Poate crea Dumnezeu o piatra atat de mare incat sa nu o poata ridica?


(Ayer’s Rock, Australia)

 Evident nu. Daca ar putea prin asta ar contrazice propria omnipotenta. Cu toate acestea pentru multa lume acest sofism pare sa ridice o problema serioasa pentru omnipotenta divina: daca Dumnezeu poate crea o piatra atat de mare incat sa nu o poata ridica atunci puterea Sa e limitata de piatra respectiva, iar daca nu poate crea asa ceva atunci exista ceva ce nu poate face, deci nu este omnipotent. Este acesta un argument valid impotriva omnipotentei divine? Evident, nu. Dar, din pacate, cei care folosesc acest argument nu se opresc sa reflecteze mai profund asupra chestiunii. M-am gandit sa discut aceasta dilema intr-un post ca sa subliniez cateva confuzii legate de reflectia filosofica asupra atributelor divine. De fapt, este vorba de confuzii legate de lipsa unei reflectii serioase asupra atributelor divine.

Prima confuzie, si cea mai putin importanta dupa parerea mea, se naste din neatentia cu care se foloseste limbajul. Din pacate limbajul poate de multe ori sa ne limiteze gandirea, prin faptul ca circumscrie intr-o masura directiile unei reflectii. Alteori ne poate face sa cadem in capcane nebanuite, ca si in cazul acesta. De aceea este important sa ne oprim si sa examinam mai de aproape argumentele cu care avem de-a face. Voi incerca sa arat in ce consta aceasta confuzie nascuta din limbaj cu cateva exemple.

Sa presupunem ca avem de-a face cu un aliment, care ca orice aliment normal, este alterabil: o felie de paine. Fata de o felie de paine care nu este alterabila (presupunand ca asa ceva poate exista) aceasta are ceva in plus: capacitatea de a se altera. Inseamna asta ca felia inalterabila are o lipsa fata de cea alterabila? Potrivit felului in care m-am exprimat asa s-ar parea, dar sa nu ne lasam inselati de limbaj. In realitate felia alterabila are ceva in minus fata de cealalta: incapacitatea de a se mentine pe sine insasi in aceeasi stare. Capacitatea de a se altera nu e ceva in plus ci in minus.

In mod analog, dupa glorificare in Ceruri nu vom mai avea capacitatea de a pacatui. Cine este, deci, superior: un pacatos care are capacitatea de a pacatui sau o persoana glorificata, care si-a pierdut capacitatea de a pacatui. Daca ne lasam pacaliti de limbaj vom spune ca cel care poate pacatui are ceva in plus fata de cel care nu mai poate pacatui. In realitate cel care nu mai poate pacatui este cel care are ceva in plus fata de pacatos. Si anume, libertatea fata de pacat.

In ambele cazuri cel inferior (felia alterabila si pacatosul) au in plus o lipsa. De aceea nu au ceva in plus cu adevarat, desi limbajul pare sa sugereze acest lucru. La fel si cu Dumnezeu si piatra pe care nu o poate ridica. Daca Dumnezeu este omnipotent, adica detine plenitudinea omnipotentei, atunci nu exista nimic pe masura puterii sale. Capacitatea de a crea o piatra ce sa-i limiteze, chipurile, omnipotenta reprezinta un defect si nu o calitate.

Ceea ce ne duce la cealalta confuzie, mai importanta. Dilema nu are sens, pur si simplu si se bazeaza pe o incapcitate ciudata de a pricepe implicatiile infinitului. Omnipotenta inseamna putere infinita. Ceea ce este infinit, prin definitie nu poate intra in raport cu altceva. Numai marimi finite pot fi comparate. Indata ce incercam sa raportam puterea divina la altceva am renuntat la infinitate si nu mai discutam despre omnipotenta.

Poate o ilustratie geometrica va lumina putin chestiunea. Doua segmente de dreapta de marimi definite pot si comparate, iar raportul lor va fi un numar diferit de 0. Dar orice segment de dreapta, de o marime definita, raportat la o linie de marime infinita va avea o lungime egala cu 0. Raportat la infinit orice altceva este redus la nimic, sau, in alti termeni, intre infinit si finit nu exista comparatie.

Cei care propun dilema din titlu ca argument impotriva omnipotentei divine par sa isi inchipuie ca Dumnezeu e un tip ca oricare altul, doar ca are capacitatea de a face orice – si in acest sens e omnipotent. Si in plus stie orice, adica este omniscient. Nimic mai fals. Dumnezeu este infinitatea insasi (adica nu ceva ce e infinit intr-o privinta sau alta, de exemplu ca putere sau in cunoastere), iar mintea noastra aplica aceasta infinitate intr-un domeniu sau altul sub forma omnipotentei, omniscientei, omniprezentei etc. In realitate toate aceste trasaturi sunt una si aceeasi, dar mintea noastra este nevoita sa faca aceste impartiri, in functie de domenii.

Dumnezeu, fiind infinitatea insasi, nu poate fi raportat in nici o privinta la nimic. Indata ce il raportam pe Dumnezeu cu ceva sau cineva intr-o privinta sau alta – de exemplu omnipotenta Sa cu greutatea unei pietre – nu mai vorbim de fiinta infinita, adica despre Dumnezeu.

Deci cei care ridica astfel de non-probleme nu demonstreaza nimic mai mult decat propria ignoranta. Pe de alta parte trebuie sa fim toleranti si intelegatori: aceste chestiuni s-ar putea sa fie prea grele de ridicat pentru unele minti.

Anunțuri
Published in: on Martie 17, 2011 at 1:28 pm  Comments (6)  

The URI to TrackBack this entry is: https://mihaisarbu.wordpress.com/2011/03/17/poate-crea-dumnezeu-o-piatra-atat-de-mare-incat-sa-nu-o-poata-ridica/trackback/

RSS feed for comments on this post.

6 comentariiLasă un comentariu

  1. Hahahaha!

    • Wow, I’m impressed!

  2. A ridica ceva inseamna a invinge o forta de atractie,adica gravitatie.Acest lucru descalifica din start modul oarecum empiric asupra problemei.Ca sa o dam pe glume ,eu am raspuns la aceasta intrebare pusa de un prieten,prin aceea ca in Rai este imponderabilitate!!!
    Pe curand!

  3. mare dreptate are gustav..sunt curios daca are cineva ceva de obiectat …dar cu argumente

  4. ridic eu primul piatra!

    citez
    « Daca Dumnezeu este omnipotent, adica detine plenitudinea omnipotentei, atunci nu exista nimic pe masura puterii sale »

    hmmm! graba strică treaba! în acest loc exprimarea ta mi se pare prea scurtă, greu de înțeles corect de omul simplu și ușor de înțeles greșit de acesta

    mai corect ar fi:
    nu există nimic în afara propriei sale ființe pe măsura puterii sale

    că altfel citit în grabă, ar ieși iar că nu există dumnezeu pentru că nu există nimic cu acea putere conform propriilor tale cuvinte … puțini stau să se gîndească ce implică o măsură a puterii, faptul că e vorba de două obiecte distincte și atunci e mai bine să fim mai scrupuloși în exprimare

    că altfel nea gigel o să zică da da, așa e, dar în sinea lui tot la „fă ce zice popa nu ce face popa” ajunge …

    gata, am terminat jocul de glezne și încălzirea, trecem la trebi mai serioase:

    « Ceea ce este infinit, prin definitie nu poate intra in raport cu altceva. Numai marimi finite pot fi comparate »
    « Raportat la infinit orice altceva este redus la nimic, sau, in alti termeni, intre infinit si finit nu exista comparatie. »

    hmmm … pare o teorie naivă a mulțimilor

    valabil și dacă orice lucru finit e … potențial infinit?

    doar că nu mai vorbim de un singur infinit ci de un șir de infinități cu o ierarhie strictă în care unele pot fi comparabile cu altele dar nu cu toate?

    da, definirea finitului ca opusul infinitului, ca entități nemăsurabile una de către cealaltă, e prima definiție care vine în mintea oricui cînd vine vorba de finit și infinit, de înțelegerea raportului dintre ele … dar mie mi se pare că nu e suficient definit și oarecum incorect vizavi de partea finită … iar dpdv matematic chiar avem mai multe infinituri nu unul singur și s-a demonstrat matematic asta!

    « Deci cei care ridica astfel de non-probleme nu demonstreaza nimic mai mult decat propria ignoranta »
    nu, nu e ignoranță, e nesfîrșita luptă a omului cu dumnezeu … adam prometeul n-a murit încă, e strașnic prins de stîncă și vulturul îi ciugulește ficații, că hercule încă e pe drum nu cum spune povestea, iar sisif nu și-a terminat încă treaba!

    și nu e nici o non-problemă ci un paradox matematic! nu știu dacă acest atac la barosanul șef e de secol XX sau mai vechi, în această formulare poporană ar putea fi mai bătrîn ca vremea că doar ateii n-au apărut în secolul trecut, însă pe lîngă forma clasică știu sigur că a prins puteri noi pe la 1900 odată cu formularea celebrului paradox al lui Bertrand Russell, paradoxul mulțimii tuturor mulțimilor, cu nenumăratele variante de la paradoxul mincinosului la cel al bărbierului și evident această variantă clasică și antică a creaturii care se creează pe sine pentru că e de bon ton și dă bine la matematică, ce e mai mare și mai mult e mai bun șamd …

    « isi inchipuie ca Dumnezeu e un tip ca oricare altul, doar ca are capacitatea de a face orice »
    barosanul șef chiar este un moș cu barbă! și numele lui e isus hristos! biceps are dar face ce vrea el nu ce vrem noi să facă el … eu mă cam enervez cînd îi aud pe ‘telectualii fini și rasați cum strîmbă din nas cînd boborul ignorant vorbește despre doamne-doamne ca despre un moș cu barbă! uite că e! e și în creație și în afara ei, și dedesupt și deasupra! nu e doar un principiu intangibil și abstract, non-material, o lege naturală, axiomă, teoremă fără volum și greutate șamd e o ființă vie! e și trup nu doar suflet!

    isus hristos avea exact 70 de kile! că așa am zis eu! dacă îl trăgeai de barbă se uita cruciș la tine!

    lol! vom vedea dacă e păcat capital sau nu dar asta e, am comis-o!

    prima parte, cea în care plus e diferit de minus și la numărătoare trebuie numărat și cîntărit|evaluat conform semnului, îmi place și merită pusă la sertar ca argument împotriva ateilor!

    iarna nu-i ca vara, albul nu e negru, adevărul nu e minciună și răul nu e bun, mai pe scurt minus nu e plus! aritmetică de clasa I!

    corect!

    ceea ce mie îmi face rău n-are cum să îi facă bine altui om indiferent cît de talentați sunt gagii de genul lui Bertrand Russell la înodat cu fundiță mintea guguștiucilor, de altfel pus pe fapt mari omul doar doar va reuși să demonstreze matematic că albul e negru și invers! n-a prea reușit dar de încercat a încercat! dovada e pe masă și, ca efort intelectual, mai mare ca piramidele egiptene! și, din cauza unor astfel de ‘telectuali ca neica Bertrand Russell, ne-am trezit cu multe surprize neplăcute în ogradă în secolul XX ca nazismul, comunismul, 2 războaie mondiale calde și unul rece, cu oameni care se transformă prin evoluție naturală tot mai des în maimuțe șamd

  5. Daca Dumnezeu ar putea fi definit, nu ar fi Dumnezeu! Pentru noi, Dumnezeu este indefinit, chiar daca putem percepe anumite fapte si particularitati ale Lui.
    Dumnezeu este Creatorul, nu facatorul! Mintea redusa a unor oameni il percep ca un om ceva mai potent.
    Domnul Catalin Beciu, vreau sa zic amicul meu, logic si credincios, sau credincios si logic, (unii ar afirma ca nu se poate!) spunea la un moment dat ca “inteligenta umana este dovada maximei inteligente a Universului pe care noi o putem percepe”! Nu pot sa-l contrazic, pentru ca nu dispun de alte dovezi!
    Este logic si dovedit ca nu poti cunoaste ceva daca nu esti pregatit sa cunosti. Inclusiv cunoasterea lui Dumnezeu a intrat in atentia inteligentei umane. Despre fizica sau chimie nu poti face decat conversatie “de salon” cu un necunoscator. Despre Dumnezeu nu poti discuta decat cu cineva pregatit, chiar daca rezultatul este extinderea misterului.
    Revenind la dilema pusa in discutie, singurul raspuns posibil este ca aceasta este inca o dovada ca nu-l putem percepe pe Creator!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: