De ce monogamia?


(pe aceeasi tema vezi si Revolutia Sexuala: castigatori si perdanti respectiv Cat de traditionala este familia crestina “traditionala”?)

Pentru ca este ceea ce ne-a poruncit Dumnezeu prin intermediul Traditiei apostolice orale pastrate de Biserica (Biblia nu interzice nici unde explicit poligamia, de exemplu). Dar acesta nu cred ca este un argument convingator la inceput de secol XXI, asa ca ma voi limita la consideratii de ordin strict secular si utilitar. Din aceasta perspectiva, monogamia este cea mai putin proasta optiune intre cele pe care omenirea le-a incercat deja, sau le incearca acum. Legatura dintre aceste doua argumente, cel religios si cel utilitar, este acela ca Dumnezeu a creat natura umana si tot El stie mai bine ce ii este recomandat omului. Ma simt, prin urmare, indreptatit sa argumentez strict pe baza utilitatii unui sistem sau altul, fara recurs la consideratii de ordin religios.

Cum voi face acest lucru? Voi prezenta doua alternative la monogamie, iar din discutarea problemelor pe care le creeaza vom vedea mai clar si avantajele modelului propus de (Dumnezeu prin) catolicism. Aceste doua alternative sunt promiscuitatea si monogamia in serie. Voi defini fiecare din aceste alternative inainte sa le discut.

Promiscuitatea

Sa ne imaginam o lume fara vinovatie sau regrete. Sexul este eliberat din chingile moralismului sufocant al unor vremuri de demult si de ipocrizia moralistilor. In fond, toata lumea stie ca instinctele sunt partea cea mai autentica a naturii noastre si daca vrei sa fi tu insuti trebuie sa iti dai drumul si sa nu iei in seama ceea ce iti spun ipocritii si complexatii din jur. Daca ai curajul sa sfidezi conventiile si sa iesi din tipare vei deveni liber. Asculta-ti inima si tot ceea ce ea iti dicteaza si nu asculta de nimeni altcineva. Numai asumandu-ti pana la capat ceea ce esti, adica instinctele si pornirile de moment, vei fi tu insuti si vei deveni, astfel, autentic. Traieste-ti clipa si uita de ziua de maine. Poti sa mori in orice moment, sau, la capatul zilelor tale vei regreta ca nu ti-ai trait viata la maxim. Asa ca distreaza-te si nu-ti refuza nimic. In felul acesta libertatea va deveni realitate si vei fi fericit intr-o lume pe care acum, cat timp te infranezi, ti-o poti imagina doar.

La asta ma refer prin prin promiscuitate. Am avut parte de ispite felurite in viata si probabil ma mai asteapta si altele, dar aceasta balarie penibila nu mi-a provocat decat mila. In adolescenta am ascultat si ras-ascultat, fara sa am de ales, acest gen de discurs si nu puteam decat sa ma minunez de imbecilitatea celor din jur. Inca din preadolescenta am fost inconjurtat de ultraconformismul acestui presupus non-conformism, care ii transforma pe colegii mei de generatie (cu mici exceptii) in adepti ai ideologiei oficiale si obligatorii pe care revistele de profil si canalele de televiziune dedicate tinerilor (Mtv, Viva, Mcm si din astea) o vomitau generos asupra noastra.

Asta nu inseamna ca toata lumea din jurul meu traia intr-o promiscuitate totala si generala, dar ideile au consecinte, iar directia, generatie dupa generatie, a fost spre un conformism intru indolenta si libertinism. Este suficient sa strigi in gura mare la o adunare de tineri “fratilor, vine stapanire-de-sine”, ca ii vezi pe toti cum parjolesc holdele, otravesc fantanile si fug in cluburi sa se ascunda pana trece pericolul.

Principala mea nemultumire fata de acest trend este ca e unul ultraconformist. Este suficient sa ii convingi pe unii ca trebuie sa fie ei insisi cedand pornirilor de moment si “instinctelor” ca sa vezi cum devin cu totii trasi la indigo. De ce? Pentru ca la nivelul pornirilor elementare ne asemanam cu totii. Diferentierea dintre indivizi incepe cu facultatile superioare acestui nivel.

O alta idiotenie ascunsa in aceasta ideologie este aceea ca exista un “eu insumi” ce trebuie descoperit. Cu alte cuvinte, personalitatea noastra este una data. In speta, este data de pornirile de moment si instincte presupus naturale. Nimic mai fals. Personalitatea este ceva dinamic, ce trebuie pusa la punct prin cultivare. In cursul vietii trec prin diferite experiente care ma transforma in alt om. Eu sunt la fel de “eu insumi” si inainte si dupa o astfel de transformare. Este adevarat ca uneori se folosesc expresi de genul “am ajuns sa ma cunosc mai bine pe mine insumi in urma acestei experiente” transformatoare, dar aceasta expresie este inselatoare. Daca o experienta este transformatoare, atunci eu nu mai sunt acelasi care am fost inainte, dar tot eu insum am fost si sunt in continuare. Sa ne gandim doar la faptul ca acelasi copil, daca ar creste in medii diferite, ar deveni alt om. Inseamna asta ca intr-unul din cazuri ar fi el insusi si in celalalt caz nu? Nicidecum.

Dupa modesta mea parere, ideea ca noi nu avem personalitati batute in cuie si ca nu suntem programati de la natura sa fim intr-un fel sau altul – decat in anumite limite, desigur, care tin de anumite tendinte native ale caracterului fiecaruia – are un efect mult mai eliberator (scuze pt. exprimarea barbara) decat haituirea unui presupus “eu insumi” dat de pornirile de moment. Suntem liberi, in anumite limite, sa ne cultivam intr-o directie sau alta. Motivul pentru care asta nu mai e la moda nu e greu de ghicit: cultivarea si autocultivarea cer stapanire de sine. Iar ideea ca pentru gandire si decizii ar trebui sa-ti folosesti capul de pe umeri, si nu celalalt, este anatema pentru cei care fug de responsabilitate ca guvernul de Constitutie. (Care guvern de care constitutie? ma intrebi. Sa fim realisti: orice guvern din istorie de orice constitutie. But I digress.)

Un alt motiv pentru care promiscuitatea libertina trebuie respinsa este acela ca aduce nefericire in viata de zi cu zi. Este imposibil, uman vorbind, sa fi libertin potrivit idealurilor descrise mai sus si sa fi fericit. De asemenea, cu cat o societate va fi mai libertina cu atat indivizii vor fi mai neimpliniti. Prin asta nu vreu sa spun, desigur, ca trebuie sa fim cat mai puritani ca sa fim impliniti.

La ce ma refer? Indiferent ca ne place sau nu sa recunoastem, o buna parte a implinirilor in viata le avem din relatiile cu cei din jur. In fond, suntem prin constitutie animale sociale. Cine nu ma crede poate sa incerce sa traiasca izolat complet de orice contact uman. Ei bine, in relatiile cu cei din jur conteaza decisiv capacitatea de a comunica. Defapt, cele mai multe probleme in relatii pornesc de la probleme in comunicare. Este bine cunoscut, indeobste, ca cea mai mare parte a comunicarii intre oameni este non-verbala. Aceasta comunicare se bazeaza partial pe semnale universale, trans-culturale, dar cea mai mare parte sunt specifice unei culturi sau alteia. Mai pe romaneste: comunicarea este ceva ce se invata. Asta pentru ca o buna parte din comunicare tine de conventii culturale.

Si acum intrebarea de 1 mil de $. Ce se intampla cand se arunca pe fereastra conventiile culturale in numele euinsumismului si autentismului. Comunicarea devine incomparabil mai dificila, cu toate consecintele si neimplinirile ce decurg de aici.

Iata o ilustratie. In perioada baroca, in saloanele frecventate de madame, madmazele si musii, care alergau fiecare dupa cate cineva, domneau tot felul de conventii. O domnisoara (sau, de ce nu, o doamna maritata) isi putea arata interesul sau dezinteresul pentru un potential pretendent doar prin felul in care isi tinea evantaiul. Prin astfel de mici semnale, intelese de cei care cunosateau cultura specifica saloanelor baroce, se evitau neplaceri si se innodau placeri (mai mult sau mai putin legitime).

In acelasi fel, in orice comunitate umana se formeaza cutume si convetii care usureaza comunicarea. Aruncand pe geam conventiile sociale vom descoperii ca cei din jur sunt dificili si greu de inteles. Respectiv, o sa ajung sa ma simt neintels de lumea cea rea. Oare de ce? Probabil pentru ca oamenii e rai.

Un alt motiv pentru care promiscuitatea euinsumista mi se pare periculoasa este unul politic: acest gen de libertinism e strans legat de totalitarism. Prin totalitarism ma refer la un regim in care politicul (adica statul, ca sa ne intelegem) invadeaza si preia controlul asupra tuturor sferelor vietii individului, inclusiv cele mai intime. Totalitarismul consta in eliminarea distinctiei dintre privat si public in cadrul statului birocratic modern.

Care e legatura dintre euinsumism si totalitarism? Nimeni nu e mai usor manipulabil decat acela care nu are nici o notiune de autocontrol. Daca vrei sa il apuci pe un cutarica de ceva, ca sa il tragi in directia care vrei, redu-l la nivelul pornirilor de moment si poti sa faci cu el ce vrei, cat timp ii dai portia cuvenita de zaharel.

Formele traditionale de organizare, precum familia, Biserica, sau alte asemenea, se afla in concurenta cu statul modern pentru control asupra indivizilor. De aceea stanga culturala sprijina intarirea controlului statului asupra societatii, in speranta justificata ca astfel institutiile pe care se sprijina vechile cutume vor fi slabite si, in cele din urma, eliminate. Libertinii au nevoie de puterea coercitiva a statului pentru a elimina vetustele traditii si prejudecati, iar politicul are nevoie de omul nou, redus la porniri de moment si instincte animalice, pentru a-si intarii controlul. Iata de ce stanga culturala de astazi sprijina intreaga pletora de “emancipari” a te miri carei minoritati oprimate de barbatul alb, crestin si heterosexual.

Contrar discursului politic actual, democratia parlamentara in care traim astazi, si totalitarismul, nu se afla la poli opusi. Singura diferenta intre totalitarismul explicit si democratie este acela ca primul incearca sa realizeze prin violenta si pe termen scurt ceea ce stanga democratica incearca sa implineasca pe termen lungi si cu pasi mici: triumful total al politicului aspra socialului, al controlului birocratic asupra autoritatii traditionale.

O intrebare fireasca se pune acum. Care ar fi locul generatiilor viitoare in aceasta schema? Daca azi traiesti ca si cand nu ar exista ziua de maine, cum ramane cu cei care se vor naste sa traiasca in ziua de maine? Nu ramane in nici un fel. Pentru adeptii euinsumismului este perfect irelevant. It, simply, doesn’t compute. Desi ar trebui. ideologia contemporana a promiscuitatii este intim legata de statul asistential, iar statul asistential este, prin natura sa, un fel de joc piramidal ce se bazeaza pe contributiile constante si progresivi crescatoare ale cetatenilor. Cu cat statul asistential isi asuma grija pentru mai multe aspecte ale vietii de zi cu zi, cu atat are nevoie de mai multe resurse materiale (bine a zis cine a zis ca statul asistential ne ia jumatate din venituri ca sa finantezeo birocratie care reglementeaza ce sa facem cu cealalta jumatate). Pentru asta e nevoie sa ai cetateni si pe viitor, iar acesti cetateni ar trebui sa aiba un anumit nivel de productivitate, ca sa poata fi mulsi de birocratia guvernamentala. Mai pe romaneste, toti acesti tipi, care sunt ei insisi, ar trebui sa se intrebe serios: “mie cine o sa-mi plateasca pensie”? Dar nu o fac.

Statul modern asistential reprezinta una din conditiile aparitiei si mentinerii acestei culturi a promiscuitatii la scara larga, dincolo de cercurile artistico-‘telectuale ale secolului XVIII si XIX.  Odata ce birocratia statului modern a preluat cele mai multe responsabilitati ale familiei (educarea copiilor, ingrijirea bolnavilor si batranilor) s-a creeat spatiul propice pentru revolutia sexuala. Daca nu mai ai responsabilitatile pe care cei din trecut le au, atunci esti liber sa iti vezi de viata. Fara statul asistential promiscuitatea ar fi ramas, mai departe, un fenomen social marginal.

Insa statul asistential are nevoie de legiuni de contribuabili productivi care sa il hraneasca. Asa se face ca statul “bunastarii” (welfare state) creeaza conditiile dezintegrarii sale. Sunt curios sa aflu care va fi deznodamantul la toata povestea asta: se va ajunge treptat la totalitarism prin cresterea intruziunii in viata noasta de zi cu zi, sau inainte de asta statul se va dezintegra sub povara fiscalitatii create de regimul asistential. Dar, daca ma gandesc mai bine, cred ca nu sunt curios sa aflu, totusi.

Monogamia in serie

O alternativa la promiscuiatea libertina descrisa mai sus, propusa in general de reprezenantele sexului frumos, dupa cum observ cu surprindere, este monogamia in serie. Ideea e ca atat timp cat esti cu un partener esti fidel/a. Dar daca treaba nu merge, adio si cautam altul/alta. Important este ca detii mereu controlul asupra vietii tale, in sensul ca nu esti obligat/a sa insisti asupra unei relatii care scartaie. Sa fim sinceri cu noi insine si cu celalalt si sa nu ne facem iluzii ca o sa ramanem impreuna mai mult decat e necesar.

Nimic mai realist si mai de bun simt. Corect? Fals. Iata de ce.

Astfel de aranjamente pot sa functioneze ceva mai bine in cadrul unei culturi care pretuieste, macar din inertie, monogamia traditionala. O astfel de cultura cultiva anumite asteptari si moduri de comportament in indivizi, care ajuta inclusiv cuplurile care opteaza pentru monogamia in serie. Dar daca aceasta forma de relatii devine dominanta si isi formeaza propria cultura, se va ajunge la implozie.

Inainte de toate, sa observam ca monogamia in serie este dezavantajoasa in primul rand pentru femei. De ce? Pentru ca la diferite varste barbatii si femeiile au o arie mai larga sau mai restransa de recrutare pentru posibili parteneri. In adolescenta si prima tinerete, un mascul are acces la fete de varsta lui, sau mai tinere. In comparatie, o tanara poate trezi interesul barbatilor de orice varsta. Asta inseamna ca un baiat este cu atat mai in dezavantaj cu cat este mai tanar. Din contra, cu trecerea timpului o femeie prezinta din ce in ce mai putin interes pentru barbati. Pe scurt, timpul lucreaza in favoarea sexului slab (adica al nostru, al barbatilor). Unde mai pui ca tinerele necoapte au impresia ca un barbat matur este mai de dorit, din cauza experientei de viata. In practica, un barbat mai invarsta este mai chel si mai burtos, dar conteaza ceea ce cred domnisoarele si nu realitatea din teren. Consecinta este ca o femeie matura, care isi cauta un nou partener va avea de-a face cu o serioasa concurenta din partea celor mai tinere. Sa fim realisti: daca esti un barbat trecut de prima tinerete si ai de ales intre o femeie de varsta ta, care a trecut deja prin viata si nu poate fi dusa asa usor cu zaharelul, si o tinerica ce se uita la tine ca la sfintele moaste (saraca…), pe cine o sa alegi?

Iata de ce interzicerea divortului de catre bosorogul misogin de la Roma a lucrat, defapt, in favoarea femeilor in cursul istoriei europene. Practic, interzicerea divortului de catre biserica papistaseasca a insemnat ca barbatului i s-a interzis sa isi lepede nevasta ca sa o schimbe cu una mai tanara. Curat misoginie, monser.

Astfel, mi se pare nostim sa vad femei care isi promoveaza propriul dezavantaj, in numele pastrarii controlului asupra propriei vieti.

Insa povestea nu se opreste aici. Cand esti format de o cultura a monogamiei pe viata vei fi mai deschis spre acele compromisuri si alegeri care vor face relatia sa mearga. Din contra, daca pornesti de la inceput cu ideea ca poti sa o iei de la capt oricand, nu vei investi la fel intr-o relatie.

Foarte concret, secretul unei relatii satisfacatoare este sa realizezi ca rostul respectivei relatii nu este, in primul rand, sa te implineasca pe tine. Cu alte cuvinte, dusmanul succesului in aceasta intreprindere este egocentrismul[1]. Daca pui prea mare accent pe dorintele, nevoile si asteptarile proprii si personale relatia va esua iar dorintele, nevoile si asteptarile proprii si personale nu vor fi implinite. Probabil vei avea impresia ca celalalt este de vina, ceea ce este aprape mereu adevarat partial, dar numai partial.

Ei bine, monogamia in serie se bazeaza pe ideea ca trebuie sa fi cu luare aminte asupra dorintele, nevoile si asteptarile proprii si personale, ca sa poti pune capat relatiei daca aspiratiile tale nu sunt satisfacute. Astfel, monogamia in serie se sprijina pe, si intareste, tocmai acele apucaturi care distrug o relatie.

Care e rolul si rostul copiilor in aceasta schema? Spre deosebire de un simplu libertin un adept al monogamiei in serie are in vedere si copii: ei sunt parte a implinirii pe care o cauta. Ori, tocmai aici sta problema. Asa cum partenerul nu are alta functie decat sa-mi satisfaca mie niste asteptari si aspiratii (me, me, me), si copii sunt redusi la statutul de instrumente ale propriei fericiri. Rezultatele nu cred ca sunt greu de ghicit.

De asemenea, ce am spus mai sus privind promiscuitatea si cresterea puterii politice este valabil si aici, in forma ceva mai moderata. Directia, insa, este aceeasi.

Dupa cum spuneam la inceput: nimic mai realist si mai de bun simt, decat monogamia in serie. Corect? Las cititorul (si, mai ales, cititoarea) sa decida.


[1] Oricine ma cunoaste personal stie foarte bine ca eu sunt ultimul in masura sa predic impotriva egocentrismului, but there you have it. Cel putin eu stiu ce spun, nu-i asa? Din experienta proprie, vreau sa zic.

Anunțuri
Published in: on Ianuarie 14, 2011 at 7:51 am  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://mihaisarbu.wordpress.com/2011/01/14/de-ce-monogamia/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: