Sola Scriptura – probleme logice si practice cu doctrina suficientei Scripturii


 (Acest articol face parte dintr-o serie care mai cuprinde: Sola Scriptura – o evaluare biblica (partea I.) Sola Scriptura – o evaluare biblica (partea II.) Sola Scriptura și Canonul biblic)

Alaturi de sola fide, sola Scriptura este doctrina de baza a Reformei Protestante. Prima este considerata cauza materiala, iar cea de-a doua, de care ne vom ocupa acum, cauza formala. Lasand la o parte jargonul teologic asta inseamna ca doctrina indreptatirii numai prin credinta (sola fide) este subiectul dezbaterilor dintre protestanti si catolici, iar Biblia si numai Biblia (sola Scriptura) este singura autoritate in baza careia protestantii dores sa transeze aceasta dezbatere.

De la Reforma incoace Scriptura a ramas principalul punct de referinta pentru grupurile religioase iesite din acea revolta si orice alta autoritate este judecata in baza ei. Daca ar trebui sa dam o definitie sola scriptura atunci am putea spune ca potrivit acestei doctrine Scriptura este singura autoritate infialibila (lipsita de eroare) pentru crestini. Teologul prezbiterian R. C. Sproul ne spune ca: “Luther si refomatorii prin sola Scriptura nu se refereau la Biblie ca fiind singura autoritate in biserica. Mai degraba vroiau sa spuna este ca Biblia este singura autoritate infailibila in biserica”[1]. Ideea lui Luther si a tovarasilor sai in revolta era ca atat Magisteriul Bisericii Catolice (papa si episcopii in comuniune cu el) cat si Conciliile Ecumenice sunt supuse erorii si chiar au gresit in trecut. Numai Biblia este si poate fi fara eroare, de aceea este autoritatea suprema in biserica, in baza careia este evaluata orice alta autoritate.

Prin urmare, principiul sola Scriptura, atunci cand este corect inteles, nu neaga importanta oricarei autoritati in afara ei. Daca asa ar fi toti protestantii ar sta acasa si ar citii Biblia singuri, fara sa asculte predica de la amvon. Nu trebuie facuta greseala de a-i acuza pe protestanti ca resping traditia si autoritatea bisericeasca, pentru ca nu o fac. Pur si simplu supun ambele autoritatii supreme a Bibliei.

O componenta importanta a principiului sola Scriptura este claritatea Scripturii:

Pozitia protestanta, si pozitia mea, este ca toate invtaturile necesare pentru mantuire si cele privitoare la credinta si traire sunt date in Biblie suficient de clar pentru ca un credincios obisnuit sa le gaseasca si sa le inteleaga[2]. (Robert Godfrey, What do We Mean by Sola Scriptura?, sublinierea autorului)

Invatatura privind claritatea Scripturii nu inseamna ca tot ceea se gaseste in Biblie este perfect clar, ci, mai degraba, ca invtaturile esentiale sunt clare. Mai simplu spus, in Biblie lucrurile importante sunt cele clare, si lucrurile clare sunt cele importante[3]. (Norman Geisler, Roman Catholics and Evangelicals, Agreements and Differences)

Invatatura privind claritatea Scripturii este esentiala pentru sola Scriptura, pentru ca reprezinta motivul principal pentru care intepretarea Scripturii nu tine de un Magisteriu infailibil, ci este dreptul si responsabilitatea fiecarui crestin in parte. Avand in vedere ca toti crestinii, si fiecare in parte, fara exceptie, sunt failibili, potrivit invataturii protestante, rezulta ca in protestantism avem intepretari failibile ale unui text infailibil. Vom vedea mai la vale ce inseamna asta in practica.

***

Din contra, pozitia catolica afirma legitimitatea unei intreite surse de utoritate in biserica: Scriptura (Cuvantul scris al lui Dumnezeu), Traditia, (Cuvantul lui Dumnezeu transmis oral in Biserica) si Magisteriul Bisericii, chemat sa intepreteze Cuvantul lui Dumnezeu, atat cel scris cat si cel oral. Trebuie spus ca Traditia asa zis orala ne-a parvenit, de cele mai multe ori, in scris, doar ca ea nu se gaseste in Scriptura ci in scrierile postbiblice. Rolul Traditiei zise orale este de a ne ajuta sa vedem in ce fel trebuie intepretata Scriptura. Bazandu-ne pe o traditie neintrerpta de intepretare a textului biblic stim care varianta de intepretare este cea corecta si care duce la erezie.

Spre deosebire de protestantism, in care fiecare credincios este liber sa intepreteze singur Scriptura, pentru se considera ca Duhul Sfant lumineaza pe cel care studiaza textul biblic, in BC asistenta Duhului Sfant priveste in mod special Magisteriul, ca si in Vechiul Testament. Dar la asta voi reveni cu alta ocazie. De asemenea, daca o opinie este atestata in Biserica de-a lungul istoriei, fiind marturisita de credinciosii din toate vremurile, atunci ea este o invatatura infailibila, pentru ca Biserica este depozitarul Cuvantului lui Dumnezeu, fie scris fie oral. Un exemplu ar fi interzicerea avortului. Scriptura nu ne interzice decat uciderea, dar nu aflam din paginile ei cand devine un embrion o fiinta umana. Potrivit consensului unanim al Bisericii din toate timpurile avortul la orice vasta a fatului sau embrionului, deci de la conceptie, este un pacat de moarte prin faptul ca incalca porunca “sa nu ucizi”. Pozitia Bisericii Catolice in privinta avortului tine de Traditia orala si nu de Scriptura, dar invatatura este considerata la fel de infailibila. In cazuri ca acesta Magisteriul nu are autoritatea de a schimba invatatura, tocmai pentru ca este vorba de o invatatura infailibila. Vom vedea mai tarziu in ce fel influenteaza ceea ce am spus acum despre Traditie discutia privind sola scriptura.

Exista patru motive pentru care ar trebui sa respingem principiul sola scriptura: 1. se contrazice singura prin insasi natura sa, 2. este nepractic in aplicare, 3. nu este afirmata de Scriptura, ba chiar 4. se afla in contradictie cu ceea ce afirma Scriptura. In acest post ma voi opri asupra primelor doua puncte.

1. Sola Scriptura – dificultati logice

Problema autoritatii este cruciala in teologie, de aceea ne-am astepta ca principiul sola Scriptura sa se regaseasca in Scriptura si sa se regaseasca cu claritate. Insa prin natura ei sola Scriptura nu poate fi o dotrina biblica, adica este imposibil ca ea sa se regaseasca pe paginile Scripturii. De ce? Pentru ca in periada scrierii Noului Testament existau doua surse de revelatie in Biserica: Scriptura – adica Vechiul Testament si cartile Noului Testament pe masura ce erau scrise; si propovaduire orala apostolica. Vedem acest lucru foarte clar in 1 Tesaloniceni 2:13 “Deaceea mulţămim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci cînd aţi primit Cuvîntul lui Dumnezeu, auzit dela noi, l‑aţi primit nu ca pe cuvîntul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvîntul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi cari credeţi.” Alte pasaje care ne vorbesc de invataturi apostolice transmise oral sunt:

1 Corinteni 11:2 “Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine, şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le‑am dat.”

2 Tesaloniceni 2:15 “Aşa dar, fraţilor, rămîneţi tari, şi ţineţi învăţăturile, pe cari le‑aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră.”

2 Timotei 2:1-2 “Tu dar, copilul meu, întăreşte‑te în harul care este în Hristos Isus. Şi ce‑ai auzit dela mine, în faţa multor marturi, încredinţează la oameni de încredere, cari să fie în stare să înveţe şi pe alţii.”

Insa atat timp cat pe langa Scriptura avem si propovaduirea orala Scriptura nu este singura autoritate infailibila, pentru ca predicarea orala este tot “Cuvîntul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi cari credeţi” alaturi de aceasta. Asta inseamna ca atat timp cat cele doua merg mana in mana, adica pe tot parcursul scrierii Noului Testament sola Scriptura nu este valabila, deci nu poate fi regasita pe paginile Scripturii inainte de inchiderea canonului biblic. Este imposibil sa intepretezi pasaje din Scriptura ca afirmand sola Scriptura, atat timp cat principiul nu este in uz si este imposibil ca un pasaj biblic sa insemne ceva pentru cei care scriu pasajul respectiv si noi astazi. Sensul Scripturii nu se schimba in functie de epoca. Daca un pasaj a fost scris intr-o epoca in care sola Scriptura nu era valabila atunci noi astazi nu il putem intepreta ca afirmand explicit sau presupanand implicit aceasta invatatura.

Ori, daca Scriptura nu este clara si explicita intr-un punct atat de important precum sursa autoritatii in Biserica, inseamna ca ea nu functioneaza.

O alta problema a sola Scriptura este legata de canonul biblic. In textul Scripturii nu avem un astfel de canon, deci el trebuie stabilit de o autoritate externa Bibliei. Ei bine, cine este aceasta autoritate care stabileste canonul? Potrivit principiului sola Scriptura nu poate fi un Magisteriu infailibil, pentru ca numai Scriptura este infailibila. Asta inseamna ca avem de-a face cu o autoritate failibila care intocmeste canonul biblic, ceea ce anuleaza caracterul infailibil al Scripturii insasi.

2. Sola scriptura este nepractica

Eliminarea Magisteriului in favoarea studiului individual nu poate duce decat la proliferarea de invataruri contradictorii. Spre deosebire de Magisteriu, care este format din oameni vii, Biblia nu poate reactiona la rasucirea sensurilor textului sau. Dar treaba Magisteriului este tocmai aceasta: sa vegheze la puritatea credintei. De aceea exista o unitate de credinta si claritate doctrinara in catolicism, dar nu si in protestantism.

Protestantii vor raspunde ca neintelegerile dintre ei sunt superficiale. Acest lucru este neadevarat. Intr-o discutie cu un evanghelic pe tema sigurantei mantuirii el mi-a adus urmatorul argument in favoarea tezei once saved, always saved (mantuit o data, mantuiti pentru totdeauna): Dumnezeu cunoaste dinainte soarta oamenilor si de aceea ii alege in consecinta pentru mantuire, alegandu-i doar pe cei care nu vor cadea din mantuire. Am profitat de ocazie sa deviez putin discutia spre subiectul sola Scriptura amintindu-i ca in dezbaterea dintre arminieni si calvinisti transata la sinodul din Dort primii au venit cu cinci teze intre care alegerea conditionata de prestiinta divina si posibilitatea pierderii mantuirii, la care calvinistii au raspuns cu alte cinci teze intre care alegerea neconditionata (adica respingerea prestiintei divine ca baza pentru alegerea pentru mantuire) si perseverarea sfintilor (adica siguranta mantuirii). La aceste doua pozitii acum se adauga cea de-a treia pozitie, a tovarasului meu de discutii, care imi propune teza sigurantei mantuirii pe baza prestiintei divine. Atat arminienii cat si calvinistii si, evident, si tovarasul meu de discutie se bazeaza pe aceeasi Biblie, propunand sisteme soteriologice incompatibile intre ele. Nu se poate spune ca este vorba de un subiect marginal si fara importanta, avand in vedere reactia calvinista la arminianism. Atat remonstrantii (adica arminienii olandezi), cat si calvinistii erau ferm convinsi (multi dintre ei sunt ferm convinsi si astazi) ca este vorba de ceva esential pentru Evanghelie insasi. Mai aproape de noi, dezbaterea aprinsa dintre Dave Hunt (Plymouth Brethren) si James White (baptist calvinist) ne aminteste in mod spectaculos cat de importanta si esentiala pentru mesajul protestant este disputa dintre arminianism si calvinism[4].

Deunazi am frunzarit de curiozitate o carte intitulata “Divort si recasatorire, patru perspective crestine” editata de Wayne House. In introducere House spune urmatorul lucru:

Pe lângă faptul că vieţile celor afectaţi se află în dificultate, modul în care pastorii şi teologii au ajuns la concluzii diferite, uneori contradictorii pe tema divorţului şi recăsătoririi are darul de a-l umple pe laic de nedumerire: dacă experţii nu au ajuns la un acord comun, ce pot face sau crede oamenii obişnuiţi? Astfel, în această carte sînt prezentate patru argumente standard din perspective diferite, precum şi contra-argumente pentru fiecare dintre ele. Întrun astfel de context, cititorul mediu poate evalua validitatea divorţului şi recăsătoririi.”

Ceea ce ma umple pe mine de nedumerire este afirmatia de mai sus. Cum este posibil ca in cazul unei chestiuni atat de importante pentru mantuirea noastra sa primim de la pastorii nostri … patru opinii contradictorii din care sa trebuiasca sa alegem noi. Sa nu ne ascundem dupa deget, problema divortului este o chestiune de viata si moarte vesnica. Daca nu alegem corect din cele patru optiuni putem ajunge sa ne traim viata in pacat sau sa traim o viata cu teama de a fi ales gresit cu consecinte dezastruoase. Este de neconceput ca o astfel de anarhie sa fie dorita de Dumnezeu pentru Biserica Sa. Daca sola Scriptura duce la astfel de nedumeriri inseamna ca principiul este contraproductiv.

Editorul spune mai departe:

“Veţi descoperi în curând că autorii acestei cărţi fac referinţă din abundenţă la versete biblice. Ar fi mai indicat dacă aţi putea citi aceste versete împreună cu argumentele invocate de fiecare autor, exprimate de multe ori în versiuni sau traduceri diferite, astfel încât să puteţi beneficia din plin de prezentarea biblică realizată de fiecare autor. Unele dintre pasajele majore se găsesc în Geneza 2:24, Levitic 18:6-18, Deuteronom 24:1-3, Matei 5:32 – în special versetul 9 – Marcu 10:2-12 şi 1 Corinteni 7:12-16.

Veţi observa de asemenea că există o controversă considerabilă în ce priveşte înţelesul unelor cuvinte din limba ebraică sau greacă. Dacă nu cunoaşteţi limbile greacă sau ebraică, sar putea să vi se pară dificil de urmărit, însă nevoia de a discuta aceste probleme devine evidentă. De vreme ce Scriptura a fost scrisă în aceste limbi, deseori sensul unui pasaj depinde de o înţelegere corectă a cuvintelor folosite de către autorii biblici. O atenţie sporită acordată celorlalţi autori ai cărţii vă va fi de folos în această problemă. De asemenea aţi putea dori să căutaţi cuvintele potrivite – sensul în original, ca şi traducerea lor – într-un dicţionar biblic, întrun dicţionar de greacă sau ebraică sau intr-o concordanţă substanţială. Bunul simţ vă va ajuta, comparând totodată pasajele din Scriptură cu alte pasaje.”

Marturisesc ca aceste afirmatii mi se par socante. Editorul isi inchipuie ca un cititor “mediu” are calificarea necesara sa ia o decizie responsabila si in deplina cunostinta de cauza. Dar ma intreb, cum se face ca in cazul unui subiect atat de important precum divortul Scriptura nu este clara? Nu de alta, dar teza potrivit careia invataturile importante in Scriptura sunt formulate clar este una din componentele esentiale ale principiului protestant sola Scriptura.

Si asta nu e tot. La ce se refera editorul prin formula “cititor mediu”? Probabil se refera la the average american, care are la dispozitie posibilitatea de a se informa asupra unor subiecte precum sensul in greaca sau ebraica a unor cuvinte si pasaje biblice. Numai ca la scara istorica un astfel de “cititor mediu” nu este deloc reprezentativ pentru crestinul obisnuit. Ce ii ramane sa faca uni crestin roman sau iberic din secolul III, cand pana si canonul Scripturii era in dezbatere, iar accesul la limba ebraica si greaca era privilegiul unei paturi destul de subtiri. Acesta pe ce baza va putea sa faca o alegere? El/ea nu merita un raspuns clar intr-o problema atat de imporanta? La fel si un crestin din Irlanda secolului IX, si exemplele ar putea continua.

In 1930, deci acum mai putin de un secol, Biserica Anglicana a hotarat in cadrul Conferintei de la Lambeth ca nu ma considera contraceptia drept un pacat. De atunci toate denominatiunile protestante i-au urmat exemplul. Inainte de 1930 toti protestantii considerau contraceptia drept un pacat. Din perspectiva pozitiei istorice, deci, pastorii de astazi care permit credinciosilor folosirea contraceptiei ii lasa in pacat adormindu-le constiinta, facandu-se, astfel, vinovati si ei de pacatul lor. Nu incape nici o indoiala ca este vorba de un subiect vital pentru viata crestina: este contraceptia un pacat sau nu? Fie secole de-a randul protestantii s-au inselat, fie se insala acum si se insala intre ei.

Iata, deci, ca sola Scriptura este nepractica atat in ce priveste disputele teologice in privinta punctelor esentiale ale credintei, cat si in ce priveste viata crestina de zi cu zi.


[1] “Luther  and  the  Reformers  did  not  mean  by  Sola  Scriptura  that  the Bible is the only authority in the church. Rather, they meant that the Bible is the only infallible authority in the church.”, R. C. Sproul, Sola Scriptura, Crucial to Evangelism, in James Montgomery (ed.), The Foundation of Biblical Authority, p. 104. Sublinierea apartin autorului.

[2] The Protestant position, and my position, is that all things necessary for salvation and concerning faith and life are taught in the Bible clearly enough for the ordinary believer to find it there and understand.

[3] The perspicuity of Scripture does not mean that everything in the Bible is perfectly clear, but rather the essential teachings are. Popularly put, in the Bible the main things are the plain things and the plain things are the main things.

[4] Vezi cartea lui Dave Hunt What Love Is This?, care a pornit dezbaterea si Calvinism in Debate, scrisa de cei doi impreuna.

Anunțuri
Published in: on Iunie 1, 2010 at 11:53 am  Comments (1)  

The URI to TrackBack this entry is: https://mihaisarbu.wordpress.com/2010/06/01/sola-scriptura-%e2%80%93-probleme-logice-si-practice/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. « Nu trebuie facuta greseala de a-i acuza pe protestanti ca resping traditia si autoritatea bisericeasca, pentru ca nu o fac »
    ba o fac! că dacă n-ar fi așa n-ar avea motive să fie în altă biserică decît cea catolică din care s-au rupt

    neagă autoritatea bisericească și tradiția catolică nu în bloc și total, pentru că așa cum corect ai subliniat au și ei biserică, preoți și tradiții, ci în părțile în care sau certat și nu s-au înțeles cu aceasta pe funcții și demnități lumești, la cum se adună și împart banii, cine cere bani, cui, ce face cu bunurile lumești astfel adunate în numele domnului, obligații sociale șamd …

    în toate aceste zone cît se poate de lumești s-au certat cu catolicii … dar, ca să își linistească conștiința au zis că e vorba de o ceartă spirituală, în numele adevărului, nu una materială

    și cînd e vorba de funcții, demnități, ierarhii sociale, averi materiale și cum se împart toate acestea mulți draci se adună ca să ne dea idei și putere în lupta cu ceilalți oameni

    și cînd dracul, michiduță cel vestit, devine aliatul de nădejde al șefului de cartier acesta biruie sută-n mie pe ceilalți oameni cărora le slujesc doar drăcușorii mai mici

    cînd michiduță dă gol în ambele porți, se mai rezolvă o dispută lumească prin despărțire și ură pînă la moarte


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: