Cultul moaştelor în lumina Bibliei


Sf. Anton

Scheletul Sf. Anton. Limba sa, conservata pana astazi, se pastreaza intr-un relicviar, separat

Lumea catolică este plină de lucruri care îi fac pe protestanţi şi agnostici moderni să îşi pună mâinile în cap: trupuri de sfinţi neputrezite, izvoare vindecătoare, limba Sfântului Anton păstrată şi expusă, după secole de la moartea acestuia şi altele asemenea. La noi în ţară, la expunerea moaştelor unori sfinţi cunoscuţi lumea se îmbulzeşte, sau doar stă cuminte la cozi interminabile. Să fie, oare, fraţii noştrii ortodocşi, ca şi noi catolicii, pradă uşoară unor apucături cripto-păgâne, fără legătură cu Scriptura? Despre moaşte un autor evanghelic ne spune:

În Sfînta Scriptură, cultul moaştelor lipseşte cu desăvîrşire, chiar dacă în Vechiul Testament există cîteva referiri la osemintele unor oameni. În ceea ce priveşte Noul Testament, acesta nici măcar nu aminteşte de aşa ceva, ceea ce exclude orice comentariu pe această temă. (Cornel Filip, Păgânizarea creştinismului apostolic, Ed. Agape, Făgăraş, 2004, p. 149)

Cu toate acestea Noul Testament aminteşte explicit şi repetat de moaşte. Dar chiar dacă nu ar face asta un comentariu nu ar fi de prisos. Să presupunem, pentru început, că nu există nimic amintit despre moaşte în Noul Testament şi să vedem la ce pasaje vetero-testamentare se poate referi fratele Filip. Presupun că acesta ar putea fi unul:

bones-of-elisha2Elisei a murit şi a fost îngropat. În anul următor, au intrat în ţară nişte cete de moabiţi. Şi, pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete şi au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioare. (2 Împăraţi 13: 20, 21)

Oasele profetului sunt destule ca să învie un om mort. Nu există nici un fel de intenţie din partea lui Elisei să acţioneze într-un fel, având în vedere că este mort, dar cu toate acestea rămăşiţele sale pământeşti fac minuni. Este chiar aşa de greu de imaginat că un creştin poate fi un instrument similar al harului divin? În acest exemplu avem de-a face cu învierea unui mort. De obicei moaştele sfinţilor noştri sunt responsabile de vindecări mult mai puţin spectaculoase.

În baza mărturiei Scripturii nu este deloc surprinzător dacă şi în cele două mii de ani ce s-au scurs de la scrierea ultimelor cărţi ale Bibliei vom fi întâlnit cazuri de oase sau alte rămăşiţe pământeşti care transmit har divin.

Dar atunci de ce în Noul Testament nu ni se vorbeşte despre moaşte, aşa cum susţine Cornel Filip? (După cum vom vedea îndată, avem de-a face cu evenimente similare şi în cărţile Noului Legământ, dar să lăsăm asta deocamdată.) Ei bine, evenimentele descrise în Noul Testament vin în urma unei istorii a mântuirii ce s-a pus în mişcare cu mult înainte. Având în vedere că textele ce formează Vechiul Testament sunt deja scrise şi sunt cunoscute, unele lucruri nici măcar nu ar trebui să mai fie repetate. Mai ales când vine vorba de ceva atât de marginal pentru marile doctrine biblice, precum medierea harului vindecător prin intermediul unor obiecte neînsufleţite. Biblia nu este un tratat sistematic de teologie şi nu ne putem aştepta ca orice doctrină să fie formulată din nou şi din nou spre lămurirea celor care nu vor să creadă din start.

Multe învăţături le aflăm nu atât dintr-o expunere explicită, cât din experienţa unora care au participat la partea descrisă în Scriptură a istoriei mântuirii (istorie ce continuă încă, până la a Parusie). Este şi cazul învăţăturii biblice despre moaştele sfinţilor. Dar să aruncăm o privire acum asupra unor pasaje din Noul Testament, din care putem afla mai multe. Să începem cu Isus:

Şi era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge; ea îşi cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul. Ea s-a apropiat pe dinapoi şi s-a atins de poala hainei lui Isus. Îndată, scurgerea de sânge s-a oprit. Şi Isus a zis: „Cine s-a atins de Mine?” Fiindcă toţi tăgăduiau, Petru şi cei ce erau cu El au zis: „Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: „Cine s-a atins de Mine”? Dar Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.” Femeia, când s-a văzut dată de gol, a venit tremurând, s-a aruncat jos înaintea Lui şi a spus în faţa întregului norod din ce pricină se atinsese de El şi cum fusese vindecată numaidecât. Isus i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mântuit, du-te în pace.” (Luca 8: 43-48)

Cu altă ocazie acelaşi evanghelist ne spune că „tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi.” (Luca 6: 19)

Acest episod ne înfăţişează o femeie care l-a căutat pe Domnul ca să se vindece de o infirmitate fizică. Nu avem nici o evidenţă că ea ar fi căutat mântuirea, sau Împărăţia Cerurilor. Reacţia lui Isus nu este una de respingere, din contră., o laudă pentru credinţa sa şi o asigură că tocmai această încredere a ei a fost ceea ce salvat-o. Putem spera că expresia „credinţa ta te-a mântuit” se referă la o salvare deplină şi nu doar la o vindecare fizică, dar nimic din text nu ne confirmă aşa ceva. Femeia avea credinţă că Isus o poate mântui de infirmitatea ei, iar Domnul a mântuit-o, într-adevăr.

Astăzi mulţi fraţi evanghelici se scandalizează când văd credincioşii ortodocşi (sau catolici) îmbulzindu-se să ajungă la moaştele unui sfânt sau altul, iar televiziunile ne arată întreg spectacolul, accentuând partea de senzaţional. Să fie aceşti credincioşi victime ale unor apucături păgâne, sau criptopăgâne? Evidenţa biblică arată altceva. În cursul slujirii sale pe pământ Isus a vindecat, a scos demoni şi a înviat morţi. Asta nu a făcut-o întâmplător. Evident, compasiunea pentru efectele naturii noastre căzute în robia păcatului a contribuit mult la atitudinea sa. Dar El a dorit şi să ne lase o mărturie vie a faptului că separarea noastră de Dumnezeu are efecte pe toate planurile. Inclusiv în plan trupesc. De aceea vindecările trupeşti sunt o pregustare a glorificării noastre în trupuri noi, neafectate de păcat. Dspre asta este vorba în următorul pasaj:

jesus_healing_blindIoan a auzit din temniţă despre lucrările lui Hristos şi a trimis să-L întrebe prin ucenicii săi: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” Drept răspuns, Isus le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce auziţi şi ce vedeţi: orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia.  (Matei 11: 2-5)

Cum recunoaştem că Isus, tâmplarul din Nazaret, este Mîntuitorul? Prin faptul că aici şi acum ne mântuieşte infirmităţi fizice: „orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia”. Isus îi răspunde lui Ioan făcând aluzie la pasaje din Isaia, care prevesteau tocmai aceste semne ale venirii sale:

În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărţii, şi ochii orbilor, izbăviţi de negură şi întuneric, vor vedea. (Isaia 19: 18)

Spuneţi celor slabi de inimă: „Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu; El însuşi va veni şi vă va mântui.” Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci şchiopul va sări ca un cerb, şi limba mutului va cânta de bucurie; căci în pustiu vor ţâşni ape, şi în pustietate, pâraie; (Isaia 35: 4-6)

„Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor, să deschizi ochii orbilor, să scoţi din temniţă pe cei legaţi şi din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric. (Isaia 42: 6, 7)

Să observăm că Isus nu îi respinge pe cei care vin la El pentru vindecare. Desigur, atunci când mulţimile Îl urmează doar pentru că le-a dat de mâncare se întristează şi le reproşează acest lucru. Dar să Îl cauţi pe Domnul din cauza unor probleme lumeşti nu este un motiv pentru care El te va respinge. Important este să nu te limitezi la asta. Mai mult, cei care Îl caută pentru motive lumeşti Îi dau ocazia lui Dumnezeu să Îşi arate milostivirea şi puterea.

Evanghelistul Ioan ne povesteşte că la un moment dat, văzând un orb din naştere ucenicii l-au întrebat pe Isus dacă infirmitatea aceasta este rezultatul păcatelor sale sau ale părinţilor săi (Ioan 9: 1-3). Desigur ei ştiau că nu poate fi vorba de păcate personale, fiind vorba de un handicap din naştere, dar atunci se pune problema dacă este drept să pedepseşti pe copii pentru faptele părinţilor ( vezi Ieremia 31: 29, 30 şi Ezechiel 18: 2, 3). Răspunsul lui Isus ar putea să surprindă: „N-a păcătuit nici omul acesta nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.”. L-a nenorocit, deci, Dumnezeu pe acel om, chiar din naştere, ca să poată apoi, la un moment dat să îl vindece ca să Îşi arate puterea? Evident nu despre asta este vorba.

Orbul din naştere nu a păcătuit cu nimic, dar Dumnezeu a lăsat păcatul să domnească, după căderea protopărinţilor noştrii, şi nu distrus omenirea, că să îşi arate puterea asupra păcatului prin Cruce.

Păcatul a dus la o rupere de Dumnezeu, creatorul nostru. Asta a nenorocit inclusiv natura noastră umană, care este, astfel, apăsată de ispite şi supusă la tot felul de neajunsuri de ordin trupesc. Lucrarea de restaurare a omului, înfăptuită de Dumnezeu, se referă atât la sufletul omului cât şi la trupul său. Curăţarea de efectele păcatelor înseamnă atât o curăţare de poftele necurate cât şi o vindecare a slăbiciunilor trupeşti. Asta nu înseamnă că dacă suntem mântuiţi am şi scăpat de infirmităţi şi de boli. Dar din când în când Dumnezeu ne aminteşte ce ne aşteaptă prin minuni care vizează bunăstarea noastră trupească.

Massacio, sec XIII

Umbra lui Petru vindeca (fresca de Massacio din secolul XV)

Iar această binecuvântare continuă şi după Isus, cu apostolii:

Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult; până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe, şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei. (Fapte 5: 14, 15)

Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel; până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri, care fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau bolile, şi ieşeau afară din ei duhurile rele. (Fapte 19: 11, 12)

Avem aici începuturile practicii cinstirii moaştelor, ca instrumente fizice de vestire a mântuirii infirmităţilor cauzate de păcat. Această salvare de la efectele trupeşti ale naturii noastre păcătoase este o imagine vie şi tangibiă a mântuirii de păcate. Iar această pătrundere vindecătoare a harului divin în lumea noastră căzută continuă în fiecare generaţie a Bisericii, pentru că fiecare generaţie nouă are nevoie să vadă şi să trăiască ceea ce au văzut şi trăit generaţia din timpul apostolilor. Nu că am merita, dar avem nevoie.

Respingerea cinstirii moaştelor, deci, este periculoaseă pentru sufletul celui ce o face. Este adevărat că un creştin se poate mântui şi poate să trăiască o viaţă de comuniune cu Dumnezeu fără să fi căutat binecuvântările venite prin moaşte. Dar o respingere conştientă şi deliberată a întregii practici, catalogând-o drept „păgână”, nu este altceva decât o negare a unui semn al venirii Împărăţiei asupra căreia chiar Isus a insistat. Practic, fără să vrea, fraţii noştrii evanghelici contestă unul din semnele arătării Împărăţiei în mijlocul nostru, atacând astfel şi pe Împărat în lucrarea sa.

Desigur, ei o fac cu cele mai bune intenţii şi asta trebuie respectat. Dar nu trebuie să uităm că nu au nici un fel de suport biblic pentru această respingere, din contră, o fac neluând în seamă dovezile scripturale în acest sens. Mai mult, fără să îşi dea seama ei se pot apropia periculos de mult de păcatul împotriva Duhului Sfânt de care vorbeşte Domnul (Marcu 3: 28-30; Matei 12: 30-32; Luca 12: 8-10). Scoţând un demon dintr-un posedat fariseii l-au acuzat că o face cu ajutorul diavolului. Să vezi semnele Împărăţiei şi să îi negi prezenţa, chiar atribuind aceste semne diavolului, ca să Îl poţi ignora pe Domnul este păcatul împotriva Duhului Sfânt, care lucrează aceste semne. Farţii evanghelici sunt departe de asta, ei doar atribuie unei presupuse influenţe păgâne lucrarea Duhului Sfânt în trupul lui Hristos care este Biserica. Însă direcţia acestei acuzaţii de „păgânism” este ciudat de similară cu cea farieseică de care am pomenit.

Anunțuri
Published in: on Ianuarie 17, 2013 at 6:07 pm  Comments (12)  

The URI to TrackBack this entry is: https://mihaisarbu.wordpress.com/2013/01/17/cultul-moastelor-in-lumina-bibliei/trackback/

RSS feed for comments on this post.

12 comentariiLasă un comentariu

  1. Provin dintr-un mediu ortodox dar cumosc bine si teologia catolica.Am devenit evanghelic( nu protestant sau neoprotestant) pur si simplu citind Biblia cu un cuget sincer dorind sa fiu luminat de Duhul Sfant.
    Teologia intercesiunii mecanice si superstitioase este pur si simplu o erezie.Domnul Isus a murit tocmai pentru ca sa avem acces direct la Dumnezeu prin credinta in jertfa Lui.Toate vindecarile sau minunile indiferent ca s-au facut direct printr-un cuvant sau prin intermediul unui obiect sau orice alt intercesor au in spatele lor CREDINTA.
    Una e sa spui ca e posibil ca Dumnezeu sa vindece printr-un intercesor oricare ar fi el(un obiect , un os, un om etc) si alta e sa faci o regula din asta si sa organizezi un cult in jurul acestui intercesor si sa spui ca el pastreaza permanent puterile de vindecare sau de a face minuni.Cultul moastelor si al sfintilor,repet CULTUL,este un pacat strigator la cer.El anuleaza practic lucrarea desavarsita a Mantuitorului pe Calvar incheiata cu acel ” hapax ” : ” S-A SFARSIT „

    • Frate Marius, iti multumesc pentru remarci. Sunt intru totul de acord cu tine ca “teologia intercesiunii mecanice si suprestitioase este pur si simplu erezie”. De asemenea, orice ortodox informat va fi de acord cu tine. Dar ce legatura ar fi intre aceasta si cultul moastelor? Pentru ca eu nu vad nici una. Dumnezeu poate da har vindecator (si nu mantuitor, in acest caz) prin moaste dupa bunul Sau plac. Aceste vindecari nu sunt niciodata “mecanice”. Sa iti dau un exemplu: la izvorul tamaduitor de la Lourdes se duc bolnavi cu miile si zecile de mii. Multi se vindeca, dar si mai mult nu se vindeca. Izvorul, in sine, nu are nici o putere de vindecare – asta ar insemna sa se faca vindecari “mecanice”. Ceea ce vindeca este bunavointa lui Dumnezeu, care judeca potrivit intelepciunii Sale fiecare caz in parte. Asta ar trebui sa lamureasca si scepticismul tau privind moastele care isi “pastreaza permanent puterile de vindecare sau de a face minuni”. Ele isi pastreaza caracterul vindecator sau facator de minuni atat timp cat Dumnezeu, care lucreaza prin ele, crede de cuviinta. Nici o secunda mai mult, nici o secunda mai putin.
      Spui asa: “Cultul moastelor si al sfintilor, repet CULTUL,este un pacat strigator la cer.” Da-mi voie sa iti spun ca prin asta contrazici ceea ce spuneai mai sus: “cumosc bine si teologia catolica”. In mod evident nu o cunosti, pentru ca daca ai cunoaste-o ai stii ca pacate strigatoare la cer sunt in numar de patru: 1. uciderea de bunavoie, sau premeditata (Geneza 4:1-16); 2. sodomia (Geneza 19:5); 3. asuprirea saracilor, a vaduvelor si orfanilor (Exod 22:20-23); si 4. oprirea nedreapta a platii datorate altora (Deuteronom 24:14-15 si Iacov 5:4). Dupa cum poti vedea “cultul moastelor si al sfintilor” nu se afla printre ele. Si in aceasta privinta noi catolicii urmam textul Scripturii, asa cum poti vedea. Nicaeri in Biblie nu ni se vorbeste despre “cultul moastelor si al sfintilor” ca despre ceva “strigator la cer”, deci nu stiu pe ce te bazezi. Ma alatur lui Pavel si te invit sa nu treci peste ce este scris (1 Corinteni 4:6).
      Mai spui asa despre cultul moastelor si sfintilor: “El anuleaza practic lucrarea desavarsita a Mantuitorului pe Calvar incheiata cu acel ” hapax ”: S-A SFARSIT ”. Nu vad legatura. Prin jertfa de pe Calvar noi am fost mantuiti. In schimb, o vindecare miraculoasa nu mantuieste. O vindecare, prin definitie, sterge un simplu efect al pacatului si nu pacatul. Ori, mantuirea consta in stergerea pacatului. Aceasta remarca te invit sa o faci la articolul meu Ex opere operato – „Magia” sacramentelor catolice, unde m-am ocupat de harul mantuitor. Acolo s-ar potrivi, dupa parerea mea.
      Inca o remarca, pe care sper ca nu mi-o vei lua in nume de rau: “cugetul sincer” nu te mantuieste. Vezi Romani 10:2.
      Dumnezeu sa iti dea har din belsug (si sanatate)

  2. Salut, Mihai,

    Scrii frumos, cu respect, fără să arunci cu noroi – de apreciat!

    La o citire rapidă nu am găsit totuși nicio referire a ta la modul în care Hristos/ apostolii încurajează acea fracțiune din cultul moaștelor referitoare strict la rămășițele umane. Spui că în suveranitatea Lui, Dumnezeu poate alege să vindece un om alegând orice modalitate (inclusiv atingerea de obiecte etc.) chiar dacă vindecarea nu îi aduce și viață spirituală, Duh Sfânt. Și Noul Testament nu confirmă dar nici nu infirmă asta – nu știm dacă femeia vindecată de scurgerea de sânge nu a fost totuși atinsă în momentul vindecării și în sufletul ei, spiritual. Dar nu știm nici dacă nu a fost. E corect ce spui – se menționează doar vindecarea fizică.

    Fenomenul (permis de Dumnezeu) prin care hainele lui Petru vindecau vine, într-adevăr, în sprijinul cultului moaștelor, a acelei fracțiuni din cult care se referă la obiecte deținute de oamenii lui Dumnezeu sau atinse de ei. Dar ce temei biblic găsesc în Noul Testament pentru cultul moaștelor propriu-zise – rămășițele pământești ale corpului unui om?

    Un gând care îmi vine acum în minte – Pavel, în repetate rânduri, și-a denigrat oarecum corpul pământesc, spunând că așteaptă primirea celui de slavă (1 Corinteni 15) și că este un corp slab, supus greșelii (Romani 7). Poate că Dumnezeu alege să lucreze exact prin ceea ce este mai lipsit de slavă, de viață (rămășițele pământești amintesc de moarte, de efemeritatea noastră – oamenii de acum) dar de ce ar face-o? Eu așa știu, și cred, că Dumnezeu alege să lucreze în moduri care în final Îi aduc glorie. Și dacă, de exemplu, a avut mai multe modalități de a-l face pe Pavel să creadă că Isus este Hristosul, a ales-o pe cea care i-a adus în final cea mai multă glorie. Mă întreb deci ce glorie îi aduce Lui faptul că vindecă niște oameni prin niște rămășițe omenești? Nu spun cu convingere că El nu primește glorie, „creditul” pentru ceea ce se întâmplă, ci mă întreb *dacă* se întâmplă și în ce măsură? Pentru că știi și tu, cred, ce fel de oameni sunt cei care stau la cozile interminabile care se creează în jurul acestor moaște…

  3. Salut Mihai,
    Ai spus mai sus „Nicaeri in Biblie nu ni se vorbeste despre “cultul moastelor si al sfintilor” ca despre ceva “strigator la cer”.
    Corect.
    Dar unde in Biblie se vorbeste despre cultul moastelor?
    Singurul adevar e ca acele pelerinaje la manastiri sau biserici ce adapostesc moaste, sunt foarte profitabile pentru biserici.
    Pacea Domnului sa fie cu tine frate!

    • adevarat profitabile… miliarde si miliarde! DE CE SA CEREM AJUTOR DE LA MOASTE, CAND PUTEM FOARTE BINE SI SIGUR SA CEREM AJUTOR DE LA UN DUMNEZEU SFANT VIU SI ADEVARAT PRIN HRISTOS !!!!

  4. ‘dar unde in Biblie se vorbeste despre cultul moastelor?’..cam peste tot unde se afirma Sfintenia omului si prezenta Duhului Sfant in om, in integralitatea sa dihotomica trup-suflet dar voi protestantii sunteti prea incuiati si fanatici ai ‘literei care ucide’. pai ma incuiatilor, Dumnezeu a facut o minune si cu un hoit de animal Samson a baut apa din falca (craniul) magarului Judecatori 15: 15-20.
    am o intrebare pentru adeptii ‘sola scriptura’:: Domnul prin gura lui Moise da urmatoarea porunca explicita: Pe vrajitori sa nu-i lasi sa traiasca (Exod 22-18).. daca voi va laudati ca respectati litera Bibliei va intreb cati vrajitori ati ucis?

  5. Cel ce a inviat atingandu-se de oasele lui Elisei nicidecum nu s-a inchinat ,s-au rugat la el (era mort).E una sa te inchina la moaste si sa te rogi la sfinti si e alta sa te atingi de ei.Daca oameniu se atingeau de haina lui Isus si de a cele apostolilor inseamna credinta,dar apostolii erau vii si nu permiteau inchinarea cum sunt atatea versete in noul Testament.Domnul Isus a spus ,,Adevaratii inchinatori se vor inchina in Duh si adevar,, nu in icoane si moaste.

  6. Domnul isus sa va binecuvinteze, ,Adevaratii inchinatori se inchina in duh si adevar,nu la idoli,icoane moste inventate de om,si de biserica catolica pentru bani,profit.este o afacere privata biserica catolica..

    • BRAVO ! Asta e si nimic altceva ! Un singur DUMNEZEU exista si nimic altceva ! Numai LUI trebuie sa ne rugam si sa-i cerem izbavire ! Restul este in zadar ! Cu nestiinta sau nu, restul e afacere, manipulare si minciuna ! Intersele cuiva ….care nu e constient de ziua in care va trebui sa raspunda, sa plateasca !

  7. DA SA IMI RASPUNDETI LA FAZA CU OASELE LUI ELISEI,AU FACUT EVEREI UN CULT AL MOSTELOR DIN OASELE LUI ELISEI CUM FACETI VOI? SAU ISUS HRISTOS?NICIDECUM,DECI CULTUL MOASTELOR ESTE O EREZIE PAGANA SI NEBIBLICA SI ESTE ANATEMA

  8. Sectarul… tot sectar!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: