Tata sa nu numiti pe nimeni (Matei 23: 9)


Una din cele mai comune acuzatii la adresa catolicilor (si ortodocsilor) din partea fratilor evanghelici este aceea ca prin titlul de „parinte” dat preotilor se incalca porunca data de Hristos in Matei 23: 9

 Si „Tata” (patera, in original, de la patros) sa nu numiti pe nimeni pe pamant; pentru ca Unul singur este Tatal vostru: Acela care este in ceruri.

Tot la aceasta categorie ar intra si titlul de „papa” dat patriarhilor de Roma (catolic) si de Alexandria (copt).

Potrivit acestei acuzatii catolicii, care adauga datini omenesti la Cuvantul pur al lui Dumnezeu, desconsidera Scriptura si nu iau aminte la porunca clara data de Mantuitor. Trebuie spus din capul locului ca, intr-adevar, dupa cum bine se stie, noi catolicii ne adresam preotilor nostri cu apelativul de „parinte” si nu avem nici o retinere sa facem asta. Sa insemne asta, oare, ca noi desconsideram o porunca atat de clara data de Isus in Scriptura ?

Ca in toate cazurile, obiceiul catolic de care discutam acum si care pare unora ca ar contraveni Scripturii, este in deplina armonie cu Scriptura. Este adevarat, insa, ca nu se gaseste in armonie cu anumite interpretari trunchiate ale Scripturii. Atunci cand un verset este scos din contextul general al pasajului din care face parte, sau din contextul mai larg al Scripturii si izolat de alte versete ca sa fie interpretat izolat si absolutizat se poate ajunge la situati absurde de genul celeia de fata. Nu intamplator am numit aceasta acuzatie absurda. Daca ea ar fi adevarata am ajunge la niste contradictii in textul Scripturii din care nu am mai putea iesi.

Potrivit exegezei evanghelice acest verset interzice crestinilor sa-si numeasca liderii spirituali „tata” sau „parinte”, sau ceva similar. Prima problema cu aceasta exegeza este ca textul, daca este sa fie interpretat maximalist, nu face nici o distinctie intre lideri spirituali si parinti dupa sange. Daca este sa aplicam cat mai literal porunca Mantuitorului, ar trebui sa nu numim „tata” nici macar propriul parinte genetic, din moment ce si el este „cineva pe pamant”, deci intra sub incidenta poruncii. Intrebarea, deci, nu este daca aplicam literal sau nu porunca, pentru ca este clar ca nu poate fi vorba de o porunca literala, de a nu ne adresa cu un apelativul „tata” sau unul echivalent, vre-unui muritor. Pavel, in Epistola catre Efeseni reia porunca privind cinstirea parintilor, si precizeaza ca este prima dintre porunci insotita de o fagaduinta. Deci nu poate fi vorba de parinti genetici.

Sa fie vorba atunci de lideri spirituali, precum preoti, papi etc., asa cum sustin evanghelicii? Scriptura ne interzice o astfel de interpretare. Iata cateva versete din Noul Testament in care conducatori religiosi, atat ai Vechiului, cat si ai Noului Legamant, sunt numiti cu acelasi apelativ pe care Isus il interzice in Matei 23: 9 :

Fapte 7: 2

Stefan a raspuns: „Fratilor si parintilor (pateres) ascultati! Dumnezeul slavei s-a aratat parintelui nostru Avraam (…).”

Iacov 2: 21

Avraam, parintele (pater) nostru…

1 Ioan 2: 13

Va scriu parintilor (pateres)

1 Cor. 4: 15

Caci chiar daca ati avea zece mii de invatatori in Hristos, totusi n-aveti mai multi parinti (pateras); pentru ca eu v-am nascut in Hristos Isus, prin Evanghelie.

Iata, deci, ca insasi Scriptura ne da exemple in care conducatorii religiosi, sau liderii spirituali crestini sunt numiti „parinti”. Pavel se autointituleaza astfel, sub inspiratia Duhului Sfant. Deci, orice ar insemna porunca respectiva, nu poate insemna interzicerea folosirii apelativului de „parinte” sau „tata” cu referire la preoti si alti condcatori religiosi.  Dar ce spune Isus acolo, daca nu asta ? Nu sunt cuvintele Lui clare ? Cuvintele sale sunt cat se poate de clare, doar ca trebuie puse in contextul corect. Cand discutam problema paternitatii, fie spirituale fie fizice exista un pasaj in Noul Testament pe care este obligatoriu sa-l luam ca punct de reper, pentru ca descrie tocmai ce inseamna paternitatea legitima, de unde putem deduce ce este paternitatea ilegitima. Este vorba de Efeseni 3: 14, 15 care in versiunea Cornilescu este, din pacate, prost tradus.

14. (…) imi plec genunchii inaintea Tatalui (patera) Domnului nostru Isus Hristos, 15. din care isi trage numele orice familie (pasa patria – orice paternitate) in ceruri si pe pamant,

Iata si textul grec, original, al versetului 15, si sensul propriu al cuvintelor lui Pavel

ek ou pasa patria (…) = de la care provine/din care iese/ de la care isi trage originea – orice paternitate/intreaga paternitate/toata paternitatea (…).

In lumina acestui verset putem vedea ca Dumnezeu este Tata in sens primar, ca sa zicem asa, iar toti ceilalti tati sunt ceea ce sunt in virtutea participarii la paternitatea divina, indiferent ca este vorba de parinti de ordin spiritual sau fizic. Episcopii catolici (ca si cei ortodocsi si cei din Bisericile Orientale) fiind urmasii apostolilor, de la care si-au primit autoritatea printr-un lant neintrerupt de hirotonisiri, sunt urmasii acestora si impreuna cu prezbiberii (preotii) lor merita apelativul de „parinte” sau ceva echivalent.

Anunțuri
Published in: on Aprilie 27, 2010 at 1:18 pm  Comments (3)  

The URI to TrackBack this entry is: https://mihaisarbu.wordpress.com/2010/04/27/tata-sa-nu-numiti-pe-nimeni-matei-23-9/trackback/

RSS feed for comments on this post.

3 comentariiLasă un comentariu

  1. La evrei, orice invatator mai de seama era numit tata, de aceea Sf. Apostol Pavel se autointituleaza tata. Domnul Isus insa a interzis aceasta apelatie din doua motive: conform Noului Legamant facut cu omul, cel care sadeste credinta in inima omului este Dumnezeu Tatal si nimeni nu poate sa il cunoasca pe Domnul Isus daca nu este chemat de Tatal (conform Cuvantui Domnului Isus). De aceea apelatia tata pentru un leader spiritual nu este permisa. Vedeti ca Ap. Pavel isi atribuie acest merit de tata in paragraful citat, iar greseala care se face este sa se uite ca si apostolii erau oameni si au avut si ei calea lor de conversie asa ca la apostol au mai persistat anumite reminiscente evreiesti din timpul sau (si va pot da mai multe exemple).
    Iar al doilea motiv este faptul ca relatia dorita de Domnul intre oameni sa fie cea de fraternitate si nu de superioritate, o relatie pe orizontala si nu pe verticala. De aceea nu le spune la apostoli sa fie tati ci pastori.

    Multa pace!

  2. Şi popii noştri (mă refer la ortodocşi) sunt numiţi tot astfel: părinte deci tată… Corupţia e în toată biserica creştină, deşi, probabil, cea mai afectată este cea catolică

  3. Aici Domnul Şi-a avertizat ucenicii asupra pericolului de a folosi titluri distinctive, care se cuvin, de fapt, doar lui Dumnezeu. Nu trebuie să ni se spună „Rabi” ca titlu distinctiv, deoarece numai Unul este învăţătorul nostru: Cristos. Nici unui om nu avem voie să-i spunem Părinte, deoarece numai Dumnezeu este Părintele sau Tatăl nostru. Iată ce scrie Weston pe această temă:
    Este o declaraţie a relaţiei esenţiale a omului cu Dumnezeu. Credinciosul e definit de trei lucruri: ceea ce este, ceea ce crede şi ceea ce face – sau doctrina, experienţă şi practică. Fiinţa spirituală a omului are nevoie de trei lucruri: viaţă, instruire, călăuzire; sau exact ceea ce proclamă Domnul în şase cuvinte, în Evanghelie: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”. Nu-i acordaţi nimănui titlul de „Părinte”, căci nici un om nu poate dărui sau susţine viaţa spirituală; nu-1 ridicaţi pe nici un om pe un piedestal, ca învăţător infailibil; nu-i permiteţi nimănui să-şi aroge titlul de director spiritual; relaţia dumneavoastră cu Dumnezeu şi cu Cristos este la fel de apropiată ca a oricărei alte persoane.

    Semnificaţia evidentă a cuvintelor Mântuitorului este aceea că în împărăţia cerurilor toţi credincioşii formează o frăţie, fiind în raporturi de egalitate şi neexistând titluri distinctive care să-l aşeze pe unul deasupra celuilalt. Şi totuşi, câte titluri pompoase s-au încetăţenit în creştinismul contemporan: Reverend, Părinte, Sfinţia voastră, înalt prea sfinţia voastră, şi o mulţime de alte titluri. Chiar şi termenul aparent inofensiv de „Doctor” înseamnă învăţător în latină. (Acest avertisment se referă, neîndoios, la latura spirituală mai degrabă decât la relaţia academică sau la profesia de medic. Fireşte, nu vom împiedica un copil să se adreseze tatălui său cu termenul de părinte, după cum nu am concepe ca pacientul să se adreseze unui medic decât cu formula „Domnule Doctor”.) în ce priveşte relaţiile pământeşti, regula de care trebuie să ţinem seama este: „daţi cinste tuturor celor cărora li se cuvine cinstea” (Romani 13:7).


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: