Nasterea din fecioara si Isaia 7:14


Citind cartea lui Sam Harris, The End of Faith, am avut o surpriza placuta. Omul chiar pune probleme serioase ocazional si am pus jos cartea cu impresia ca am ramas cu ceva. Din pacate partea interesanta a cartii se limiteaza strict la capitolul 6, A Science of Good and Evil, in care afirma, corect, obiectivitatea principiilor morale si insista asupra descoperirii lor treptate, asa cum descoperim realitatea obiectiva asupra naturii fizice din jur. Dar despre asta cu alta ocazie. Acum as vrea sa fac o scurta remarca asupra unui pasaj care m-a facut sa-mi trag un zambet sub mustata-mi inexistenta. Iata pasajul:

Autorii Evangheliilor dupa Luca si Matei, de exemplu, incercand sa conformeze viata lui Isus profetiilor Vechiului Testament insista ca Maria a conceput ca fecioara (parthenos in graca), facand referire la traducerea greaca a Isaia 7:14. Spre ghinionul acelora care si-o inchipuie pe Maria fecioara cuvantul ebraic alma (tradus gresit cu parthenos) nu inseamna nimic mai mult decat “femeie tanara”, fara ca asta sa implice virginitate. E aproape sigur ca dogma crestina a nasterii din fecioara, si fobia bisericii fata de sex ce a rezultat de aici, a fost rezultatul unei traduceri gresite din limba ebraica.

(…)

Virginitatea Mariei a fost mereu un bun indiciu asupra atitudinii lui Dumnezeu in privinta sexului: este ceva pacatos prin insai natura sa, fiind vehiculul prin care pacatul originar trece la generatiile de dupa Adam. Se pare ca civilizatia occidentala a indura doua milenii de nevroza sexuala consacrata pur si simplu pentru ca autorii Evangheliilor dupa Matei si Luca nu cunosteau limba ebraica.[1]

Chestiunea alma vs parthenos nu este de ieri de azi si Harris pare sa ignore complet raspunsul firesc dat acestei pseudo-probleme. Dar el mai face un pas si pune in carca acestei asa zise confuzii intreaga traditie a Bisericii Catolice legata de virginitatea consacrata, ceea ce tine, deja, de imaginarul infierbantat al autorului si nu are nici un fel de legatura cu realitatea.

Problema cu pasaje precum acesta este ca e atat de plin de aberatii incat nici nu stii de unde sa incepi raspunsul. Acesta e principalul motiv pentru care carti precum God Is Not Great sau The God Delusion nu vor primi niciodata un raspuns adecvat. Sunt atat de pline de aberatii ignorante in fiecare paragraf incat ar trebui sa scrii biblioteci ca sa le dai un raspus adecvat. Stiu asta pentru ca am avut rabdarea sa le citesc.  Din pacate The End of Faith intra in aceeasi categorie, cu exceptia catorva pagini remarcabile, cum am spus mai sus.

Sa incepem cu problema centrala, ca apoi sa vedem si concluziile pe care Harris le trage din observatia sa. Sa remarcam in primul rand ca Harris preia pur si simplu un argument pe care probabil l-a auzit pe undeva, fara sa verifice el insusi daca acesta tine. Nu imi explic cum altfel a putut include asa ceva (si multe multe altele argumente asemanatoare) in cartea sa. De altfel, parcurgand notele de la sfarsitul volumului am ramas complet nesurprins de faptul ca omul citeaza dupa surse de mana a saptea. Cu alte cuvinte, ceea ce spune nu se sprijina pe un studiu al datelor problemei pe care le discuta (atat in acest caz cat si aiurea in carte), ci pur si simplu repteta fara sa verifice prejudecati care sunt pe linie cu propriile convingeri.

Iar asta in numele ratiunii si stiintei, impotriva credintelor si convngerilor irationale! Are you kidding me, man? Si cica ar trebui sa-i luam in serios pe ateii scientisti…

Dar sa revenim la chestiunea alma vs parthenos. In primul rand o remarca privind sensul termenilor. Harris sustine (defapt preia necritic o acuzatie prosteasca) ca alma nu inseamna virgina. Corect. Nu inseamna asta, asa cum “domnisoara” in limba romana nu inseamna “virgina”. Nu e deloc sigur ca daca ai de-a face cu o domnisoara, astazi, vei avea de-a face cu o virgina. Dar acum un secol, si chiar mai putin, sansele ca o tanara femeie necasatorita (sensul propriu al termenului ebraic alma) sa nu fie virgina erau incomparabil mai mici. Ma intreb ce sanse exista ca o alma din vremea lui Isaia, mai ales una de sange regal, sau o alma din vremea Mariei, vreme la care se refera Isaia potrivit intepretarii crestine, sa fie altceva decat o virgina. Sansele sunt destul de mici.

Altceva. Harris sustine (defapt preia necritic o acuzatie prosteasca) ca traducatorii Septuagintei au tradus gresiti alma cu parthenos. Intr-adevar alma si parthenos nu inseamna exact acelasi lucru. Ii dau perfecta dreptate lui Harris, asa cum ii da perfecta dreptate orice dictionar. Desigur ramane faptul obiectiv cum ca alma, desi semantic nu se refera la o virgina, in practica inseamna exact asta in perioadele in care ne ocupam. Dar sa ramanem la aria semantica a termenilor. Harris chiar crede ca autorii traducerii cunoscute sub numele de Septuaginta, traducere care s-a impus in toat diaspora evreiasca vorbitoare de limba greaca in cele doua secole ce au precedat veniriea Mantuitorului, erau atat de ignoranti in privinta propriei limbi materne. M-as astepta la asa ceva de la evreii obisnuiti de pe strada din diaspora, care si-au uitat limba, dar nu de la traducatori si rabinii din sinagogi, care o foloseau constant in inchinare, asa cum pana nu demult latina era folosita constant de clerul catolic. Eu unul nu cred ca o traducere ca aceasta sa fi fost facuta de niste ignoranti. Asa ca propun sa privim problema dintr-un alt unghi.

Ce ar fi sa schimbam intrebarea? In loc sa intrebam de ce neghiobii aceia au confundat alma cu parthenos, sa ne intrebam cum de traducatorii au optat sa traduca alma cu parthenos. Contextul versetului din Isaia 7:14 ne arata de ce. Problema in acel capitol este ca Impratia lui Iuda este atacata de Siria si Israel, iar Dumnezeu il trimite pe Isaia sa il imbarbateze pe rege, cum ca El este alaturi de dinastia lui David pe care a ales-o. Dar regele, care isi pierde cumpatul privind pericolele lumesti la adresa dinastiei sale, continua sa se teama si sa nu aiba incredere in Domnul. In contextul acesta ii promite Dumnezeu o minune, dupa ce Ahaz refuza sa se increada in El:

Cere un semn dela Domnul, Dumnezeul tău; cere‑l, fie în locurile de jos, fie în locurile de sus.” Ahaz a răspuns. „Nu vreau să cer nimic, ca să nu ispitesc pe Domnul.” Isaia a zis atunci: „Ascultaţi totuş, casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiţi răbdarea oamenilor, de mai obosiţi şi pe a Dumnezeului meu? De aceea Domnul însuş vă va da un semn: Iată, domnisoara va rămînea însărcinată, va naşte un fiu, şi‑i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)”. (Isaia 7: 11-14)

Am inlocuit “fecioara” din aceasta traducere (Cornilescu) cu “domnisoara”, ca sa nu se supere partizanii lui Harris. Avand in vedere ca regele Ahaz se teme pentru dinastia lui – contrar promisiunii lui Dumnezeu, care s-a legat de casa lui David cu un legamant prin care a promis sa nu abandoneze aceasta dinastie niciodata – Domnul ii spune ca El are puterea chiar sa ridice un urmas pentru casa lui David indiferent de ce se va intampla in acest razboi cu dinastia din Ierusalim. Chiar daca aceasta ar pierii in razboi, Dumnezeu va avea grija ca o samanta sa ramana. Interventia promisa de Dumnezeu este cu atat mai miraculoasa cu cat este vorba de o tanara fata necasatorita, deci, potrivit mentalitatii vremii, virgina.

Iata de ce traducatorii Septuagintei au preferat parthenos pentru alma – pentru ca exprima mai clar caracterul miraculos al mantuirii dinastiei operata de Dumnezeu. Cine este, deci, ignorantul in cele din urma?

Atat despre cearta de cuvinte. Sa vedem acum concluziile pe care Harris le trage. Aflam, bunaoara, ca din cauza acestei “erori de traducere” avem de-a face cu fenomenul virginitatii consacrate in occident. Se pare ca Harris nu cunoaste istoria propriei civilizatii. Sau, mai probabil, a ales sa cunoasca din istoria acestei civilizatii doar ceea ce e pe linie cu propriile prejudecati. Virginitatea consacrata nu a aparut in occident odata cu crestinismul si in crestinism nu are nici o legatura cu virginitatea Mariei. In lantul argumentatiei sale exista doua gauri, una mica si una mare. Prima este mica, pentru ca, desi era cunoscuta si raspandita in Occident, virginitatea consacrata era un fenomen destul de marginal numeric, chiar daca era central cultic:

Pe de alta parte, femeile virgine au fos intotdeauna parte integranta a peisajului religios al lumii antice. Soranos, un doctor grec care a scris la Roma secolului al doilea, isi asigura cititorii ca ciudata castitate a acestor femei nu le era deloc daunatoare sanatatii: unele dintre ele “au probleme mentrual si se ingrasa sau devin diforme”, dar aceasta se datoreaza vietii sedentare pe care o duceau inchise pe langa altarele pe care le slujeau ca pazitoare perpetue.[2]

Castitatea persoanelor consacrate era ciudata in Occidentul precrestin, dar nu si necunoscuta. Toate acestea se vor schimba dupa venirea crestinismului.

Dar ce legatura are virginitatea consacrata crestina cu virginitatea Mariei? Nici una, dar potrivit lui Harris prima se leaga de a doua in sensul ca pentru Dumnezeul crestin sexul “este ceva pacatos prin insai natura sa, fiind vehiculul prin care pacatul originar trece la generatiile de dupa Adam”. Noapte buna in continuare, Sammy boy! Aceasta afirmatie este pe cat de populara in anumite cercuri pe atat de gresita. Sexul nu este decat in mod acciental vehiculul prin care se transmite pacatul originar. Fiind metoda naturala a reproducerii umane si a aducerii pe lume a unor noi fiinte umane, lovite si ele, in mod tragic, de consecintele pacatului originar, reproducerea sexuala este o randuiala fireasca, lasata de Dumnezeu, care a fost corupta de pacatul originar.

Care pacat originar, trebuie spus, nu are nimic de-a face sexul, asa cum isi inchipui unii. In cultura noastra “fructul oprit” este o expresia cu conotatii sexuale, in conditiile in care sexul nu are nimic de-a face cu pacatul lui Adam. Dupa cum am spus intr-un alt post, pacatul originar a fost, potrivit Scripturii, pacatul lui Adam, si numai pacatul lui Adam. Deci nu putea fi de natura sexuala. Potrivit teologiei catolice clasice pacatul originar a fost pacatul mandriei si al autosuficientei, care ramane in continuare pacatul cel mai grav si cel care se afla la radacina tuturor pacatelor omenesti si ingeresti.

Virginitatea consacrata crestina nu porneste de la ideea ca sexul este ceva rau. Aceasta e o idee specifica pentru filosofia spiritualizanta a platonismului tarziu, a gnosticismului si a unor alte forme de dualism. Adica a unor curente de opinie contrare crestinismului. In crestinism, din contra, celibatul are valoare eshatologica. Noi, cei consacrati, traim acum, in aceasta lume, potrivit regulilor lumii viitoare in care vom fi ca ingerii. De aceea este o vocatie care nu se poate referii la toti crestinii, ci dar la o minoriate, si nu este ceva natural. Optiunea naturala este sa te casatoresti si sa ai copii, spre gloria lui Dumnezeu prin creatia Sa. Dar unii au chemarea speciala de a pregusta prin har, deci nu de la natura, ci in ciuda ei, viata Veacului viitor.

Aceasta idee isi are radacina in cultul Templului de la Ierusalim in care preotii slujeau pe perioada determinata, si, fiindca pe aceasta perioada ei erau niste imagini terestre ale slujirii ingeresti in fata Tronului Divin, practicau celibatul temporar. In grupari evreiesti apocaliptice se practica celibatul permanent din acelasi considerent. Templul de la Ierusalim era o imagine a curtii regale a lui IHWH, in care El e slujit de ingeri, iar vremurile apocaliptice sunt tocmai vremurile in care ordinea divina patrunde in lumea de jos si o transforma potrivit imaginii lumii de sus: “Vie Imparatia ta, precum in cer asa si pe pamant”. Crestinismul e, in buna masura, o eshatologie partial implinita. Este partial implinita, deci celibatul la scara larga se justifica religios, dar este numai partial implinita, deci este vorba de exceptii si nu de o regula generala.

Pentru crestinism sexul este un pacat numai daca are loc in afara cadrului sau natural, care este cel al reproducerii, adica al casniciei. Noi oamenii avem nevoie de o institutie stabila precum casnicia pentru reproducere pentru ca puii nostrii au nevoie nu doar de hrana fizica pentru a ajunge la maturizare, ci si de un cadru cultural care inlocuieste instincetele naturale specifice animalelor. Ceea ce animalele au prin instinct noi trebuie sa insusim pe cale culturala. Scoaterea sexului din acest cadru al reproducerii, de care este legat prin insasi natura sa, este o tradare a naturii sexualitatii (adica o artificializare a sexului) cu efecte sociale dezastruoase. Am facut aluzie la aceasta in postul meu despre revolutia sexuala. Nici nu e de mirare ca teologia morala catolica are ce are impotriva sexului in afara casatoriei. Ceea ce in ordinea divina se numeste pacat in ordinea sociala se numeste dezastru. Daca unii cred ca asta inseamna sa fii impotriva sexului, atunci inseamna ca respectivii au o idee deformata si social contraproductiva (ca sa ma exprim tolerant) aspra naturii sexalitatii. Atat despre presupusa fobie a Bisericii fata de sex.

Un cuvant despre “nevroza sexuala consacrata” (consecrated sexual neurosis). Inteleg din aceasta expresia ca pentru Harris virginiatea consacrata tine de nevroza. Faptele il contrazic. Ma refer, desigur la scandalul pedofiliei intre preotii catolici, care apare din cand in cand in presa si care domina luni intregi prima pagina a ziarelor. Ceea ce ziarele nu mai spun, decat rareori si sotto voce, ca sa nu auda nimeni, este ca abuzurile asupra copiilor in scolile publice din America este un fenomen mult mai raspandit decat in scolile tinute de persoane care traiesc o viata de virginitate consacrata. Cu alte cuvinte, ai mult mai multe sanse sa fii abuzat sexual intr-o scoala publica, de profesori care nu traiesc o viata de virginitate consacrata, decat in scoli catolice, de persoane ce au facut un vot de celibat. In practica, deci, teoria cu nevrozele induse de celibat nu numai ca nu se confirma, dar se confirma exact opusul. Avand in vedere rezultatele statisticilor de pana acum nici nu e de mirare ca problema nu se studiaza mai aprofundat. Prea multe prejudecati sunt in joc.

(Nu ca toate acestea ar scuza in vreun fel cazurile cat se poate de reale de abuz sexual asupra minorilor din Biserica Catolica. Piara gandul! Cu atat mai putin este o scuza pentru acei episcopi liberali care in anii ’50-’70, de cand dateaza aceste cazuri, s-au lasat influentati de spiritul epocii si au tratat aceste pacate oribile nu drept pacate ce trebuie pedepsite sever, ci drept niste neajunsuri ce trebuie corectate prin terapie la moda si indulgenta. Iata ca deciziile luate acum jumatate de veac in spiritul epocii sunt reprosate astazi Bisericii, dupa  ce spiritul epocii s-a schimbat. Acest scandal este unul din cele mai graitoare semne ale falimentului liberalismului din Biserica, ce a incercat sa o recreeze dupa chipul si asemanarea epocii. Din contra, legile canonice trebuie aplicate asa cum sunt si nu dupa cum dicteaza moda lumeasca. Fara aceasta tradare josnica a unor prelati catolici mult prea sensibili la voci si mode din afara Bisericii s-ar fi pus capat mult mai repede unei epidemii cat se poate de reale si rusinoase in Biserica.)

In concluzie, Harris se dovedeste a fi un ateu sadea. Adica tuna si fulgera in favoarea ratiunii si a stiintei, impotriva credintelor neverificate, dar are grija ca nu cumva sa puna in practica ceea ce predica. Prea multe prejudecati ar fi deranjate daca ar avea curajul sa iasa din colivia propriilor idei preconcepute si sa ia si el o doza de realitae la bord. Cred ca cei ca Sam Harris, Christopher Hitchens sau Richard Dawkins ar trebui, mai degraba, compatimiti pentru zidurile pe care le ridica in jurul lor, simtindu-se in sigurnata numai in colivia propriilor prejudecati. Au ridicat la noi culmi principiul ciupercii (the mushroom principle: keep them in the dark and feed them bullshit), aplicandu-l cu precadere propriei persoane si cititorilor neinformati. Doamne fereste ca acestia sa ajunga pe o pozitie dominanta in societate. Aceasta ar fi sfarsitul studiului serios si al cercetarii oneste, in favoarea prejudecatilor semidocte. Se spune ca somnul ratiunii naste monstrii. Eu unul ii urez lui si celorlalti atei de nadejde “noapte buna in continuare” si sa-i pazeasca soarta sa se trezeasca. Ar fi o experienta teribil de dificila, chiar daca le-ar prinde bine.


[1] “The writers of Luke and Matthew, for instance, in seeking to make the life of Jesus conform to Old Testament prophecy, insist that Mary conceived as a virgin (Greek parthenos), harking to the Greek rendering of Isaiah 7:14. Unfortunately for fanciers of Mary’s virginity, the Hebrew word alma (for which parthenos is an erroneous translation) simply means „young woman,” without any implication of virginity. It seems all but certain that the Christian dogma of the virgin birth, and much of the church’s resulting anxiety about sex, was the result of a mistranslation from the Hebrew.31

(…)

Mary’s virginity has always been suggestive of God’s attitude toward sex: it is intrinsically sinful, being the mechanism through which original sin was bequeathed to the generations after Adam. It would appear that Western civilization has endured two millennia of consecrated sexual neurosis simply because the authors of Matthew and Luke could not read Hebrew.” Sam Harris, The End of Faith, Norton, 2005, pp 94-95.

[2] Peter Brown, Trupul si societatea, Rao, 2000, pp. 21, 22.

Anunțuri
Published in: on Iunie 24, 2010 at 7:16 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://mihaisarbu.wordpress.com/2010/06/24/nasterea-din-fecioara-si-isaia-714/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: