neabandonand Smerenia care tine cont de apofatism ca necesitate a abordarii relatiei cu Dumenzeu .

    3. ” Corpul glorificat al Domnului are fără îndoială sânge în sens omenesc. Ca om adevărat şi ca Dumnezeu adevărat El s-a întrupat, a pătimit şi a murit. Cu acel trup, şi nu cu altul, a înviat şi S-a înălţat. Tot aşa vom învia şi noi, şi chiar cu ochii noştri, şi nu ai altuia, Îl vom vedea pe El.
    Deosebirile dintre trupurile glorificate şi cele pe care le avem acum sunt patru: străluminarea, agilitatea, subtilitatea şi impasibilitatea. Vedem că inexistenţa sângelui nu face parte dintre ele. Cum se va face învierea trupurilor ? Iată alt mister.”

    Care sunt argumentele scripturale ca trupul glorificat are sange ? Moartea nu implica printre altele si oprirea circulatiei sangelui ? Altfel putem vb.despre moarte aparenta , clinica…etc..De unde ati luat respectivele categorii : agilitatea…etc… ?

  8. La pct. 2 spuneam ca este f.periculos sa abandonezi Scriptura in favoarea lui Aristotel . Sau platon , dupa caz . Sau Heidegger ca sa ajungem mai aproape de mileniul 3 . M-as bucura daca ati explica la un mod simplu , pe intelesul meu cum intelegeti transsubstantierea si daca se poate sa pigmentati cu ceva resurse patristice , cred ca am putea incepe sa intelegem pozitia BC la un mod mai aplicat . Desigur , in limita timpului dv.

  9. Eu cred că Dumnezeu a dat omului mintea cu scopul ca acesta să o folosească spre cercetarea adevărului. Filozofia oferă mult ajutor credinţei, dacă nu este schimbat raportul dintre ele, adică dacă nu se uită că filozofia este ajutătoarea (slujnica) teologiei. Cand oamenii cad alaturi cu calea (adica in erezie) ei ajung in aceasta situatie in urma neconformarii dintre reflectia proprie si autoritatea ecleziala. Mandria, si nu cunoasterea, este explicaţia acestui lucru. Deci, ideea că filozofia perverteşte, pe când ignoranţa mântuieşte, este nesustenabilă, după părerea mea.

    În ceea ce priveşte moartea, desigur că are loc oprirea circulaţiei sângelui. Aceasta a fost şi situaţia în Trupul lui Isus, între momentul morţii şi cel al învierii Sale: sângele nu a mai circulat în acel corp. Numai că noi nu vorbim despre trupul mort aici, ci despre trupul înviat. Şi ucenicii, minunându-se, credeau că văd o stafie. Dar Isus le-a spus: “Priviţi, eu sunt”. Şi a mâncat cu ei. Ce anume vă face să credeţi că nu avea sânge ?
    Şi ce credeţi că se află în Sf Împărtăşanie ? Trupul Lui mort, sau Trupul Lui viu ?

    Acuma, în ceea ce priveşte transsubstanţierea: aceasta înseamnă că ceea ce vedem sub aparenţa pâinii şi vinului este altceva, şi anume Trupul şi Sângele lui Isus, cu proprietăţile fizice modificate, astfel încât omul să nu se scârbească. Mai recent, noua teologie caută să înlocuiască acest concept cu cel de consubstanţiere, adică ceea ce vedem este atât pâine cât şi Cristos, concept destul de periculos după părerea mea. Deocamdată, Conciliul Tridentin vorbeşte de transsubstanţiere, pe când teoria consubstanţierii nu are susţinere la asemenea nivel.
    Văzând că vă interesează surse patristice despre acest subiect, am încărcat pe pagina mea articolul “Sf Euharistie în scrierile sfinţilor părinţi din secolele I-V”, aparţinând unui preot franciscan. Este vizibil aici: http://www.catehism.ro/Sf_Euharistie.htm

    Lăudat fie Isus !

  10. În ceea ce priveşte proprietăţile trupurilor înviate şi baza lor scripturală, aveţi o prezentare pe scurt în răspunsul la întrebarea 89 din Catehismul de la Baltimore, vizibil aici:
    http://www.catehism.ro/cb_Lectia08.htm

  11. Acesta este un raspuns la postul lui Liviu, care incepe asa: “In primul rand ma bucur ca avem sansa de a dialoga deschis , civilizat , fara patima .” Am vazut ca in timp ce eu am stat fara conexiune discutia a evoluat rapid si am rams in urma, dar postez totusi aceasta interventie scrisa intre timp. Sper sa apuc sa raspund si la celelalte.
    * * *
    Inainte de a spune doua cuvinte ca raspuns, da-mi voie, te rog, sa ma refer putin la dogma transsubstantierii, de dragl acelor cititori care nu cunosc jargonul teologic si in felul acesta ar putea sa nu inteleaga despre ce este vorba. Este evident ca tu esti deja bine informat in domeniu si te va plictisi, dar cred ca este util.
    Doctrina transsubstantierii spune, in esenta, ca painea si vinul de la Sfanta Liturghie se transforma, pentru jertfa, in Trupul si Sangele Domnului. Inainte de prefacere avem de-a face cu paine si vin, dupa prefacere nu mai avem paine si vin, ci Trupul si Sangele Domnului sub forma aparenta a painii si vinului. Aceasta este, desigur o taina, si nu poate fi explicata rational.
    Cu toate acestea, Biserica Catolica a gasit de cuviinta, in Evul Mediu, sa descrie aceasta taina in termenii filosofici uzuali ai vremii: adica in terminologie aristotelica. Pentru Aristotel orice lucru este format dintr-o “substanta” si “accidente”. Astazi am spune “esenta” si “aparente”. Pentru Aristotel acestea doua sunt intrinsec legate si nu pot fi despartite. Noi nu percepem prin simturi decat accidentele (aparenta exterioara) a unui lucru, dar avand in vedere ca accidentele sunt legate intrinsec de “substanta” (adica de esenta lucrurlui respectiv), accidentele ne ajuta sa identificam substanta. o piatra va fi mereu piatra atat ca esenta (substanta – in termeni aristotelici) cat si ca aparenta exterioara (accidente – in terminologie aristotelica). Cele doua sunt de nedespartit.
    Teologii au decis sa foloseasca acest limbaj in afara contextului sau filosofic, intr-un mod care l-ar fi facut pe Aristotel sa isi adune falca de pe pamant. Doctrina trans-substantierii spune ca in cursul prefacerii substanta painii si vinului se schimba in substanta Trupului si Sangelui Domnului, accidentele (aparentele exterioare) ramanad ale painii si vinului.
    Ca orice alta dogma, nici aceasta nu este o explicatie rationala data unei taine, ci precizeaza doar ceea ce este de evitat. Transsubstantierea nu ne spune cum de poate avea loc asa ceva. Deci lucrurile raman tainice si de neinteles ratiunii umane. Dogma aceasta pur si simplu ne da o descriere in termenii vremii a ceea ce se intampla.
    De ce era nevoie de folosirea unei terminologii filosofice? Nu era nevoie, dar sa ajuns la asta din motive practice. In perioada respectiva au avut loc diferite dezbateri pe aceasta tema, iar oamenii vremii au folosit terminologia care le era la indemana si cu care erau obisnuiti. Partea rpoasta este ca atunci cand aceasta terminologie nu mai este curenta, este greu de inghitit pentru cei care sunt obisnuiti cu altceva.
    Situatia este identica cu cea din vremea Conciliului de la Niceea, cand s-a decis folosirea unui termen filosofic curent pentru epoca respectiva pentru a descrie o taina profunda a hristologiei. Ma refer, desigur, la “homousios”.
    Si acum, sa iti raspund. Spui asa “Cum s-a ajuns la teoria cu accidentii ? Personal ma indoiesc sa fi existat in primele 3 secole vreo dezvoltare de acest gen.” S-a ajuns din motivul pe care l-am mentionat mai sus. Pentru ca jargonul folosit de clasa educata din perioada in care s-au dus disputele in jurul Euharistiei in evul mediu, era un jargon de inspiratie aristotelica, asa ca asta au folosit. Dupa cum ai vazut eu as inclina sa folosesc mai degraba termeni precum “esenta” si “aparente”, pentru ca nu sunt aristotelic. Cu totii avem tendinta sa exprimam lucruri in termeni familiari noua. Pentru ei termenii familiari erau cei aristotelici. Pentru noi nu mai este cazul, asa ca terminologia lor ni se pare ciudata. Asa “s-a ajuns la teoria cu accidentii”. Esenta doctrinei exista si inainte, doar ca nu era formulata in termenii acestia. Iata trei exemple din primele generatii de crestini, imediat dupa apostoli:
    “Nu ma bucur de hrana cea stricacioasa, nici de placerile vietii acesteia. Vreau painea lui Dumnezeu, care este trupul lui Isus Hristos” (Ignatiu din Antiohia, Epistola catre Romani, 7)
    “De Euharistie si de rugaciune se departeaza, pentru a nu marturisi ca Euharistia este trupul Mantuitorului nostru Isus Hristos, trupul, care a patimit pentru pacatele noastre si pe care Tatal, cu bunatatea Sa L-a inviat” (Smirneni, 7)
    “Caci noi nu primim acestea ca pe o paine comuna si nici ca pe o bautura comuna; ci, dupa cum Cuvantul lui Dumnezeu, Isus Hristos, Mantuitorul nostru, S-a intrupat si a avut in vederea mantuirii noastre si trup si sange, tot astfel si hrana transformata in euharistie, prin rugaciunea cuvantului celui de la El, hrana aceasta din care se hranesc sangele si trupurile noastre prin schimbare, am fost invatati ca este atat trupul cat si sangele Acelui Isus intrupat.” (Iustin Martirul, Prima Apologie, LXVI)
    Prin doctrina transsubstantierii s-a ajuns la o precizie mai mare in exprimare, dar nu s-a schimbat nimic. La ce ma refer cand spun ca sa ajuns la o precizie mai mare? Faptul ca Scriptura si parintii vorbesc despre Euharistie ca Traupul si Sangele Domnului poate fi intepretat in mai multe feluri. Se transforma darurile complet si definitiv in Trupul si Sangele Sau? Sau poate dupa consacrare vom avea Trupul si Sangele alaturi de paine si vin, dar nu in locul lor. Sau poate darurile devin Trupul si Sangele Sau doar temporar. Prima teorie este cea a trans-substantierii, a doua este ca a con-substantierii, iar a treia este varianta preferata de Luther. Prin adoptarea dogmatica a tezei trans-substantierii Biserica Catolica a adoptat prima varianta, respingand celelalte.
    Mai spui “Nu cred ca filozofia poate explica taina divina si ma indoiesc ca Dumnezeu ne-a dat o taina care sa fie atat de greu de inteles .” Imi permit sa spun ca faci o confuzie. In cazul transsubstantierii se foloseste o terminologie filosofica in cadrul unei discutii teologice. Asta nu inseamna ca se face filosofie. Din contra! Din punct de vedere filosofic, dotrina transsubstantierii nu este nimic altceva decat o contradictie in termeni, deci o imposibilitate logica. Din punct de vedere filosofic (in cazul nostru, dpdv al fizicii aristotelice) accidentele sunt legate de substanta prin insasi natura lucrurilor. A fost nevoie de o taina teologica, adica de o realitate supranaturala care suspenda legile naturii, pentru a concepe ceva de genul transsubstantierii. Deci nu e vorba, sub nici o forma, de filosofie, ci doar de un limbaj imprumutat de la o scoala anume de filosofie pentru a formula o doctrina teologica. Nu se pune, deci, problema ca filosofia sa “poata explica taina divina”. Evident nu poate, cum tocmai am spus acum. Dpdv filosofic transsubstatierea nu este nimic altceva decat o contradictie in termeni, adica o imposibilitate logica. Numai in context teologic se poate concepe ceva de genul acestei doctrine.
    Mai spui “sa recunoastem ca parcurgerea multor teorii iti lasa acel gust amar ca :”ceva scapa ”. Firesc. Mintea noastra are niste capacitati naturale. Asa ca atunci cand este vorba de realitati supranaturale va exista mereu o limita in intelegerea omeneasca. Nu e nimic bun sau rau in asta – este, pur si simplu, un fapt obiectiv. Ceea ce ne duce la ultima ta intrebare:
    “Corpul glorificat al Domnului are sange in sens omenesc ? Daca nu , teoria despre sangele din accidenti devine imposibila .”
    Nu putem stii ce natrura are Trupul glorificat al Domnului. Cu siguranta are sange in sens omenesc, dar nu este vorba de „omenescul” veacului acesta, ci de omenescul veacului viitor. Ce inseamna asta? Nu avem de unde stii.

  12. Iubite frate Liviu,
    Ma bucur sa vad ca initiativa mea de a pune un blog pe net cu pe care sa agat concluziile cercetarilor mele in materie de teologie biblica a dat nastere unor dicutii care sunt, pe cat de civilizate, pe atat de lipsite de comromis. Am convingerea ca atunci cand vedem lucrurile intr-un fel, chiar daca acest fel este in conflict cu viziunea interlocutorului nostru, cel mai bun lucru pe care putem sa il facem este sa ne formulam ideile spre a fi dezbatute. Vad ca asta faci, si e foarte bine.
    In general ai inteles teza mea, dar eu as reformula, totusi. Spui asa „Moartea lui Iisus nu este momentul Jertfei Lui ,deoarece ea CONTINUA VESNIC IN CERURI.” Din contra, moartea Lui este unul din momentele jerfei, dar nu singurul. Jertfa nu se sfarseste cu moartea. De ce cred asta? Pentru ca Jertfa de pe Calvar nu vine intr-un gol, ci pe fondul jertfelor din Vechiul Testament, iar din jertfele veterotestamentare care implica sacrificarea unui animal nici unul nu se opreste la uciderea animalului, deci nici Jertfa Lui nu se poate incheia pe Calvar. In mod concret, Calvarul ne este prezentat ca Jertfa de Pasti si ca Jertfa de Ispasire (Yom Kippur). Acest lucru mi se pare deosebit de semnificativ, pentru ca Ezechiel a profetit ca in Templul restaurat Mesia va aduce jertfe de ispasire in perioada Pastelor (vezi Ezechiel 45: 21 si mai departe). De ce este asta remarcabil? Pentru ca in sistemul de jertfe veterotestamentar cele doua sunt distincte si cu semnificatii diferite. Dar in perioada mesianica ele vor fuziona, potrivit acestui profet. (Daca iti cade in mana cartea lui Tom Holland, Contururi ale teologiei pauline vei gasi o discutie pe aceasta tema la pag. 198 si mai departe). Asa ca Jertfa Mantuitorului trebuie intepretata pe acest fond. De Paste jertfa nu se oprea la taiaerea mielului, ci continua cu oferirea sangelui la altar in Templu si cu mancatul mielului in casa. In nici un caz nu i-ar fi venit ideea vreunui participant sa spuna la moartea mielului „s-a sfarsit”, cu sensul ca jertfa s-a incheiat. Eventual o poate spune cu alt sens. Israelitul care se opreste din jertfa la moartea mielului si nu ofera mai departe sangele la altar (acesta era turnat de preot la baza altarului) si nu mananca mielul pacatuieste. Jertfa de paste nu se incheie decat dupa ca mielul a fost complet consumat.
    (O simpa remarca asupra turnarii sangelui mielului jertfit la baza altarului. Acest ritual servea la oferirea propriu zisa a jertfei lui Dumnezeu. In acest moment mielul este deja mort. Uciderea mielului are loc in Templu. O multime de preoti se ocupa de multimile care se afla in curtea Templului ca sa taie mielul. Sangele acestuia este colectat de un preot levitic intr-un bol special ce are fora unei calote de sfera. De ce? Ca nici din greseala sa nu existe ispita de a aseza vasul cu sange pe jos si sa fie rasturnat din greseala, comitand astfel un sacrilegiu. Imediat dupa colectarea sangelui preotul merge la altar unde il toarna la baza acestuia. La baza altarului erau sapate niste santulete conductoare, care conduc sangele oferit in locuri speciale. De remarcat reverenta cu care sangele este tratat, ca nu cumva sa ajunga pe jos. In aceste conditii intelegem si la ce se refera urmatorul versrt din Apocalipsa 6: „9. Cînd a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut supt altar sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, şi din pricina mărturisirii, pe care o ţinuseră. 10. Ei strigau cu glas tare, şi ziceau: „Pînă cînd, Stăpîne, Tu, care eşti sfînt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sîngele nostru asupra locuitorilor pămîntului?”” Sufletele celor ce s-au jertfit pentru credinta, adica al martirilor, a fost turnat la baza altarului, ca in cursul unei jertfe de Paste, deci s-au facut partasi Jertfei unice prin jertfa lor. Biblia o spune, nu eu)
    La fel si jertfa de Yom Kippur, nu se incheia la uciderea animalului. Ceea ce facea ispasire pentru poipor si pentru Marele Preot era oferirea sangelui in Sfanta Sfintelor, exact ceea ce face acum Isus. Astfel mijlocea Marele Preot in Sfanta Sfintelor, astfel mijloceste Isus acum. Dar am discutat pe lar asta in postul meu. Di pacate vad ca nu ai rumegat foarte bine ce am spus din start. Sau nu m-am exprimat eu clar?
    Ma intrebi „Avem in NT vreo marturie ca Hristos se aduce pe Sine IN MOD ETERN , inaintea Tatalui ca o jertfa ?” Chiar mai multe. Iata cele de care imi amintesc acum:
    „33. Cine va ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care i socoteşte neprihăniţi! 34. Cine i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi!” (Romani 8: 33, 34)
    „De aceea şi poate să mîntuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7: 25)
    Isus nu sta degeaba, ci mijloceste pentru noi, exact cum face un Mare Preot in cursul jertfei de Yom Kippur. Efectele Jertfei sale de pe Calvar ne ating prin mijlocirea Sa continua din Cer.
    „1. Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.” (1 Ioan 2: 1)
    Este vorba de pacatele pe care continuam sa le comite, chiar crestini fiind. Dar daca ne pocaim avem la Tatal pe cineva care sta acolo, exact ca un Mare Preot, si mijloceste continuu pentru noi. Eu as zice mai mult decat „exact ca un MP”. El este un Mare Preot care mijloceste.
    „6. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrîni, am văzut stînd în picioare un Miel. Părea jungheat, şi avea şapte coarne şi şapte ochi, cari sînt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimese în tot pămîntul.” (Apocalipsa 5: 6)
    Mileul nu se afla in Cer pur si simplu inviat, lasand in urma calitatea de victima sacrificiala. El inca este un miel sacrificat, jertfa continuand. El numai pare injunghat, pentru ca intre timp a inviat si a fost glorificat, deci a invins moartea. Dar pana si Ioan observa imediat faptul ca este o victima sacrificiala.
    In continuare spui ceva cu care nu sunt de acord: „Acest act implica moartea Lui pt. pacatele noastre , ceea ce Scriptura ne arata a fi JERTFA LUI DE ISPASIRE A PACATELOR , ADUSA ODATA PT. TOTDEAUNA . “Adusa ODATA PT. TOTDEAUNA” arata irepetabilitatea , concluzia fireasca fiinda ca nu poate fi nici continuata , nici extinsa . Prin ”S-a Sfarsit !”
    Am argumentat pe larg in postul meu de ce „o data pt. totdeauna” nu inseamna ceea ce protestantii, si tu, credeti ca ar insemna. Nu mai repet aici argumentatia, decat daca imi vei cere asta. Nu am fost suficient de clar? M-as astepta sa aduci contraargumente la demonstratia mea din postul original (al carui scop a fost exact acela de a raspunde unar astel de obiectii) si nu doar sa repeti argumentele protestante ca si cand nimic nu as fi spu despr asta.
    Cat despre „S-a sfarsit”, nu are cum sa insemne ceea ce sugerezi si tu, alaturi de protestanti in general ca ar insemna. Aceasta intepretare este contrara regulilor elementare de a aduce o jertfa. Am argumentat, sper, suficient ca o jertfa nu se incheie la moartea animalului sacrificat. Te rog sa imi aduci contraargumente la aceste teze, si nu doar sa afirmi exact lucrurile pe care le-am contrazis deja in postul original. Daca nu interactionezi cu argumentele mele din postul original atunci discutia noastra se impotmoleste.
    Spui in continuare: „Lucrarea Lui de reconciliere fiind implinita , El sta pe tron domneste si mijloceste pt. noi in baza lucrarii care a fost infaptuita si terminata .” Nu. Simplul fapt ca mijloceste arata ca lucrarea Sa nu s-a incheiat. Mai ramane un aspect vital: aplicarea mantuirii fiecarui credincios in parte. Reconcilierea s-a incheiat numai in sensul colectiv. Biserica in general a fost reconciliata, dar asta nu inseamna ca madularele corpului au fot reconciliate. Mijlocirea de acum, care continua, este tocmai lucrarea prin care se aplica reconcilierea fiecarui crestin in parte care se pocaieste, si cand se pocaieste. Observa te rog, ca ori de cate ori se vorbeste de reconciliere ca tinand de trecut se are in vedere un colectiv de oameni si nu indivizi. Diferenta este cruciala.
    Intrebi: „Unde gasim in NT UNITATEA dintre jertfa Lui si jertfa noastra ?” In Apocalipsa 6: 9.
    „6. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrîni, am văzut stînd în picioare un Miel. Părea jungheat (esphagmenon, de la verbul sphazo), şi avea şapte coarne şi şapte ochi, cari sînt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimese în tot pămîntul.” (Apocalipsa 5: 6)
    „9. Cînd a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut supt altar sufletele celor ce fuseseră junghiaţi (tot esphagmenon, de la verbul sphazo) din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, şi din pricina mărturisirii, pe care o ţinuseră.” (Apocalipsa 6:9)
    Atat Mielul cat si martirii sunt esphagmenon. Ei nu sunt esphagmenon ca si Mielul pentru ca le-a fost atribuita dreptitudinea Sa, ci pentu ca au fost ucisi ca si El. Moartea lor are valoare de jertfa, altfel nu s-ar afla la baza altarului, unde se toarna sangele victimelor sacrificiului de Paste.

  13. Frate Dragomir,
    multumesc mult pentru articolul (http://www.catehism.ro/Sf_Euharistie.htm) publicat la tine pe site. Tocmai l-am citit. Si in general pentru http://www.catehism.ro/.

  14. Eu cred că salvarea nu este posibilă decât prin asocierea noastră la Jertfa Mântuitorului. Pentru ca să înviem cu El trebuie să ne jertfim cu El, acesta este adevăratul înţeles din “Ia-ţi crucea ta şi urmează-Mă !”. Aici clachează tânărul bogat, care totuşi ţinuse Legea “din tinereţile lui”. Acesta e şi înţelesul afirmaţiei euharistice “Eu sunt vita, voi coardele. Cel ce ramane in Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, pentru ca fara de Mine nu puteti face nimic. De nu ramane cineva in Mine, se scoate afara ca o coarda si se usuca si o aduna si in foc o arunca si arde” (Ioan XIV 1 et seq).

  15. Mihai ,

    Ai tot dreptul sa fii necajit din pricina raspunsului meu . Am re-citit cu f.mare atentie textul tau si pot spune cu mana pe inima ca daca argumentatia ta ar fi avut si cateva reazeme in patristica latina si rasariteana ar fi fost ireprosabila .

    Am sa continui cu certitudine acest dialog fara sa pot spera ca voi gasi o greseala in cele ce scrii . Nu vreau sa intelegi ca scopul meu este unul vanatoresc . Departe de mine ! Fereasca Bunul Dumnezeu sa fac asa ceva unui frate in Domnul .

    Vreau doar sa imi lasi ceva timp ca sa concluzionez si in acelasi timp sa imi permiti – inainte de a-mi exprima concluzia – sa imi lamuresc cateva aspecte care imi scapa din unele fraze .

    M-as bucura daca ai putea realiza o apropiere de euharistia rasariteana prin acest text . Cel putin una din intelegerile Pr.Schmemann – aceea legata de trairea Liturghiei asa cum am fi in Imparatie ( in Cer ) – este vizibila si in textul tau . De aceea m-as bucura daca tu sau vreun alt coleg de dialog ar putea gasi ” puncte comune ” cu exprimari rasaritene ale liturghiei . Ma gandesc la aceasta si in sensul in care Sf.Traditie a Bisericii nu este facultativa in Biserica Una Sfanta Catolica . Consensul pe marile teme cred ca tb. sa existe intr-o proportie considerabila .

    Dumnezeu sa ne ajute si sa ne lumineze intru slavirea Celui Viu !

  16. Mihai,

    “Avem in NT vreo marturie ca Hristos se aduce pe Sine IN MOD ETERN , inaintea Tatalui ca o jertfa ? ”

    La aceasta intrebare se pare ca nu am primit un raspuns direct ( se poate sa fie unul indirect dar eu sa nu fi facut legatura ) .

    Pe de alta parte te rog sa ma lamuresti legat de Templul ceresc . Am senzatia ca unoeri inversezi rolurile dar e doar o parere a unui ne-specialist teolog . Cat de multe lucruri putem noi cunoaste despre Templul ceresc ca sa stim cum se desfasoara acolo “activitatea” ? Nu putem deraia pe taramul speculatiilor de tot felul ? Explicitarea traditiilor iudaice a fost extrem de frumoasa , solida si plina de invataturi pt. mine , lucru pt. care tb. sa-ti multumesc si pt. ca in acest fel ai creat motivatia necesara de a studia lucrurile si din perspectiva poporului ales ale carui traditii par cam ingropate de fundalul grec . Ceea ce este o denaturare . Asa apare deocamdata in putina mea intelegere .

    Pana la aprofundarea conexiunilor bogate cu traditia iudaica pe care le naste textul tau te salut frateste : Laudat sa fie Iisus !

  17. Frate Liviu,
    nu sunt necajit. Doamne fereste!
    “daca argumentatia ta ar fi avut si cateva reazeme in patristica latina si rasariteana ar fi fost ireprosabila ”
    “M-as bucura daca ai putea realiza o apropiere de euharistia rasariteana prin acest text.”
    Sa-ti povestesc putin despre modul in care am ajuns la concluziile din articolul acesta si vei intelege de ce nu pot face legatua cu patristica occidentala sau orientala.
    Din copilarie formatia mea religioasa este una neoprotestanta. Ca sa fiu mai precis: baptista. Asta inseamna ca universul meu este cel biblic, iar patristica nu se gaseste foarte sus pe lista domeniilor care ma preocupa si la care ma pricep cat de cat. Dea semenea, canmd am fost copil mic bunica-mea obisnuia sa imi citeasca din Legendele Olimpului. Drept rezultat Grecia Antica a ramas una din puctele focale ale intereselor mele intelectuale, istoai ei in preadolescentas i filosofia greaca mai tarziu. In mod paradoxal sunt mai informat asupra neoplatonismului pagan tarziu (Iamblicus, Proclu, Damascius, Hierocles) decat asupra patristicii contemporane ei. Nu e ceva cu ce sa ma pot lauda, dar asta e situatia. Imi permit sa port conversatii sau sa formulez idei pe teme de filosofie greaca pagana, dar nu ma simt pregatit sa spun ceva pe teme patristice. Sunt prea ignorant in domeniu. Deci genulde apropieri intre ce spun eu in articol si patristica, asa cum ceri, nu voi putea face, din pacate.
    Dupa ce pe la 18 ani am ajuns convins ca Biserica Catolica are adevarul (pornind de la probleme legate de sola Scriptura) am pornit pe un drum lung si anevoios. Acela de a intelege originile si motivatia unor invataturi catolice despre care inainte credeam ca sunt inventii postbiblice. Treptat am descoperit ca elemente definitorii pentru catolicism isi au radaciona in iudaismul de dinaintea caderii Ierusalimului.
    Dupa evenimentele din anul 70 A.D., cand trupele romane au ravasit Ierusalimul si au distrus Templul pletora de grupuri si “secte” foarte divergente care compunea iudasmul din vremea lui Isus a disparut. Numai doua orientari din cadrul acelui iudaism au supravietuit dezastrului.
    1. O forma anume de fariseism, care a renuntat complet la aspiratii eshatologice, care erau ataat de definitorii pentru iudaismul de dinainte de anul 70. Acestia au considerat ca temeiul iudaismului este Tora si studierea sa in liniste si pace. Din contra, iudaismul din vremea lui Isus era centrat pe Templu, ca loc de intalnire intre IHVH si Israel. Diferentele intre Saducei, eseni, farisei etc. priveau in buna parte randiuala liturgica a Templului. Dar cu distrugerea acestuia si odata ce sperantele de a construi unul nou s-au spulberat Iudaismul sa transformat in ceva nou, ceva centrat aproape exclusiv pe studierea Torei. Spun “aproape” pentru ca traditiile cabalistice legate de Merkava provin tot din misticismul sacerdotal legat de Templu. Astazi, iudaismul oficial este centrat pe Tora, in loc de Templu si pe rabini, in loc de preoti. Doua mutatii majore.
    Dar a mai supravietuit o secta, care nu a renuntat la apocalipticism, ci l-a transformat. Este vorba de adeptii unui predicator galilean itinerant, rastignit pe cruce. Cu cat am aflat mai mult despre iudaismul de dinainte de anul 70 cu atat am descoperit mai mult ca o serie de traditii dspre care eu invatasem ca reprezinta infiltratii pagane in crestinism, sunt defapt de origine iudaica, daor ca noi suntem obisnuit sa numim iudaism cel de astazi, care nu e decat o fractiune infima a iudaismului contemporan nasterii crestinismului. Am decoperit ca Biserica Catolica este, in cele din urma, nimic mai mult decat o secta iudaica. de la cantul gregorian (provenit din psalmodia sinagogala), la imbracamintea preoteasca, de la traditii privind facutul crucii si pana la caciulita pe are o poarta papii, cardinalii, episcopii si evrei cand merg la sinagoga.
    Dar, mai als, am descoperit ca traditiile liturgice catolice provon din ideologia religioasa a Templului. Este incorect sa spui ca noi provenim din sinagoga, si evrei de astazi sunt fratii mai mari in credinta. Noi nu proveninm din sinagoga, ci din Templu si din ideologia religioasa legata de aceasta. Desigur, nu vorbesc de Templul lui Irod, ci de Templul ideal pe care evreii din vremea lui Isus doreau sa-l vada construti si dedicat de Mesia. As putea sa scriu pagini si pagini despre asta, pentru ca este subiectul care ma intereseaza cel mai mult.
    Astfel, metodologia mea de lucru este de a pune textul Scripturii in contextul traditiilor iudaice de dinainte de 70 A.D., si nu in contextul intepretarilor patristice, care nu imi sunt foarte familiare. Obsesia mea este iudaismul si originile iudaice ale religiei mele, in special traditiile liturgice si ehatologice legate de Templul lui Solomon, distrus de babilonieni si ce urma sa fie reconstruit si rededicat, potrivit apocalipticismului evreesc, de Mesia din dinastia lui David, in urma autoritatii sale de rege si preot. Pasajul din psalmi in care se vorbeste despre un rege care este preot dupa randuiala lui Melchizadec se refera, concret, la Solomon, fiul autorului psalmului respectiv. Melchizedec fusese regele-preot al Salemului, identificat de ideologia regala davidica cu Ierusalimul. Acestea sunt asteptarile pe are le-a implinit Isus, reconstruind si rededicand Templul. Doar ca a facut-o intr-un mod foarte diferit de cum se asteptau iudeii din vremea lui.
    Cred ca ai intels acum de ce patristica lipseste cu desavarsire de3 pe blogul meu. Pana si articolul despre Dionisie isi are originea nu in preocupari de ale mele pt. patristica (nu am asa ceva), ci din preocupari de ale mele pt neoplatonism. Multa vreme am avut impresia ca el este un neoplatonic si un crestin, care a incercat sa faca o sinteza intre cele doua. Vroiam sa cred lucrul acesta, din cauza simpatiilor mele pentru neoplatonism. Dar cu timpul am inceput sa observ inconsitente in opera sa, si apoi mi-am dat seama ca nu e vorba de inconsistent ci despre faptul ca el foloseste daor un limbaj neoplatonic, dar nu este unul autentic. In acelasi timp am inteles din ce in ce mai mult ca neoplatonismul si crestinismul sunt incompatibile. Dar aste e o alta poveste. Vroiam doar sa te fac sa intelegi ca singurul autor patristic pe care il cunosc, am ajuns sa il studiaz din motive gresite.
    Nu stiu cat de bine stai la capitolul engleza, dar daca vorbesti limba am niste resurse onlije care te pot ajuta sa te orientezi putin in ce priveste intersectia dintre crestinsim si traditiile legate de Templu:
    Jewish roots of eastern christian mysticism
    http://www.marquette.edu/maqom/

    Carti ale teologului prezbiterian Meredith Kline (unul din autorii mei preferati, cu rezervele confesionale de rigoare – nu ii impartasesc sorteriologia calvinista). Omul e specialist in Vechiul Testament. iti propun sa incepi ci Images of the Spirit, ca sa intelegi care e treaba cu sacerdotiul si Templul in Vechiul Testament, apoi The Kingdom Prologue, care este o lucrare grea dedicata Genezei si apoi By Oath Consigned, o lucrare dedicata temei circumciziei si botezului.. Aceste carti le gasesti aici:
    http://meredithkline.com/?page_id=37
    Le mai gasesti si aici, alaturi de mai multe articole si alte carti:
    http://www.covopc.org/Kline/Meredith_Kline_Online.html
    De asemenea, un link la textul (transcripts) unor prezentari ale prezbiterianului, fost elev al lui Kline, convertit la catolicism, Scott Hahn:
    http://zuserver2.star.ucl.ac.uk/~vgg/rc/aplgtc/hahn/m2/Mod2.html
    Este vorba de o istorie a manturii, ca un sir de legamnite. Este vorba mai putin de aspecte liturgice si de Templu, dar este util ca baza istorica (istorie biblica) pentru alte teme.
    * * *
    “Cel putin una din intelegerile Pr.Schmemann – aceea legata de trairea Liturghiei asa cum am fi in Imparatie ( in Cer ) – este vizibila si in textul tau .”
    Culmea este ca am undeva mai multe carti (in engl.) ale parintelui Schmemann, dar nu am apucat inca sa le citesc. Dar as observa doar ca Schmemann nu spune nimic nou sau inedit. Este vorba de un loc comun al teologiei liturgice. Este valabil pentru ideologia religioasa a Templului din Ierusalim, si am gasit-o din nou si din nou in literatura teologica catolica din sec XIX si XX. Este ceva de la sine intels ca la Missa Cerul si pamantul se unesc, asa cum se va inampla la Parusie, cand Noul Ierusalim va cobora pe Pamant si cele doua realitati separate se vor uni, transformand pamantul.
    “Pe de alta parte te rog sa ma lamuresti legat de Templul ceresc . Am senzatia ca unoeri inversezi rolurile dar e doar o parere a unui ne-specialist teolog . Cat de multe lucruri putem noi cunoaste despre Templul ceresc ca sa stim cum se desfasoara acolo “activitatea” ? Nu putem deraia pe taramul speculatiilor de tot felul ? Explicitarea traditiilor iudaice a fost extrem de frumoasa , solida si plina de invataturi pt. mine , lucru pt. care tb. sa-ti multumesc si pt. ca in acest fel ai creat motivatia necesara de a studia lucrurile si din perspectiva poporului ales ale carui traditii par cam ingropate de fundalul grec.”
    Sunt cat se poate de neoriginal. Pur si simplu am luat ceea ce spune Meredith Kline in Images of the Spirit si Kingdom Prologue (si God Heaven and Har-Magedon, dar aceasta carte nu se gaseste online) si am facut legatura cu teologia catolica a sacramentelor. Daca voi avea timp si energie voi scrie despre botez si Sfantul Mir, in acelasi fel in care am scris despre euharistie, facand legatura cu teme si practici biblice veterotestaemntare. Din pacate, Kline, fiind protestant, nu a realizat consecintele analizelor sale asupra unor pasaje si subiecte biblice. Eu nu am facut decat sa trec cu un pas mai departe de ceea ce a spus el.
    oricum, intentia mea cu acest blog este ca, indata ce am terminat cu partea de apologetica adresata fratilor mei evanghelici sa trec la niste articole ce sa trateze radacinile iudaice ale religiei noastre.
    Cat despre Templul ceresc as spune aurmatoarele. In ciuda exprimarii mele deficitare, nu avem de-a face cu un Cer si in el cu un templu. Cerul insusi este Templul. Este vorba de una si aceeasi realitate. Ce sunt Templele in Orientul Antic? Sunt palatele unui zeu. Templul de la Ierusalim este palatul regal al lui IHVH. El este o copie a realitatilor ceresti, in sensul ca “Cerul” e curtea regala, in care IHVH este slujit de ingeri. preotul levit poarta in Templu o haina alba simpla, evocand ingeri, pentru ca ceea ce fac ingerii in cer face el in Templul pamantes. Aceeasi haina alba o vedem la crestini la botez, cu aceeasi semnificatie. botezul este o ordinare sacerdotala (hirotonisire preoteasca), princ are avem acces la slujba din Templu, adica Biserica. In Exod ni se descrie construirea Cortului intalnirii si a hainelor lui Aron. Comparand cele doua ne dam seama ca avem de-a face cu acelasi lucru, dupa cum observa Kline. Straturile de acoperamant ale templului corespund elementelor imbracamintii Maelui Preot cu diferenta ca ordinea exterior-interior in cazul Cortului e exact inversata in cazul imbracamintii Marelui Preot. ori in noul Testament noi aflam ca Biserica este Templul lui Dumnezeu si ca trupurile noastre sunt Templul lui Dumnezeu. Cum ajungem sa facem parte din Biserica? Prin botez si ungerea cu Sf. Mir. Cum e consacrat un Marele Preot? Este spalat la usa Cortului si i se toarna Mir Sfant pe cap. Ma opresc aici, dar cred ca ai prins ideea generala. Daca vrem sa intelegem traditiile noastre iudaismul este locul in care trebuie sa cautam. Eu unul am dat de comori nenumarate sapand si am impresia mereu ca ma mai asteapta descoperiri uimitoare. Deci raman cu studiul iudaismului biblic si extrabiblic, si de patristica ma voi ocupa ceva mai tarziu, Deo volens.

    Pax et Bonum
    Mihai

  18. Evrei 5,1 Căci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, pentru oameni este pus în slujba lui Dumnezeu, ca să aducă daruri şi JERTFE PT.PACATE.

    Se pune intrebarea : poate jertfa sa indrepteze( sa restaureze ) firea noastra ? Pt. ca se pune intrebarea cumva logica : nu cumva Hristos prin jertfa Sa se desavarseste ca om ? Si prin aceasta SFINTESTE ( desavarseste si pe altii ) . Daca nu ma insel la fel era si in VT : Evrei 9, 13-14 Fiindcă dacă sângele de ţapi şi de tauri şi cenuşa de junincă, stropindu-i pe cei întinaţi, îi sfinţeşte prin curăţirea trupului,atunci sângele lui Hristos, cel ce fără prihană prin veşnic Duh I s’a adus lui Dumnezeu, cu cât mai mult va curăţi conştiinţa voastră de faptele cele moarte, ca să-I slujiţi Dumnezeului-Celui-Viu!

    Acest lucru ducand catre intelegerea cumva a lui Evrei 5,9 şi, odată devenit desăvârşit , tuturor celor ce-L ascultă le-a devenit pricină de mântuire veşnică,

    mai mult…in Evrei 10,10 Întru această voinţă suntem noi sfinţiţi, odată pentru totdeauna, prin jertfa trupului lui Iisus Hristos.
    + versetul 14 Căci prin aducerea unei singure jertfe, El pentru totdeauna i-a desăvârşit pe cei ce se sfinţesc.

    cred ca se intelege mai bine acum .

    Sf.Chiril al Alexandriei spune ; ” Trebuie sa stim ca nici despre Fiul Insusi , Cuvantul lui Dumnezeu Tatal nu s-ar spune ca slujeste ca PREOT si ca ar fi in starea liturgica, daca nu s-ar intelege ca s-a facut ca noi si , precum a fost numit Prooroc si Apostol pt. omenitatea Sa , asa a fost numit si Preot . Caci cele ale slujitorului se cuvin chipului slujitorului . Iar aceasta este golirea( chenoza) . Caci Cel ce se afla in chipul si egalitatea Tatalui , caruia ii stau inainte si serafimii de sus , Caruia ii liturghisesc ( ii aduc slujba ) mii si mii de ingeri , cand S-a golit pe Sine se si spune ca s-a aratat liturghisitor al celor sfinte si al Cortului adevarat . Atunci S-a si sfintit cu noi Cel ce-i mai presus de toata zidirea ( Evrei 2 , 11-12 Că şi Cel ce sfinţeşte, şi cei ce se sfinţesc, dintru Unul sunt toţi; din care pricină nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi,zicând: Vesti-voi fraţilor Mei numele Tău, în mijlocul adunării Îţi voi cânta laudă.
    ). Deci Cel ce sfinteste ca Dumnezeu , cand S-a facut om si s-a salasluit intre noi si a fost frate dupa omenitate cu noi , atunci se spune ca s-a si sfintit . Deci trebuinta de a fi Preot si de a fi sfintit tine de coborarea in trup ”

    “Noul Legamant a fost promulgat prin sangele Mielului oferit de acesta la Cina cea de Taina (Matei 26 : 28) si pe Golgota, asa cum Vechiul Legamant a fost promulgat prin sange (Exod 24 : 8). ”

    Un protestant ar obiecta ca Cina ARATA catre Gologota . Nu putem trage concluzia a avem de-a face cu sangele real , avand in vedere limbajul deseori plastic al scripturii si care a nascut zeci de controverse .

    “Vedem in capitolul 8, versetele 1 si 2 ca Isus a intrat in Sfanta Sfintelor din Templul Ceresc ca Mare Preot ca sa faca ispasire pentru noi”

    Nu vad unde scrie in v. 1 si 2 ca face ispasire .

    “Insa nu gasim niciunde in cursul epistolei vreo indicatie despre iesirea Sa, ca sa curete prin sangele Sau, asa cum facea Marele Preot al Legii Vechi. ”

    Pai nu prea gasim indicatii despre activitatea Templului ceresc DELOC . Cum am putea sa mai vorbim despre ce si cum se intampla Sus ? Aici este de lamurit mai mult pt. a ma edifica .

    “Asta pentru ca iesirea din Sfanta Sfintelor pentru reinnoire intregii Creatii se va face la a Doua Venire. ”

    De unde deducem aceasta ? Cand Iisus sufla Duh Sfant peste apotoli trimitandu-i pana la marginile pamantului nu are loc de fapt nasterea unei noi creatii ( fapturi ) ? Biserica nu este ea trupul al Cap este Hristos ? La a doua Venire avem de-a face cu desavarsirea acestei creatii . Acum avand arvuna , prin Duhul Sfant .

    “Inainte de a trece la urmatoarea sectiune sa mai remarcam ceva interesant. In cantarea sa din Deuteronom 32 Moise ne spune urmatorul lucru, in versetul 43:
    Neamuri, cantati laudele poporului Lui! Caci Domnul razbuna sangele robilor Sai, El se razbuna impotriva potrivnicilor Sai, si face ispasire pentru tara Lui, pentru poporul Lui”

    Este interesant ca in Biblia ortodoxa avem urmatoarea versiune care in loc de ispasire are termenul CURATIRE :

    Veseliţi-vă, voi, ceruri, împreună cu El,
    Lui să I se’nchine toţi fiii lui Dumnezeu!
    Veseliţi-vă, voi, neamuri, împreună cu poporul Său,
    întărească-se pentru El toţi îngerii lui Dumnezeu!
    Că El va răzbuna sângele fiilor Săi
    şi cu răzbunare le va plăti vrăjmaşilor Săi,
    şi celor ce-L urăsc le va plăti
    şi va curăţi Domnul pământul poporului Său“

  19. Mihai ,

    Daca ai posibilitatea trimite-mi o adresa de contact .

  20. Mihai,

    Pt. ca subiectul tau este interesant am mai adunat ceva date care poate vor ajuta . Sa ma corecetzi daca gresesc :

    Vorbesti la un moment dat despre Templul ceresc ( Evrei 8,1-2 Dar lucrul cel mai de seamă’n cele spuse este acela că noi un astfel de Arhiereu avem, Care a şezut de-a dreapta tronului Slavei în ceruri,slujitor al altarului şi al cortului celui adevărat a, pe care nu un om l-a ridicat, ci Dumnezeu. )

    Iata apropieri gasite de mine :

    Ps 11,4 Domnul este în locaşul Său cel sfânt, Domnul în cer Îşi are tronul,ochii Lui spre cel sărac se’ndreaptă,genele Lui îi cercetează pe fiii oamenilor

    Apocalipsa 11,19 Şi templul lui Dumnezeu s’a deschis, cel din cer, şi’n templul Său s’a văzut chivotul testamentului Său; şi-au fost fulgere şi vuiete şi tunete şi cutremur şi grindină mare.

    Astfel ca avem o idee cat de cat despre realitatea acestui Templu ceresc , unde avem 7 sfesnice si chiar un altar al tamaierii ( vezi Ap . 1,12 si 8,3 ) .

    Pare un loc real care nu tb. inteles metaforic ? Nu stiu inca cu certitudine dat fiind faptul de a vedea adesea in Scriptura cum limbajul sufera tot felul de schimbari bruste . Poate tu . Mihai , poti sa dezvolti mai mult aici .

    Deci avem acest “loc al sederii lui Dumnezeu “. Sa mergem mai departe .

    Fiecare jertfa prefigura moartea Domnului iar preotii prefigurau lucrarea de mijlocire a Domnului . Sper sa fie destul de corect pana acum . Astfel ca Evrei 8,1-2 pare sa sugereze preotia levitica este continuata de Mantuitorul incepand de la moartea Sa pe cruce .

    Acum , despre sangele jertfei :

    Pare a avea 2 destinatii :

    1. Aducerea lui in Sfanta , fiind stropit inaintea perdelei dinauntru si asezat pe coarnele altarului tamaierii ( Lev 4,6-7 Preotul îşi va muia degetul în sânge şi de şapte ori va stropi cu sânge înaintea Domnului, spre perdeaua cea sfântăa.Din sângele viţelului va unge preotul coarnele altarului tămâierii, cel ce se află’n faţa Domnului în cortul mărturiei; iar tot ce-a mai rămas din sângele viţelului îl va turna la temelia jertfelnicului arderii-de-tot, care se află la intrarea cortului mărturiei.;17-18 Preotul îşi va muia degetul în sângele viţelului, şi de şapte ori va stropi înaintea Domnului, spre perdeaua de la sfânta-sfintelor.Din acest sânge va unge preotul coarnele altarului tămâierii, cel ce se află’n faţa Domnului în cortul mărturiei, iar tot ce-a rămas din sânge îl va turna la temelia jertfelnicului arderii-de-tot, care se află la intrarea cortului mărturiei.)

    2.Daca nu era dus in Templu , sangele era asezat pe coarnele altarului arderii de tot ce se afla in CURTE ( Lev 4,25 Din sângele jertfei pentru păcat va unge preotul coarnele jertfelnicului arderii-de-tot, iar ceea ce a rămas din sânge îl va turna la temelia jertfelnicului arderii-de-tot. 30. Cu degetul său, preotul va lua din sângele ei şi va unge coarnele jertfelnicului arderii-de-tot, iar sângele rămas îl va turna la temelia jertfelnicului. )Iar preotul va manca o parte din carnea de jertfa ( Lev 6,25 Spune lui Aaron şi fiilor săi astfel:
    – Iată rânduiala jertfei pentru păcat:
    În locul unde se’njunghie jertfele arderii-de-tot, acolo vor fi înjunghiate’naintea Domnului şi cele pentru păcat. Aceasta-i sfinţenie mare. 26.Preotul care o aduce, el o va mânca; în locul cel sfânt s’o mănânce, în curtea cortului mărturiei.30.Dar orice jertfă pentru păcat, din al cărei sânge s’a adus în cortul mărturiei pentru rugăciuni de ispăşire în locul cel sfânt, nu va fi mâncată; în foc va fi arsă )

    De aici rezulta ca pacatele si raspunderea pt. ele erau transferate Templului si preotiei .

    Despre Ziua Ispasirii :

    Curatirea Templului cerea 2 tapi : unul pt. Dumnezeu si unul pt. Azazel ( nu intram in discutia despre terminologia lui Azazel care este complexa prin disputele generate de-a lungul timpului asupra intelesului sau unic ) . Sacrificand tapul pt. Dumnezeu facea ispasirea pt. templu ( sfanta sfintelor , cortul intalnirii si altarul din curte ) . Lev 16,16-18 Aşa se va ruga el în locaşul cel sfânt pentru necurăţia fiilor lui Israel, pentru nelegiuirile lor şi pentru toate păcatele lor. şa va face el şi pentru cortul mărturiei, cel ce se află în mijlocul necurăţiei lor.Nici un om nu va fi în cortul mărturiei, de când va intra el să se roage în locaşul cel sfânt şi până va ieşi. Aşa se va ruga el pentru sine, pentru casa sa şi pentru toată obştea fiilor lui Israel.Apoi va ieşi la jertfelnicul cel de dinaintea Domnului şi se va ruga pentru el; şi va lua din sângele tăuraşului şi din sângele ţapului şi va unge coarnele jertfelnicului de jur-împrejur; 20 . ar după ce va sfârşi să se roage pentru locaşul cel sfânt, pentru cortul mărturiei şi pentru jertfelnic, va face curăţirea preoţilor; şi va aduce ţapul cel viu, )

    Sangele tapului care reprezenta sangele lui Hristos era dus in Sfinta Sfintelor si era turnat pe chivot pt. a satisface cerintele finte ale Legii lui Dumnezeu ( chivotul continea Legea ) . Apoi preotul ducea sangele si pe altarul tamaieirii si pe altarul arderiid e tot ( adica ipsasire si pt. templu si pt. popor , curatirea atat a unuia cat si a altuia ) .

    reprezentand pe Domnul Hristos ca Mijlocitor , Marele Preot lua asupra sa pacatele ce manjisera templul si le transfera asupra tapului CE ERA VIU , pt. Azazel care era dus apoi afara din poporului lui Dumnezeu .

    Aceasta trimitere a tapului pt. Azazel se pare ca face trimitere la evenimentele DE DUPA Calvar ( indepartarea finala a pacatelor si Satanei care pare reprezentata prin Azazel ) .

    Mihai , stii ce ma mira cel mai mult ? Faptul ca subiectul templului din Cer pare cumva secundar in preferintele oamenilor . Spun asta deoarece daca ai sa observi , marea majoritate sunt inclinati catre propria traire spirituala sau eu stiu ce lupte confesionale superficiale ( gen . ortodocsi – catolici in care se vorbeste cu voiosie despre eretici , papistasi sau – ca sa mentin obiectivitatea – despre biserici “incomplete” …surori..etc…) .

    Ca sa revin acum la textul tau :
    ” Insa nu gasim niciunde in cursul epistolei vreo indicatie despre iesirea Sa, ca sa curete prin sangele Sau, asa cum facea Marele Preot al Legii Vechi. Asta pentru ca iesirea din Sfanta Sfintelor pentru reinnoire intregii Creatii se va face la a Doua Venire. De fapt Parusia pe care o asteptam, adica a Doua Venire a Domnului, este nimic altceva decat incheierea Jertfei de Ispasire inceputa acum 2000 de ani si care continua astazi, fara sa se fi incheiat inca. Acum suntem in acel moment al Sacrificiului de Yom Kippur in care Marele nostru Preot se afla in Sfanta Sfintelor, in fata Tronului lui Dumnezeu Tatal si mijloceste pentru noi oferindu-si propriul Sange.”

    Este o fraza f.tare . Ai putea sa dezvolti ? Care sunt elementele care ne dau aceasta siguranta ?

    P.S Apocalipsa 15,5 Şi după aceasta m’am uitat; şi templul cortului mărturiei s’a deschis în cer.

  21. Mihai Sarbu:
    “Daca asa stau lucrurile atunci se naste o problema serioasa. Mijlocirea pe care Isus o face pentru noi in Ceruri priveste pacatele noastre, insa nu putem deveni fapturi noi decat la a doua venire cand Creatia va fi reinnoita. Şi totuşi, „cine este in Hristos este o faptura noua”. Cum este posibil acest lucru? Prin Eucharistie, desigur, prin care Domnul vine la noi, desi se afla in Sfanta Sfintelor din Cer, si ne reinnoieste. Eucharistia nu ne sterge pacatele, pentru ca Botezul este chemat sa faca asta, prin care intram in Biserica, tocmai asa cum la intrarea in Templu este nevoie de o spalare rituala prin care israelitul se curata ca sa fie demn de jertfele din Templu. Fiind ca acum exista o singura Jertfa pentru totdeauna, spalarea spre purificare, adica Botezul, se face o singura data. Inainte sa primesti partasie la Jertfa, deci sa intri in Templul Ceresc, trebuie sa te cureti prin apa si Duh, dupa care Eucharistia face din tine o faptura noua, pentru ca este o pre-infaptuire a celei de-a Doua Veniri.”

    Mai este o problema la fel de serioasa: daca painea si vinul sunt Trupul si Sangele Mantuitorului, ele sunt acelea din momentul Jertfei sau cele de dupa Inviere? Eu cred ca sunt cele de dupa Inviere. Or, atunci Jertfa Euharistica nu poate fi IDENTICA cu cea de pe Golgota. In consecinta, Jertfa Euharistica nu este IDENTICA cu Jertfa pe Cruce ci prelungirea ei in Templul Ceresc. Jertfa cea Sangeroasa se continua neincetat cu Jertfa cea nesangeroasa, cu Jertfa cea pneumatofora la fiecare Euharistie. Prima ne-a rascumparat si ne-a facut mantuibili, iar a doua ne sfinteste si ne mantuieste. Spun prima si a doua nu ca ar fi doua jertfe ci ca si cum ar fi una singura, prelungita apoi in timp. Mantuitorul nostru continua jertfirea Sa pentru ca Viata are ca principiu jertfa, de aceea jertfa e si mantuitoare. In Imparatia Sa noi toti ne jertfim unii pentru altii iar capul nostru, Hristos, Se jertfeste pentru toti. Aceasta este Imparatia pe care Hristos o propovaduieste, o imparatie a altruismului, a iubirii jertfelnice si nu una egoista sau individualista. Euharistia coboara printre credinciosi Viata dumnezeiasca, perihoreza Treimica, prin care fiecare madular al trupului lui Hristos traieste prin celelalte si toate prin Hristos. Jertfa este Viata si este principiul vietii vesnice.
    Har, smerenie si jertfa de sine.
    MariS

  22. Mihai sarbu:
    “Catolicii cred si marturisesc, in privinta acestui articol de credinta, ca Liturghia (Missa) este un sacrificiu real (jertfa eucharistica) IDENTIC atat cu Sacrificiul de pe Golgota, ce a avut loc o singura data, cat si cu Sacrificiul continuu din Cer.”

    In postarea precedenta n-am dat exact pasajul la care ma refer. Acesta de mai sus este pasajul pe care l-am comentat. Eu n-as folosi aici cuvantul IDENTIC, ci sintagma “acelasi si in prelungre”, adica nu este altul, dar nici identic. Daca Jertfa de pe Golgota este mantuitoare, Jertfa Eucharistica este sfintitoare. Ele se completeaza ca efect in cel credincios. Prima il mantuieste de pacate, il restaureaza si-l impaca cu Dumnezeu, cealalta il pneumatizeaza si il sfinteste. Prin Botez credinciosul este altoit Vitei de Vie si este primit ca si madular al Trupului lui Hristos, iar prin Eucharistie este hranit cu seva Vietii dumnezeiesti, care va ajunge la fiecare madular sau credincios, astfel incat acestia sa traisca unii prin altii si toti prin Hristos. Biserica devine astfel comuniune sau trup si nu simpla adunare. Ea va prelua atunci prin Eucharistie asemanarea cu viata intratreimica astfel incat Biserica va ajunge sa imite in Duh Treimea cea dumnezeiasca.
    Har, smerenie si jertfa de sine.

  23. Frate Maris ,

    Ma bucur ca am mai gasit un frate de dialog . Am cam lipsit ceva vreme si asta nu pt. ca mi-as fi luat vreun concediu ci datorita faptului ca dialogul intrase in impas . De aceea nici nu mai credeam ca se va da vreun raspuns pe aici .

    Precizarea ta de finete legata de cuvantul IDENTIC mi se pare extraordinara . Pot spune ca acum este mai clar si mai de inteles .

    totusi , legat de o exprimare a ta am sa te intreb cate ceva :

    “jertfa cea Sangeroasa se continua neincetat cu Jertfa cea nesangeroasa, cu Jertfa cea pneumatofora la fiecare Euharistie.”

    Cum tragem concluzia asta ? Indoindu-ma ca vei aduce arguemente scripturale am sa te intreb f.franc : ce argumente patristice stau drept marturie ? Si cum se armonizeaza ele cu scriptura caci mi se pare extrem de important acest lucru si nu din prisma confesionalismului ieftin .

    “Prima ne-a rascumparat si ne-a facut mantuibili, iar a doua ne sfinteste si ne mantuieste. ”

    Cand spui mantuibili imi dai senzatia ca spui potential dar nu efectiv . Efectiv fiind de-abia prin euharistie . Gresesc ? Ori daca e asa putem spune ca e suficienta doar credinta .

    “Spun prima si a doua nu ca ar fi doua jertfe ci ca si cum ar fi una singura, prelungita apoi in timp.”

    Ca si cum ar fi mai multe etape ale aceleiasi jertfe se intelege . Gresesc ?

    “Mantuitorul nostru continua jertfirea Sa pentru ca Viata are ca principiu jertfa, de aceea jertfa e si mantuitoare. ”

    Nu ca ar fi incorect ceea ce scrii dar totusi care este fundamentul acestei fraze . Cum ai tras concluzia ca viata are ca principiu jertfirea ?

    ” In Imparatia Sa noi toti ne jertfim unii pentru altii iar capul nostru, Hristos, Se jertfeste pentru toti.”

    De unde stii cumva fi in Imparatie ? Ce inseamna ca ne vom jertfi unii pt. altii ? Ce presupune aceasta ? Ma tem f.tare sa nu intram in domeniul arid al speculatiilor sau din contra in cel imagintiv, naiv care poate rataci sufletele slabe .

    Laudat sa fie Isus !

  24. Ai perfecta dreptate sa te plangi ca discutia noastra a ramas in impas, pentru ca nu am mai postat nici un raspuns la raspunsurile tale (ca de altfel mai nimanui). Motivul tine de batranul zeu Chronos, care s-a imputinat vazand cu ochii in ultimele saptamani. Mai pe romaneste, “concediul” de cateva saptamani care mi-a permis sa pornesc acest blog s-a incheiat si nu mi-a mai ramas timp decat sa scriu ocazional cate un nou post. Imi cer mii de scuze.

    Mihai S.

  25. Frate Mihai ,

    Nu trebuie sa ne cerem scuze pt. ceea ce , din nefericire , traim cu totii : o lipsa a timpului acuta . Cand Domnul va voi cu siguranta dialogul va veni de la sine . Dumnezeu sa ne ajute !

  26. MariS a spus:
    “Mai este o problema la fel de serioasa: daca painea si vinul sunt Trupul si Sangele Mantuitorului, ele sunt acelea din momentul Jertfei sau cele de dupa Inviere? Eu cred ca sunt cele de dupa Inviere.”

    Cum aţi tras concluzia aceasta ? Pe ce vă bazaţi când afirmaţi implicit că Trupul şi Sângele de după Înviere ar fi altele decât Trupul şi Sângele dinainte de Înviere ?

  27. Liviu:”[quote]
    Frate Maris ,

    Ma bucur ca am mai gasit un frate de dialog . Am cam lipsit ceva vreme si asta nu pt. ca mi-as fi luat vreun concediu ci datorita faptului ca dialogul intrase in impas . De aceea nici nu mai credeam ca se va da vreun raspuns pe aici .

    Precizarea ta de finete legata de cuvantul IDENTIC mi se pare extraordinara . Pot spune ca acum este mai clar si mai de inteles .

    totusi , legat de o exprimare a ta am sa te intreb cate ceva :

    “jertfa cea Sangeroasa se continua neincetat cu Jertfa cea nesangeroasa, cu Jertfa cea pneumatofora la fiecare Euharistie.”

    Cum tragem concluzia asta ? Indoindu-ma ca vei aduce arguemente scripturale am sa te intreb f.franc : ce argumente patristice stau drept marturie ? Si cum se armonizeaza ele cu scriptura caci mi se pare extrem de important acest lucru si nu din prisma confesionalismului ieftin .
    [/quote]

    IOAN 6:
    48. Eu sunt painea vietii.

    49. Parintii vostri au mancat mana in pustie si au murit.

    50. Painea care se coboara din cer este aceea din care, daca mananca cineva, nu moare.

    51. Eu sunt painea cea vie, care s-a pogorat din cer. Cine mananca din painea aceasta viu va fi in veci. Iar painea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este trupul Meu.

    52. Deci iudeii se certau intre ei, zicand: Cum poate Acesta sa ne dea trupul Lui sa-l mancam?

    53. Si le-a zis Iisus: Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi.

    54. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua cea de apoi.

    55. Trupul este adevarata mancare si sangele Meu, adevarata bautura.

    56. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el.

    57. Precum M-a trimis pe Mine Tatal cel viu si Eu viez pentru Tatal, si cel ce Ma mananca pe Mine va trai prin Mine.

    58. Aceasta este painea care s-a pogorat din cer, nu precum au mancat parintii vostri mana si au murit. Cel ce mananca aceasta paine va trai in veac.

    Liviu:[quote]
    “Prima ne-a rascumparat si ne-a facut mantuibili, iar a doua ne sfinteste si ne mantuieste. ”

    Cand spui mantuibili imi dai senzatia ca spui potential dar nu efectiv . Efectiv fiind de-abia prin euharistie . Gresesc ? Ori daca e asa putem spune ca e suficienta doar credinta .
    [\quote]

    Daca as afirma ca jertfa ne-a mantuit deja atunci la ce bun Sf. Taine? Noi trebuie sa primim mantuirea personal, prin Sf. Taine, intre care Sf. Euharistie e cea mai importanta.

    Liviu:[quote]
    “Spun prima si a doua nu ca ar fi doua jertfe ci ca si cum ar fi una singura, prelungita apoi in timp.”

    Ca si cum ar fi mai multe etape ale aceleiasi jertfe se intelege . Gresesc ?
    [/quote]

    Nu sunt etape, ci o jertfa continua. Jertfa de pe cruce se continua cu jertfele euharistice, prin care ni se da painea cea vie, painea vietii vesnice, fara de care n-am avea viata vesnica (Io6,53).

    Liviu:[quote]
    “Mantuitorul nostru continua jertfirea Sa pentru ca Viata are ca principiu jertfa, de aceea jertfa e si mantuitoare. ”

    Nu ca ar fi incorect ceea ce scrii dar totusi care este fundamentul acestei fraze . Cum ai tras concluzia ca viata are ca principiu jertfirea ?
    [/quote]

    Raspuns: Jertfa este pecetea IUBIRII. Indraznesc sa spun ca jertfa este chiar principiul iubirii. Iubirea Dumnezeiasca nu este o iubire egoista, ci una altruista, de jertfire permanenta pentru celalalt. Unde vezi iubire acolo trebuie sa fie si jertfa.

    Liviu:[quote]
    ” In Imparatia Sa noi toti ne jertfim unii pentru altii iar capul nostru, Hristos, Se jertfeste pentru toti.”

    De unde stii cumva fi in Imparatie ? Ce inseamna ca ne vom jertfi unii pt. altii ? Ce presupune aceasta ? Ma tem f.tare sa nu intram in domeniul arid al speculatiilor sau din contra in cel imagintiv, naiv care poate rataci sufletele slabe .
    [/quote]

    A ne jertfi unii pentru altii inseamna a trai unii prin altii si toti prin Hristos. A nu cauta fericirea individuala, ci fericirea aproapelui si prin fericirea lui sa fiu si eu fericit. Nu doresc sa va smintesc, de aceea daca aveti o imagine mai buna despre Imparatia lui Dumnezeu dati-o si cei ce vor citi se vor lamurii.
    De altfel tot ceea ce spun nu e ca sa conving pe cineva, ci doar imi exprim punctul de vedere. Frate Liviu, sunt convins ca altii au viziuni mult mai bune decat mine, deci nu cred ca exista pericolul ca cineva sa le adopte pe acestea.
    Har, smerenie si jertfa de sine.

  28. Mihnea Dragomir:[quote]
    MariS a spus:
    “Mai este o problema la fel de serioasa: daca painea si vinul sunt Trupul si Sangele Mantuitorului, ele sunt acelea din momentul Jertfei sau cele de dupa Inviere? Eu cred ca sunt cele de dupa Inviere.”

    Cum aţi tras concluzia aceasta ? Pe ce vă bazaţi când afirmaţi implicit că Trupul şi Sângele de după Înviere ar fi altele decât Trupul şi Sângele dinainte de Înviere ?
    [/quote]

    Draga Mihnea, eu cred ca s-a produs cel putin o schimbare in Trupul Domnului dupa inviere: dupa inviere Domnul trecea prin zid fara nici o problema. Inainte nu ni se spune ca a facut acest lucru. Nu stiu sa spun ce schimbare a suferit Trupul Sau, dar probabil prin pneumatizare si slavire, acum arata la vedere precum atunci pe muntele Taborului. Posibil sa fie si alte schimbari pe care noi nici nu le putem gandi: sa fie, de exemplu, un trup de lumina.
    Har, smerenie si jertfa de sine.

  29. “Eu n-as folosi aici cuvantul IDENTIC, ci sintagma “acelasi si in prelungre”, adica nu este altul, dar nici identic.” (MariS)
    Iata de ce cred ca termenul “identic” este justificat in acest context. Teza centrala a articolului meu este ca Jertfa de pe Golgota este o jertfa de ispasire, precum cea de Yom Kippur. Asta inseamna ca urmarind ritualul specific de Yom Kippur putem afla lucruri importante in ce priveste semnificatia jertfei si modul ei de operare (daca ma pot exprima astfel). De altfel Epistola catre Evrei ne spune clar ca avem de-a face cu o astfel de jertfa.
    Daca asa stau lucrurile atunci inseamna ca Jertfa lui Hristos are diferite momente, prefigurate de ritualul Zilei Ispasirii (Yom Kippur), iar moartea pe Cruce nu este decat unul din momente, si anume cea care corespunde cu uciderea animalului sacrificial. Ulterior, in cadrul aceleiasi jertfe, Marele Preot intra in Sfanta Sfintelor cu sangele animalelor jertfite si face ispasire pentru Israel. La fel, Isus, adevaratul Mare Preot intra in Sfanta Sfintelor din Cer si face ispasire in acest moment, in timp ce noi purtam aceasta discutie. Pana cand face ispasire? Pana la Parusie. De unde stim? pentru ca Marele Preot in cadrul jertfei de Yom Kippur, dupa ce a terminat sa faca ispasire dupa perdea, in fata Chivotului, iesea cu sangele jertfit si stropea simbolic anumite locuri din Templu si in patru zari, innoind astfel Israelul. La fel, Isus va iesi din Sfanta Sfintelor din Cer si va curati Creatia, reinnoind-o la Parusia Sa. Deci Jertfa de pe Cruce nu s-a incheiat inca ci continua in cer si se va desavarsi la Parusie, exact asa cum ne indica ritualul de Yom Kippur. Euharistia este o Parusie inainte Parusiei si de aceea are caracter innoitor si sfintitor. De ce este o Parusie inaointea Parusiei? pentru ca in cadreul ei Isus insuri se intoarce pe Pamant inainte de intoarcerea Sa.
    Tot acest lant de evenimente face parte dintr-o singura jertfa, care a fost prefigurata spre intelegerea noastra in cea de Yom Kippur.

    Pax et Bonum
    Mihai S.

  30. Mihai Sarbu:[QUOTE]
    Teza centrala a articolului meu este ca Jertfa de pe Golgota este o jertfa de ispasire, precum cea de Yom Kippur. Asta inseamna ca urmarind ritualul specific de Yom Kippur putem afla lucruri importante in ce priveste semnificatia jertfei si modul ei de operare (daca ma pot exprima astfel).
    [QUOTE]

    Acum va inteleg perfect, frate Mihai, teza dvs. E logica si bine structurata. Nu o voi combate pentru ca nu am argumente pertinente. Dar imi expun si eu viziunea mea asupra mantuirii si, mai ales, asupra Imparatiei lui Dumnezeu. Nu pretind sa fie crezuta, ci doar acceptata spre examinare. Pentru mine Hristos este SUBLIMUL. Jertfa Fiului lui Dumnezeu pentru mantuirea noastra, a pacatosilor, este DOVADA sublimului, a dragostei ce ne poarta. M-am intrebat atunci: care este caracteristica fundamentala a acestei IUBIRI? Si dupa multe cautari in Biblie raspunsul a fost: JERTFA. Iubirea lui Hristos este o iubire jertfelnica, iar daca este asa, si eu cred cu tarie ca asa este, atunci jertfa nu este doar un moment, chiar si sublim, ci o stare permanenta. Dumnezeu este iubire, deci Dumnezeu este jertfa. Dumnezeu se jertfeste permanent pentru noi, fie ca a creat, fie ca ne proniaza, fie ca ne mantuieste, tot jertfa se numeste. Viata Treimica tot jertfa este, adica a trai prin ceilalti, nu pentru tine insuti. Persoanele Treimice, prin perihoreza, se intrepatrund, se iubesc si traiesc una pentru cealalta ca un Unic Dumnezeu. Biserica este un singur trup si toti membrii sai traiesc unii pentru ceilalti, unii prin ceilalti si toti prin Hristos, capul sau. Dar, aceasta Viata Treimica se coboara la noi muritorii tocmai prin Sfanta Euharistie, adica printr-o jertfa continua si niciodata terminata, pentru ca Hristos este si Pomul Vietii cel din Rai si Painea Vietii Vesnice. Si atunci, din aceasta perspectiva, eu privesc Jertfa Mantuitorului nu ca pe un moment in cadrul unui ceremonial, fie el si de ordin universal, ci ca pe o jertfa permanenta, intru mantuirea noastra, ce incepe cu jertfa pe cruce si se continua in fiecare zi cu jertfa cea nesangeroasa, jertfa euharistica. Si asta pentru ca noi sa ne obisnuim cu starea normala a Imparatiei Sale care este o stare de jertfa, adica de iubire dumnezeiasca.
    Har, smerenie si jertfa de sine.
    MariS.

  31. Maris ,

    “Dar, aceasta Viata Treimica se coboara la noi muritorii tocmai prin Sfanta Euharistie, adica printr-o jertfa continua si niciodata terminata, pentru ca Hristos este si Pomul Vietii cel din Rai si Painea Vietii Vesnice.”

    De unde stim ca se coboara la noi viata treimica ? In ce consta aceasta viata treimica ? Puteti cumva argumenta patristic asa cum ati facut-o deja atunci cand ati echivalat pomul vietii cu Hristos , o hermeneutica curat patristica .

  32. Liviu: [quote]
    De unde stim ca se coboara la noi viata treimica ? In ce consta aceasta viata treimica ? Puteti cumva argumenta patristic asa cum ati facut-o deja atunci cand ati echivalat pomul vietii cu Hristos , o hermeneutica curat patristica .
    [/quote]

    Draga Liviu,
    ai raspunsul aici:
    56. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el.

    57. Precum M-a trimis pe Mine Tatal cel viu si Eu viez pentru Tatal, si cel ce Ma mananca pe Mine va trai prin Mine.(IOAN 6)

    Viata Treimica inseamna a trai prin celalalt, unul prin altul. E un mod diferit de viata individuala pe care o traim noi muritorii. Noi nu putem fi in comuniune cu Dumnezeu daca nu ducem acelasi mod de viata ca si Dumnezeu. Imparatia lui Dumnezeu respecta acelasi principiu de viata: cel jertfelnic sau, cu alte cuvinte, cel al iubirii dumnezeiesti.
    Referitor la Pomul Vietii si Painea Vietii, ele sunt metafore echivalente. Daca Painea Vietii stim sigur ca se refera la Hristos, Cuvantul, prin echivalare deducem ca si Pomul Vietii se refera la aceeasi Persoana. Daca aveti o interpretare mai buna la Pomul Vietii dati-o, nu-i nicio suparare.
    Har, smerenie si jertfa de sine.


Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

%d bloggers like this: