Unde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, sunt si Eu in mijlocul lor (Matei 18: 20)


Unele versete ale Scripturii, atunci când sunt socase din contextul lor propriu, par să prindă viaţă proprie. Ajunse pe picioare proprii aceste versete nu a au nici o legatură cu textul biblic propriu zis, dar sunt repetate atât de des cu noul sens încât sensul lor originar este complet ignorat până şi de cei care citesc Biblia frecvent şi în mod sistematc.

Un exemplu excelent pentru aceată categorie de versete este Matei 18: 20 „Căci acolo unde sînt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sînt şi Eu în mijlocul lor.” Rupt de contextul său acest verset este citat împotriva adunărilor formale sau a bisericii ca spaţiu sacru separat de cel profan. Versetul acesta a ajuns atât de rupt de sensul său imediat în propriul context încât până şi Catehismul Bisericii Catolice îl citează mai degrabă după ureche (vezi CBC 1088 şi 1373), aşezându-l într-un context liturgic şi de închinare. Nimic mai departe de intenţia versetului, însă.

Dar ce ne spune Isus în acest verset? La cine se referă El când spune „doi sau trei”? sunt aceştia cei ce se adună pentru închinare? Contextul versetului ne lămureşte.

1. În clipa aceea, ucenicii s’au apropiat de Isus, şi L‑au întrebat: „Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?” 2. Isus a chemat la El un copilaş, l‑a pus în mijlocul lor, 3. şi le‑a zis: „Adevărat vă spun că, dacă  nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.

(…)

15. Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du‑te şi mustră‑l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai cîştigat pe fratele tău. 16. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentruca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. 17. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune‑l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgîn şi ca un vameş. 18. Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pămînt, va fi legat în cer; şi orice veţi deslega pe pămînt, va fi  deslegat în cer. 19. Vă mai spun iarăş, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pămînt să ceară un lucru oarecare, le va fi dat  de Tatăl Meu care este în ceruri. 20. Căci acolo unde sînt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sînt şi Eu în mijlocul lor.“

Cei diosprezece vor să afle cum va fi rânduiala Împărăţiei cerurilor şi cine ce demnitate va avea. Interesul lor este cât se poate de uman, dar Isus profită de ocazie să le dea o lecţie. Într-un discurs lung, de la versetul 3 la 14 inclusiv El le explică cum trebuie să fie locuitorii Împărăţiei cerurilor, şi ca exemplu le oferă copii. Acesta este contextul mai larg al versetului 20. De la versetul 15 la 20 Isus le detaliază, în continuare, autoritatea pe care o vor exercita. Se subînţelege că această autoritate va trebui exercitată cu inocenţa şi sinceritatea copilului. Ceea ce este important de reţinut este că pasajul de la versetul 15 la 20 vine ca răspuns la întrebarea apostolilor din primul verset al capitolului. Doar că în timp ce ei se înteresau de „împărţirea portofoliilor ministeriale” şi de „posturi de guvernare”, Isus le vorbeşte despre responsabilităţile ce vin cu aceste „posturi de guvernare”. Există o paralelă evidentă între acest pasaj şi Luca 22: 24-30

24. Între apostoli s’a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare? 25. Isus le‑a zis: „Împăraţii Neamurilor domnesc peste ele; şi celorce le stăpînesc, li se dă numele de binefăcători. 26. Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare dintre voi, să fie ca cel mai mic; şi celce cîrmuieşte, ca celce slujeşte. 27. Căci care este mai mare: cine stă la masă, sau cine slujeşte la masă? Nu cine stă la  masă?  Şi Eu totuş, sînt în mijlocul vostru ca celce slujeşte la masă. 28. Voi sînteţi aceia, cari aţi rămas necontenit cu Mine în  încercările Mele. 29. De aceea vă pregătesc Împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi‑a pregătit‑o Mie, 30. ca să mîncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea, şi să şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.“

Şi în acest caz apostolii vor să afle cine este mai cu moţ între ei şi la ce beneficii se pot aştepta în Împărăţie. Isus le promite că vor sta pe scaune de domnie ca să judece şi că se vor bucura de bogăţiile spirituale ale viitoarei Împărăţii. Dar înainte de a le promite aceste responsabilităţi şi bucurii le explică în ce fel va trebui să arate comuniunea între creştini. Unii exegeţi mai grăbiţi au văzut în acest pasaj un îndemn la egalitarism, dar în mod clar Isus nu vorbeşte de aşa ceva. Creştinii nu sunt chemaţi la o viaţă comunitară în care cu toţii au aceleaşi drepturi şi responsabilităţi, pentru că asta ar însemna să fie egali cu toţii. Din contră, Isus reconfirmă organizarea ierarhică a comunităţii creştine, precizând că diferenţele de rang trebuie să fie însoţite de smerenia mai mare şi aduc cu sine o sporire în responsabilităţi faţă de ceilalţi. Întâistătătorii comunităţii creştine au responsabilitatea de a sluji în smerenie şi nu privilegiul de a stăpânii cu glorie lumească. Asta pentru că însuşi Isus a guvernat slujind în smerenie (Matei 11: 29), dând un exemplu de urmat. Ca şi comunităţile naturale umane şi Biserica urmează să fie o comunitate ordonată ierarhic. Spre deosebire, însă, de comunităţile umane naturale, Biserica, ca organism cu temei supranatural are o ierarhie a slujirii şi a smereniei şi nu una a stăpânirii. Acesta este idealul pe care Isus îl pune în faţa apostolilor şi nu cel al egalităţii.

Întorcându-ne, cu aceste învăţăminte, la pasajul din Evanghelia după Matei vedem că avem de-a face cu acelaşi scenariu. Apostolilor li se reaminteşte că „portofoliile ministeriale” ale Împărăţiei cerului, pe care le vor primi, nu sunt o ocazie pentru tiranie, ci aduc responsabilităţi pentru exercitarea cărora va trebui să înveţe să aibă credinţa celor mici şi smerenie pe măsură.

În continuare, începând cu versetul 15 Isus ne descrie cum trebuie exercitată responsabilitatea judecăţii. Să nu uităm că, potrivit versetului 1 toate aceste lucruri se referă la rânduiala Împărăţiei cerului, pe care versetele 15-20 o identifică, nici mai mult nici mai puţin, decât cu Biserica de acum şi nu cu Raiul din lumea viitoare. În acest context aflăm că „acolo unde sînt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sînt şi Eu în mijlocul lor”. Cine sunt aceşti doi sau trei, pomeniţi în versetul 20? Sunt cei menţionaţi mai sus în versetul 16. În Deuteronom Dumnezeu porunceşte, relativ la martorii mincinoşi, prin intermediul lui Moise:

Un singur martor nu va fi deajuns împotriva unui om, ca să adeverească vreo nelegiuire sau vreun păcat oarecare; un fapt nu va putea fi întemeiat decît pe mărturia a doi sau trei marturi. (Deuteronom 19: 15)

Vedem din context că princa se referă la martori într-un proces. La fel, în pasajul din Matei, cei doi sau trei care se adună în numele Domnului şi îl au pe El în mijlocul lor sunt martorii unui proces în care inculpat este un frate şi membru al Bisericii adus în faţa întâi stătătorilor acesteia spre judecată. Cei ce dau mărturie într-un astfel de proces au promisiunea Domnului că El va fi cu ei. Contextul nu are nimic de-a face cu închinarea şi rugăciunea. Acest verset nu reprezintă, în nici un caz, un îndemn la anarhie eclesială. Din contră, avem de-a face cu un pasaj în care se stabilesc coordonatele exercitării unei prerogative apostolice: cea a judecării cazurilor ce apar în Biserică.

Să observăm că apostolii („ucenicii” din versetul 1 sun cei doisprezece) au autoritatea de a judeca în Biserică. Lor le spune Domnul că „orice veţi lega pe pămînt, va fi legat în cer; şi orice veţi deslega pe pămînt, va fi  deslegat în cer” imediat după ce le spune în ce condiţii să excomunice un membru al Bisericii („să fie pentru tine ca un păgîn şi ca un vameş”). Expresia „a lega şi dezlega” sunt termeni tehnici rabinici cu dublul sens de a excomunica şi reprimii în counitate pe cineva şi de a se pronunţa în privinţa unor aplicaţii practice ale Legii. În acest ultim caz „a lega” înseamnă a interzice, iar „a dezlega” a permite. Rabinii şi învăţătorii Legii stau aşezaţi în Sinagogi pe scaune speciale, numite „scaune ale lui Moise”, care simbolizează tocmai aceasta autoritate a lor doctrinară şi disciplinară. Isus recunoaşte această autoritate a învăţătorilor Legii mai încolo, în Evanghelia după Matei:

„Cărturarii şi Fariseii şed pe scaunul lui Moise. 3. Deci toate lucrurile, pe cari vă spun ei să le păziţi, păziţi‑le şi faceţi‑le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac. 4. Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat, şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte.” (Matei 23: 2b-4)

Pentru că Fariseii şi Cărturarii stau pe scaunul lui Moise cei cărora le vorbeşte Isus (adică noi inclusiv) suntem datori să ascultăm de ceea ce ne poruncesc. Asta în ciuda faptului că sunt nişte ipocriţi care nu fac ceea ce spun şi pe deasupra iau şi decizii proaste când este să lege.

Ceea ce este relevant pentru subiectul nostru este faptul că autoritatea de a lega şi dezlega, pe care rabinul izraelit o are este recunoscută de Mântuitor în capitolul 23, ceea ce ne confirmă faptul că la venirea Împărăţiei cerurilor, adică a Bisericii, această autoritate va fi transferată asupra apostolilor[1]. A cincea carte a Noului Testament, Faptele Apostolilor, descriu tocmai venirea în lume a Împărăţiei cerurilor.


[1] Din Sfânta Tradiţie avem un interesant indiciu în această privinţă. În Evul Mediu occidental s-au ridicat o serie de edificii magnifice, numite catedrale. Ele se numeau astfel pentru că adăposteau scunul episcopal, sau catherdra. La fel, şi episcopul Romei are propria catedrală, unde se găseşte cathedra petri. Această „catedrală” a Papei este bazilica Sfântul Ioan Lateran.

Anunțuri
Published in: on Aprilie 27, 2010 at 1:35 pm  Comments (4)  

The URI to TrackBack this entry is: https://mihaisarbu.wordpress.com/2010/04/27/unde-sunt-doi-sau-trei-adunati-in-numele-meu-sunt-si-eu-in-mijlocul-lor-matei-18-20/trackback/

RSS feed for comments on this post.

4 comentariiLasă un comentariu

  1. cam așa am înțeles și eu acest verset al scripturii … dacă citești tot capitolul se înțelege imediat că e vorba de o soluție la cearta pe funcții, scaune și demnități lumești …

    « în numele meu »
    în numele adevărului … adunați în numele adevărului, pentru a afla adevărul … adevăr care nu e abstract nu se ocupă doar de mîntuirea sufletelor ci are treabă și cu viața lumească, de zi cu zi, cum trebuie să mă comport, cum trebuie să discut în contradictoriu, cum trebuie să mă impun față de ceilalți, ce arme sunt bune cînd vrei să obligi pe subordonați sau asociați să facă ce crezi tu că e bine … certîndu-ne unii cu alții dar pentru aflarea adevărului nu pentru a ne impune propria persoană unii în fața celorlalți!

    evident biserica ar trebui să fie un exemplu de astfel de adunare « în numele adevărului » .. istoria ne arată cît de bine au înțeles asta preoții, cît de mult au iubit și iubesc adevărul!

    erezii nenumărate, și vorbim acum numai de cele eretic creștine … cred că sunt cîteva sute de secte creștine, toate certate cu toate celelalte, toate cu biblia în mînă, de multe ori o biblie revizuită și plină de surprize … conflicte deschise întinse pe sute de ani între catolici și ortodocși în care a curs sînge și cadavrele adversarilor s-au adăugat la avere nu sau scăzut … pulverizarea în sute de rămurele a bisericii catolice … lupta neostoită din tranșeele adînc săpate în jurul neamului între ortodocși

    peste tot certuri și lupte nesfîrșite în numele adevărului!

    « Contextul nu are nimic de-a face cu închinarea şi rugăciunea »
    hmmm … eu nu cred asta! biserica se ocupă și de lucruri lumești nu doar de cele spirituale! și în biserică există ierarhii, funcții, scaune, demnități, orgolii omenești mărunte care pot aluneca ușor în certuri pe funcții, demnități și bani!

    și tot căutarea adevărului e singura soluție ca astfel de conflicte să nu degenereze! și cînd se adună enoriașii în numele adevărului la un pahar de țuică și povești în jurul focului și cînd preoții se adună în biserică să facă slujba și trebuie să se certe între ei cu atenție, căutînd adevărul, cînd trebuie să decidă care dintre ei cîntă în strană, care dă cu tămîie printre credincioși și cine ridică greutățile de pe umerii lumii ascuns în altar!

    iar închinarea și rugăciunea e lupta omului cu sine însuși, mai ales în rugăciune! și dacă nu te aduni și nu te cerți cu tine însuți, că doar ai mulți draci nu doar unul, ca să cauți adevărul la fel de greu îl vei găsi ca și în restul structurilor sociale umane care se luptă și se ceartă pentru funcții, scaune și demnități lumești!

    adevărul e cel care aduce pacea și elimină cearta, gîlceava, competiția și lupta!

    ăsta e înțelesul versurilor scripturii din Matei 18:20

    • Desi acum ai citit textul ,l-ai uitat de la mana pana la gura, sau de la ochi pana la minte . Nu este nevoie sa cunosti „adevarul” in sensul invocat de tine . Adevarul este Hristos si El nu se cunoaste , ci se traieste. Numai cine Il traieste , Il cunoaste. Stii ca multi L-au vazut si nu L-au cunoscut . Etc, etc.
      Acuma , ce spune Hristos Iisus : „Faceti ce va spun ei , iar dupa faptele lor sa nu faceti „. Ideea este in toate sa urmam pacea si sa nu ne intereseze nici galcevile Bisericii , nici ale oamenilor , nici scaderile unuia , sau altuia . Daca facem bine treaba noastra acolo unde suntem fiecare , atunci intreaga Biserica are de castigat ; daca ma uit in dreapta si in stanga , deja ratacesc . Cel ce ara , sa are cu nadejde , neuitandu-se indarat, caci Iisus nu a venit sa aduca pacea , ci sabia si El nu a venit pe pamant ca sa faca lumea mai buna , ci ca sa-l indumnezeiasca pe om . El nu se roaga pentru lume , ci pentru cei care I i-a dat Dumnezeu in grija , ca sa nu piara nici unul .Si sa nu ne amagim , Domnul Iisus Hristos va avea grija sa nu piara nici unul dintre aceia si dintre cei ce vor crede in cuvintele Apostolilor .
      Imparatia lui Dumnezeu se afla inlauntrul nostru , iar noi o cautam in afara.
      Sa-L lasam pe Hristos sa ia chip in noi , nu in lume , caci lumea in cel rau zace si in curand se va sfarsi . Doamne ajuta !

      • « Imparatia lui Dumnezeu se afla inlauntrul nostru, iar noi o cautam in afara » pentru că singurul dumnezeu pe care îl găsim înlăuntrul nostru cînd suntem singuri în dialog cu dumnezeu fiind multumiți de asta și pretinzînd că n-avem nevoie de ajutorul nimănui e celălalt dumnezeu, ăla cu coarne.

        Mulți sunt cei ce pretind că au linie specială și directă cu barosanul șef, că ei n-au nevoie de lumea cea stricată și păcătoasă ca să Îl găsească și totuși citind din nou și din nou Matei 18, pentru că așa cum corect subliniezi e vorba de un întreg context acolo, nu văd niciunde ideea de a-l găsi singur pe Dumnezeu. Dacă îl găseai singur, fără nici un ajutor din lumea asta sortită pieirii, era suficient să se adune un singur om cu sine însuși pentru a se coborî doamne doamne în mijlocul lui. Chiar și botezul nu ți-l faci singur ci cineva te botează! Isus nu și-a pus singur porumbei în cap, singur în pustie a avut dialoguri doar cu încornoratul, cu barosanul șef pe cruce avea și spectatori chiar dacă n-au înțeles toți ce tot bombănea acolo pe cruce.

  2. Cererea ucenicilor de a fi cei mai mari nu se referea la cele lumesti , ci la Imparatie , altfel nu ar fi primit acel raspuns de la Mantuitorul : cine vrea sa fie cel mai mare , sa fie intai cel mai mic , s . c . De la cine cereau ucenicii ranguri lumesti , de la Iisus care nu avea unde sa-si plece capul ? vi se pare ca Iisus umbla prin lume ca un imparat , astfel incat ucenicii sa ceara ranguri si mosii?

    *

    Putem intelege si altfel cuvantul despre cei doi adunati in numele Domnului , la alt nivel duhovnicesc si anume : omul si propria-i constiinta . Cand constiinta te mustra ca nu faci bine si nu vrei sa asculti de constiinta , atunci faci pacatul . Iar daca ai facut pacatul si nu vrei nici sa-l spovedesti , sa-l spui bisericii si sa asculti de canoanele ei , atunci nu asculti de nici o mustrare si esti ca un vames si un pagan . Caci ascultarea sufletului de constiinta si de Biserica , trimite ajutorul lui Dumnezeu asupra noastra si vom primi dezlegare de pacat , iar daca nu ne ascultam constiinta , care este glasul lui Dumnezeu in „mijlocul” nostru , sau poate nici de sfaturile bune ale fratilor nostri , nici de Biserica , atunci ramanem legati cu pacatul. Cei doi care se aduna sunt omul si constiinta omului , care vor cere un lucru oarecare pe pamant in numele Domnului si Domnul le va da lor din ceruri : dezlegare de pacat . Oare nu la asta se refera cuvintele ” a lega si a dezlega ” ? Nu acestea i le-a spus Mantuitorul si lui Petru , precum si : ” cele pe care le vei tine , tinute vor fi si in cer ” ? Aceste cuvinte se refera la harul daruit de Dumnezeu preotilor de a dezlega pacatele celor care vin la spovedanie , sau de a le tine , de aceea si Taina Preotimii este mare.
    Insa oricum am intoarce cuvantul , nu este vorba despre galcevile intaietatii la ranguri lumesti , ci are corespondent in plan duhovnicesc , asemenea tuturor cuvintelor scripturii , indiferent daca sunt proiectate in istorie .


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: