Protestanti, catolici si marturia Parintilor Bisericii


În imagine, o picutră de altar renascentistă  înfăţişând Părinţi ai Bisericii, de Michael Pacher (aprox. 1430 – 1498), aflată la Munchen în Germania.

Într-un scurt articol, tradus şi în limba română protestantul Steve Hays sintetizează poziţia tradiţiei sale teologice privind rolul şi rostul Părinţilor Bisericii ca mărturisitori ai adevărului creştin. Până aici nimic în neregulă. Hays reuşeşte să aşterne pe hârtie (mă rog, pe ecran) un text compact, inteligibil şi scris într-un stil direct. Din acest punct de vedere pot recomanda articolul său pentru oricine doreşte să înţeleagă felul în care se raportează evanghelicii la aceşti autori şi la mărturiile lor. Problema este că omul nu se poate abţine să nu arunce cu niscaiva mizerie în direcţia romano-catolicilor, complet gratuit. Spun complet gratuit, pentru că putea liniştit să urmărească linia argumentaţiei sale fără această digresiune penibilă. Iată textul său:

„Din moment ce, prin apelul lor la tradiţie, romano-catolicii au obiceiul de a ignora evidentul, să specificăm care este evidentul: distanţa cronologică dintre un eveniment istoric şi martorul respectivului eveniment este strîns legată de calitatea mărturiei istorice a martorului.”

Dincolo de tonul inutil de belicos, prin care suntem acuzaţi că, timp de aproape două milenii ne-a fost străină orice urmă de simţ istoric, mi se pare demn de remarcat că Hays nu face nici cel mai vag efort în a înţelege poziţia catolică propriuzisă, mulţumindu-se să se răfuiască (scuzaţi cacofonia) cu o poziţie de care noi, papistaşii, suntem complet străini. Diferenţa între protestanţi şi catolici şi protestanţi nu este aceea ca protestanţii sunt suficient de inteligenţi şi educaţi ca să înţeleagă importanţa timpului istoric scurs, pe cţnd catolicii sunt prea proşi şi ignoranţi pentru aşa ceva. Diferenţa este aceea că pentru protestanţi, în temeiul principiului sola Scriptura Cuvântul lui Dumnezeu se reduce astăzi la Cuvântul scris al lui Dumnezeu, pe când pentru catolici Dumnezeu ne vorbeşte atât prin Scriptură, cât şi prin experienţa Bisericii, adică prin istorie. Aşa cum în viaţa noastră de zi cu zi vedem mâna lui Dumnezeu lucrând, Biserica însăşi se uită la istoria sa şi vede mâna călăuzitoare a Domnului. Ca să pricepem această experienţă avem nevoie de mărturia Scripturii, la fel cum această experienţă ne luminează sensurile Cuvântului scris al lui Dumnezeu. Relaţia este reciprocă şi este valabilă, din perspectiva noastră, atât pentru relaţia individului cu Dumnezeu, cât şi cu relaţia Bisericii, ca organism vizibil, cu Capul său. Astfel, un catolic nu va privi istoria Bisericii aşa cum priveşte istoria unei ţări sau a unei organizaţii profane, ci ca o istorie sacră, în şi prin care se manifestă voinţa divină, dincolo de căderile unor mădulare individuale (indivizi sau chiar întregi biserici locale). Evident aşa ceva este imposibil de acceptat pentru un protestant care vede Biserica drept o comuniune invizibilă a celor mântuiţi, deci nu ca un organism vizibil. Putem discuta, apoi, în ce măsură o poziţie sau alta este cea corectă, dar atunci când purtăm polemici se cuvine să aplecăm urechea la ceea ce crede cel pe care îl criticăm.

În esenţă, eroarea lui Hays este următoarea: el intepretează poziţia catolică în contextul unei teologii a istoriei protestantă. Astfel, scoţând din contextul său firesc atitudinea adeversarului rămâne cu ceva absurd. Cred că orice protestant ar fi de acord cu mine dacă aş spune că un verset sau pasaj biblic trebuie intepretat în propriul context. Aceeaşi regulă este valabilă şi în alte domenii, de exemplu aici. O doctrină, idee sau atitudine are un sens în prorpiul context, dar va primi un alt sens sau va deveni daor absurdă scoasă din contextul său. Este adevărat că e mult mai uşor să ataci o doctrină scoasă din context şi devenită absurdă, dar asta nu aduce nici un folos în căutarea sau afirmarea adevărului. E o chestiune de onestitate intelctuală, unde mai pui că există o poruncă în decalog care interzice mărturia mincinoasă împotriva aproapelui la giudeţe. Presupunând că Hays e dispus să ne considere „aproapele” său.

Anunțuri
Published in: on Martie 12, 2012 at 2:50 pm  Comments (1)  

The URI to TrackBack this entry is: https://mihaisarbu.wordpress.com/2012/03/12/protestanti-catolici-si-marturia-parintilor-bisericii/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. Totusi, o intrebare esentiala poate fi ridicata chestionand eroarea desconspirata de dumneavoastra in cazul lui Hays: ar putea cu adevarat, fiind situat pe pozitii PRINCIPIALE diferite (cel putin in anumite puncte), un (neo)protestant sa „inteleaga” invatatura catolica? Nu cumva asa ceva ar presupune, deja, ca si-a „desprins inima” de anumite invataturi ale sale spre a le imbratisa pe cele catolice? Nu trebuie sa uitam ca TOTI apologetii, – fie ei protestanti, neo-protestanti, „ortodocsi”, atei etc. – , sustin adesea exact ceea ce sustineti si dumneavoastra: ca sunt „interpretati” in afara contextului lor. Ceea ce este, la urma urmei, adevarat: noi, catolicii, nu putem accepta contextul premiselor pe care le accepta un luteran sau un ateu. Fondul problemei se situeaza la nivelul acelor „principii” (i.e. „dogme”) pe care fiecare dintre interlocutori le accepta si le considera ca fiind adevarate. Putem oare propune un criteriu valabil de discernere a acestor „principii”? „That is the question…”


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: