Paradoxul lui Epicur – Zergu & comp. contra-contraataca


Acum vreo doua saptamani am aflat ca postul meu privind Paradoxul lui Epicur a primit un raspuns deja in luna Iulie pe blogul lui Zergu . Cu cateva luni intarziere, iata si replica mea la replica sa. Imi pare teribil de rau ca numai acum am aflat de acest raspuns, pentru ca imi lamureste o nedumerire: cum este posibil ca cineva sa ia in serios un astfel de pseudoargument. Am aflat acum, iar paganului din mine – cu cinstire pentru polemos – ii face o placere pacatoasa sa raspunda.

In cursul interventiei sale Zergu imi raspunde la mai multe remarci, iar la urma imi raspund la argument. De data aceasta voi inversa lucrurile si voi incepe cu sfarsitul, adica voi dicscuta observatiile sale privind paradoxul de care ne ocupam, urmand sa raspund dupa aceea la cele ce pot fi etichetate drept adiaphora.

Sa ne amintim, insa, pentru inceput in ce consta, concret paradoxul lui Epicur si care a fost raspunsul meu. Iata paradoxul:

Daca Dumnezeu vrea sa elimine raul, dar nu poate, atunci nu este omnipotent.

Daca El poate, dar nu vrea, atunci nu este bun.

Daca El poate si vrea, atunci de unde exista raul?

Daca nu poate si nu vrea, atunci nu este Dumnezeu.

Dupa cu se poate vedea este vorba de un argument ce incearca sa demonstreze imposibilitatea existentei unei fiinte ce sa aiba atributele lui Dumnezeu, pentru ca ele, chipurile, s-a contrazice. Eu nu am facut altceva decat sa arat ca noi, prin insasi natura noastra, nu putem stii daca acestea se contrazic. Nimic mai mult, nimic mai putin. Nu am spus asta explicit, pentru ca este de la sine inteles, dar aratand ca noi nu putem verifica daca paradoxul se verifica, nu am demonstrat ca el nu se verifica in realitate si, cu atat mai putin am demonstrat ca Dumnezeu exista. Nu am facut decat sa verific daca este rational sa se argumenteze astfel si am gasit ca nu este.

Concret, paradoxul nu sta in picioare, dupa cum spuneam, pentru ca presupune ca pentru o fiinta omniscienta si un a ce este limitata in cunoastere “raul” inseamna neaparat acelasi lucru. Insa o fiinta limitata in cunoastere nu poate avea toate datele necesare sa presupuna asa ceva, deci este irational sa considere ca “raul” inseamna acelasi lucru si pentru el/ea si pentru o fiinta ce cunoaste deplin tot ceea ce este de cunoscut. Deci este irational (adica este nejustificat rational) pentru o fiinta limitata in cunoastere sa considere ca o fiinta omniscienta nu este buna, din moment ce nu elimina “raul”. Din acest motiv paradoxul cade.

Zergu trage concluzia ca este absurd sa cred ca am demonstrat existenta lui Dumnezeu. Din raspunsul lui eu trag concluzia ca are serioase dificultati in a lectura un text. Dar cel mai bine e daca vom vedea raspunsul sau.

Zergu citeaza urmatorul fragment din ce am scris:

Pe scurt, omnipotenta divina presupune si omniscienta. Dar daca asa este, atunci se poate observa ca este irational sa formulezi acest paradox, daca esti o fiinta finita, adica, in cazul nostru, lipsita de omniscienta. Asta pentru ca o fiinta ce are cunoastere infinita nu are informatia necesara sa judece deciziile unei fiinte omnisciente.

Dupa care raspunde:

Să numărăm câte erori de gândire a colectionat Mihai în acest scurt pasaj, pentru că e impresionant:

• Eroarea de logică genetică (eu sau un non-omniscient emite o idee, deci este eronată )

• Eroarea de logică Nirvana (compararea unui lucru real cu un ideal)

• O premiză falsă (existența vreunei minți omnisciente)

Și, cel mai frumos, un argument din ignoranță

Am să detaliez doar argumentul din ignoranță și cum se aplică aici. Ceea ce ne spune Mihai este că:

1. Nu știm toate lucrurile despre deciziile unei minți omnisciente

2. Noi nu suntem, evident, omniscienți

și trage concluzia că „o ființă finită nu are informațiile necesare să judece deciziile unei ființe infinite”, și implicit, zice Mihai, „emiterea de judecati de aceasta factura este irationala.”, referindu-se la judecăți la adresa ființelor omnisciente imaginate, insinuând că ar putea exista ceva ce împiedică ființa… omnipotentă să facă ceva.

Reducând, avem că nu știm ce nu știm, și (dumne)zeul e, din acest motiv, și omniscient și omnipotent și atotbun și totodată există. Pentru că nu știm ce nu știm.

Pentru comparație să vedem exemplul și descrierea acestei erori de gândire:

Arguments from ignorance infer that a proposition is true from the fact that it is not known to be false. Not all arguments of this form are fallacious; if it is known that if the proposition were not true then it would have been disproven, then a valid argument from ignorance may be constructed. In other cases, though, arguments from ignorance are fallacious.

(1) No one has been able to disprove the existence of God.

Therefore:

(2) God exists.

Sa vedem ce ne propune Zergu in contraargumentului sau. Pai, incepe in forta spunand ca o fiinta ce nu este omniscienta “emite o idee, deci este eronata”. Practic face o confuzie hilara intre „limitat” si „eronat”. Cel mai simplu ar fi sa-l trimit la DEX, dar ca sa nu piarda prea milt vremea cautand ii voi spune eu care este diferenta intre cele doua. O idee a unei fiinte limitate in cunoastere nu poate fi decat limitata, dar asta nu inseamna ca nu poate fi corecta in limitele capacitatii sale de a cunoaste. Daca as crede despre un păianjen ca este un atropod am am o idee adevarata despre acesta, dar este vorba de un adevar limitat, pentru ca putem afla mai multe despre acest animal. Avem de-a face cu o cunoastere limitata, ce poate fi aprofundata. Daca, in schimb, cred ca un păianjen este o insecta, am o idee eronata (pe care profa de bio mi-o va corecta cand ma duc cu insectarul la scoala, in care am pus si o arahnida). O idee limitata dar corecta poate fi aprofundata la infinit, pentru ca nu exista limite pentru cunoastere. Dar o idee eronata nu am cum sa o aprofundez in directia adevarului.

Ce ne-a aratat Zergu in aceasta prima remarca la textul meu? Nimic, in ce priveste argumentul meu. Dar ne demonstreaza cu varf si indesat ca nu e instare sa foloseasca termeni destul de banali si sa faca distinctii cu adevrat simple. Ne putem intreba, deci, daca putem avea incredere in rapsunsul cuiva care nu este atent la argumentul la care raspunde. Expresia “straw man” imi vine in minte la repezeala. Iar distractia abia incepe.

In ce priveste “eroarea de logica Nirvana” nu imi dau seama de unde a ramas Zergu cu impresia ca eu compar un “lucru real cu un(ul) ideal”, petru ca nu am facut una ca asta. Am vorbit de fiinta omniscienta si fiinta limitata in cunoastere. Ambele sunt abstractiuni, deci tin de domeniul ideilor (si in acest sens sunt ideale). Stim empiric (scuze de cacofonie) ca multimea fiintelor limitate in cunoastere nu este una vida.

(Nota. Nu am inteles de unde numele de „eroare de logica Nirvana”. Ce are de-a face nirvana cu comparatia dintre ceva empiric si ceva ideal. Dintre diferitele scoli budiste, din cate stiu eu, numai yogacara este idealista, ca doar de asta se mai numeste vijnanavada. In rest, nici theravada, si nici shunyavada nu au ceva de-a face cu vreo forma de idealism. Din contra.)

Apoi Zergu ma acuza ca plec de la o premisa falsa, respectiv “existența vreunei minți omnisciente”. Fals. Aici avem de-a face cu imaginatia lui, pentru ca eu unul asa ceva nu am presupus in cursul argumentarii mele. Eu nu am presupus nici o clipa, in cursul argumentarii mele ca o minte omniscienta ar exista. Asta pentru ca este complet irelevant pentru argumentul meu. Sa ne reamintim miza paradoxului de care ne ocupam: sa arate ca atribuele divine se exclud logic. Eu am aratat, pur si simplu ca este irational sa se argumenteze astfel, in lipsa informatiilor necesare. Rezulta de aici ca o minte omniscienta exista? Nu doar ca acest paradox anume nu ii poate nega existenta. Am presupus de-a lungul demonstratiei mele ca o minte omniscienta ar exista. Nu. Eu m-am ocupat de consitenta logica a paradoxului in sine. Atat. Stia Pavel ce stia cand ii batea la cap pe corinteni sa nu treaca peste ce este scris (1 Corinteni 4:6). Este ceea ce l-as ruga si eu cu caldura pe Zergu.

Pur si simplu acesta citeste in randurile mele ceea ce vrea sa citesca, fiind complet incapabil, pana in acest punct, sa urmareasca argumentatia mea. Bunaoara, ii scapa complet miza argumentatiei mele, asa cum se vede si din ceea ce urmeaza.

In continuare sunt acuzat de folosirea unui argument “din ignoranta”, in sensul ca nu s-a demonstrat ca Dumnezeu nu exista, deci El exista. Ca sa-l citez direct pe Zergu: “Reducând, avem că nu știm ce nu știm, și (dumne)zeul e, din acest motiv, și omniscient și omnipotent și atotbun și totodată există. Pentru că nu știm ce nu știm.” Sunt de acord cu el ca daca as fi tras concluzia ca Dumnezeu exista pentru ca nu s-a demonstrat ca El Nu exista as comite o eroare grosolana. De asemenea, daca as afirma ca Dumnezeu este omniscient, omnipotent si „atotbun”, pentru ca noj avem o cunoastere limitat si nu ne putem pronunta, tot o prostie as spune. Doar ca eu nu am spus asa ceva.

Repet, paradoxul lui Epicur este un argument logic, ce sustine ca exista contradictii intre atributele lui Dumnezeu, deci este imposibil ca o fiinta cu acele atribute sa existe. Eu nu am facut nimic mai mult decat sa verific daca argumentul sta in picioare rational, si am gasit ca nu sta in picioare, ceea ce nu implica nicidecum ca eu sa fi afirmat ca am demonstrat in vreun fel ca Dumnezeu (cu mai sus pomenitele atribute) exista. Restul este pura inventie din partea interlocutorului meu, care nu se oboseste sa urmareasca argumentul meu, ci il deformeaza fara nici cea mai vaga urma de curiozitate pentru ceea ce am spus in articolul pe care il combate.

Nici unul din cele patru puncte pe care le ridica legat de argumentatia mea nu are tangenta cu ce am scris eu, ceea ce este foarte trist. In fata celor patru puncte propuse de Zergu impotriva interventiei eu nu am sa-i reprosez decat un singur lucru: ca reactioneaza aiurea la niste lucruri ce nu au nimic de-a face cu ce am scris eu. Dar poate data viitoare. Cu totii meritam o a doua sansa, nu-i asa ?

Dar in felul acesta mi-am lamurit ceva. Nu reuseam sa imi imaginez cum poate cineva sa ia in serios un sofism precum acest paradox. Acum am aflat. Pentru cineva care, in mod clar, nu are exercitiul urmaririi unei argumentatii si a implicatiilor sale, un astfel de paradox poate suna credibil.

Oricum, Zergu este in companie buna. Iata ce scrie unul din comentatorii la postarea sa:

Same old bulshitt.

Daca eu nu imi pot imagina ca exista ceva, acel ceva nu exista.

Corolar:.

Daca eu imi pot pot imagina ceva, acel ceva exista.

So fucking stupid for so many reasons.

Cu ultima remarca mi-a luat vorba din gura. Reactia lui Zergu la asta este previzibila „Rezultă că există FSM care l-a mâncat pe Mnezo că tocmai mi-am imaginat asta :-)”. In fond, de ce sa ne obosim sa raspundem concret la un argument. Asta ar presupune, pentru inceput, sa il intelegem.

Dar daca tot am ajuns la cometariile altora la postarea lui Zergu, iata o alta mostra de intelepciune atee:

M-am uitat pe blogul respectivului şi am văzut, printre altele, că şi-a propus şi să „rezolve” paradoxul omnipotenţei. Pentru minţile simple, nu există aşa ceva ca paradox sau contradicţie.

Desigur nici un contraargument. Mai mult, dupa adrianS, autorul acestui coment, eu as considera ca „nu există aşa ceva ca paradox sau contradicţie”. Deci daca am scris trei articole in care tratez paradoxuri rezulta ca eu nu as crede ca exista paradoxuri. Dupa cum spunea cineva mai sus citat „So fucking stupid for so many reasons.” Care va sa zica, am vazut-o pe vecina la piata cu doua gaini de vanzare, si amandoua erau albe. Concluzia se impune logic: nu are acasa decat gaini albe. Pai, nu? Pai nu, mai adrainS. Dar daca vrei iti pot imprumuta niste carti de logica, pe cand iti vei da seama ca ai nevoie de ele.

Raspunsul lui Zergu la aceasta interventie suna asa:

Evident. Pentru mințile simple existența unui paradox nu indică faptul că ipoteza e invalidă sau altceva similar, ci faptul că am uitat ceva. De aia cei care nu prea au înțeles care e faza cu „metoda reducerii la absurd” la metematică, de cele mai multe ori nu pricep nici ce înseamnă un paradox și o iau pe câmpiile iraționalului.

Eu am raspuns concret la un paradox anume. Encore une fois. Ce cred sau nu cred despre paradoxuri in general nu poate fi dedus din ce am spus legat de un singur paradox. Ma mir ca acest lucru nu este evident de la sine. Dar se pare ca nu este evident pentru toata lumea. Cu riscul de a spune ceva surprinzator pentru cei doi as observa ca nu poti face statistici pornind de la un singur individ. Cu alte cuvinte, ce doi generalizeaza dincolo de ce permit regulile gandirii rationale.

Altul, ce-si spune Lathspell, zice asa:

Cata dezamagire, ma asteptam, la cum a inceput, sa prezinte macar un argument demn de luat in seama sau care sa te puna pe ganduri. In schimb, same religious babble, menit sa ia ochii prostilor prin cuvinte mari, dar care in esenta, ori nu spun nimic, ori spun tampenii. De fapt, scratch that first part, a fost o prostie din partea mea sa ma astept la mai mult. Daca persoana respectiva ar fi fost „suspecta” de logica si gandire rationala, nu ar fi pornit de la o asemenea ipoteza….

As fi deosebit de curios ce anume a fost religios in ceea ce am spus. Ca subiectul si argumentul este relevant pentru religie, este adevarat. Dar de aici nu rezulta ca ar fi o argumentatie religioasa. Am si au o intrebare: teologia de care vorbeste Aristotel in Metafizica tine de religie sau filozofie. Si as vrea un raspuns argumentat, for a change. (Desi imi dau seama din calitatea interventiilor cat de greu ar trebui sa le fie).

Raspunsul lui Zergu la interventia lui Lathspell suna asa:

Da, uneori e dezamăgitor să observi că se reciclează constant aceleași imbecilități și sunt denumite „argumente”.

Nu ma pot abtine sa nu observ (cu o oarecare rautate, tre’ sa recunosc) ca o astfel de caracterizare a „argumentului” meu vine de la cineva care nu se arata capabil sa urmareasca o argumentatie precum cea pe care o infiereaza. Dar sper ca va face progrese in viitor.

In sfarsit, Adrian spune asa:

Multumim pentru tipul asta de analize: pe de o parte probabil ca ii ajuta pe nehotarati, iar pe de alta parte ii educa pe cei care isi dau seama ca tipul face o greseala logica, dar nu stiu cum s-o numeasca (de ex., eu nu stiam de Genetic Fallacy). Si (cel putin pentru mine) e o placere sa citesc analize de astea. :D

La asta Zergu raspunde:

Mersi de aprecieri. Sincer să fiu, nu-s prea motivat să le fac, dar îmi dau seama că lectura unor asemenea analize au dus la deconversia mea.

Imi pare rau sa aflu ca l-am pus sa faca lucruri pe care nu este motivat sa le faca. Poate data viitoare va depune un efort ceva mai substantial si, in sfarsit, imi va raspunde la ce am spus si nu la un „om de paie” intocmit de el. Cat despre deconversia sa, daca tot a pomenit-o, as observa urmatoarele: mitologia omului rational care isi da seama ca ceea ce credea este contrazis de arguemente solide presupune un om care sa fie capabil cel putin sa urmareasca una rgument si sa ii priceapa miza, fie ca argumentul respectiv este corect sau nu. Avand in vedere ceea ce am vazut pana cum si ceea ce vom vedea in continuare cred ca putem cobora aceasta mitologie acolo unde ii este locul: la doi metrii sub pamant.

Am tinut sa comentez si comenturile pentru ca mi s-au parut cu adevarat pe cat de nostime, pe atat de edificatoare.

Sa trecem acum la alte cele.

Remarcam de la inceput ca este vorba de un paradox atribuit fals lui Epicur. Asta pare sa il fi iritat, sau doar nemultumit pe Zergu care ma acuza de un atac la persoana la adresa ateilor si spune ca “faptul că e posibil să fi fost atribuit greșit nu face paradaxul invalid”. Are dreptate de doua ori. Intentia mea a fost una polemica (in sensul etimologic). De asemenea, paternitatea sa este irelevanta. Ceea ce conteaza este validitatea paradoxului.

In continuare Zergu remarca:

Un alt atac la persoană bazat pe sloganul blogului în care Mihai nu observă chestia esențială, și anume că spun că „mă simt străin și singur când văd cum nu gândiți”. Nu că „nu gândiți”, deci, prin antiteză eu aș GÂNDI și restul n-ar, ci „CUM nu gândiți” .

O persoană onestă, zic eu, ar fi pus întrebarea „Care e faza cu «cum nu gândiți»?” și aș fi răspuns că e vorba de felul în care cei care cred în diverse chestii, fie ele religii, homeopsihopatii sau alte aiureli, ajung, pentru a-și menține propriile credințe de care-s atașați sentimental, să facă tot felul de raționalizări sau pur și simplu neagă realitatea. Mihai ar fi putut să afle asta dacă m-ar fi întrebat, dar probabil că n-a observat că acolo scrie „cum” nu „că”. O greșeală posibilă, dar dacă ar fi să abordez și eu tehnica otrăvirii fântânii sau a atacului la persoană, ar fi trebuit să mă leg destul de urât de acest detaliu, nu?

Marturisesc ca nu reusec sa urmaresc mereu propozitiile din acest fragment, dar sper ca am inteles ideea de fond. Oricum, eu sunt ultimul care si-ar putea permite sa reproseze altora felul in care scriu.

Oricum, m-am linistit, problema lui Zergu nu este ca hoi polloi nu gandim, ci felul in care nu practicam aceasta activitate. Sa inteleg ca exista mai multe feluri de a nu gandi? Care ar fi, atunci, acel mod de a nu gandi care nu l-ar face sa se simta atat de insingurat si alienat in mijlocul nostru? Ca ma doare sa il vad asa. Cat despre legatul urat de detaliul acesta, abia astept, ca sa pot raspunde pe masura condescendentei complet nejustificate a sloganului in cauza. Spun ca este un slogan nejustificat, pentru ca vine de la cineva care are o problema serioasa in privinta gandirii, prin faptul ca nu poate urmarii o argumentatie, si nu poate raspunde punctual si aplicat la ceea ce are in fata. In aceste conditii ultimul lucru pe care Zergu ar trebui sa si-l permita, dupa umila mea parere, este sa reproseze altora faptul ca nu gandesc. Sa vedem, dar, pe Zergu legandu-se „destul de urat” de ce doreste. Eu unul sunt pregatit sa raspund pe masura.

In postul meu ii atrageam atentia ca este vorba de o problema filosofica (cu relevanta pt. teologie), nu teologica. Am primit acest raspuns:

Interesantă abordare. Paradoxul nu e o problemă teologică, deși, teologia prin definiție se ocupă cu studiul aberațiilor teologice și idea de theos, adică de (dumne)zei/zeu . Cum această problemă este într-adevăr un paradox care pune sub semnul întrebării orice zeu definit drept omnipotent și bun, pune sub semnul întrebării orice teologie ce e construită pe această idee de bază, deci o problemă a acestor teologii. Așa că, zic eu, o problemă teologică pentru că pune sub semnul întrebării tocmai baza teologiilor de acest tip. Da’ poate-s eu mai prost și îmi scapă ceva. Oricum, cam irelevant, aș zice eu.

Faptul ca paradoxul pune sub semnul intrebarii „orice teologie ce e construita pe aceasta idee de baza”, este clar. Dar de aici nu rezulta neaparat ca ar fi unul teologic. Ci doar ca este relevant pentru teologie. Singurul mod in care putem categorisi acest paradox ca fiind unul din domeniul teologiei este sa luam termenul „teologie” in acceptiunea sa aristotelica, din Metafizica. Caz in care avem de-a face cu teologie ca subdiviziune a filosofiei.

Altceva:

Te rog să demonstrezi că omnipotența implică omnisciența. Pentru că eu nu-s convins de această afirmație, fie ea și sub forma dacă X e infinit, rezultă că e și omniscient. Din câte știu eu, din omnipotență mai rezultă ceva paradoxuri, precum însuși cel al omnipotenței, ăla cu piatra indestructibilă, mai e ăla cu eternitatea învinsă de omnipotență, dar să nu vorbim chestii irelevante.

Argumentul meu era ca o fiinta onipotenta este si omniscienta, si vicevarza – Zergu a observat corect si este intru totul indreptatit sa-mi ceara sa demonstrez afirmatia mea. Asa se intampla cand esti atat de afundat in traditia platonica occidentala incat nu iti dai seama ca ceea ce pentru tine este de la sine inteles pentru altul, care nu iti impartaseste presupozitiile, nu mai este la fel de la sine inteles. Acum imi pare rau ca am ridicat problema respectiva pentru ca mai mult incurca decat lamureste subiectul nostru. Adica, pentru a discuta paradoxul lui Epicur nu este necesar sa precizez ceea ce am precizat, dar pentru ca am facut-o si mi s-a cerut ma vad obligat, pe buna dreptate, sa justific afirmatia mea.

Idee este ca oricine prins in paianjenisul de relatii, care este Universul, este limitat de aceste relatii – prin faptul ca atat cunoasterea sa, cat si ceea ce poate face sau ceea ce nu poate face, sunt determinate de relatile in care este prins. Deci numai cineva care se afla in afara Universului (in afara a ceea ce grecii numeau cosmos iar crestinii Creatie) poate fi omniscient sau omnipotent. Aflandu-se in afara Universului perspectiva sa ii va permite sa fie omniscient, asa cum o perspectiva anume in interiorul Universului nu o permite. La fel, aflandu-se in afara Universului, poate fi omnipotent, pentru ca relatiile care l-ar limita, ca fiinta anume, nu il mai limiteaza. Aflandu-se in afara cosmosului este, asa cum il numea Platon epeikena tes ousias, dincolo de fiinta. Fiind dincolo de fiinta nu se mai afla in domeniul pluralitatii fiintelor, deci nu pot exista mai multe fiinte dincolo de fiinta. Deci ceea ce/cine se afla dincolo de ordinea cosmica este atat omniscient cat si omnipotent. Este mai clar asa?

In ce priveste paradoxul pietrei indestructibile, am raspuns la asta intr-un articol pe blogul acesta. La doua zile dupa raspunsul lui Zergu la postarea mea a citit si el acest articol si l-a comentat. Iata comentariul sau, integral:

„Hahahaha!”

Iata un contraargument irefutabil, if there ever was one. De ce sa raspundem concret cand putem sa ne facem ca raspundem.

Cat despre “eternitatea învinsă de omnipotență”, as fi curios sa vad formulat paradoxul, ca sa pot raspunde la el concret. Ca dupa aia Zergu and comp. sa se poata minuna ca, din moment ce nu sunt de acord cu un paradox anume, nu cred in existenta paradoxurilor.

Am lasat la urma bucatica cea mai gustoasa dupa parerea mea. Iata ce spune Zergu la un moment dat:

O argumentație filosofică spre deosebire de una … ? Teologică? Adică pur inventată?

Deci pentru Zergu o argumentatie teologica este una „pur inventata”. Si cu asta ne-a  lamurit definitiv de ce nu poate urmarii o argumentatie: Zergu are probleme in a pricepe ce este aceea o argumentatie. O argumentatie teologica, sau de alt fel nu poate fi “inventata”, pentru ca nici o argumentatie nu poate fi inventata, decat intr-un sens ce nu se aplica aici. O argumentatie consta intr-un sir de premise si concluzii, ce urmeaza una din alta, formand un lant. Este posibil ca argumentatia sa porneasca de la premise inventate, dar asta nu inseamna ca argumentatia in sine este inventata, ci doar ca nu se bazeaza pe nimic.

In ce caz putem vorbi de o “argumentatie inventata”? In cazul in care x-ulescu istoriseste o argumentatie pe care i-o atribuie lui y-ulescu, fara ca acesta din urma, sau oricine altcineva, sa fi facut respectiva argumentatie. Dar asta mi se pare ca ar trebui sa fie clar de la sine. Nu? Opera scrisa a lui Platon nu este altceva decat o culegere de “argumentatii inventate”. Asta pentru ca a scris dialoguri fictive in care personaje (in buna parte) reale poarte discutii (probabil in buna parte) imaginare. Din contra, Aristotel scrie tratate in sensul propriu al termenului, in care isi prezinta direct argumentele. So what? Care ar fi problema cu Platon, daca foloseste “argumentatii inventate”?

Anunțuri
Published in: on Noiembrie 9, 2011 at 9:38 am  Comments (3)  

The URI to TrackBack this entry is: https://mihaisarbu.wordpress.com/2011/11/09/paradoxul-lui-epicur-%e2%80%93-zergu-comp-contra-contraataca/trackback/

RSS feed for comments on this post.

3 comentariiLasă un comentariu

  1. se dovedeste ca ateistii pot deveni credinciosi ferventi. le lipsesc „dovezile” palpabile dar cand ii trimiti la dogmatica experimentala te izbesti de un zid. pe de o parte cauta (aproape cu disperare) dovezi pe de alta frica de dovezi pazeste „bostanaria” proprie. imi pare „cool” foarte dar imi pare (si) vanare de vant polemicile cu astia. ps.ce am scris nu are o legatura (in mod necesar) cu asa zisul paradox.

  2. Mă bucur că ai răspuns, dar se pare că n-am fost prea clar în exprimare și nu am clarificat în anumite locuri la ce mă refeream, în special la erorile logice premergatoare argumentului din ignoranță. Dar din moment ce acestea nu erau centrale și chiar eu le-am considerat nu atât de importante pentru argumentație, lucru care ar fi trebuie să fie evident în „Am să detaliez doar argumentul din ignoranță”.

    Din ce ai răspuns, trag concluzia că se pare că nici la ăla n-am detaliat suficient.

    Am să încerc să-mi fac timp să-ți răspund, dar nu știu când o să reușesc pentru că am puțin timp acum și am deja programate articole să apară pentru următoarele 2-3 săptămâni.

    P.S.: Am descoperit că mi-ai răspuns doar pentru că am văzut referințele pe zelist. Aș fi preferat o atenționare la comentarii.

  3. Te inteleg perfect in ce priveste lipsa timpului. Fa ce ti-ai propus, desigur si in ordinea in care ti-ai propus. In fond, eu am raspuns dupa vreo cinci luni de zile. A propos, de asta. Nici eu nu am aflat de raspunsul tau, decat din pura intamplare (hence the long delay). Hai sa facem, dar, un intzelegamant si daca unul scrie ceva despre celalalt ne atentionam in note. Ai dreptate la faza asta.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: