Cat de traditionala este familia crestina „traditionala”?


Un simptom specific modernităţii este proliferarea a diferite tipuri de tradiţionalism. Fără o lume care trăieşte într-o conştiinţă a marşului înainte nu prea are sens să doreşti să păstrezi instituţii, forme de organizare socială, reţete culinare sau forme artă decorativă. Fără un sentiment că ceva se lasă în urmă nostalgiile nu prin rădăcini. Asta este valabil şi pentru nostalgismele structurate în ideologii politice. Nu de puţine ori ideea revoluţionară de ieri ajunge conţinutul tradiţionalismului de astăzi. Exemplul cel mai tipic pentru această situaţie este „familia tradiţională”.

În viziunea partizanilor ai săi, „Familia tradiţională” este formată dintr-un bărbat şi o femeie, deci exclude poligamia şi homosexualitatea, durează până la moarte, deci legile care facilitează divorţul îi sunt potrivnice, şi este orientată spre copii. E greu de văzut în ce fel acest model de familie poate fi considerat „tradiţional”, având în vedere că, cel puţin istoric, poligamia a fost mai răspândită decât monogamia atât în istoria biblică, cât şi în istoria studiată academic. Homosexualitatea a avut parte de o acceptare destul de variată, de la cultură la cultură, iar pentru anumite civilizaţii incestul a fost o obligaţie morală sau religioasă (în Egiptul antic şi pentru adepţii zoroastrianismului). Principalul neajuns al categorisirii familiei monogame, heterosexuale şi durabile drept „tradiţională” este că ea ascunde caracterul profund revoluţionar al acestui model. Nimic nu a afectat relaţiile sociale din sânul societăţilor tribale din Europa în măsura în care a făcut-o acest model de familie. Cu alte cuvinte, societatea europeană de astăzi este rezultatul unei profunde şi durabile revoluţii care a nimicit aproape fără urmă familia tradiţională europeană şi bine a făcut.

Este adevărat că transformarea nu a avut loc dintr-o dată. Să ne amintim doar, din recenta istorie a colonialismului european, povestea şefului de trib care se lăuda misionarilor: „Eu sunt un bun romano-catolic, cu frică de Dumnezeu şi respect pentru sfânta Maică Biserică, iar cele şapte neveste ale mele la fel.”

Despre modelul familial creştin se pot spune multe, dar nu şi că ar fi cel „tradiţional”, decât în sensul că în Europa este suficient de vechi să poată fi categorisit ca atare. Dar chiar şi aici revoluţia socială adusă de noul model familial, după secole şi secole nu a reuşit să înăbuşe apucături păgâne, decât după Reformă şi Contrareformă, prin care creştinismul a pătruns pentru prima dată întreaga fibră socială a „Creştinătăţii”.

Poate părea ciudat pentru mulţi, dar Europa nu a fost niciodată creştină, ci doar într-un proces continuu de creştinare, până prin secolul XVII, iar de atunci se află într-un proces de descreştinare progresivă. Trendul defavorabil modelului familial creştin este un simptom adiacent acestui fenomen mai general. Ori, este inutil pe termen scurt, chiar şi lung, să se combată simptome. Pe de altă parte, experimentele contemporane legate de căsătoria homosexuală, diferite forme legalizate de concubinaj, agitarea avortului ca un semn de libertate sunt simptomele unei avide căutări a noii identităţi post-creştine a Occidentului. Trebuie să ne obişnuim cu gândul că, în timp ce creştinismul este în floare, potrivit statisticilor mondiale şi în expansiunea sa are asigurat un loc de frunte în evenimentele viitoare ale secolului XXI, fostele naţiuni creştine, inclusiv România, aparţin trecutului.

Dar să ne întoarcem la traditional family values. Modelul familial creştin a pornit în sânul triburilor barbare şi a păgânilor antichităţii clasice o revoluţie care explică în bună parte evoluţia – sau involuţia, dacă se preferă – de acum a acestei instituţii. Spre mirarea păgânului, civilizat, sau barbar, Biserica a susţinut că o căsătorie presupune acordul reciproc al părţilor. Adică, nu este valabilă o căsătorie cu care cei doi parteneri nu au fost de acord, în mod egal, de la început. Desigur, a curs multă apă pe Tibru, Rin, Dunăre şi alte râuri până această idee a început să fie respectată la scară largă, dar odată sămânţa aruncată în pământ, implozia relaţiilor tribale şi de clan, pe care s-a bazat societatea pre-creştină şi sistemul feudal nu a mai fost decât o chestiune de timp. Iată de ce: dacă eşti singurul responsabil de ceva atât de important pentru clanul tău precum căsnicia ta, de care depinde viitorul clanului, atunci între indivizi şi acesta se creează o cezură ce va dezintegra relaţiile sociale tradiţionale.

La aceasta se adaugă ceea ce pe drept s-a numit o nouă „cultură a vinii” (culture of guilt) impusă de creştinism, ce a înlocuit „cultura ruşinii” (culture of shame) tipică relaţiilor tradiţionale de clan, atât de evidente în sistemul feudal, care este ultima şi cea mai spectaculoasă încarnare a sa în Europa. În cultura ruşinii tradiţională nu exişti decât în relaţie cu ceilalţi membri ai clanului, iar identitatea ta depinde exclusiv de onoarea ta în faţa lor. Individualismul este de neconceput în aceste condiţii. Nu poţi să-ţi câştigi sau să îţi pierzi onoarea, decât în faţa celorlalţi. Din contră, în cultura creştină a vinovaţiei eşti vinovat în faţa lui Dumnezeu. Aşa că poţi să te retragi într-o sihăstrie şi să duci o viaţă singuratică. Pe această cultură creştină a vinovăţiei personale se bazează libertatea politică modernă (dar nu şi cea contemporană). Dacă eşti personal vinovat înseamnă că eşti personal responsabil. Iar de la responsabilitatea individuală în chestiuni religioase nu e decât un pas până la responsabilitatea individuală în chestiuni economice şi politice, sau, în termenii consacraţi ai liberalismului clasic, până la libertate individuală în raport cu societatea din jur. Creştinismul l-a făcut pe european responsabil pentru propria soartă dincolo de mormânt şi prin asta i-a băgat în cap că este responsabil şi pentru viaţa sa de dincoace de mormânt, adică este liber. După cum ne putem închipui, relaţiile de clan tradiţionale, sau, cu alte cuvinte, familia tradiţională, nu au rezistat acestei redefiniri a omului şi acestei schimbări a percepţiei asupra sinelui.

Însă revoluţiile au o ciudată manie de a-şi devora copii. Ideea că eşti responsabil personal pentru soarta ta şi că familia se întemeiază pe asentimentul reciproc al soţilor (idee ce pentru familia tradiţională este pură aberaţie) va produce, mai repede sau mai târziu forme de individualism precum cele contemporane care legitimează noi forme de cupluri şi de familii. Ele sunt perfect legitime, în accepţiunea partizanilor lor pentru că se bazează pe asentimentul reciproc al părţilor, adică legitimarea lor merge pe aceeaşi linie care a dezagregat familia tradiţională, bazată pe relaţii de clan. Avem un nou episod într-o revoluţie socială care a început odată cu venirea creştinismului în bazinul mediteranean.

Există o singură diferenţă între voluntarismul creştin, care stă la baza libertăţii ideologiilor politice moderne şi a voluntarismului contemporan: felul în care este concepută libertatea. Pentru voluntarismul creştin eşti liber pentru că eşti responsabil personal de păcatele tale. Libertatea şi responsabilitatea sunt strâns legate aici. La fel, în cazul liberalismului clasic, a fi liber înseamnă să fii lăsat în pace să îţi asumi singur responsabilitatea pentru succesul sau eşecul tău în viaţă. Nu este nevoie de o autoritate exterioară care să te diriguiască. Din contră, în ce priveşte ideea contemporană a libertăţii, aceasta este ceva ce statul, societatea, părinţii tăi şi alte autorităţi de genul acesta ţi le datorează. Libertatea, deci, este ceva ce „se primeşte”. În felul acesta, toată lumea are „dreptul” să facă ce vrea, cum vrea şi când vrea, cu singura condiţie să dorească acel lucru. Trăsătura esenţială a libertăţii în sensul în care este folosit termenul în dezbaterile actuale, este că ea e divorţată de responsabilitate, iar cu acest divorţ, se prăbuşeşte şi modelul familial creştin bazat pe responsabilitate individuală. 

Mai poate fi salvat modelul creştin de familie în aceste condiţii? Asta rămâne de văzut. Cert este că primul pas în această direcţie ar fi să nu mai facem confuzia între familia tradiţională şi familia creştină. Nu este vorba de acelaşi lucru. Familia creştină se bazează pe principiul responsabilităţii individuale faţă de legământul încheiat şi faţă de partener. Un astfel de model familial nu va înflori decât în condiţiile în care cezura dintre libertate şi responsabilitate va fi anulată, iar cele două vor deveni din nou unul şi acelaşi lucru, privit din unghiuri diferite. În practică, asta înseamnă că responsabilităţile familiei pe care astăzi le-a preluat „societatea” (în practică statul şi birocraţiile sale) trebuie să revină din nou familiei: educarea copiilor, îngrijirea bătrânilor şi bolnavilor şi asistarea voluntară a celor nevoiaşi. Toate aceste responsabilităţi, care potrivit învăţăturii creştine aparţin creştinilor şi familiilor lor şi nu statului sau unor abstracţiuni de genul „societate”, dau sens familiei creştine. Fără aceste responsabilităţi, familia creştină nu are sens. Desigur, odată ce „societatea” (adică birocraţiile guvernamentale locale sau centrale) au preluat toate responsabilităţile, familiei îi este mult mai uşor să se ceară ajutorul aceluiaşi stat să protejeze şi familia. Iată un alt paradox al ideologiei contemporane a traditional family values. Însă supravieţuirea familiei creştine depinde exclusiv de responsabilităţile pe care este liberă să le asume. Ea va trăi sau va muri cu responsabilităţile pe care şi le asumă. 

Anunțuri
Published in: on Aprilie 28, 2010 at 1:28 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://mihaisarbu.wordpress.com/2010/04/28/cat-de-traditionala-este-familia-crestina-traditionala/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: