Poate crea Dumnezeu o piatra atat de mare incat sa nu o poata ridica?

(Ayer’s Rock, Australia)

 Evident nu. Daca ar putea prin asta ar contrazice propria omnipotenta. Cu toate acestea pentru multa lume acest sofism pare sa ridice o problema serioasa pentru omnipotenta divina: daca Dumnezeu poate crea o piatra atat de mare incat sa nu o poata ridica atunci puterea Sa e limitata de piatra respectiva, iar daca nu poate crea asa ceva atunci exista ceva ce nu poate face, deci nu este omnipotent. Este acesta un argument valid impotriva omnipotentei divine? Evident, nu. Dar, din pacate, cei care folosesc acest argument nu se opresc sa reflecteze mai profund asupra chestiunii. M-am gandit sa discut aceasta dilema intr-un post ca sa subliniez cateva confuzii legate de reflectia filosofica asupra atributelor divine. De fapt, este vorba de confuzii legate de lipsa unei reflectii serioase asupra atributelor divine.

Prima confuzie, si cea mai putin importanta dupa parerea mea, se naste din neatentia cu care se foloseste limbajul. Din pacate limbajul poate de multe ori sa ne limiteze gandirea, prin faptul ca circumscrie intr-o masura directiile unei reflectii. Alteori ne poate face sa cadem in capcane nebanuite, ca si in cazul acesta. De aceea este important sa ne oprim si sa examinam mai de aproape argumentele cu care avem de-a face. Voi incerca sa arat in ce consta aceasta confuzie nascuta din limbaj cu cateva exemple.

Sa presupunem ca avem de-a face cu un aliment, care ca orice aliment normal, este alterabil: o felie de paine. Fata de o felie de paine care nu este alterabila (presupunand ca asa ceva poate exista) aceasta are ceva in plus: capacitatea de a se altera. Inseamna asta ca felia inalterabila are o lipsa fata de cea alterabila? Potrivit felului in care m-am exprimat asa s-ar parea, dar sa nu ne lasam inselati de limbaj. In realitate felia alterabila are ceva in minus fata de cealalta: incapacitatea de a se mentine pe sine insasi in aceeasi stare. Capacitatea de a se altera nu e ceva in plus ci in minus.

In mod analog, dupa glorificare in Ceruri nu vom mai avea capacitatea de a pacatui. Cine este, deci, superior: un pacatos care are capacitatea de a pacatui sau o persoana glorificata, care si-a pierdut capacitatea de a pacatui. Daca ne lasam pacaliti de limbaj vom spune ca cel care poate pacatui are ceva in plus fata de cel care nu mai poate pacatui. In realitate cel care nu mai poate pacatui este cel care are ceva in plus fata de pacatos. Si anume, libertatea fata de pacat.

In ambele cazuri cel inferior (felia alterabila si pacatosul) au in plus o lipsa. De aceea nu au ceva in plus cu adevarat, desi limbajul pare sa sugereze acest lucru. La fel si cu Dumnezeu si piatra pe care nu o poate ridica. Daca Dumnezeu este omnipotent, adica detine plenitudinea omnipotentei, atunci nu exista nimic pe masura puterii sale. Capacitatea de a crea o piatra ce sa-i limiteze, chipurile, omnipotenta reprezinta un defect si nu o calitate.

Ceea ce ne duce la cealalta confuzie, mai importanta. Dilema nu are sens, pur si simplu si se bazeaza pe o incapcitate ciudata de a pricepe implicatiile infinitului. Omnipotenta inseamna putere infinita. Ceea ce este infinit, prin definitie nu poate intra in raport cu altceva. Numai marimi finite pot fi comparate. Indata ce incercam sa raportam puterea divina la altceva am renuntat la infinitate si nu mai discutam despre omnipotenta.

Poate o ilustratie geometrica va lumina putin chestiunea. Doua segmente de dreapta de marimi definite pot si comparate, iar raportul lor va fi un numar diferit de 0. Dar orice segment de dreapta, de o marime definita, raportat la o linie de marime infinita va avea o lungime egala cu 0. Raportat la infinit orice altceva este redus la nimic, sau, in alti termeni, intre infinit si finit nu exista comparatie.

Cei care propun dilema din titlu ca argument impotriva omnipotentei divine par sa isi inchipuie ca Dumnezeu e un tip ca oricare altul, doar ca are capacitatea de a face orice – si in acest sens e omnipotent. Si in plus stie orice, adica este omniscient. Nimic mai fals. Dumnezeu este infinitatea insasi (adica nu ceva ce e infinit intr-o privinta sau alta, de exemplu ca putere sau in cunoastere), iar mintea noastra aplica aceasta infinitate intr-un domeniu sau altul sub forma omnipotentei, omniscientei, omniprezentei etc. In realitate toate aceste trasaturi sunt una si aceeasi, dar mintea noastra este nevoita sa faca aceste impartiri, in functie de domenii.

Dumnezeu, fiind infinitatea insasi, nu poate fi raportat in nici o privinta la nimic. Indata ce il raportam pe Dumnezeu cu ceva sau cineva intr-o privinta sau alta – de exemplu omnipotenta Sa cu greutatea unei pietre – nu mai vorbim de fiinta infinita, adica despre Dumnezeu.

Deci cei care ridica astfel de non-probleme nu demonstreaza nimic mai mult decat propria ignoranta. Pe de alta parte trebuie sa fim toleranti si intelegatori: aceste chestiuni s-ar putea sa fie prea grele de ridicat pentru unele minti.