Poate fi iubit Dumnezeu la comanda?


(Calugarita carmelitana in rugaciune)

Presupozitia celor care pun aceasta intrebare in sens retoric este ca asa ceva e imposibil. Este absurd sa poruncesti cuiva sa iubeasca. Asa sa fie?

In copilarie cred ca as fi pus botul la asa ceva, pentru ca pe vremea aceea imaginea mea despre iubire era hranita aproape exclusiv de romane de aventuri si filme de capa si spada. Romanticismul lor este sublim, dar nerealist, iar intre timp am mai crescut si am mai vazut cate ceva in lumea asta.

(In plus, a mai aparut in ultima vreme un slogan similar, cum ca iubire nu poate exista decat intre egali, deci iubirea de Dumnezeu este, din nou, absurda. Nu imi dau seama daca cei ce debiteaza astfel de enormitati cred ca intre parinti si copii nu exista iubire, sau ca parintii si copii ar trebui sa fie egali, dar mi se pare de la sine inteles ca ambele variante sunt imposibil de luat in serios. Asa ca ma intorc la problema iubirii la comanda fara sa mai insist.)

Potrivit unei mitologii romantice dragostea vine sau nu vine, deci nu poti fi responsabil, pentru ca este vorba de forte ce se afla in afara puterii tale de decizie. Esti robul acestui sentiment, o jucarie in mainile soartei. Deci nu poti cere cuiva sa Il iubeasca pe Dumnezeu. Adevarat? Fals.

Intreaga problema pusa de intrebarea din titlu se bazeaza pe confuzia dintre “a iubi” si “a fi indragostit”. Este vorba de doua animale foarte diferite. In primul caz faci ceva, deci este vorba de o actiune, in al doilea caz ti se intampla ceva, deci este vorba de o pasiune (ceva suferit pasiv). In primul caz poti sa fi si trebuie sa fi responsabil, in al doilea caz ai de-a face cu pasiuni ce, intr-adevar, te pot inrobi. Vorba lui Dante, a propros de Beatrice: “Ecce Deus fortior me, qui veniens dominabitur mihi (Iata un zeu mai puternic decat mine, care vine sa ma stapaneasca). Cele doua nu trebuie confundate. Ceea ce ni se cere este sa-L iubim, ceea ce este posibil, si nu sa ne indragostim de El.

De fapt, granita dintre cele doua nu este foarte clar trasata si se poate aluneca dintr-o parte in alta. Mai mult, de obicei avem de-a face, in cazuri concrete, cu o combinatie intre acestea doua. Dar sa nu complicam expunerea inutil.

Nu este deloc ciudat sa iubesti pe cineva “la comanda”. Copii si parintii (rudele in general) sunt chemati sa se iubeasca si ni se pare ca ceva nu merge cum trebuie cand asta nu se intampla. De ce? Pentru ca a iubi inseamna a depune un efort afectiv si rational (adica unul care implica ambele dimensiuni ale sufletului nostru) voit. Inseamna sa dorim binele celui iubit cel putin la nivelul la care dorim propriul bine. De fapt, inseamna a da prioritate cuiva asupra altora. Iubesc pe cineva cand ii doresc binele. In mod concret asta inseamna ca sacrific binele meu sau al altora (adica discriminez) binelui sau/ei. Astfel, a iubi este ceva eminamente activ. Nu pot sa sed pe scaun si sa iubesc. De asemenea, cu cat sunt mai activ in iubire cu atat iubesc mai intens, pana la declicul care transpune “a iubi” in “a fi indragostit”. Acum am simplificat din nou.

De asemenea, iubirea presupune o relatie concreta si isi gaseste implinirea intr-o relatie concreta. Nu e cazul atunci cand sunt indragostit(a). In acest caz persoana respectiva nu imi poate satisface dorul trezit de pasiune. Les connaisseurs stiu de ce. Cand sunt indragostit(a) el/ea este doar un fel de pretext, pentru ca pasiunea este ceva dincolo de noi amandoi. Este dincolo de mine, dincolo de el/ea si dincolo de noi amandoi. O relatie concreta nu poate satisface asa ceva. De aceea distanta si lipsa unei relatii nu poate stinge aceasta stare, desi poate stinge iubirea. A fi indragostit este ceva independent de factori externi. E greu de pus in cuvinte, dar sper ca nu ma exprim prea obscur.

Poti sa iubesti dintr-un motiv sau altul, dar nu poti sa fi indragostit dintr-un motiv sau altul. Esti sau nu esti, complet independent de vointa ta sau de orice legat de persoana in cauza. De aceea este firesc sa pot fi tras la raspundere pentr iubire. Pentru ca a iubi tine de o relatie concreta si de motive concrete (depinzand de aceste motive) acest sentiment este liantul unei casnicii, unei relatii intre rude sau intre prieteni. De asemenea, ca o relatie intre creaturi finite sa poata dura este imperativ sa se ajunga la iubire daca sa inceput cu a fi indragostit. In ce priveste relatia cu Dumnezeu idealul este sa se inceapa cu iubirea si sa se ajunga la a fi indragostit(a). Da este posibil, si se intampla mai des decat isi pot inchipui unii.

Ma intreb, din moment ce a fi indragostit este ceva ce nu poate fi satisfacut de persoana in cauza, nu cumva este vorba de trezirea unor capacitati ale sufletului ce nu pot fi satisfacute decat de o persoana infinita? Asta ca sa termin si eu cu o contraintrebare retorica.

In acest post am fost nevoit sa schematizez si sa simplific realitatea de dragul spatiului si claritatii, dar sper ca am reusit sa arat inconsistenta unei acuzatii prostesti si nerealiste.

Anunțuri
Published in: on Septembrie 5, 2010 at 2:05 pm  Comments (4)  

The URI to TrackBack this entry is: https://mihaisarbu.wordpress.com/2010/09/05/poate-fi-iubit-dumnezeu-la-comanda/trackback/

RSS feed for comments on this post.

4 comentariiLasă un comentariu

  1. Foarte bun articol. Şi foarte actual, având în vedere că am auzit de mai multe ori în ultimul timp acest fals argument cum că nu Îl poţi iubi pe Dumnezeu la comandă.

    Explicaţia dv este de natură psihologică şi este o particularizare a supremaţiei voliţionalului asupra afectivului. Eu, în aceste cazuri, răspund nu cu un argument psihologic, ci cu unul doar logic: cum ar putea Dumnezeu să dea nişte porunci pe care oamenii să nu le poată împlini ?

  2. Aveti dreptate. Acesta este cel mai bun raspuns. In articolul meu am optat pt. o abordare apologetica adresata unora care nu accepta premisa acestui raspuns si am dat un raspuns „de natura psihologica”. Dar observatia Dvs. este raspunsul cel mai bun pentru noi care credem.

  3. Nu aţi mai scris nimic. Pe cititori, i-aţi învăţat cu nărav. Periodic intru pe blog si nu vad nimic nou, e ca o biserică părăsită şi goală…

  4. Multumesc pentru atentia acordata. Din pacate nu mai am timp sa scriu lucruri noi si nici nu stiu cand voi mai avea timp. Nu ca nu as avea despre ce sa scriu. Bunaoara, despre botez inca nu am postat nimic, desi as avea de spus doua- trei cuvinte pe tema disputelor privind botezul copiilor, prin varsare si a invataturii catolice privind regenerarea baptismala. Si aceasta e doar o tema pe langa multe altele. Dar in acest moment nu vad cand as putea avea timp in viitorul apropiat. Mi-a luat ceva vreme pana si sa apuc sa scriu aceste randuri.

    Pax et Bonum


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: