Siguranta Mantuirii (once saved, always saved)


 Pe teme inrudite vezi si seria dedicata sola fide care cuprinde: Sola Fide I: protestanti vs catolici despre doctrina indreptatirii, Sola Fide II. – O evaluare biblica, Sola Fide III. – O evaluare biblica,  Sola Fide IV. – O evaluare biblica

Si, de asemenea: Sola Gratia (Numai prin Har)Nascut din nou – prin botez, Purgatoriul – o evaluare biblica

De cand m-am despartit de mediul evanghelic in sanul acesteia s-au raspandit invataturi despre care eu nu stiam nimic inainte. Un exemplu elocvent este doctrina sigurantei mantuirii, care sustine ca, odata mantuit, nu iti poti pierde mantuirea. Mai mult, poti sa stii daca esti salvat, si avand siguranta ca nu vei mai cadea poti sa te increzi in Dumnezeu ca totul va fi bine.

Cei ce se opun acestei invataturi acuza adeptii osas (once saved, always saved) ca doctrina lor duce la laxitate spirituala. Eu nu sustin si nu cred nimic de genul acesta. Precizez asta pentru ca ocazional aud pe cate cineva acuzand adeptii acestei teze ca osas duce la laxitate spirituala. Eu unul nu am vazut nimic de genul acesta in practica si nu voi cadea in ispita acuzatiilor gratuite si usoare, dar gresite.

Motivele pentru care resping aceasta invatatura tin de exegeza biblica si de faptul ca doctrina soteriologica evanghelic-protestanta (in speta sola fide) nu mi se pare a fi compatibila cu textul Scripturii.

Inainte de toate as vrea sa citez dintr-o carte a lui Iosif Ton pe aceasta tema, intitulata foarte potrivit, Mantuirea. Ce este ea? Se poate pierde?:

În domeniul credinţelor evanghelice se întâmplă acelaşi fenomen: năvălesc la noi tot soiul de noi credinţe, tot soiul de noi grupări, de noi tipuri de biserici, de noi doctrine etc. Pe lângă confuzie şi tulburare spirituală, multe dintre acestea produc dezbinări şi uneori chiar rupturi în bisericile noastre.

Nu putem să oprim fenomenul acesta, şi nici Dumnezeu nu-l opreşte. Noi trebuie să ne obişnuim cu această situaţie nouă.

Dar trebuie ca această situaţie să ne provoace ca să ajungem să vedem cât de important este să avem învăţături clare şi bine documentate şi să ştim să explicăm şi altora ce credem şi de ce credem ceea ce credem!

Una dintre învăţăturile noi care au venit aici şi care acum produce multă tulburare între fraţi este aceea că mântuirea odată primită nu se mai poate pierde. Forma cea mai obişnuită a acestei învăţături este că tot ce trebuie să faci pentru a fi mântuit este ca la sfârşitul unei predici, când se face invitaţie să crezi în Domnul Isus, să vii în faţă şi să spui că ai acceptat să crezi în El. În momentul acela ai primit mântuirea şi nu o mai poţi pierde, chiar dacă tu continui în viaţa păcătoasă de mai înainte sau chiar dacă, în cazul în care pentru o vreme ai arătat o anumită schimbare, cazi din nou în vechile păcate.[1]

Daca este vorba de o invatatura noua ce a intrat la noi in Romania dupa Revolutie, atunci se nasc cateva intrebari. Cum de evanghelicii de dinaintea Revolutiei, care tot aceeasi Biblie o aveau si se ghidau dupa acelasi principiu al suficientei Scripturii  (sola Scriptura) nu au gasit asa ceva in Biblie. Fie osas este o doctrina biblica, si atunci evanghelicii romani au stat atata amar de vreme fara sa vada adevarul in Scriptura, fie nu este o dotrina biblica si atunci o buna parte a evanghelicilor de astazi din SUA se insala citind aceeasi Biblie.

Dar acum nu discutam despre principiul claritatii Scripturii si despre sola Scriptura.

Trebuie spus ca aceasta noua doctrina se potriveste foarte bine cu soteriologia traditionala evanghelic-protestanta, chiar daca o buna parte a lumii evanghelice nu o accepta[2]. Daca este adevarat ca suntem indreptatiti o data pentru totdeauna, in baza lucrarii de mantuire infaptuite de Hristos, fara nici o participare a faptelor noastre, atunci nu este greu sa iti inchipui ca mantuirea, odata primita, nu o vei mai pierde. Din perspectiva sola fide, asa cum doctrina este inteleasa astazi de evanghelici, osas este ceva perfect logic. (Pe de alta parte, in versiunea luterana, de exemplu, a invataturii privind indreptatirea numai prin credinta ea nu are sens, iar luteranii o resping.)

Dar ce se intampla cu aceea care au crezut si care dupa o vreme se leapada de credinta? Dar aceea care cad sau recad intr-o viata de pacat? Nu reprezinta aceste cazuri niste exemple de credinciosi care isi pierd mantuirea? Nu, potrivit invataturii osas. In astfel de cazuri respectivul credincios defapt nu a fost mantuit de la inceput, si nu era cu adevarat credincios, dovada fiind tocmai faptul s-a lepadat de credinta sau de viata crestina.

Daca asa este atunci avem o problema pentru invatatura osas. Inseamna ca siguranta manturii, adica insasi esenta acestei doctrine, este pura iluzie. Nu poti sa sti niciodata daca nu cumva te vei lepada de credinta sau vei ajunge intr-o viata de pacat, dovedind astfel ca nu ai fost mantuit de la inceput. Faptul ca cineva astazi pare sa aiba credinta si pare mantuit nu inseamna ca nu poate cadea, dovedind ca defapt nu fusese mantuit si ca cei din jur, si chiar respectiva persoana, s-au inselat. Astfel, nici un credincios nu poate avea siguranta deplina ca siguranta vesnica de care este incredintat(a) nu este cumva o autoiluzionare. Pe romaneste, osas nu functioneaza in practica.

Un argument adesea adus in sprijinul osas este acela ca viata vesnica este, prin definitie vesnica, deci nu este posibil sa o pierzi, daca o ai, pentru ca atunci nu ar mai fi vesnica. Atat Millard Erickson, cat si Wayne Grudem aduc acest argument atunci cand trateaza problema perseverarii sfintilor. Problema cu acest argument este una logica: se face confuzie intre o calitate a obiectului posesiei noastre si o calitate a posesiei noastre. Mai pe romaneste, numai pentru ca viata vesnica este vesnica nu inseamna ca pana sa intram in posesia ei definitiv, dupa Parusie, o vom poseda vesnic

Dar sa trecem la versetele biblice aduse in favoarea osas. Sa pornim la drum cu 1 Ioan 5: 13: „V’am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, cari credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa vecinică.” Acest verset apare adesea in polemicile anticatolice, acuzatia fiind aceea ca noi catolicii suntem invatati ca nu putem fi niciodata siguri ca suntem mantuiti si ca am implinit fapte suficiente pentru a obtine favoarea divina. Din contra, Biblia ne spune ca daca am crezut putem fi siguri de mantuirea noastra, ni se mai spune.

Este adevarat ca pentru noi catolicii mantuirea finala tine de speranta si nu de convingere infailibila. Insa faptele nu au nimic de-a face cu asta. Noi ajungem in stare de har, sau in gratia lui Dumnezeu, prin pocainta si iertare din partea Lui, faptele urmand iertarii. Acesta este un punct crucial: faptele nu ne indreptatesc, in sensul ca nu ne ajuta cu nimic la trecerea din startea de vinovat in starea de drept in fata lui Dumnezeu. Nimic din ceea ce precede indreptatirea operata de El in viata noastra nu poate sa merite harul indreptatirii: nici faptele noastre bune si nici credinta noastra. Faptele noastre nu au nici o valoare in fata Lui decat daca ne aflam deja in gratia Sa, astfel incat El sa ne dea harul Sau care lucreaza in noi fapte demne de mantuirea noastra. Faptele noastre sunt meritorii – spune teologia catolica – numai daca sunt infaptuite de har, iar pentru a primi har de la Dumnezeu pentru a lucra fapte meritorii este nevoie sa fim deja in gratia Sa, adica sa fim deja iertati. Daca rezistam harului Sau si nu aducem roade putem sa cadem din gratia Sa, pentru ca am nesocotit harul si, implicit, pe Cel care ni l-a dat. Acest afront este un pacat grav.

Versetul citat este unul la care orice catolic poate sa spuna „amin” din tot sufletul. Citind epistola suntem instruiti de Ioan sa recunoastem in ce stare ne aflam, iar apostolul, cunoscandu-i pe cei carora le scrie, este increzator ca acestia se afla in gratia lui Dumnezeu, deci sunt mantuiti. De aici nu decurge ca acestia nu ar putea sa cada din har. In nici un caz Ioan nu vrea sa spuna ceea ce adeptii osas cred ca el ar spune. Pe ce ma bazez? Voi arata indata. Dar, inainte sa recapitulam pe scurt ce crede un adept osas. Iata:

Daca L-am acceptat pe Isus ca Domn si Mantuitor personal, pocaindu-ma de pacatele mele si recunoscand ca singur nu pot face nimic, atunci dreptitudinea Lui imi este atribuita mie in fata tribunalului divin si voi fi gasit neprihanit, in baza meritelor lui Hristos. Astfel, pot fi sigur de doua lucruri: din moment ce am fost nascut din nou pot sa stiu cu siguranta ca sunt mantuit si aceasta mantuire nu o voi pierde, pentru ca este intru totul lucrarea lui Dumnezeu si nu are nimic de-a face cu faptele mele. Faptele mele vor da marturie despre nasterea mea din nou, si atat.

Eu nu cred ca versetul din 1 Ioan 5 se refera la asa ceva. De ce nu cred? Pentru ca Ioan ne spune explicit in capitolul 3 cum ajungem neprihaniti: „Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuş este neprihănit.” (1 Ioan 3: 7) Deci, neprihanirea nu este ceva ce ne este imputata (atribuita) din exterior. Nu meritele personale ale lui Isus ne infatiseaza ca fiind neprihaniti in fata Judecatorului, ci meritele pe care Isus le lucreaza prin Duhul Sfant in vietile noastre. Noi suntem neprihaniti prin viata neprihanita pe care o ducem (prin har, desigur, si nu prin puterile noastre naturale) si nu doar formal printr-o neprihanire imputata. Ori, daca neprihanirea este imputata o data pentru totdeauna, este logic sa ne incredem ca nu o vom pierde niciodata. Dar daca neprihanirea este ceva ce tine de viata pe care o ducem, deci nu este ceva primit o data pentru totdeauna, atunci are sens sa ne teme ca o putem pierde prin pacat. Deci 1 Ioan 5: 13 nu cred ca spune ceea ce adeptii osas cred ca ar spune.

Romani 8, este un alt loc clasic pentru argumentarea biblica a sigurantei mantuirii. Versetul 31 spune „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?”, iar in versetele 33 si 34 citim „Cine va ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care‑i socoteşte neprihăniţi! 34. Cine‑i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi!”. Inseamna asta ca nu mai putem pierde mantuirea? Nicidecum, pentru ca pericolele si piedicile de care suntem feriti sunt cele exteriore si nu cele interioare, adica cele care vin de la altii, nu cele care vine de la noi (respectiv, pacatele noastre). Nimic exterior nu ne poate face rau spiritual, ci doar rau fizic sau afectiv, dar nu ne poate despartii de Dumnezeu. Insa asta nu inseamna ca noi insine nu ne putem departa de Dumnezeu, pana acolo incat sa pierdem mantuirea. Iata de ce cred eu ca este vorba doar de pericole externe:

„35. Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? 36. După cum este scris: „Din pricina Ta sîntem daţi morţii toată ziua; sîntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.” 37. Totuş în toate aceste lucruri noi sîntem mai mult decît biruitori, prin Acela care ne‑a iubit. 38. Căci sînt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, 39. nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.”

Am ingrosat toate pericolele insirate de Pavel, despre care el spune ca nu ne pot despartii de dragostea lui Hristos. Dupa cum se poate vedea apostolul are grija sa nu pomeneasca decat de acele pericole care vin din exterior, si evita sa pomeneasca de propriile noastre pacate. De ce? Pentru ca nimic din exterior nu ne poate rupe de dragostea lui Hristos, dar pacatele noastre o pot face. Pacatuind pierdem mantuirea.

Potrivit versetului 34 alesii lui Dumnezeu nu pot fi osanditi pentru ca Hristos mijloceste pentru ei, stand la dreapta Tronului. Deci ceea ce ii/ne salveaza (adica mantuieste) este ceea ce Hristos face acum in cer pentru ei/noi. Lucrarea de mantuire infaptuita de Hristos nu s-a incheiat pe Calvar si nici macar la Inaltare ci continua acum in cer unde El mijloceste in fata Tatalui. Cum citim si in Epistola catre Evrei „De aceea şi poate să mîntuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:25) Suntem mantuiti in chip desavarsit prin mijlocirea continua a Fiului in fata Tatalui. De remarcat ca nu este vorba de orice fel de mantuire ci de mantuire desavarsita. Precizarea se impune pentru ca este posibil ca cineva sa cada din har in urma unui pacat. Mantuirea desavarsita este mantuirea finala, dupa care nu mai exista cadere. Deocamdata, cat suntem panditi de pericolul recaderii din har avem mijlocirea continua a Fiului, prin care putem redobandi mantuirea: „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.” (1 Ioan 2:1) Acum daca pacatuim avem un Mijlocitor care acum mijloceste pentru noi. Lucrarea de mantuire a Fiului este una continua, care nu s-a incheiat inca.

Punctul cel mai insemnat a ceea ce vreau sa spun este „că avem un Mare Preot, care S’a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, 2. ca slujitor al Locului prea sfînt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.” (Evrei 8:1,2) In Epistola catre Evrei citim ca jertfa lui Hristos corespunde jertfei din Templul de la Ierusalim de Yom Kippur (Yiua Ispasirii), cand Marele Preot intra cu sangele animalelor jertfite in „Locul prea sfant”, cum traduce Cornilescu, adica in Sfanta Sfintelor, incaperea cea mai interioara a Lacasului Sfant. Acolo se afla Chivotul Legamantului pe care aparea insasi Slava lui Dumnezeu. Intrat in Sfanta Sfintelor Marele Preot oferea sangele animalelor jertfite si apoi iesea de acolo cu acest sange care se sfintea in urma faptului ca a fost adus in fata lui Dumnezeu. Dupa ce a iesit Marele Preot sfintea Templul cu acel sange si prin extensie intregul Israel si intreaga creatie. La fel, Isus a fost jertfit, iar El ca Mare Preot s-a urcat in Sfanta Sfintelor din ceruri unde in acest moment mijloceste cu sangele Sau in fata lui Dumnezeu pentru noi, urmand sa revina la a Doua Venire, cand va reinnoi intreaga Creatie. Cat timp El continua sa mijloceasca pentru noi, sangele Sau ne poate curata de pacate, chiar daca am fost mantuiti si am pierdut mantuirea. Cand va iesi din Sfanta Sfintelor ca sa judece lumea si sa o reinnoiasca nu va mai exista mijlocire pentru noi. De asemenea, dupa moartea noastra nu mai avem ocazia sa ne pocaim si sa apelam la Mijlocitorul nostru pentru indurare.

Cheia problemei este mijlocirea continua a Mantuitorului.

Iata un alt pasaj:

În Ierusalim se prăznuia atunci praznicul Înnoirii Templului. Era iarna. Şi Isus Se plimba prin Templu, pe sub pridvorul lui Solomon. Iudeii L-au înconjurat, şi I-au zis: „Până când ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Hristosul, spune-ne-o desluşit.” „V-am spus”, le-a răspuns Isus, „şi nu credeţi. Lucrările, pe care le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine. Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. (Ioan 10:22-28)

In acest al doilea caz Isus are o discutie cu iudeii care asteptau un mesia politic care sa conduca revolta impotriva strainilor si pentru restabilirea monarhiei davidice. Isus le reproseaza ca nu sunt dintre oile lui, pentru altfel nu ar intreba prostii si ar stii cu Cine au de-a face. Oile Sale sunt cele care asculta de glasul Sau. Iar acestor oi le da viata vesnica si nimeni nu le poate smulge din mana Sa. Versetul 28 este foarte interesant: „Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” Pericolul care paste aceste oi este sa fie smulse din mana Sa, si tocmai asta nu se va intampla. Din nou avem de-a face cu un pericol extern. In schimb necredinta, care vine din interior, ii separa pe iudeii acestia de Isus si de mantuirea Sa.

Grudem obiecteaza:

Unii au obiectat fata de acest verset si au spus ca, desi nimeni nu-i poate smulge pe credinciosi din mana lui Cristos, ne putem smulge noi insine din mana Lui. Dar afirmatia aceasta pare sa fie un simplu joc pedant de cuvinte – oare cuvantul „nimeni” nu-l include si pe cel aflat in mana lui Cristos? (p. 825)

Probabil e o chestiune de perspectiva. Mie contraargumentul acesta mi s-a parut „pedant”. In cel mai bun caz textul e ambiguu, cred eu.

Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară: căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l învii în ziua de apoi. Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul, şi crede în El, să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. (Ioan 6:37-40)

 Isus spune ca voia Tatalui este ca dintre cei pe care Tatal ii da Fiului Mantuitorul sa nu piarda nici unul. Mai pe romaneste, cei pe care ii da Tatal Fiului nu se vor pierde. Dar intrebarea este cand se va lua decizia definitiva, dincolo de care nu mai exista cadere? In acest pasaj acest lucru nu se precizeaza. Adeptii osas cred ca in momentul indreptatirii, calvinistii cred ca este vorba de un decret din vesnicie, iar noi, cei care credem ca mantuirea se poate pierde, spunem ca la judecata.

Daca vom verifica gramatica textului grec al versetului 39 vom vedea ca Ioan ne spune, defapt, ca „Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul, şi continua sa creada în El, să aibă viaţa veşnică;” Timpul la care se afla verbul „a crede” sugereaza mai mult decat credinta intr-un moment finit. Ioan vorbeste despre constanta in credinta pana la capat. Ceea ce ii mantuieste pe credinciosi este ramanerea in credinta, si nu credinta pur si simplu. De aceea, cei ce se vor mantui vor fi aceea care vor fi ramas in credinta pana la capat. Atunci se va decide cine este dat de Tatal Fiului spre a fi mantuit fara posibilitatea caderii.

Dar nu este mai degraba posibil ca cei care se leapada de credinta, sa nu fi fost mantuiti de la inceput? Nimic din acest pasaj, sau de altundeva, nu ne spune asa ceva. Chiar daca ar fi posibil, nu avem in nici un caz o dovada biblica irefutabila, deci nu avem siguranta ca doctrina sigurantei vesnice este biblica.

In continuare voi da o lista de pasaje care, cred eu, contrazic osas. Desigur sunt intru totul constient de faptul ca acestea pot fi interpretate si in asa fel incat sa fie compatibile cu aceasta invatatura. Dar in acest caz se naste o dilema Dacă avem un set de versete şi pasaje care susţin o doctrină şi un alt set care susţine opusul – deci un set trebuie citit în lumina celuilalt – în funcţie de ce vom alege setul în lumina căruia îl vom interpreta pe celălalt? Ar trebui sa intepretam mai degraba pasajele asa zis pro osas in lumina celor anti, sau invers? Într-un caz osas are câştig de cauză, în celălalt trebuie abandonat. Este limpede, astfel, ca osas nu poate fi demonstrata fara drept de apel. Si este la fel de limpede ca sola Scriptura nu este practica.

Iată pasajele, câteva dintre ele comentate de mine:

22Veti fi urâti de toti, din pricina Numelui Meu; dar cine va rabda pâna la sfârsit, va fi mântuit. (Matei 10: 22)

Nu este suficient sa crezi, ci trebuie sa ramai in credinta pana la capat. Faptul ca acum crezi nu e o garantie ca vei ramane in credinta, spune Isus aici.

12Si, din pricina înmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi se va raci. 13Dar cine va rabda pâna la sfârsit, va fi mântuit. (Matei 24: 12,13)

Multi crestini vor cadea in vremea aceea. De fapt, ei au inceput deja sa cada. Di nou, nu credinta ni se cere, ci credinciosie pana la capat.

43Ferice de robul acela, pe care stapânul, la venirea lui, îl va gasi facând asa!  44Adevarat va spun, ca îl va pune peste toata avutia sa. 45Dar daca robul acela zice în inima lui: ,Stapânul meu zaboveste sa vina’; daca va începe sa bata pe slugi si pe slujnice, sa manânce, sa bea si sa se îmbete,  46stapânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se asteapta, si în ceasul în care nu stie, si-l va taia în bucati; si soarta lui va fi soarta celor necredinciosi în lucrul încredintat lor.

Robul nu face parte din randul necredinciosilor, dar va ajunge din credincios la soarta lor. Deci mantuirea se poate pierde. (Luca 12: 42-46)

6Daca nu ramâne cineva în Mine, este aruncat afara, ca mladita neroditoare, si se usuca; apoi mladitele uscate sunt strânse, aruncate în foc, si ard. (Ioan  15:6)

Nu este suficient sa crezi, ci trebuie sa ramai in credinta pana la capat. Faptul ca acum crezi nu e o garantie ca vei ramane in credinta, spune Isus aici.

29Stiu bine ca, dupa plecarea mea, se vor vârî între voi lupi rapitori, care nu vor cruta turma; 30si se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învata lucruri stricacioase, ca sa traga pe ucenici de partea lor. 31De aceea vegheati, si aduceti-va aminte ca, timp de trei ani, zi si noapte, n-am încetat sa sfatuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi. 32Si acum, fratilor, va încredintez în mâna lui Dumnezeu si a Cuvântului harului Sau, care va poate zidi sufleteste, si va poate da mostenirea împreuna cu toti cei sfintiti. (Fapte 20: 29-32)

In randul crestinilor ce au gustat mantuirea se vor ridica unii care vor raspandi erezii.

12Asadar, fratilor, noi nu mai datoram nimic firii pamântesti, ca sa traim dupa îndemnurile ei. 13Daca traiti dupa îndemnurile ei, veti muri; dar daca, prin Duhul, faceti sa moara faptele trupului, veti trai. (Romani 8: 12, 13)

Acest indemn este adresat crestinilor din Roma, nu pacatosilor neconvertiti.

17Iar daca unele din ramuri au fost taiate, si daca tu, care erai dintr-un maslin salbatic, ai fost altoit în locul lor, si ai fost facut partas radacinii si grasimii maslinului, 18nu te fali fata de ramuri. Daca te falesti, sa stii ca nu tu tii radacina, ci radacina te tine pe tine. 19Dar vei zice: „Ramurile au fost taiate, ca sa fiu altoit eu.” 20Adevarat: au fost taiate din pricina necredintei lor, si tu stai în picioare prin credinta: Nu te îngâmfa dar, ci teme-te! 21Caci daca n-a crutat Dumnezeu ramurile firesti, nu te va cruta nici pe tine. 22Uita-te dar la bunatatea si asprimea lui Dumnezeu: asprime fata de cei ce au cazut, si bunatate fata de tine, daca nu încetezi sa ramâi în bunatatea aceasta; altminteri, vei fi taiat si tu. 23Si chiar ei: daca nu staruie în necredinta, vor fi altoiti; caci Dumnezeu poate sa-i altoiasca iarasi. (Romani 11: 17-23)

Dumnezeu a ales Israelul, dar apoi a altoit si neamurile (adica pe noi) in acest trunchi. Din randurile Israelului multi au fost taiati de pe trunchi, in ciuda alegerii Sale . La fel, din randul nostrum, al neamurilor, pot fi taiati unii. De exemplu crestinii din Roma, carora le este adresata epistola. Deci mantuirea se poate pierde

5De aceea sa nu judecati nimic înainte de vreme, pâna va veni Domnul, care va scoate la lumina lucrurile ascunse în întuneric, si va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îsi va capata lauda de la Dumnezeu. (1 Corinteni 4: 5)

Numai Dumnezeu stie ce si cum.

8Dar voi singuri sunteti aceia care nedreptatiti si pagubiti, si înca pe frati! 9Nu stiti ca cei nedrepti nu vor mosteni Împaratia lui Dumnezeu? Nu va înselati în privinta aceasta: nici curvarii, nici închinatorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomitii, 10nici hotii, nici cei lacomi, nici betivii, nici defaimatorii, nici hraparetii nu vor mosteni Împaratia lui Dumnezeu. 11Si asa erati unii din voi! Dar ati fost spalati, ati fost sfintiti, ati fost socotiti neprihaniti, în Numele Domnului Isus Hristos, si prin Duhul Dumnezeului nostru. (1 Corinteni 6: 8-11)

Pavel se adreseaza celor spalati, sfintiti si indreptatiti ca sa ii atentioneze ca cei care fac fapte demne de necredinciosi nu vor mostenii Imparatia Cerurilor.

27Ci ma port aspru cu trupul meu, si-l tin în stapânire, ca nu cumva, dupa ce am propovaduit altora, eu însumi sa fiu lepadat. (1 Corinteni 9: 27)

Pavel insusi crede ca exista posibilitatea ca el sa fie lepadat si sa isi piarda mantuirea. Orice comentariu este de prisos.

1Fratilor, nu vreau sa nu stiti ca parintii nostri toti au fost sub nor, toti au trecut prin mare, 2toti au fost botezati în nor si în mare, pentru Moise; 3toti au mâncat aceeasi mâncare duhovniceasca, 4si toti au baut aceeasi bautura duhovniceasca, pentru ca beau dintr-o stânca duhovniceasca ce venea dupa ei; si stânca era Hristos. 5Totusi cei mai multi dintre ei, n-au fost placuti lui Dumnezeu, caci au pierit în pustie.6Si aceste lucruri s-au întâmplat ca sa ne slujeasca noua drept pilde, pentru ca sa nu poftim dupa lucruri rele, cum au poftit ei.  (1 Corinteni 10: 1-6)

Israelitii care au cazut in pustie in timpul exodului sunt o pilda pentru crestinii de acum, spune Pavel. Ei, adica evreii exodului, au fost alesi de Dumnezeu, au fost botezati in mare si in nor asa cum crestinii sunt botezati, s-au impartasit cu mancare si bautura duhovniceasca data de Hristos, asa cum astazi crestinii se impartasasc la Cina Domnului. Deci israelitii respectivi ii preinchipuie pe crestinii mantuiti. Si tousi, israleitii au cazut – iar Pavel spune ca asta este o pilda pentru noi. Deci crestinii mantuiti de astazi pot cadea din mantuire.

11Aceste lucruri li s-au întâmplat ca sa ne slujeasca drept pilde, si au fost scrise pentru învatatura noastra, peste care au venit sfârsiturile veacurilor. 12Astfel dar, cine crede ca sta în picioare, sa ia seama sa nu cada. (1 Corinteni 10: 11, 12)

Cine crede ca nu isi poate pierde mantuirea sa ia aminte sa nu si-o piarda.

1Va fac cunoscut, fratilor Evanghelia, pe care v-am propovaduit-o, pe care ati primit-o, în care ati ramas, 2si prin care sunteti mântuiti, daca o tineti asa dupa cum v-am propovaduit-o; altfel, degeaba ati crezut. (1 Corinteni 15: 1, 2)

No comment.

Ca unii care lucram împreuna cu Dumnezeu, va sfatuim sa faceti asa ca sa nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu. (2 Corinteni 6:1)

No comment.

Dar ma tem ca, dupa cum sarpele a amagit pe Eva cu siretlicul lui, tot asa si gândurile voastre sa nu se strice de la curatia si credinciosia care este fata de Hristos. (2 Corinteni11:3)

Acum corintenii sunt curati si credinciosi fata de Hristos. Dar asta se poate schimba. La fel si in cazul nostru.

21Ma tem ca, la venirea mea la voi, sa ma smereasca din nou Dumnezeul meu cu privire la voi, si sa trebuiasca sa plâng pe multi din cei ce au pacatuit mai înainte, si nu s-au pocait de necuratia, curvia si spurcaciunile, pe care le-au facut. (2 Corinteni 12:21)

Este vorba de aceeasi corinteni despre care Pavel spunea mai sus ca sunt curati si credinciosi fata de Hristos

10Si sa-L cunosc pe El si puterea învierii Lui si partasia suferintelor Lui, si sa ma fac asemenea cu moartea Lui; 11ca sa ajung cu orice chip, daca voi putea, la învierea din morti. 12Nu ca am si câstigat premiul, sau ca am si ajuns desavârsit; dar alerg înainte, cautând sa-l apuc, întrucât si eu am fost apucat de Hristos Isus. 13Fratilor, eu nu cred ca l-am apucat înca; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, si aruncându-ma spre ce este înainte, 14alerg spre tinta, pentru premiul chemarii ceresti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. 15Gândul acesta dar sa ne însufleteasca pe toti, care suntem desavârsiti; si daca în vreo privinta sunteti de alta parere, Dumnezeu va va lumina si în aceasta privinta. 16Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeasi parere, sa umblam la fel. (Filipeni 3: 10-16)

Vezi versetul 12. lucrurile sunt cat se poate de clare.

21Si pe voi, care odinioara erati straini si vrajmasi prin gândurile si prin faptele voastre rele, El v-a împacat acum 22prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca sa va faca sa va înfatisati înaintea Lui sfinti, fara prihana si fara vina; 23negresit, daca ramâneti si mai departe întemeiati si neclintiti în credinta, fara sa va abateti de la nadejdea Evangheliei, pe care ati auzit-o, care a fost propovaduita oricarei fapturi de sub cer, si al carei slujitor am fost facut eu, Pavel. 24Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi; si în trupul meu, împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica. (Coloseni 1: 21-24)

In schimb, daca nu ramânem si mai departe întemeiati si neclintiti în credinta, fara sa ne abatem de la nadejdea Evangheliei nu ne vom infatisa înaintea Lui sfinti, fara prihana si fara vina. Conditia este ramanerea in credinta.

Dar Duhul spune lamurit ca, în vremurile din urma, unii se vor lepada de credinta, ca sa se alipeasca de duhuri înselatoare si de învataturile dracilor, (1 Timotei 4:1)

Adica unii dintre cei care au credinta vor ajunge sa se lepede de ea si sa cada in apostazie. Nu se poate argumenta ca acestia nu aveau o credinta de nu stiu ce fel, ci o credinta de calitate inferiora, deci nu erau mantuiti, pentru ca din verset rezulta nimic de genul acesta. Din verset rezulta doar ca unii isi vor pierde credinta.

Vreau dar ca vaduvele tinere sa se marite si sa aiba copii, sa fie gospodine la casa lor, ca sa nu dea potrivnicului nici un prilej de ocara, 15caci unele s-au si întors sa urmeze pe Satana. (1 Timotei 5:14)

In sanul comunitatii crestine unii pot ajunge sa urmeze diavolul. Nu este vorba de cei necredinciosi ci de crestini.

20Timotee, pazeste ce ti s-a încredintat; fereste-te de flecariile lumesti si de împotrivirile stiintei, pe nedrept numite astfel, 21pe care au marturisit-o unii si au ratacit cu privire la credinta. Harul sa fie cu voi! Amin. (1 Timotei 6:20-21)

Adica au avut credinta dar s-au ratacit.

Evrei 2

1De aceea, cu atât mai mult trebuie sa ne tinem de lucrurile, pe care le-am auzit, ca sa nu fim departati de ele. 2Caci, daca Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, si daca orice abatere si orice neascultare si-a primit o dreapta rasplatire, 3cum vom scapa noi, daca stam nepasatori fata de o mântuire asa de mare, care, dupa ce a fost vestita întâi de Domnul, ne-a fost adeverita de cei ce au auzit-o, 4în timp ce Dumnezeu întarea marturia lor cu semne, puteri si felurite minuni, si cu darurile Duhului Sfânt, împartite dupa voia Sa!

Evrei 3

6Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Si casa Lui suntem noi, daca pastram pâna la sfârsit încrederea nezguduita si nadejdea cu care ne laudam.

Evrei 3

12Luati seama dar, fratilor, ca nici unul dintre voi sa n-aiba o inima rea si necredincioasa, care sa va desparta de Dumnezeul cel viu. 13Ci îndemnati-va unii pe altii în fiecare zi, câta vreme se zice: „Astazi”, pentru ca nici unul din voi sa nu se împietreasca prin înselaciunea pacatului. 14Caci ne-am facut partasi ai lui Hristos, daca pastram pâna la sfârsit încrederea nezguduita de la început, 15câta vreme se zice: „Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va împietriti inimile, ca în ziua razvratirii.”

Evrei10

24Sa veghem unii asupra altora, ca sa ne îndemnam la dragoste si la fapte bune. 25Sa nu parasim adunarea noastra, cum au unii obicei; ci sa ne îndemnam unii pe altii, si cu atât mai mult, cu cât vedeti ca ziua se apropie. 26Caci, daca pacatuim cu voia, dupa ce am primit cunostinta adevarului, nu mai ramâne nici o jertfa pentru pacate, 27ci doar o asteptare înfricosata a judecatii, si vapaia unui foc, care va mistui pe cei razvratiti. 28Cine a calcat Legea lui Moise, este omorât fara mila, pe marturia a doi sau trei martori. 29Cu cât mai aspra pedeapsa credeti ca va lua cel ce va calca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângari sângele legamântului, cu care a fost sfintit, si va batjocori pe Duhul harului? 30Caci stim cine este Cel ce a zis: „A Mea este razbunarea, Eu voi rasplati!” Si în alta parte: „Domnul va judeca pe poporul Sau.” 31Grozav lucru este sa cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!

 (…)

35Sa nu va parasiti dar încrederea voastra, pe care o asteapta o mare rasplatire! 36Caci aveti nevoie de rabdare, ca, dupa ce ati împlinit voia lui Dumnezeu, sa puteti capata ce v-a fost fagaduit. 37″Înca putina, foarte putina vreme”, si „Cel ce vine va veni, si nu va zabovi. 38Si cel neprihanit va trai prin credinta: dar daca da înapoi, sufletul Meu nu gaseste placere în el.” 39Noi însa nu suntem din aceia care dau înapoi ca sa se piarda, ci din aceia care au credinta pentru mântuirea sufletului.

Evrei 12

1Si noi, dar, fiindca suntem înconjurati cu un nor asa de mare de martori, sa dam la o parte orice piedica, si pacatul care ne înfasoara asa de lesne, si sa alergam cu staruinta în alergarea care ne sta înainte. 2Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavârsirea credintei noastre, adica la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusa înainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sta la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. 3Uitati-va dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea pacatosilor o împotrivire asa de mare fata de Sine, pentru ca nu cumva sa va pierdeti inima, si sa cadeti de oboseala în sufletele voastre.

 (…)

14Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara care nimeni nu va vedea pe Domnul. 15Luati seama bine ca nimeni sa nu se abata de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva sa dea lastari vreo radacina de amaraciune, sa va aduca tulburare, si multi sa fie întinati de ea. 16Vegheati sa nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare si-a vândut dreptul de întâi nascut. 17Stiti ca mai pe urma, când a vrut sa capete binecuvântarea n-a fost primit; pentru ca, macar ca o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.

1 Petru 5

8Fiti treji, si vegheati! Pentru ca potrivnicul vostru, diavolul, da târcoale ca un leu care racneste, si cauta pe cine sa înghita.

2 Petru 2

20În adevar, daca, dupa ce au scapat de întinaciunile lumii, prin cunoasterea Domnului si Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurca iarasi si sunt biruiti de ele, starea lor de pe urma se face mai rea decât cea dintâi. 21Ar fi fost mai bine pentru ei sa nu fi cunoscut calea neprihanirii, decât, dupa ce au cunoscut-o, sa se întoarca de la porunca sfânta, care le fusese data. 22Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevarata: „Câinele s-a întors la ce varsase”, si „scroafa spalata s-a întors sa se tavaleasca iarasi în mocirla.”

2 Petru 3

15Sa credeti ca îndelunga rabdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris si preaiubitul nostru frate Pavel, dupa întelepciunea data lui, 16ca si în toate epistolele lui, când vorbeste despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înteles, pe care cei nestiutori si nestatornici le rastalmacesc ca si pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor. 17Voi deci, preaiubitilor, stiind mai dinainte aceste lucruri, paziti-va ca nu cumva sa va lasati târâti de ratacirea acestor nelegiuiti, si sa va pierdeti taria; 18ci cresteti în harul si în cunostinta Domnului si Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui sa fie slava, acum si în ziua vesniciei. Amin.

1 Ioan 2

24Ce ati auzit de la început, aceea sa ramâna în voi. Daca ramâne în voi ce ati auzit de la început, si voi veti ramâne în Fiul si în Tatal. 25Si fagaduinta, pe care ne-a facut-o El, este aceasta: viata vesnica. 26V-am scris aceste lucruri în vederea celor ce cauta sa va rataceasca.28Si acum, copilasilor, ramâneti în El, pentru ca atunci când Se va arata El, sa avem îndrazneala, si, la venirea Lui, sa nu ramânem de rusine si departati de El.

2 Ioan

7Caci în lume s-au raspândit multi amagitori, care nu marturisesc ca Isus Hristos vine în trup. Iata amagitorul, iata Anticristul! 8Paziti-va bine sa nu pierdeti rodul muncii voastre, ci sa primiti o rasplata deplina. 9Oricine o ia înainte, si nu ramâne în învatatura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine ramâne în învatatura aceasta, are pe Tatal si pe Fiul.

Apocalipsa 16

15″Iata, Eu vin ca un hot. Ferice de cel ce vegheaza si îsi pazeste hainele, ca sa nu umble gol si sa i se vada rusinea!”

Apocalipsa 22

19.Si daca scoate cineva ceva din cuvintele cartii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vietii si din cetatea sfânta, scrise în cartea aceasta.”


[1] Ton, Iosif, Mantuirea. Ce este ea? Se poate pierde?, Ed. Cartea Crestina, Oradea, 1999.

[2] Daca nu ma insel, ca regula generala, baptistii tind sa accepte osas, iar penticostalii o resping. Dar ma tem ca am generalizat prea mult. Corectiile sunt bine venite.

Anunțuri
Published in: on Ianuarie 11, 2011 at 5:59 pm  Comments (4)  

The URI to TrackBack this entry is: https://mihaisarbu.wordpress.com/2011/01/11/siguranta-mantuirii-once-saved-always-saved/trackback/

RSS feed for comments on this post.

4 comentariiLasă un comentariu

  1. Doamne ajuta !

    Cum sa intelegem purgatoriul ? Nu cumva tot ca un mijloc de vindecare a celui care crede dar nu este capabil sa faca fapte bune inca din viata aceasta ? Sau boala care mie imi pare ca o scurtare a INAINTARII IN RAU . Si eu uneori am senzatia ca planul lui Dumnezeu este perfect si are mijloacele necesare sa ne educe . Din aproape in aproape ca si un parinte cun un copil teribilist . Apoi daca ma gandesc la apocatastaza Sf.Grigorie De Nyssa sau Sf.Maxim Marturisitorul( ca sa nuj vb. despre Origen cel anatemizat pe nedrept ) lucrurile devin usor complicate . Pace si bine !

  2. Nu ai aprofundat subiectul mai deloc. Din ce ai postat imi dau seama ca tu nu ai inteles ce inseamna nasterea din nou. ortodocsii si catolicii nu inteleg deloc nasterea din nou si de aici apare ideea asta a pierderii mantuirii, o idee total eretica.
    Eu te intreb pe tine, ce inseamna nasterea din nou?

  3. viorel ,

    Botezul este nasterea din nou IN CRISTOS .Cu alte cuvinte ,PRIMA INVIERE . Din apa si din duh arata clar spre botez .( Ioan 3,5 )de asemenea

    Col 2,12 , Pt.3,21 ,

    Ca sa faci traiesti in Domnul tb.sa-i faci voia . De aici rezulta necesitatea faptelor . Poruncile Domnului ne sunt ghid .

  4. Frate care-i scris articolul: Domnul sa te binecuvanteze !
    Sunt multi care cred ca mantuirea nu se poate pierde, ca si fratele Viorel care comenteaza mai sus.

    La noi in Canada o sora si-a lasat sot si copii si a plecat cu un canadian. Alta a lasat sotul si a gasit pe un alt frate roman tot dintr-o biserica baptista (da, sunt baptist).
    Daca mantuirea nu se poate pierde atunci il indemn pe fratele Viorel care comenteaza mai sus sa spuna surorilor din biserica dansului ca pot sa-si lase barbatii, ca ele tot mantuite sunt. Sau sa le adune numai pe cele „nascute din nou” si sa le spuna ca chiar daca isi lasa barbatii ele tot mantuite sunt. Da, probabil raspunsul dansului va fi ca „n-am inteles predestinarea” – Sunt de acord, admit, dar spune-le femeilor ce v-am zis.

    Domnul Isus a spus femeii prinse in preacurvie: „Nici Eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” Mantuirea se catiga prin har “ Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”(Efeseni 2:8) …Dar, fiti atenti: mantuirea se primeste prin har, dar se mentine prin silinta. Silinta de a face bine, de a te departa de rau, silinta de a asculta si face voia Domnului, silinta de a trage la jugul lui Hristos din dragoste.

    De aceea sunt tot felul de increzuti si ingamfati in biserici incepand cu unii pastori. La ce bun sa arate dragoste pentru frati? La ce bun sa mai faca si alte fapte decat lauda si inchinare in biserici? Ei sunt oricum mantuiti. Daca mantuirea este odata pentru totdeauna parca nu m-as mai duce duminica viitoare la biserica. Oricum sunt mantuit, nu-i asa?
    Sora mea merge la biserica din an in pasti, Ea, spre deosebire de mine, ca urmare a unor predici auzite, crede ca nu se mai poate pierde mantuirea. Nu ma intrebati despre situatia cu sotul ei…
    Acestea sunt cateva din pericolele credintei in „ethernal security”. Care dintre acestea doua pozitii vizavi de pierderea mantuirii este mai eretica si cu consecinte mai devastatoare pentru turma Domnului?

    Uitati-va la ce a spus Domnul Isus in Ioan 5:28-29: “…vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată.” Acestea sunt cuvintel Domnului, nu ale lui Pavel sau ale Fr. Viorel. Pavel priveste mantuirea din perspectiva portii (a la Ton), perspectiva omului. Domnul Isus ne face sa privim mantuirea (atentie) din perspectiva mortii si invierii, din perspectiva celui care judeca: cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă, iar ceilalti…. Sa nu mai vorbesc de Matei 25:34. Undeva se va trage linie si se va vedea ce am lucrat: binele sau raul.

    Intrebarea care vine: Unde trebuie sa ne situam noi vizavi de siguranta mantuirii? Va indemn cu iubire sa privim mantuirea situandu-ne intre “poarta” mantuirii si moarte. Pentru filozofi – aceasta este un process. Sa fim atenti la felul cum traim fiecare clipa in umblare cu Domnul. Da, sigur, mai gresim si Domnul este drept sa ne ierte, dar cel putin sa ne dam silintele ca robi ascultatori si sa ascultam de stapanul nostru care ne iubeste. Dar in tot timpul acesta de la intrarea pe poarta si cat mai avem pana la moarte trebuie sa traim cu siguranta mantuirii dar cu temere, ca si cum am putea pierde mantuirea, dandu-vă şi voi „toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta…”(2 Petru 1:5).


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: