Petru pregatit de Isus pentru misiunea sa


Alte articole dedicate unor invataturi specific catolice: Purgatoriul – o evaluare biblica, Tu esti Petru si pe aceasta Piatra… (Matei 16:18), Capul Bisericii: Hristos sau papa de la Roma?, Sa nu iti faci chip cioplit, Doctrina catolica a jertfei euharistice, Mijlocirea sfintilor, Nascut din nou – prin botez si bonus: Se afla protestantii de astazi sub anatema Conciliului Tridentin?

+ + +

Cu ani de zile înainte să facă pasul decisiv şi să intre în Biserica lui Hristos G. K. Chesterton face următoare observaţie deosebit de pertinentă într-o carte a sa:

„Atunci când Hristos, într-un moment simbolic, întemeiază biserica Sa el nu îl alege ca piatră de temelie nici pe sclipitorul Pavel, nici pe misticul Ioan, ci pe un nehotărât, un snob, un laş – într-un cuvânt: un om. Pe această piatră a zidit Biserica sa, iar porţile Locuinţei morţilor nu au biruit-o. Toate imperiile şi toate regatele au eşuat, din cauza acestei slăbiciuni inerente şi continue, respectiv că au fost întemeiate de oameni puternici pe oameni puternici. Dar Biserica Creştină istorică, singură, a fost zidită pe un om slab şi din acest motiv este indestructibilă. Pentru că nici un lanţ nu este mai tare decât cea mai slabă verigă a sa.”24

Cred că judecata lui Chesterton asupra lui Petru este puţin exagerată, dar ideea lui este corectă. Din Noul Testament nu lipsesc persoanele care, din punct de vedere uman, ar părea mai calificate pentru însărcinarea primită de Petru, decât acesta. Şi totuşi, Isus îl alege pe el. Apologeţi catolici insistă, uneori, pe calităţile sale şi încearcă să-i scuze gafele pe diferite criterii, şi nu de puţine ori au dreptate. Dar în încercarea de a justifica alegerea lui Simon, fiul lui Iona, cred că se pierde ceva important din vedere, ceva ce Chesterton a intuit. Petru nu a fost ales pentru calităţile sale, ci în ciuda lor. Din exemplul său avem mult de învăţat pentru misiunile pe care Dumnezeu le rezervă pentru noi. De aceea să trecem în revistă acele pasaje din Evanghelii în care Petru străluceşte prin gafele sale, care l-ar face nedemn, în ochii noştri, de însărcinarea dată lui de Isus. În felul acesta vom avea un foarte bun exemplu pentru felul în care Dumnezeu alege şi pregăteşte pe aceea pe care i-a predestinat la o lucrare importantă.

Episodul pe care nici un adversar al papalităţii nu-l va ierta lui Petru este, fără îndoială, cel al lepădării (Mt. 26: 69-75; Mc. 14: 66-72; Lc. 22: 54-62; In. 18: 15-27). De asemenea, un alt pasaj important pentru înţelegerea rolului lui Pentru în Biserică depinde în bună măsură de acest eveniment. Este vorba de In 21:15-17, unde Isus îi încredinţează lui Petru turma Sa. De aceea propun cititorului să vedem cele două pasaje împreună, pentru că în Evanghelia după Ioan ele sunt strâns legate, după cum vom vedea.

Isus îi vesteşte lui Petru lepădarea sa, la Cina de Paste, imediat după ce Iuda pleacă să-L vândă.

36. „Doamne”, I‑a zis Simon Petru, „unde Te duci?” Isus i‑a răspuns: „Tu nu poţi veni acum după Mine, unde Mă duc Eu; dar mai tîrziu vei veni.“37. „Doamne”, I‑a zis Petru, „de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viaţa pentru Tine.” 38. Isus i‑a răspuns: „Îţi vei da viaţa pentru Mine? Adevărat, adevărat, îţi spun, că nu va cînta cocoşul, pînă te vei lepăda de Mine de trei ori. (In. 13: 36-38)

Petru este mult prea sigur pe propria determinare şi pe dragostea pe care o poartă Domnului. Isus îi pregăteşte o lecţie pe care acesta nu o va uita cât va trăi. Este important şi pentru noi să învăţăm să-l iubim pe Isus nu aşa cum dorim noi, ci aşa cum doreşte El. de prea multe ori dorim să îl urmăm pe Domnul, dar după mintea şi priceperea noastră. Un astfel de efort personal nu ne duce prea departe. Faimosul cântec My Way (În felul meu) al lui Frank Sinatra reflectă o prejudecată omenească adânc înrădăcinată, care ne împiedică să vedem lucrurile aşa cum le vede Domnul şi aşa cum doreşte Domnul să le vedem.

Uneori, în inocenţa şi spontaneitatea iubirii lui Petru este nostim. Ca în episodul spălării picioarelor ce precede vestirea pe care tocmai am văzut-o. Să citim împreună şi acest episod, pentru că îşi are învăţămintele sale:

3. Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mîni, că dela Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce, 4. S‑a sculat dela masă, S’a desbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S’a încins cu el. 5. Apoi a turnat apă într’un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. 6. A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I‑a zis: „Doamne, Tu să‑mi speli mie picioarele?” 7. Drept răspuns, Isus i‑a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.“ 8. Petru I‑a zis: „Niciodată nu‑mi vei spăla picioarele!” Isus i‑a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.“ 9. „Doamne,” I‑a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar şi mînile şi capul!” (In. 13 : 3-9)

Petru nu înţelege un principiul elementar al Noului Legământ: creştinul este chemat să fie servitorul aproapelui său. Rostul diferenţierilor ierarhice în Biserică este acela de a fi în slujba fraţilor şi surorilor. Asta nu înseamnă egalitate, pentru că Isus, care este şi Dumnezeu, nu numai om, nu este la acelaşi nivel cu o simplă creatură precum Petru. Însă întâietatea s-a înseamnă ca are responsabilitatea de a servi, nu privilegiul de a tiraniza. Aceasta este lecţia pe care Petru trebuie să o înveţe cu această ocazie. Vedem că dintre toţi apostolii numai el deschide gura şi protestează. Să fie asta pentru că dintre toţi apostolii numai el nu a înţeles despre ce este vorba? Puţin probabil. Cred, mai degrabă, că numai el a fost suficient de bărbat să spună ce avea în minte, spre deosebire de ceilalţi. De cred asta? Pentru că în pasajul paralel din Luca apostolii nu par mult mai luminaţi decât Petru în această privinţă şi primesc cu toţii o lecţie de creştinism autentic:

24. Între apostoli s’a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare? 25. Isus le‑a zis: „Împăraţii Neamurilor domnesc peste ele; şi celorce le stăpînesc, li se dă numele de binefăcători. 26. Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare dintre voi, să fie ca cel mai mic; şi celce cîrmuieşte, ca celce slujeşte. 27. Căci care este mai mare: cine stă la masă, sau cine slujeşte la masă? Nu cine stă la  masă?  Şi Eu totuş, sînt în mijlocul vostru ca celce slujeşte la masă. (Lc. 22 : 24-27)

Aşezând episodul spălării picioarelor, relatată de Ioan, lângă lecţia de smerenie dată de Mântuitor la aceeaşi masă de Paşte, relatată de Luca, avem imaginea completă. Nici unul din cei doisprezece nu este pe deplin edificat încă asupra rolului ierarhiei în Biserică. Să observăm că din nou nu avem de-a face cu vre-un egalitarism. Din contră. Nimic mai străin creştinismului. Doar că diferenţierile ierarhice se fac nu pe baza de putere lumească, ci pe baza chemării la slujire.

Însă Petru îl iubeşte pe Isus într-un mod prea lumesc, iar asta nu-l face apt, încă, pentru slujirea promisă. Petru îl vede deja pe Mesia în Isus, după cum a mărturisit singur, dar încă nu ştie ce lucrare trebuie să îndeplinească Cel Uns. Slujirea sa în Biserică va trebui să fie modelată pe cea al lui Isus de la care şi-a primit autoritate. Însă până acolo va trebui să înveţe să-L iubească şi să-L slujească pe Isus aşa cum Isus vrea, ca să poată fi un bun slujitor al turmei Sale.

Petru de multe ori se trezeşte că îi doreşte binele lui Isus, dar într-un fel prea omenesc. Chiar la Cezareea lui Filip, unde primeşte promisiunea viitoarei sale misiuni, nu se lasă şi dă cu bâta în baltă.

21. De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrînilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorît, şi că a treia zi are să învieze. 22. Petru L‑a luat de oparte, şi a început să‑L mustre, zicînd: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întîmple aşa ceva!” 23. Dar Isus S’a întors, şi a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gîndurile tale nu sînt gîndurile lui Dumnezeu, ci gînduri de ale oamenilor.“ 24. Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑şi ia crucea, şi să Mă urmeze. 25. Pentrucă oricine va vrea să‑şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va cîştiga. (Mt. 16: 21 – 25)

Nu încape îndoială că Petru este întru totul bine intenţionat. Îl iubeşte pe Isus şi care dintre noi ar dori să-i vadă pe prietenii săi ucişi. Însă el gândeşte într-un fel prea omenesc, iar Isus trebuie să-l dezveţe de această meteahnă. Oricât de tandră şi înduioşătoare este grija lui Petru, şi oricât de bine intenţionat este acesta, el trebuie să se lepede de acest mod de a vedea lucrurile. La fel şi noi. Nu este suficient să-l iubim pe Isus şi să dorim sincer să Îi fim alături în lucrarea Sa din această lume. Motivul nu este greu de găsit. Dacă Îl iubim de Isus în felul nostru, oricât de intensă şi bine intenţionată ar fi această iubire, noi rămânem centraţi pe noi înşine, adică pe felul nostru de a iubi. O astfel de iubire nu face decât să ne limiteze la propria mediocritate. Îl iubeşti pe Isus în felul tău? Ei bine, o să rămâi prizonierul felului tău limitat de a iubi şi o să baţi pasul pe loc, fără să înţelegi mizele a ceea ce se întâmplă în jurul tău. Din contră, trebuie să renunţi la această autolimitare şi să-L laşi pe Isus să te înveţe El însuşi cum să-L iubeşti.

Aceste lucruri sunt mult mai uşor de spus decât de făcut. De cele mai multe ori înţelegem rostul renunţării la păcate şi la vicii. Deşi trăim vremuri (post)moderne când nici asta nu mai este aşa de clar pentru oricine. Dar să renunţi şi la iubirea ta, asta deja s-ar putea să fie cam mult. Miza, însă, este enormă. Isus nu doreşte să te primească aşa cum eşti. Ideea că trebuie să fi tu însuţi şi că trebuie să te accepţi pe tine însuţi ţine de seriale de mâna a şaptea şi de reviste de adolescenţi, în care trebuie să spui ceea ce publicul doreşte şi ceea ce îi place publicului să audă sau să citească. Isus, însă, nu doreşte să te accepte sau să te accepţi „aşa cum eşti”, ci doreşte să te transforme, să te facă un om nou, ce să-şi depăşească limitele şi prejudecăţile.

Există două mari pericole într-o dragoste prea omenească. Ea nu este una foarte constantă şi nu poate fi o temelie solidă pentru o relaţie personală cu Isus (ca, de altfel, cu oricine altcineva). De asemenea, poate duce la rezultate dintre cele mai nedorite. Petru reuşeşte să experimenteze ambele pericole personal. Iată prima:

25. Cînd se îngîna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblînd pe mare. 26. Cînd L‑au văzut ucenicii umblînd pe mare, s’au spăimîntat, şi au zis: „Este o nălucă!” Şi de frică au ţipat. 27. Isus le‑a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sînt; nu vă temeţi!“ 28. „Doamne”, I‑a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte‑mi să vin la Tine pe ape.” 29. „Vino!“ i‑a zis Isus. Petru s’a coborît din corabie, şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. 30. Dar, cînd a văzut că vîntul era tare, s’a temut; şi fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă‑mă!” 31. Îndată, Isus a întins mîna, l‑a apucat, şi i‑a zis: „Puţin credinciosule, pentruce te‑ai îndoit?“ 32. Şi după ce au intrat în corabie, a stat vîntul. 33. Ceice erau în corabie, au venit de s’au închinat înaintea lui Isus, şi I‑au zis: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” (Mt. 14 : 25-33)

Dintre toţi ucenicii numai Petru are atâta încredere în Isus încât să îndăznească imposibilul. Însă credinţa lui, ca şi dragostea lui, sunt omeneşti. Ele nu reprezintă o temelie stabilă, iar el începe să se afunde. În lipsa unei temelii solide, care nu poate fi decât Dumnezeu, noi ne afundăm în cele ale lumii acesteia şi ne înecăm. Noi nu trebuie să ne străduim să-L iubim pe Domnul, ca să spun aşa, ci trebuie să ne deschidem faţă de El şi să-L lăsăm pe El să ne iubească aşa cum ştie. Tocmai această deschidere faţă de iubirea Lui, şi renunţare la felul nostru de a iubii reprezintă începutul acelei relaţii sănătoase cu Domnul prin care putem face orice (Filipeni 4: 13). Dar dacă insistăm să iubim în felul nostru şi după puterea noastră ne pasc nişte surprize amare, aşa cum arată şi exemplul lui Petru. Acesta, mânat de aceeaşi dragoste omenească faţă de Isus reuşeşte să mai facă o prostie în Ghetsimani.

10. Simon Petru, care avea o sabie, a scos‑o, a lovit pe robul marelui preot, şi i‑a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu. 11. Isus a zis lui Petru: „Bagă‑ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul, pe care Mi l‑a dat Tatăl să‑l beau?“ (In. 18 : 10,11)

Iată un exemplu concret de ce înseamnă să îl iubesc pe Isus my way (în felul meu) şi nu aşa cum El doreşte. Se povesteşte despre Clovis, regele francilor, că ascultând povestea răstignirii Mântuitorului exclama ceva de genul „O, de aş fi fost acolo cu francii mei!”. Probabil de asta nici nu a fost. Providenţa ştie ce face şi de ce.

La fel şi noi, dacă nu îl vom lăsa pe Isus să ne înveţe cum să-L iubim, dragostea noastră nu are nici o valoare. Acest lucru este important să-l reţinem mai ales când dorim să întreprindem vre-o lucrare pioasă, spre edificarea Bisericii lui Hristos. De rea multe ori atitudinea noastră este una greşită. Avem impresia că putem contribui şi noi cu ceva, potrivit cu talantul şi talentul primit. Atitudinea este generoasă, dar greşită. Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul nostru. Noi avem nevoie de ajutorul Său. Dacă ne cere ceva, o face, de obicei, spre binele nostru, nu al altora. Iar atunci când o cere spre binele altora, probabil are încă zece mii de posibilităţi să rezolve aceeaşi problemă.

Asta nu înseamnă că putem să ne lăsăm pe spate şi să ne punem burta la soare, în ideea că Dumnezeu se descurcă şi fără noi. Nu de alta, dar noi nu ne descurcăm fără El. vocaţia la care ne cheamă este, în primul rând, spre binele nostru şi începe prin lepădarea de sine. Ori lepădarea de sine înseamnă nu doar lepădarea de păcate şi de ce este în mod evident rău în noi, ci înseamnă renunţare la tot ce avem. Lepădarea de sine este autentică şi eficientă când putem spune cu Pavel „dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” (Galateni 2: 20). S-ar putea ca drumul până acolo să fie dureros, dar trebuie făcut.

Acesta este drumul, deci, pe care trebuie să-l străbată Petru, ca să poată fi piatra de temelie a Bisericii. Atât timp cât în el lucrează dragostea sa omenească pentru Isus şi nu Domnul însuşi, el nu e pregătit. Lecţia pe care Isus i-o dă va fi una dureroasă, dar îl va învăţa minte. Să ne amintim, înainte de a discuta păţania lui Petru, care este lecţia pe care şi el şi noi trebuie s-o ţinem mereu în faţa ochilor

4. Rămîneţi în Mine, şi Eu voi rămînea în voi. Dupăcum mlădiţa nu poate aduce roadă dela sine, dacă nu rămîne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi roadă, dacă nu rămîneţi în Mine. 5. Eu sînt Viţa, voi sînteţi mlădiţele. Cine rămîne în Mine, şi în cine rămîn Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. 6. Dacă nu rămîne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sînt strînse, aruncate în foc, şi ard. 7. Dacă rămîneţi în Mine, şi dacă rămîn în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da. (In. 15 : 4-7)

Orice dorim să facem, trebuie să facem în Domnul. Altfel este vai de noi. Este mai bine pentru noi să suferim un eşec în ceea ce întreprindem singuri şi fără El, sau împotriva dorinţei Lui, decât să avem succes şi să ardem. Pentru că dacă un succes ne este în Domnul, adică nu El este cel care lucrează prin noi, atunci singurul beneficiar al lucrării noastre este Diavolul. Poate părea dur ce spun acum, dar în practică aşa stau lucrurile. De aceea uneori Domnul ne lasă de capul nostru, ca să dam de perete cu acest cap al nostru şi să ne învăţăm minte. Este exact ceea ce Isus face cu Petru.

15. Simon Petru mergea după Isus; tot aşa a făcut şi un alt ucenic. Ucenicul acesta era cunoscut de marele preot, şi a intrat cu Isus în curtea marelui preot. 16. Petru însă a rămas afară la uşă. Celalt ucenic, care era cunoscut marelui preot, a ieşit afară, a vorbit cu portăriţa, şi a băgat pe Petru înlăuntru. 17. Atunci slujnica, portăriţa, a zis lui Petru: „Nu cumva şi tu eşti unul din ucenicii omului acestuia?” „Nu sînt”, a răspuns el. 18. Robii şi aprozii cari erau acolo, făcuseră un foc de cărbuni, căci era frig: şi se încălzeau. Petru stătea şi el cu ei, şi se încălzea. 19. Marele preot a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui. 20. Isus i‑a răspuns: „Eu am vorbit lumii pe faţă; totdeauna am învăţat pe norod în sinagogă şi în Templu, unde se adună toţi Iudeii, şi n’am  spus nimic în ascuns. 21. Pentruce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe ceice M’au auzit despre ce le‑am vorbit; iată, aceia ştiu ce am spus.“ 22. La auzul acestor cuvinte, unul din aprozii, cari stăteau acolo, a dat o palmă lui Isus, şi a zis: „Aşa răspunzi marelui preot?” 23. Isus i‑a răspuns: „Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău; dar dacă am vorbit bine, dece mă baţi?“ 24. Ana L‑a trimes legat la marele preot Caiafa. 25. Simon Petru stătea acolo, şi se încălzea. Ei i‑au zis: „Nu cumva eşti şi tu unul din ucenicii Lui?” El s’a lepădat, şi a zis: „Nu sînt.” 26. Unul din robii marelui preot, rudă cu acela căruia îi tăiase Petru  urechea, a zis: „Nu te‑am văzut eu cu El în grădină?” 27. Petru iar s‑a lepădat. Şi îndată a cîntat cocoşul. (In. 18: 15-27)

Ca şi în episodul umblării pe mare, Petru începe bine. Spre deosebire de ceilalţi ucenici, care fug să se ascundă din primul moment, Petru şi Ioan stau şi îl urmează pe Domnul. Ioan are cunoştinţe importante, de aceea îşi poate permite chiar să stea pe Golgotha alături de Isus şi Maria, fără să se teamă că va fi umflat de gărzi. Petru nu este aşa norocos. El nu are de partea sa decât iubirea ce i-o poartă Domnului, şi asta este ceea ce îl împinge înainte, în ciuda pericolului. Atitudinea sa, deci, este unică între apostoli. El este singurul care îşi pune pielea la bătaie în aceste momente tragice. Însă iubirea lui îl va trăda. Cea mai dramatică descriere a acestei scene, cred, este cea făcută de Luca:

56. O slujnică l‑a văzut cum şedea la para focului, s’a uitat ţintă la el, şi a zis: „Şi omul acesta era cu El.” 57. Dar Petru s’a lepădat, şi a zis: „Femeie, nu‑L cunosc.” 58. Peste puţin, l‑a văzut un altul şi a zis: „Şi tu eşti unul din oamenii aceia.” Iar Petru a zis: „Omule, nu sînt dintre ei.” 59. Cam după un ceas, un altul întărea acelaş lucru, şi zicea: „Nu mai încape îndoială că şi omul acesta era cu El, căci este Galilean.” 60. Petru a răspuns: „Omule, nu ştiu ce zici.” Chiar în clipa aceea, pe cînd vorbea el încă,  a cîntat cocoşul. 61. Domnul S’a întors, şi S’a uitat ţintă la Petru. Şi Petru  şi‑a adus  aminte de vorba pe care i‑o spusese Domnul: „Înainte ca să cînte  cocoşul te vei lepăda de Mine de trei ori.“ 62. Şi a ieşit afară, şi a plîns cu amar. (Lc. 22 : 56-62)

Petru şi-a amintit de cuvintele Domnului şi de propria promisiune când Domnul S-a întors către el şi l-a privit în ochi. Probabil în momentul acela Petru şi-ar fi dorit ca pământul să se deschidă şi să-l ascundă de ochii lui Isus pe care l-a trădat. Dar n-a fost să fie. Domnul avea alte planuri pentru el. Acum Petru ştia cât valorează iubirea sa, aşa cum ar trebui să ne lecuim şi noi de atitudinea de tip my way (în felul meu), chiar dacă a fost Frank Sinatra cel care a cântat despre asta.

Ceea ce am văzut până acum este ceva ce se poate întâmpla oricui. De fapt, este bine să se întâmple oricui, chiar dacă este dureros, pentru că este o lecţie importantă. Şi cine altcineva avea mai multă nevoie de această lecţie, decât cel care într-o zi va fi păstorul turmei Domnului.

După această lecţie de smerenie Petru este pregătit să primească însărcinarea promisă. Isus l-a ajutat să crească lăsându-l să cadă în diferite momente. Acum să reflectăm puţin asupra felului în care Isus îl pregăteşte pe Petru. Nu îl ajută să îşi întărească stima de sine, sau imaginea de sine şi alte asemenea. Din punctul de vedere al psihologiei contemporane Isus nu este cel mai bun prieten. Nu îl ajută pe Petru să se accepte mai bine pe sine însuşi, sau să fie el însuşi. Isus îl iubeşte prea mult ca să-l tragă pe sfoară cu prosti adolescentine de genul acesta. De asemenea, misiunea la care îl cheamă pe Petru este mult prea importantă ca să-l trateze cu apă de ploaie. Din contră, Isus îl pregăteşte pe Petru aşa cum trebuie să se pregătească orice slujitor creştin autentic, şi anume, prin şcoala lepădării de sine şi a smereniei. Petru trebuie să se lepede de sine ca să poată fi un bun slujitor, iar Isus tocmai asta îl învaţă: să nu se încreadă în forţele proprii şi ci în Dumnezeu. Numai cel care este purtător de Dumnezeu poate fi un bun slujitor creştin, şi numai cel ce s-a golit pe sine ca să facă loc lui Dumnezeu îl va putea purta pe El celorlalţi.

Umilirea prin care trece Petru este, fără îndoială, genul de umilire care frânge o personalitate. Cel ce nu are nimic de pus în loc va rămâne cu traume după o astfel de umilire. Însă atunci când umilirea este instrumentul prin care se face loc lui Dumnezeu în propriul suflet, moarte emoţională este calea către o autentică renaştere spirituală. Aceasta mi se pare să fie evoluţia lui Petru şi cred că este un excelent model pentru noi toţi. Gafele şi eşecurile care se regăsesc pe atâtea pagini ale Evangheliilor nu reprezintă incapacitatea sau prostia unui simplu om, ca toţi ceilalţi ucenicii, ci procesul de evoluţie spirituală a unui om simplu chemat la o slujire mare. În loc să îi căutăm nod în papură, de frică să dăm apă la moară papistaşilor, mai bine am învăţa din exemplul său. Mai ales din căderile sale.


24 Chesterton, G.K., Heretics, London, 1905, pp.  60-61.

Anunțuri
Published in: on Aprilie 27, 2010 at 1:51 pm  Comments (1)  

The URI to TrackBack this entry is: https://mihaisarbu.wordpress.com/2010/04/27/petru-pregatit-de-isus-pentru-misiunea-sa/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. Cum se simt barbatii sa merga la spovada la o femeie?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: