Tovarasul meu, Titivillus


 Sa va prezint o veche cunostinta de-a mea: se numeste Titivillus, si e de meserie un demon. Cat de veche cunostinta? Pai, cam de cand se chinuiau parintii si tovarasele invatatoare ale mele (am avut mai multe) sa ma invete sa scriu corect. Vedeti dumneavoastra, Titivillus este demonul protector al greselilor de ortografie. Pe bune. Apare mentionat pentru prima data in 1285 in Tractatus de Penitentia de Ioan din Wales, in caz ca nu ma credeti pe mine.

O explicatie mai banala ar fi aceea ca sunt disgrafic, dar pe cine intereseaza astfel de diagnoze lipsite de imaginatie. Cert este ca, independent de vointa mea, am fost nevoit sa invat si sa cultiv mai multe limbi, ceea ce inseamna ca reusesc, la ora actuala, sa masacrez ortografia a nu mai putin de patru ghiersuri.

Dar sa ne intoarcem la Titivillus. Asa cum ne informeaza copistii medievali, care au ajuns sa il cunoasca mai bine decat si-ar fi dorit, dracul nostru este un inger cazut aflat in slujba lui Belfegor, iar misiunea sa este sa se plimbe de-a lungul si latul Pamantului ca sa isi umple sacul cu greseli de ortografie. Norma zilnica, daca am inteles bine de la el este de o mie de saci.

Pe la inceputul Evului Mediu aceasta norma putea fi implinita destul de usor, dar odata ce copistii s-au scolit din ce in ce mai bine, saracul Titivillus s-a vazut amenintat de somaj. Probabil in vremea aceasta a primit, ca job secundar, misiunea sa se plimbe pe la Liturghii si sa adune greselile de pronuntie (cele nascute din neatentie si lipsa de reverenta pentru actul sacru, desigur) in rostirea ei. De asemenea tot in responsabilitatea sa cad si cantecul liturgic si cascatul/neatentia din partea laicilor. Atentie, deci! Crede-ma, draga cititorule: nu vrei sa te afli pe lista lui Belfegor la Judecata de Apoi.

Lucrurile au luat o noua turnura in secolul XIII, odata cu introducerea hartiei. A urmat o explozie literara, avand in vedere aparitia manuscriselor ieftine, pe hartie. Crescand cererea a crescut si oferta – iar odata cu oferta a crescut si munca lui Titivillus. Introducerea tiparului a fost o noua sursa de oportunitati pentru acest impielitat, avand in vedere ca o greseala de tipar nu mai apare intr-un singur manuscris, ci intr-un intreg tiraj. Iar, spre satisfactia lui Belfegor, subordonatul sau a stiut sa profite la maxim de aceste progrese tehnologice. Ce sa mai zicem atunci de Internet si de oportunitatile oferite de acesta pentru unul ca Titivillus!

In acest post vroiam, practic, sa ma scuz pentru greselile de ortografie de pe acest blog (cu alte cuvinte, sa arunc pisica moarta intr-o alta gradina). Evident nu eu sunt devina pentru ele ci Titivillus. Sau, mai pe romaneste, m-a pus Aghiuta.

Anunțuri
Published in: on Martie 11, 2011 at 6:37 am  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://mihaisarbu.wordpress.com/2011/03/11/tovarasul-meu-titivillus/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: