Imi propusesem de ceva vreme sa leg si eu doua cuvinte pe tema paradoxului atribuit (fals) lui Epicur, si in timp ce frunzaream paginile de internet am dat peste un blog, intitulat zergu-si-credinta, ce oferea urmatorul spot publicitar pentru ateism:
La pachet cu acest videoclip venea urmatorul text:
Paradoxul lui Epicur este o problemă teologică atât de veche încât este incredibil că mai există oameni credincioși. Și când te gândești că unii spun că nu au existat atei în vechime.
Priviți și dați mai departe cu încredere!
Eu mi-am facut datoria sa dau mai departe, cum cere autorul postului, dar as face cateva remarci, in treacat. Paradoxul zis “al lui Epicur” este o problema filosofica si nu teologica. Nu tot ceea ce este relavant pentru teologie este teologic. Bunaoara, aceasta argumentatie este una pur filosofica, la fel cum raspunsul meu de mai jos va fi unul pur filosofic. Daca autorul postului nu reuseste sa faca diferenta intre ceea ce este teologic si ceea ce e filosofic, atunci probabil niste lecturi in plus l-ar putea ajuta sa isi ordoneze mai bine gandirea.
As mai remarca, despre acest paradox, ca el a fost atribuit, fals, lui Epicur de catre crestini (in speta Lactantiu), care credeau (tot fals) ca Epicur a fost ateu. Daca nu ma insel, prima formulare a argumentului se gaseste in mediul anti-epicureic al scepticismului, respectiv la Sextus Empiricus. Este nostim sa vezi un ateu propagand pe negandite falsuri puse in circulatie de crestini. Probabil niste lecturi in plus l-ar putea ajuta sa-si mai largeasca putin cultura generala.
De altfel, blogul este remarcabil si pentru sloganul sau: “ma simt strain si singur cand vad cum nu ganditi”. Saracul. Dr cel putin am aflat ca este vorba despre cineva care, nu-i asa, GANDESTE, frate, nu ca altii! Si, in plus, tine ca toti cei care ii calca pragul blogului sa stie ca au de-a face cu cineva care GANDESTE, nu se incurca.
Sa vedem, dar, paradoxul in cauza:
Daca Dumnezeu vrea sa elimine raul, dar nu poate, atunci nu este omnipotent.
Daca El poate, dar nu vrea, atunci nu este bun.
Daca El poate si vrea, atunci de unde exista raul?
Daca nu poate si nu vrea, atunci nu este Dumnezeu.
Sa punem, dar, acest argument pe patul procustian al ratiunii, sa luam fierastraul si barda gandirii si sa vedem cu ce ramanem.
In ce priveste prima afirmatie din cele patru, sa observam ca Dumnezeul la care se face referire este Unul care ar trebui sa fie omnipotent. Asta nu se poate decat daca respectivul Dumnezeu este infinit, ceea ce inseamna ca trebuie sa fie si omniscient. Pe scurt, omnipotenta divina presupune si omniscienta. Dar daca asa este, atunci se poate observa ca este irational sa formulezi acest paradox, daca esti o fiinta finita, adica, in cazul nostru, lipsita de omniscienta. Asta pentru ca o fiinta ce are cunoastere infinita nu are informatia necesara sa judece deciziile unei fiinte omnisciente. Este irational sa ai pretentia sa emiti judecati, atat timp cat nu ai la dispozitie informatia necesara emiterii ei, ori, o fiinta limitata in cunoastere nu poate avea nici odata siguranta ca stie tot ceea ce are nevoie sa emita o judecata.
As vrea sa nu fiu gresit inteles. Nu sustin ca o fiinta lipsita de omniscienta nu poate cunoaste tot ceea ce este necesar ca sa emita judecati de genul acesta. Ceea ce spun este ca o fiinta limitata in cunoastere nu poate stii cu siguranta ce anume ii scapa si de aceea nu are siguranta ca are toate datele necesare ca sa emita o judecata in pricina pe care o discutam. Este posibil sa aiba toate datele necesare, dar nu are de unde sa afle acest lucru, pentru ca nu sie nici odata ce anume ii scapa, deci nu are siguranta ca nu ii scapa ceva relevant.
Prin urmare, emiterea de judecati de aceasta factura este irationala. Ea poate sa fie foarte eficienta la nivel de propaganda emotivista (vorba ’ceea – “Da-i la sentiment, da-i la sentiment!”), dar nimic mai mult.
A doua afirmatie nu este nici ea fara problemele ei. De data aceasta se pune in discutie bunatatea Sa, pornind de la raul din lume. Sa observam, insa, ca pana si intre fiinte atat de asemanatoare intre ele precum fiintele umane exista o divergenta destul de serioasa in ce priveste definirea “raului”. Pentru un ateu contemporan, pentru care nu conteaza decat propasirea individual, sau sociala aici si acum, raul se identifica (scuzati cacofonia) cu suferinta. Insa aceasta este o identificare ce are sens doar in cadrul unei anume filosofii de viata, care isi vede scopul in eliminarea, pe cat se poate, a suferintei umane. Adica este vorba de o parere particulara, la concurenta cu altele, nascute in alte culturi. Cu atat mai mult ne putem astepta ca o fiinta infinita sa priveasca binele si raul diferit de o fiinta finita.
Din nou, este irational pentru o fiinta finita sa emita judecati cu privire la ceea ce ar trebui sau nu ar trebui sa faca o fiinta infinita. Chiar daca acceptam, de dragul dicutiei, ca raul si suferinta sunt acelasi lucru si ca eliminarea suferintei inseamna eliminarea raului, de unde stim noi, fiinte finite, care este cea mai buna cale. Este, pur si simplu, irational sa ne permitem sa emitem judecati asupra unor chestiuni asupra carora nu avem siguranta ca suntem in masura sa emitem judecati.
Noi nu avem decat perceptii subiective asupra suferintei si raului, subiectivitate nascuta din limitarea noastra. O fiinta infinita, ce are cunoastere infinita (omniscienta) este cea mai in masura sa decida obiectiv cum anume ar trebui eliminat raul. Eu, fiinta finita nu am perspectiva necesara sa pot judeca deciziile unei fiinte infinite precum Dumnezeu. Rational vorbind, este intru totul posibil sa fie asa cum spune a doua propozitie, dar eu nu am de unde sa stiu cu siguranta. Deci, nu imi pot permite sa emit judecati si sa pretind ca ma tin in limitele rationalitatii.
Ultimele doua afirmatii au aceeasi hiba pe care am semnelat-o la primele doua. Cat despre nelamurirea lui Zergu, cum ca “este incredibil că mai există oameni credinciosi”, dupa ce careva cu gandire profunda a formulat un asemenea argument, nu pot decat sa imi exprim si eu o nelamurire: este uimitor ca in randul celor care flutura flamura ratiunii se gasesc din aceea care cad in erori de gandire atat de puerile.
