Doctrina catolica a jertfei euharistice – raspuns obiectiilor aduse de fratii (neo)protestanti

Alte articole dedicate unor invataturi specific catolice: Purgatoriul – o evaluare biblica, Tu esti Petru si pe aceasta Piatra… (Matei 16:18), Petru pregatit de Isus pentru misiunea sa, Capul Bisericii: Hristos sau papa de la Roma?, Sa nu iti faci chip cioplit,  Mijlocirea sfintilor, Nascut din nou – prin botez si bonus: Se afla protestantii de astazi sub anatema Conciliului Tridentin?

+ + +

Eucharistia are un rol comparabil in viata Bisericii Catolice cu cea a Bibliei in confesiunile iesite din Reforma. Este adevarat, insa, ca nu indeplineste acelasi rol pentru catolici pe care Biblia il indeplineste pentru protestantii istorici si pentru evanghelici. Insa Eucharistia este centrul pivotal al intregii doctrine si inchinari catolice, in acelasi fel in care Biblia este punctul de referinta al intregii doctrine si inchinari protestante. Acesta este principalul motiv pentru care Biserica Catolica, in ciuda vesnicelor dezbateri doctrinare ce au loc in sanul ei, isi pastreaza unitatea – inradacinata in Eucharistie – in timp ce confesiunile iesite din Reforma Protestanta se faramiteaza in mod continuu, fara nici un fel de unitate doctrinara, chiar in puncte esentiale, privind Sfanta Treime, Botezul, sensul Predestinarii, sau chiar inspiratia Scripturii. Pe scurt, se poate spune ca daca cineva doreste sa abordeze catolicismul trebuie sa o faca pornind de la Eucharistie, la fel cum cel ce doreste sa abordeze protestantismul trebuie sa o faca pornind de la Scriptura. Biserica Catolica se revendica de la Eucharistie asa cum protestantismul se revendica de la Scriptura. Conciliul Vatican II o numeste pe buna dreptate „izvor si apogeu al intregii vieti crestine” (Lumen Gentium, 11 ; vezi si Catehismul Bisericii Catolice, 1324)

Catolicii cred si marturisesc, in privinta acestui articol de credinta, ca Liturghia (Missa) este un sacrificiu real (jertfa eucharistica) identic atat cu Sacrificiul de pe Golgota, ce a avut loc o singura data, cat si cu Sacrificiul continuu din Cer. De asemenea, catolicii cred ca in timpul Liturghiei painea si vinul, care sunt aduse ca ofranda lui Dumnezeu, sunt transformate de Hristos, prin intermediul preotului, in Trupul si Sangele Sau, cu care ne hraneste spiritual si ne aduna intr-o comuniune, transformandu-ne in Biserica. Astfel, Biserica Catolica renaste cu fiecare Sacrificiu Eucharistic si se mentine numai prin acesta.

Tot ceea ce se gaseste in Biserica Catolica, ierarhie eclesiastica, ceremonii, doctrine, practici etc., izvorasc in ultima instanta din Eucharistie si tintesc tot spre Eucharistie, iar fara aceasta nu isi gasesc rostul. Eucharistia fiind principalul mod prin care Dumnezeu vine la noi, adica principalul mod prin care isi ofera Harul (respectiv pe El insusi), in absenta Eucharistiei Biserica inceteaza sa fie Biserica. Importanta ei pur si simplu nu poate fi supraestimata.

Este firesc, deci, sa ne asteptam ca atacurile la adresa ei sa fie numeroase. Ceea ce nu ar fi de asteptat, insa este ca aceste atacuri sa fie ata de rautaciose si pline de ignorant ape cat sunt de obicei. In ce ma priveste, daca simt nevoia sa imi intaresc credinta intr-un punct sau altul este suficient sa citesc cateva pagini dintr-un autor anti-catolic, sa vad ce imprecise sunt argumentele contrare, ca sa imi treaca orice urma de dubiu asupra corectitudinii doctrinei catolice. Iata niste exemple de astfel de argumente impotriva Eucharistiei, extrase din faimoasa lucrare intitulata Roman Catholicism al calvinistului Loraine Boettner (disponibila online aici si, alaturi de alte lucrari ale sale, aici; traducerea din lb. engl. imi apartine).

„Biserica Romana sustine ca Liturghia este o continuare a sacrificiului lui Hristos de pe Calvar, ca este, in realitate, o re-crucificare a Domnului nostru din nou si din nou, intr-un mod nesangeros. De asemenea, sustine ca acest sacrificiu este la fel de eficace, pentru a sterge pacatele, precum cel de pe Calvar. Hristos este, chipurile, oferit ca sacrificiu ori de cate ori este celebrata missa; adica in fiecare zi, in mii de biserici romano-catolice din toata lumea. Prin urmare, Liturghia nu este o pomenire, ci un ritual in care painea si vinul sunt transformate in carnea si sangele lui Hristos, care apoi sunt oferite drept un sacrificiu adevarat. Singura diferenta consta in felul in care cele doua sunt facute. Deci Roma pretinde sa continuie o lucrare despre care Scripturile spun ca a fost implinita acum doua mii de ani.”

Dupa o atat de defectuoasa prezentare a pozitiei catolice nu ii este deloc greu autorului sa arda cu foc omul de paie astfel intocmit. Dar asta nu e tot:

„Este necesar sa ne distantam energic de o astfel de pretinsa jertfa. Nu o putem privi altfel decat ca deceptie, o batjocura si o abominatie in fata lui Dumnezeu. Asa zisa jertfa din Liturghie cu siguranta nu este identica cu cea de pe Calvar, indiferent ce spun preotii. In Liturghie nu e prezent Hristos cu adevarat, nu exista suferinta si nici varsare de sange. Ori, o jertfa este ineficace fara sange. Autorul Epistolei catre Evrei ne spune ca  «fara varsare de sange nu este iertare» de pacate (9: 22); iar Ioan spune «sangele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curateste de orice pacat»  (1 Ioan 1: 7). Din moment ce se admite ca la Liturghie nu exista sange, pur si simplu nu poate fi o jertfa pentru pacate.

In Noul Testament randuiala Cinei Domnului este mereu prezentata drept un sacrament, niciodata ca jertfa. In plus, potrivit legii levitice jertfa pentru pacat nu trebuia mancata niciodata, si orice consumare a sangelui, chiar si sange de animal, cu atat mai mult sange uman, era strict interzisa. Faptul ca la Cina Domnului elementele sunt mancate este o dovada in sine ca nu a avut nicicand menirea de a fi un sacrificiu.”

Insa afirmatiile cele mai abracadabrante privint Liturghia cred ca sunt, totusi, cele legate de presupusa sa istorie, pe care Boettner o descrie astfel intru luminarea noastra:

„Avand in vedere locul important pe care Liturghia o are in zilele noastre in Biserica Romana, este interesant sa vedem ca era necunoascuta in biserica primara, ca a fost propusa pentru prima data de calugarul benedictin Radbertus in secolul al IX-lea si ca nu a devenit parte integranta a doctrinei romane in mod oficial decat dupa ce a fost declarata ca atare de catre Conciliul Lateran din 1215, sub directia papei Inocentiu III. A fost reafirmata de catre Conciliul Tridentin, in 1545. Transsubstantierea nu este mentionata in Crezul Apostolic sau in Crezul Niceean sau al lui Atanasie. Prima sa mentionare intr-un crez este de catre papa Pius IV, in anul 1564.”

Faptul ca o astfel de maculatura a putut castiga trecerea pe care o are in unele cercuri evanghelice spune multe despre respectivele cercuri. Insa cred ca este vorba de ceva mai mult aici. Este adevarat ca noi catolicii nu am fost niciodata foarte preocupati, cu cateva exceptii remarcabile, sa ne facem intelesi de catre evanghelici. Ignoranta lor se datoreaza si acestei slabiciuni a noastre. Desi ignoranta nu scuza calomnia.

Ar trebui spus din capul locului ca Jertfa Eucharistica nu este alta decat cea de pe Calvar si din Cer. Aceste trei Jertfe sunt una si aceeasi, de aceea nu se poate pune problema re-crucificari, sau re-jertfirii mantuitorului. Scriptura ne spune destul de clar, pentru cei care cunosc fundalul iudaic al ei, ca Jertfa sangeroasa de pe Calvar continua in Cer, unde Fiul mijloceste pentru noi cu Sangele Sau in fata Tatalui. Vom discuta asta pe larg mai jos. In cursul Liturghiei noi urcam la Cer, respectiv pamantul si Cerul se unesc („Sus inimile” – „Le avem la Domnul”), iar noi participam la acea Jertfa mijlocitoare. In acest sens este Liturghia o Jertfa, si inca una nesangeroasa. Ea nu este o alta Jertfa decat cea a Mantuitorului de pe Calvar. Doar ca niciunde in Scriptura nu se spune ca lucrarea Sa de mantuire, adica Jertfa, s-ar fi incheiat pe Calvar. Asta este ca si cand ai spune despre o jertfa ca se reduce la omorarea victimei. Din contra, Epistola catre Evrei ne spune ceva cu totul diferit. De asemenea, remarca lui Boettner, cum ca jertfele pentru pacate nu erau mancate este corecta. Numai ca atat Evangheliile cat si Pavel in prima Epistola catre Corinteni ne prezinta Jertfa Mantuitorului ca fiind una de paste. Ori jertfa de paste se mananca in mod obligatoriu. Vom discuta si asta pe larg mai jos.

Am pomenit de Epistola catre Evrei pentru ca este una din care Boettner, si multi altii, citeaza spre asi justifica pozitia:

„Autorul Epistolei catre Evrei are multe de spus despre repetarea fara sfarsit si inutilitatea sacrificiilor vechi. El arata ca principala lor valoare era sa simbolizeze si sa arate spre unica jertfa infaptuita de Hristos. „10. Prin aceasta „voie” am fost sfintiti noi, si anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odata pentru totdeauna. 11. Si, pe cand orice preot face slujba in fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleasi jertfe, cari niciodata nu pot sterge pacatele, 12. El, dimpotriva, dupa ce a adus o singura jertfa pentru pacate, S’a asezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, 13. si asteapta de acum ca vrajmasii Lui sa‑I fie facuti asternut al picioarelor Lui. 14. Caci printr’o singura jertfa El a facut desavarsiti pentru totdeauna pe cei ce sunt sfintiti.” (10: 10-14). De aceea, Noul Testament anunta terminarea tuturor sacrificiilor, declarand ca singura noastra jertfa este Hristos, si ca El S-a oferit pe Sine «o data pentru totdeauna», terminand, astfel toate celelalte sacrificii. ”

Epistola catre Evrei este importanta, in mod special, pentru intelegerea fundamentelor biblice ale Eucharistiei. Religia Catolica este o religie de origine iudaica si cu puternice radacini semitice. Ea nu poate fi inteleasa corect sau complet decat in lumina originilor sale. Teoriile polemice care doresc sa vada in ea o inventie medievala nu numai ca sunt eronate, dar risca sa il aseze pe cel ce le profeseaza intr-o directie din care nu va mai intelege nimic in cele din urma si intregul catolicism nu i se va parea altceva decat o asamblare stangace de parti ce nu au sens impreuna. Trebuie sa intelegem bine, insa, la ce ne referim prin origini iudaice sau semitice. Asta nu inseamna ca Biserica Catolica a iesit din sinagoga, asa cum multi catolici si necatolici presupun. Radacinile religiei noastre, in doctrinele si practicile ei, se regasesc in cultul Templului de la Ierusalim si a religiei legate de acesta. In Templu trebuie sa ne cautam radacinile si nu in Sinagoga, indiferent cate lucruri bune si folositoare putem invata de la fratii nostrii evrei practicanti de astazi.

1. Epistola catre Evrei si Ziua Ispasirii (Yom Kippur)

In Epistola catre Evrei, sacrificiul lui Hristos ne este prezentat drept un Sacrificiu de Ispasire de felul celui oferit de Yom Kippur. Acest lucru este cu atat mai semnificativ cu cat in rest jertfa sa ne este prezentata ca una de Paste. Cele doua sarbatori au semnificatie diferita, iar jertfele specifice lor au un simbolism diferit, ceea ce inseamna ca Jertfa de pe Golgota cumuleaza simbolismul si semnificatia ambelor. Dintre acestea doua numai Yom Kippur este o jertfa de ispasire, adica una care mantuieste de pacate, cealalta fiind legata de un eveniment in care Domnul a salvat copii lui Israel de un pericol exterior. Dar sa vedem acum desfasurarea jertfei de Yom Kippur, ca sa putem intelege despre ce este vorba in Epistola catre Evrei.

Ziua Ispasirii (Yom Kippur) se celebreaza in ziua in care Moise a primit al doilea set de Table ale Legii, iar israelitii au fost iertati de pacatul savarsit prin ridicarea si adorarea vitelului de aur. Prin urmare, Yom Kippur este, esentialmente, sarbatoarea reinnoirii legamantului cu Dumnezeu si este cea mai mare sarbatoare a calendarului evreiesc. Era singura zi din an cand se intra in Sfanta Sfintelor din Templul de la Ierusalim, iar asta o putea face numai Marele Preot. In Levitic 16 gasim instructiunile date de Dumnezeu pentru aceasta sarbatoare prin care se ispaseau pacatele poporului de peste an si se reinnoia continuu Legamantul Vechi. Marele Preot aducea sangele unor animale sacrificate in Sfanta Sfintelor si stropea Chivotul Legamantului, (sau, in timpul celui de-al doilea Templu, cand Chivotul nu mai era, locul unde acesta fusese), dupa care iesea cu sangele ce fusese sfintit prin faptul ca a fost adus in prezenta lui Dumnezeu in Sfanta Sfintelor si curata prin gesturi simbolice intreg Templul si, prin extensie, intreg Israelul. Inainte de asta, insa, intra in Sfanta Sfintelor ca sa arda tamaie si sa se formeze un nor, ca sa fie protejat si sa nu moara. Dupa ce facuse ispasire cu sange scotea si tamaia din Sfanta Sfintelor, intrand si iesind de acolo, de trei ori in cursul sarbatorii. Intregul ritual era mai complex de cat am descris eu acum, dar nu avem nevoie decat de partile esentiale si de semnificatia lor.

Inca de la inceput, autorul Epistolei catre Evrei ne pune in fata acestei sarbatori cu intregul ei simbolism:

Prin urmare, a trebuit sa Se asemene fratilor Sai in toate lucrurile, ca sa poata fi, in ce priveste legaturile cu Dumnezeu, un mare preot milos si vrednic de incredere, ca sa faca ispasire pentru pacatele norodului. (2 :17)

Insa aceasta ispasire nu este legata de reinnoirea Legamantului Mosaic, pentru ca Isus nu a fost un preot dupa randuiala lui Aaron. Schimbandu-se preotia s-a schimbat si Legamantul (7 : 12). Noul Legamant a fost promulgat prin sangele Mielului oferit de acesta la Cina cea de Taina (Matei 26 : 28) si pe Golgota, asa cum Vechiul Legamant a fost promulgat prin sange (Exod 24 : 8). De aceea, prin Eucharistie noi suntem stransi impreuna si prin Noul Legamant suntem facuti poporul lui Dumnezeu, noul Israel, adica Biserica. Banchetul eucharistic, din timpul Liturghiei, care repeta Cina cea de Taina este identic cu Golgota prin aceasta oferire a Sangelui Mielului prin care se reinnoieste Legamantul dintre noi si Dumnezeu.

Vedem in capitolul 8, versetele 1 si 2 ca Isus a intrat in Sfanta Sfintelor din Templul Ceresc ca Mare Preot ca sa faca ispasire pentru noi. Acest Templu Ceresc este cel dupa al carui model s-a construit Templul de la Ierusalim. Insa nu gasim niciunde in cursul epistolei vreo indicatie despre iesirea Sa, ca sa curete prin sangele Sau, asa cum facea Marele Preot al Legii Vechi. Asta pentru ca iesirea din Sfanta Sfintelor pentru reinnoire intregii Creatii se va face la a Doua Venire. De fapt Parusia pe care o asteptam, adica a Doua Venire a Domnului, este nimic altceva decat incheierea Jertfei de Ispasire inceputa acum 2000 de ani si care continua astazi, fara sa se fi incheiat inca. Acum suntem in acel moment al Sacrificiului de Yom Kippur in care Marele nostru Preot se afla in Sfanta Sfintelor, in fata Tronului lui Dumnezeu Tatal si mijloceste pentru noi oferindu-si propriul Sange.

Este evident, prin urmare, ca Sacrificiul Sau nu s-a incheiat, ci continua. Un sacrificiu nu incepe si se sfarseste prin uciderea animalului, acesta fiind doar unul din momentele necesare ale unui sacrificiu. In acelasi fel, la Golgota nu s-a incheiat Sacrificiul mantuitor. El trebuie sa continue, pentru ca ceea ce ne mantuieste este mijlocirea pentru noi a Fiului cu propriul Sange, iar cand aceasta se va fi incheiat, se va fi sfarsit posibilitatea de a fi mantuit, ceea ce se va intampla la a Doua Venire, cand Domnul, adica noul Adam, va iesi din Sfanta Sfintelor si va reinnoi intreaga Creatie, reinnoind Legamantul originar prin care Dumnezeu a facut lumea.

Acesta este motivul pentru care Mesia nu a transformat din temelii intreaga lume, in mod spectaculos si dintr-o data de la prima sa venire, asa cum se asteptau evreii. Prima data trebuia sa vina Sacrificiul de Ispasire, pentru reinnoirea Legamantului, dupa care putem vorbi de reinnoirea Creatiei la Iesirea din Sfinta Sfintelor cereasca. Primii crestini erau ferm convinsi ca Domnul vine in curand, adica urmeaza sa iasa din Sfanta Sfintelor repede, asa cum si Marele Preot al Vechiului Legamant iesea dupa cateva minute cu sangele sfintit, asteptat fiind cu nerabdare de preoti si israeliti ca sa curete simbolic Templul si intregul Israel. La venirea Domnului Acesta va reinnoi intreaga creatie. Sa-l asteptam si noi cu nerabdare strigand „Maranatha! Vino Doamne Isuse!”

Daca asa stau lucrurile atunci se naste o problema serioasa. Mijlocirea pe care Isus o face pentru noi in Ceruri priveste pacatele noastre, insa nu putem deveni fapturi noi decat la a doua venire cand Creatia va fi reinnoita. Şi totuşi, „cine este in Hristos este o faptura noua”. Cum este posibil acest lucru? Prin Eucharistie, desigur, prin care Domnul vine la noi, desi se afla in Sfanta Sfintelor din Cer, si ne reinnoieste. Eucharistia nu ne sterge pacatele, pentru ca Botezul este chemat sa faca asta, prin care intram in Biserica, tocmai asa cum la intrarea in Templu este nevoie de o spalare rituala prin care israelitul se curata ca sa fie demn de jertfele din Templu. Fiind ca acum exista o singura Jertfa pentru totdeauna, spalarea spre purificare, adica Botezul, se face o singura data. Inainte sa primesti partasie la Jertfa, deci sa intri in Templul Ceresc, trebuie sa te cureti prin apa si Duh, dupa care Eucharistia face din tine o faptura noua, pentru ca este o pre-infaptuire a celei de-a Doua Veniri.

Cert este, insa, ca fara Eucharistie nimeni nu poate deveni faptura noua, chiar daca Domnul mijloceste pentru acesta sau aceasta in Sfanta Sfintelor din Cer, pentru ca reinnoirea vine numai dupa iesirea de acolo si la curatarea cu sange savarsita atunci. Fara Parusia de dinaintea Parusiei, care este Eucharistia, in care Domnul este cu adevarat prezent, am fi condamnati sa ramanem asa cum am fost la nastere, adica sub domnia caderii si a pacatului. Daca Domnul nu este cu adevarat prezent sub speciile painii si vinului, nu avem cum sa devenim fapturi noi pana la Parusie. Este nevoie, deci, ca Eucharistia sa fie cu adevarat Trupul si Sangele Sau. Si fiindca El acum tocmai prezinta o Jertfa in fata Tatalui, mijlocind pentru noi prin Sangele sau varsat pe Golgota, la Liturghie devenim partasi acelui Isus care savarseste Jertfa in Cer. Din acest motiv Liturghia este o jertfa reala, si anume, ea coincide cu Jertfa ce e in plina desfasurare inca in Sfanta Sfintelor din Cer. Insa Jertfa din Cer este aceeasi cu cea de pe Gogota, fiind continuarea acesteia. In acest sens, Jertfa Eucharistica este aceeasi cu cea de pe Golgota. Liturghia nu este o rejertfire a Mielului, pentru ca Jertfa din Sfanta Sfintelor din Cer nu este o rejertfire a Mielului, ci o continuare si implinire a Golgotei.

Inainte de a trece la urmatoarea sectiune sa mai remarcam ceva interesant. In cantarea sa din Deuteronom 32 Moise ne spune urmatorul lucru, in versetul 43:

Neamuri, cantati laudele poporului Lui! Caci Domnul razbuna sangele robilor Sai, El se razbuna impotriva potrivnicilor Sai, si face ispasire pentru tara Lui, pentru poporul Lui.

Ispasire pentru intregul Israel se face de Yom Kippur si o face Marele Preot. Aici, insa, este Domnul, in persoana, care face ispasire. Acest verset are o puternica incarcatura mesianica, implinindu-se in Jertfa Domnului nostru Isus Hristos, dar mai inseamna ceva: jertfa de ispasire comandata de Dumnezeu in Levitic 16 este facuta, de fapt, de El prin intermediul Marelui Preot, asa cum Hristos este prezent in Liturghie nu numai suba forma painii si vinului consacrat, ci si sub forma preotului care consacra. Asa cum de un Yom Kippur celebrat in Templul de la Ierusalim Domnul face ispasire, la Liturghie tot Domnul transforma painea si vinul in Trupul si Sangele Sau.

2. Argumente aduse impotriva Jertfei Eucharistice din Epistola catre Evrei

Exista mai multe pasaje din Epistola catre Evrei ce sunt aduse impotriva doctrinei Jertfei Eucharistice. Inainte sa trecem la dimensiunea paschala a aceleiasi Jertfe, ca sa aprofundam mai bine ce a facut Mantuitorul pentru noi, sa zabovim putin asupra acestor argumente. Potrivit argumentatiei protestante, Liturghia nu poate fi aceeasi jertfa cu Jertfa Mantuitorului, pentru aceasta a fost savarsita o data pentru totdeauna, deci este incheiata si perfecta. Nu mai este necesar sa se adauge la ea si o re-prezentare ca cea din Liturghie. Prin aceasta nu se face altceva decat sa se atenteze la unicitatea si desavarsirea operei mantuitoare a Domnului, continua argumentul.

Am vazut deja mai sus ca Jertfa de Ispasire prin care am fost trasformati in fapturi noi nu s-a incheiat inca. Cand va fi incheiata mantuirea nu va mai fi posibila, pentru ca Mantuitorul si Mijlocitorul nostru nu va mai fi in Sfanta Sfintelor ca sa mijloceasca pentru noi, asa cum este acum. Dar atunci la ce se refera respectivele pasaje? Sa le vedem:

Cap. 5

1. Intr-adevar, orice mare preot luat din mijlocul oamenilor, este pus pentru oameni in lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca sa aduca daruri si jertfe pentru pacate.

Cap.7

23. Mai mult, acolo au for preoti in mare numar, pentru ca moartea ii impiedica sa ramana pururea. 24. Dar El, fiindca ramane „in veac„, are o preotie care nu poate trece de la unul la altul. 25. De aceea si poate sa mantuiasca in chip desavarsit pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El, pentru ca traieste pururea ca sa mijloceasca pentru ei. 26. Si tocmai un astfel de mare preot ne trebuia: sfant, nevinovat, fara pata, despartit de pacatosi si inaltat mai presus de ceruri, 27. care n-are nevoie, ca ceilalti mari preoti, sa aduca jertfe in fiecare zi, intai pentru pacatele sale, si apoi pentru pacatele norodului, caci lucrul acesta l-a facut odata pentru totdeauna, cand S-a adus jertfa pe Sine insusi. 28. Intr-adevar, Legea pune mari preoti pe niste oameni supusi slabiciunii; dar cuvantul juramantului, facut dupa ce a fost data Legea, pune pe Fiul, care este desavarsit pentru vesnicie.

Cap. 8

1. Punctul cel mai insemnat al celor spuse este ca avem un Mare Preot, care asezat la dreapta scaunului de domnie al Maririi, in ceruri, 2. ca slujitor al Locului prea sfant (adica Sfanta Sfintelor) si al adevaratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.

 Hristos are o preotie netrecatoare (vesnica) (7:24), iar rostul preotiei este sa se aduca jertfe pentru pacate (5:1). De aici ar rezulta ca daca preotia este vesnica, si jertfele ar trebui sa continue vesnic. Aici intervine diferenta dintre Marii Preoti muritori de pamant si Cel Nemuritor din Ceruri: primi aduc jertfe din nou si din nou, mereu cate o jertfa noua, pe cand Mielul prezinta in fata lui Dumnezeu o jertfa adusa o singura data. Insa aceasta jertfa este adusa o data pentru totdeauna in sensul ca nu va fi inlocuita cu o alta (ca jertfele Legii Vechi). Ea trebuie sa fie continua, ca mijlocirea sa (care este insasi Jertfa Sa, pentru ca mijloceste prin Jertfa Sa) sa se faca pururea (7:25) adica mereu. Daca ar inceta sa se jertfeasca, deducem din text, s-ar incheia si mijlocirea (cele doua sunt unul si acelasi lucru) si noi, care suntem aici dupa 2000 de ani de la Calvar am ramane fara mijlocire. El nu aduce zilnic jertfe (mereu altele) (7:27), pentru ca Jertfa sa este una singura, adusa o singura data. Daca “o data pentru totdeauna” ar insemna ceea ce exegeza protestanta spune ca inseamna, adica finita in timp si incheiata deja, atunci intregul argument al Epistolei catre Evrei cade.

Iata si alte versete chemate in cauza. 

Cap. 9

11. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare si mai desavarsit, care nu este facut de maini, adica nu este din zidirea aceasta ; 12. si a intrat odata pentru totdeauna, in Locul preasfant, nu cu sange de tapi si de vitei (animalele sacrificate de Yom Kippur), ci cu insusi sangele Sau, dupa ce a capatat rascumparare vesnica.

 (…)

24. Caci Hristos n-a intrat intr-un locas de inchinare facut de mana omeneasca, dupa chipul adevaratului locas de inchinare, ci a intrat chiar in cer, ca sa Se infatiseze acum, pentru noi, inaintea lui Dumnezeu. 25. Si nu ca sa Se aduca de mai multe ori jertfa pe Sine insusi, ca marele preot, care intra in fiecare an in Locul prea sfant (Sfanta Sfintelor) cu un sange care nu este al lui; 26. fiindca atunci ar fi trebuit sa patimeasca de mai multe ori de la intemeierea lumii; pe cand acum la sfarsitul veacurilor, S-a aratat o singura data, ca sa stearga pacatul prin jertfa Sa. 27. Si dupa cum oamenilor le este dat sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata, 28. tot asa, Hristos, dupa ce S-a adus jertfa o singura data, ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a adoua oara, nu in vederea pacatului, ca sa aduca mantuirea celor ce-L asteapta.

Este vorba,desigur, de Ziua Ispasirii (Yom Kippur), cand Marele Preot intra in Sfanta Sfintelor din Templul de la Ierusalim, cu o jertfa anuala pentru pacatele poporului si ale sale.

Vedem aici (9:12) ca Mielul nu trebuie sa intre in Sfanta Sfintelor de mai multe ori, pentru ca a intrat o singura data si pentru totdeauna, adica a ramas acolo pe vecie, ca sa mijloceasca prin Jertfa Sa pentru noi. Marele preot intra o data pe an si venea afara. Hristos a intrat o data pentru totdeauna pentru ca nu trebuie sa repete an de an intrarea Sa. De aceea el nu trebuie sa se aduca in fiecare an ca jertfa din nou si din nou, ci a ramas acolo sa mijloceasca pentru noi prin Jertfa Sa (7:25). Evident, daca inceteaza sa se jertfeasca, inceteaza si mijlocirea, mijlocirea Sa fiind de fapt preasfanta Sa Jertfa. Nici din aceste versete nu rezulta ca Jertfa sa ar fi „odata pentru totdeauna” in sensul ca ar fi incheiata si dusa la bun sfarsit. O astfel de concluzie nu se poate trage decat ignorand contextul si mesajul general al Epistolei. Din contra, textul ne spune explicit ca El mai are ceva de facut, si anume sa Se arate a doua oara, iesind din Sfanta Sfintelor, deci Jertfa inca nu s-a incheiat.

Insa legat de acest pasaj ar mai fi un lucru de observat, de care am mai avut ocazia sa pomenesc deja, dar poate merita reluat. Primii crestini il asteptau pe Mantuitor cu nerabdare si convinsi ca se intoarce in curand tocmai pentru ca intelegeau, in lumina sarbatorii de Yom Kippur, ca ceva lipseste inca, si Isus mai are ceva de indeplinit ca misiunea Sa sa se incheie. Cu atat mai mare le-a fost mirarea sa vada ca Domnul intarzie. Si-au dat seama ca asta se intampla numai pentru ca Dumnezeu are mila de oameni si doreste ca sa vina la El cat mai multi. Pentru subiectul nostru, insa, este important sa retinem ca pentru primii crestini nerabdarea legata de a Doua Venire venea tocmai din faptul ca stiau ca ceva mai urmeaza si misiunea Domnului inca nu este dusa la bun sfarsit. Cu timpul insa, acest lucru s-a uitat, iar astazi multora le pare o jignire la adresa Domnului sa spui ca Jertfa Sa nu este incheiata. Insa Scriptura spune altceva.

In toate aceste cazuri, pe care tocmai le-am vazut, expresia „odata pentru totdeauna” nu inseamna nimic altceva, decat ca Jertfa Mantuitorului nu va fi inlocuita cu o alta jertfa, asa cum jertfele Legii Vechi au fost inlocuite cu aceasta Jertfa. Ii invit pe cititori sa verifice si versetele 10, 12 si 14 din capitolul 10 al acestei Epistole, unde avem de-a face cu acelasi lucru.

Argumentele aduse din Epistola catre Evrei impotriva Jertfei Eucharistice nu rezista unei exegeze atente a textului. Ca in toate celelalte ocazii cand se aduce Scriptura impotriva unei invataturi a Bisericii Catolice, respectiva invatatura nu contrazice Scriptura ci numai o intepretare (eronata) a acesteia.

Dar nu spune, oare, Isus pe cruce, inainte sa moara, „S-a ispravit” (Ioan 19: 30)? De ce mai este nevoie sa se repete Jertfa si de ce mai este nevoie sa se reinnoiasca Legamantul daca „s-a ispravit.” Acesta este un alt argument, similar cu precedentele, care se aduce impotriva doctrinei eucharistice. E suficient sa luam aminte ca indiferent despre ce este vorba, Isus nu se poate referi aici la lucrarea de mantuire ca fiind „ispravita”, din moment ce nu a inviat, nu s-a ridicat la Tatal si, deci, nu face inca ispasire pentru noi in Sfanta Sfintelor din Cer in momentul cand pronunta aceste cuvinte. Cu Golgota suntem in acel moment al jertfei de ispasire in care animalul este ucis si i se colecteaza sangele. Urmeaza ca Marele Preot sa intre cu acest sange in fata Domnului, dincolo de val, si sa stropeasca acolo Capacul Ispasirii de pe Chivotul Legamantului si in fata acestuia, dupa care sa iasa din Sfanta Sfintelor cu sangele sfintit prin faptul ca a fost adus in prezenta Domnului si sa curete Templul (Levitic 16 : 18-20). Acesta este momentul in care Legamantul este reinnoit, odata ce Templul (care reprezinta intreaga Creatie) a fost curatat la iesirea din Sfanta Sfintelor. Pana la Parusie, deci, cand toate acestea se vor implini, promulgarea definitiva a Legamantului celui Nou nu se va fi facut. Pana atunci, numai Biserica, ce se hraneste din venirea Domnului sub forma Eucharistiei, beneficiaza de Legamantul cel Nou, pregatind creatia pentru Parusie, cand cei ce nu se vor gasi a fi vrednici, adica nu se afla sub protectia Legamantului promulgat prin Eucharistie, vor trebui sa indure mania divina.

Vedem, deci, ca Epistola catre Evrei, departe de a condamna doctrina catolica a Jertfei Eucharistice pusa in practica in orice Liturghie, ne explica de ce a fost nevoie, pe langa Golgota, si de Cina cea de Taina. Pe Golgota s-a varsat Sangele pentru Noul Legamant, dar acesta nu ajunge la noi decat prin „pomenirea” poruncita de Domnul.

3. Hristos, Pastele nostru a fost jertfit

Spre deosebire de Ziua Ispasirii, care priveste atat inapoi, la legamantul Adamic, cat si inainte, la Legamantul mesianic din viitor, Pastele nu au nimic de-a face cu vechiul Legamant (Adamic). De Paste se sarbatoreste mantuirea miraculoasa adusa de Domnul, prin care israelitii au iesit din pamantul cel vechi, in care erau robi, si au pornit spre un pamant nou. Prin aceasta opera de mantuire avem un chip al mantuirii viitoare, aduse de Isus, care ne scoate din Creatia veche, ce este sub blestem, pentru ca Adam a calcat primul Legamant care sfintea acea Creatie. Nou nu putem ramane in vechea lume, cea a carei creare o avem descrisa la inceputul Genezei, pentru ca acea creatie se afla sub blestem. Singura solutie este crearea unor ceruri noi si a unui pamant nou, in care noi insine vom fi fapturi noi intr-o noua Creatie ce nu mai este sub blestem.

Isus este Mielul nostru de paste, pentru ca El este cel sacrificat, cu a carui sange ne insemnam ca sa nu fim secerati la judecata, asa cum ingerul Domnului a pedepsit pe egipteni (vechea lume) si pe care trebuie sa-L mancam, asa cum cere porunca divina. Ritualul de Paste cuprinde sacrificarea mielului de catre cei ce aduc jertfa, colectarea sangelui acestuia de catre preot, dupa care acest sange este varsat in libatiune in fata Domnului la altar. Toate acestea se fac in Templu. Urmeaza cina de seder, in cadrul careia mielul sacrificat este mancat cu azimi si ierburi amare, participantii la jertfa devenind partasi la jertfa prin aceasta impartasire din  miel. Daca lipseste oricare element al acestui sacrificiu, el nu este valabil.

Dumnezeu ne-a oferit Mielul spre jertfa, iar sangele sau a fost varsat in fata Domnului. Ramane ca participantii la sacrificiu sa manance Mielul ca sa se faca partasi la jertfa Sa. Fara participare la acest praznic, la care Mileul insusi trebuie mancat, si nu vreun substitut simbolic al Sau, nu exista partasie la mantuire, iar ingerul Domnului la Judecata va secera pe cel ce, dintr-un motiv sau altul, nu a participat la masa. Ingerul Domnului nu a ocolit israelitii in Egipt pentru ca ei „credeau” in mielul pe care l-au sacrificat, sau pentru ca l-au acceptat ca mantuitorul lor personal, ci pentru ca l-au mancat (nu discutam acum de insemnarea casei cu sangele acestuia). Credinta fara fapte aduce moarte.

In prima sa scrisoare catre cei din Corint Pavel ne spune urmatoarele:

6. Nu va laudati bine. Nu stiti ca putin aluat dospeste toata plamadeala? 7. Maturati aluatul cel vechi, ca sa fiti o plamadeala noua, cum si sunteti, fara aluat; caci Hristos, Pastele noastre a fost jertfit. 8. Sa praznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de rautate si viclenie, ci cu azimile curatiei si adevarului. (1 Cor. 5: 6-8)

 Pavel vorbeste aici de Euharistie, care este un banchet (praznic) de tip „seder”. Despre ce este vorba? Jertfa de pe Cruce a avut loc de Pastele evreiesc si nu de Yom Kippur (Ziua Ispasirii). Este vorba de doua tipuri de jertfe cu doua semnificatii diferite si doua ritualuri diferite. Jertfa Sa este atat o jertfa de ispasire pentru pacatele noastre si de reinnoire a Legamantului (adica jertfa de Yom Kippur), cat si una de ocrotire fata de mania lui Dumnezeu (Paste). Miza acestei Jertfe este ocrotirea fata de judecata dreapta a Domului, care ii pedepseste pe cei nevrednici. Doar cei care sunt ocrotiti de sangele Mielului sunt salvati. Parte a ritualului este praznicul de la sfarsitul zilei cand mielul este mancat. Aceasta nu e o jertfa preoteasca, asa cum este jertfa din Ziua Ispasirii, ci se impartasesc din ea cu totii. Isus uneste in Jertfa sa de pe Cruce jertfa de ispasire savarsita numai de Marele preot, ca noi, fiind curatati prin sangele oferit Tatalui de Mantuitor in Sfanta Sfintelor din Cer sa fim ocrotiti de mania justificata a Tatalui. Jertfa care produce mantuirea este jertfa de ispasire, dar noi ne facem partasi la aceasta jertfa prin cea de paste, la care suntem chemati cu totii. La jertfa de ispasire are acces numai Marele Preot, dar la cea de Paste putem participa cu totii. Prin cea de-a doua participam la prima. Cele doua sarbatori, Pesach si Yom Kippur au fuzionat intr-o singura realitate dusa la indeplinire de Isus prin Crucea sa.

Este crucial sa retinem luam aminte: mielul de paste trebuie mancat. Cand ingerul mortii vine in inspectie si vede ca mielul e mort dar tu nu ai mancat din el te ia si pe tine, fara prea multe discutii, pentru ca nu te-ai facut partas la jertfa. Daca nu te impartasesti din miel, facandu-te partas le jertfa acestuia, raman oasele tale sa putrezeasca in Egipt, in timp ce ceilalti evrei au luat-o deja spre Marea Rosie si Canaan. Asa ca, nu este suficient ca Isus sa fi murit pe Cruce pentru noi. Este nevoie ca noi sa ne impartasim din Trupul si Sangele Sau si, astfel (si nu altfel) sa devenim partasi la Jertfa Sa. Fara impartasire (euharistica) nu exista partasie la Jertfa si nu exista mantuire. Iata de ce este imperativ (absolut imperativ!!! ) ca la Euharistie painea si vinul din care ne impartasim sa nu fie paine si vin ci Trupul si Sangele Sau. Altfel nu ne-am putea mantui, pentru ca nu ne-am impartasi din Mielul Jertfit.

Dar cum este posibil ca Trupul sau sa fie acolo Sus in Cer si aici pe altar. Nu e o contradictie? Evident ca este o contradictie si e imposibil, potrivit intelegerii noastre firesti. Tocmai de asta Ioan ne povestete in Evanghelia sa (la cap. 6) episodul cu inmultirea painilor de Pastele evreiesc, cand Isus se prezinta pe sine drept painea pe care o da Tatal din cer. Cum putem manca cu toti crestinii din Trupul Sau? Simplu. Asa cum toata lumea a ramas saturata cu doua paini si cinci pestisori: adica printr-o inmultire miraculoasa. Trupul Sau se „inmulteste” miraculos pe altarele noastre ca sa ajunga la toti crestinii. De unde stim asta? Pentru ca El ne spune, ca painea inmultita cu ocazia respectiva este nimic pe langa Painea pe care ne-O va da si care este El Insusi (Ioan 6:35).

Daca ingerul mortii trece si pe la poarta ta si te intreaba de sanatate si tu ii spui linistit ca nu ai mancat mielul, dar crezi in jertfa sa, ce crezi ca se intampla, iubite cititorule? Te alaturi celorlalti evrei spre Canaan? Evident ca nu. Nu este suficient sa crezi in jertfa mileului ci trebuie sa-l si mananci, daca iti doresti binele. La fel, nu este suficient sa credem in Jertfa Mielului, ci trebuie sa ne facem partasi la Ea prin impartasire. Altfel ne putrezesc oasele intr-un loc mai rau ca Egiptul, cu toata „credinta” noastra.

Sa revenim la textul din 1 Corinteni 5:6-8?

Mielul se mananca cu azimi si cu patru cupe de vin, in cadrul seder-ului. Isus a consacrat azimile si vinul, facandu-ne partasi la Jertfa sa. Ideea este ca un evreu pios trebuie sa arunce din casa tot ceea ce este dospit, inainte sa se aseze la masa de seder. Altfel pacatuieste. Aluatul care face sa dospeasca plamadeala reprezinta ceea ce face lucrurile necurate, de aceea trebuie scapat de tot ce a fost atins de acesta. De asemenea, trebuie sa fie curat ritualic, altfel nu poate manca din miel. La fel, noi trebuie sa fim curati cand ne apropiem de Praznicul Mielului. Sa observam aici ca din cauza Jertfei lui Hristos noi trebuie sa praznuim, dupa cum zice textul. Este o obligatie. El s-a jertfit o singura data si pentru totdeauna, iar noi suntem chemati sa praznuim Jertfa Sa. Asa cum exista o pluralitate de „jertfe” in Cer (Evr. 9:23), in ciuda unicei Jertfe asa exista o pluralitate de praznice pe pamant, in ciuda singurei Jertfe de pe Calvar.

4. De la Trupul eucharistic al lui Hristos la Trupul lui Hristos care este Biserica

In aceeasi prima Epistola catre crestinii din Corint, in capitolul 10, Pavel spune urmatoarele :

15. Va vorbesc ca unor oameni cu judecata: judecati voi singur ce spun. 16. Paharul binecuvantat, pe care-l binecuvantam, nu este el impartasirea cu sangele lui Hristos? Painea, pe care o frangem, nu este ea impartasirea cu trupul lui Hristos ? 17. Avand in vedere ca este o paine, noi, care suntem multi, suntem un trup; caci toti luam o parte din aceeasi paine. 18. Uitati-va la Israelul dupa trup: cei ce mananca jertfele, nu sunt in comuniune cu altarul?

Pavel ne spune clar aici ca Cina Eucharistica este o jertfa prin care avem partasie la Altarul din Cer, asa cum in legea veche cei ce mancau din animalul jertfit aveau partasie la altar. Daca vrem sa ne apropiem de Cer si de Dumnezeu, singura cale este prin Eucharistie, care este Trupul si Sangele Domnului, cum ni se spune clar in acest pasaj prin comparatia folosita cu modelul din Vechiul Testament. Este nevoie de multa „spiritualizare” pentru a lua sensul acestor versete si a le rasuci in sens „simbolic”. Mai vedem aici, insa, ceva important. Respectiv ca ceea ce ne transforma dintr-o colectivitate amorfa de credinciosi in Trupul randuit al lui Hristos, care este Biserica, este tocmai impartasirea din Trupul Sau. Aceasta este ideea cheie pentru intelegerea urmatorului pasaj eucharistic al Epistolei, care se regaseste in capitolul 11 versetele 23 pana la 32.

Pavel incepe, in capitolul 11, sa vorbeasca despre ordinea care trebuie sa existe in comunitatile crestine, si incepe prin contrastarea motivelor de lauda (vers. 2 si urm.) pentru corinteni cu aspectele mai putin laudabile (vers. 17 si urm.). Motivul de lauda din versetul 2 il constituie faptul ca cei din Corint i-au pastrat invataturile:

2. Va laud ca in toate privintele va aduceti aminte de mine, si ca tineti invataturile tocmai cum vi le-am dat.

Urmeaza o scurta discutare a rolului femeii in adunare, dupa care Pavel schimba tonul si lasa laudele la o parte si isi incepe reprosurile, legate de comportamentul corintenilor la Cina Domnului. Drept marturie acuzatoare le pune in fata ceea ce a transmis oral lor, respectiv felul in care sa tina Cina Domnului:

22. (…) In privinta aceasta nu va laud. 23. Caci am primit de la Domnul ce v-am invatat ; si anume ca Domnul Isus, in noaptea in care a fost vandut, a luat paine. 24. Si dupa ce a multumit lui Dumnezeu, a frant-o si a zis, „Luati si mancati; acesta este trupul Meu, care se frange pentru voi ; sa faceti lucrul acesta spre pomenirea mea.” 25. Tot astfel, dupa cina, a luat paharul, si a zis : „Acest pahar este legamantul cel nou in sangele Meu, care se frange pentru voi ; sa faceti lucrul acesta spre pomenirea Mea. Ori de cate ori veti bea din el.” 26. Pentru ca, ori de cate ori mancati din painea aceasta si beti din paharul acesta, vestiti moartea Domnului, pana va veni El. 27. De aceea, oricine mananca painea aceasta sau bea din paharul Domnului in chip nevrednic, va fi vinovat de trupul si sangele Domnului. 28. Fiecare sa se cerceteze dar pe sine insusi, si asa sa manance din painea aceasta si sa bea din paharul acesta. 29. Caci cine mananca si bea, isi mananca si bea osanda lui insusi, daca nu deosebeste trupul Domnului. 30 Din pricina aceasta sunt intre voi multi neputinciosi si bolnavi si nu putini dorm.

In primul rand un cuvant necesar despre „pomenire”. Hristos ne spune destul de clar ca vrea ca noi sa celebram Cina Domnului in „pomenirea” Sa. Nu de putine ori am auzit acest termen (anamnesis in original) folosit pentru a sustine caracterul pur simbolic al Cinei Domnului: mancam paine, bem vin si ne amintim, intre timp, de El. In realitate, insa, noi stim ca este vorba despre un sacrificiu pascal, iar termenul anamnesis este chemat sa faca legatura cu porunca veterotestamentara din Exod 12: 14. Pomenirea de care se vorbeste acolo nu exclude ci prescrie un sacrificiu (Deut. 16: 1-8). In acelasi fel, Jertfa noastra de paste o pomenim nu simbolic, ci real. Doctrina catolica si Scriptura se afla in deplina armonie.

In rest textul vorbeste de la sine. Crestinul trebuie sa recunoasca, sau sa deosebeasca Trupul Domnului cand mananca si bea altfel este vinovat de Trupul si Sangele Sau. De asemenea, sa observam ca Eucharistia are o puternica incarcatura eschatologica (vers. 26), adica Eucharistia se leaga de Parusie. Am vazut in ce fel cand am discutat de Yom Kippur. Ceea ce este remarcabil, insa, este ca imediat dupa Cina Eucharistica Pavel incepe sa discute despre darurile duhovnicesti intalnite in Biserica, ce sunt date spre folosul tuturor. In acest context reia tema Trupului lui Hristos, care este comuntatea credinciosilor, iar in lumina a ceea ce am vazut in capitolul 10 al acestei Epistole, deducem ca acest Trup, si darurile duhovnicesti ce se regasesc in El, isi au radacinile in Eucharistia descrisa in precedenta.

Pavel continua asemanand Biserica cu un trup format din madulare diferite, dar armonios legate, inspirat de o veche legenda romana. Potrivit acestei legende, in timpul unui conflict dintre patricieni si plebei, acestia din urma decid sa paraseasca Roma ca sa nu mai aiba de-a face cu patricienii, pe care ii vedeau ca asupritori. Unul din patricieni, Menenius Agrippa, merge la ei si le spune o poveste in care un trup este ravasit de conflictele dintre madularele sale. In felul acesta, patricianul le creioneaza rostul unei societati ierarhice, in care diferite categorii sociale au rosturi diferite si reciproc utile. Preluand cu buna stiinta aceasta imagine cunoscuta in antichitate, Pavel creioneaza imaginea unei Biserici ierarhice, in care diferitele slujiri trebuie sa se armonizeze pentru binele intregului Trup. Nu exista loc pentru o „Biserica invizibila” ce ar transcende confesiunile si ar reunii adevaratii credinciosi din fiecare, asa cum cred unii protestanti deziluzionati de faramitarea continua a bisericutelor si adunarilor iesite din Reforma. Din contra, adevarata Biserica al lui Hristos, dupa cum ne-o descrie Pavel, este una vizibila – trupul fiind, prin excelenta, partea vizibila a omului – si ierarhica, in care diferitele „dregatorii” si „stapanirea” (Iuda 8 ) isi gasesc locul spre binele tuturor. Iar toate acestea, formand un singur Trup isi au temelia si rostul in painea care este Trupul lui Hristos.