Cum a ajuns Fecioara Maria o zeiţă păgână?


OLYMPUS DIGITAL CAMERAPentru multă lume cultul Mariei este unul din cele mai evidente rezultate ale păgânizării Bisericii Catolice. Însă, a considera devoţiunea mariană a catolicilor drept o influenţă păgână aduce cu sine o perspectivă greşită asupra acestei dimensiuni a religiei noastre. Dacă vom alătura „Doamna Noastră”[1] zeiţelor antichităţii păgâne nu vom putea pătrunde cu adevărat sensul şi rostul cultului care i se oferă în Biserica Catolică. Înţelesul titlurilor care i se acordă va fi serios distorsionat dacă vom încerca să alăturăm virginitatea perpetuă a Mariei de cea a zeiţelor mame şi virgine, în acelaşi timp al Orientului Antic. Maria este „Regina Cerului şi al Pământului” într-un sens ce nu are nimic de-a face cu Ishtar, sau vreo altă zeiţă suverană a celor din vechime.

Drept comparaţie să ne gândim că rostul Bibliei în creştinism nu poate fi înţeles pornind de la rostul Vedelor pentru Hinduism, al Canonului Pali pentru Budismul Theravada, sau al Coranului pentru Islam. Dacă un cercetător vrea să vadă care este rolul Bibliei pentru creştini va trebui să studieze această problemă pornind de la creştinism şi diferitele sale aspecte. Altfel, aplicând un model străin de această religie, va cădea în nişte grave erori.

Din anii ‘60 încoace, începând cu mania orientalismului generaţiei flower power, e la modă să se facă tot felul de apropieri nepotrivite între Trimurti hindusă şi Sfânta Treime, sau între rolul unui avatara al zeilor indieni (în special Vishnu), şi Întruparea Domnului. Fraţii noştri evanghelici îşi vor da seama, ascultând peroraţii ridicole pe această temă, cât de improprii sunt astfel de asocieri, chiar dacă ele pornesc de la asemănări de suprafaţă. E bine, la fel de improprii ni se par şi nouă catolicilor asocierile care se fac între cultul pe care îl oferim Mariei şi cultul unor zeiţe păgâne. De asemenea, evanghelicii vor fi de acord cu noi când spunem că dacă cineva vrea cu adevărat să înţeleagă rostul Întrupării Mântuitorului, sau învăţătura despre Sfânta Treime este inutil, şi chiar contraproductiv să se plece de la asocieri cu conceptul de avatara indian, sau cu triada zeilor supremi hinduşi (Trimurti). Există un real pericol de a interpreta greşit învăţăturile centrale ale creştinismului în felul acesta. La fel, noi catolicii am fi deosebit de recunoscători celor care ar face un efort şi ar încerca să înţeleagă cultul catolic al Mariei pornind de la rostul acesteia în catolicism şi nu pornind de la culturi păgâne ce, în mod superficial, par să i se asemene.

Din păcate, cei care acuză catolicismul de criptopăgânism, sau chiar de păgânism în straie creştine subţiri, par să plece de la premisa că acest cult ar avea origini păgâne şi apoi caută dovezi pentru a-şi argumenta prejudecăţile. Altfel nu văd cum se justifică argumentaţiile simpliste ale unor autori anticatolici, care iau asemănări superficiale între cultul marian catolic şi cultul unor zeiţe ale antichităţii, pentru a ne acuza că o ridicăm pe Maria la un statut „divin”.

În efortul lor de a denunţa cultul marian catolic de păgânism autorii evanghelici recurg la argumente curios de asemănătoare cu cele folosite de duşmanii creştinismului. Astfel, există o întreagă literatură oferită nouă de necredincioşi, care leagă doctrinele şi practicile esenţiale ale religiei noastre de mituri mesopotamiene, egiptene şi alte asemenea. Aceştia găsesc asemănări de suprafaţă între zei care mor şi renasc, pentru a proclama lumii originile păgâne ale religiei pe care o atacă. Tot aceşti anticreştini trag paralele între mituri cu zei războinici care înving şi ucid un monstru marin pentru a crea din trupul acestuia lumea şi anumite pasaje din Vechiul Testament, care vorbesc despre Dumnezeu în termeni ce par să fie similari.

Desigur, asocierea Mariei cu zeiţele mame ale antichităţii face parte din arsenalul standard folosit pentru a împroşca religia noastră cu noroi păgân. Doar că autorii evanghelici se limitează la acele argumente din acest arsenal care le servesc în atacul lor împotriva catolicismului, ignorând acele argumente care contravin propriilor convingeri religioase.

Este ciudat să vezi, de aceea, autori care sunt convinşi că religia catolică este de origine păgână în bună parte, dar numai în părţile pe care nu le împărtăşesc. Aceştia vor denunţa (pe bună dreptate) orice încercare de reducere a unor episoade din Cartea Genezei la o reluare a unor mituri mesopotamiene, drept o falsificare a sensului textului biblic. Dar nu au nimic împotrivă să reducă închinarea catolică oferită Mariei la un cult păgân. În realitate, acelaşi gen de argumente care pot fi folosite împotriva cultului marian catolic, pot fi folosite şi împotriva altor dogme creştine, precum divinitatea lui Hristos, sau creaţia descrisă în Geneza.

Să vedem un exemplu concret de autor neoprotestant care acuză pe nedrept cultul marian de criptopăgânism şi ajunge, astfel, să impieteze chiar asupra învăţăturii biblice a naşterii Domnului din fecioară. Fratele Cornel Filip ne informează de următoarele în cartea sa:

Este cît se poale de limpede că nu s-a mai pus problema păstrării întocmai a învăţăturii Mîntuitorului şi a apostolilor, de vreme ce sub „nobila” dorinţă de a-i creştina pe oameni s-au adus cele mai atractive idei şi practici păgîne în creştinism. Pentru edificarea totală este bine să-i dăm credibilitate lui Eliade: In acest caz se poate surprinde in vivo procesul de asimilare şi revalorizare a unei idei religioase arhaice şi universal răspîndite într-adevăr, teologia Măriei, Fecioara-mamă, reia şi perfecţionează idei imemoriale, asiatice şi mediteraneene, ca parthenogeneza Marilor Zeiţe.(p. 134 citand Eliade p. 467)

(…)

Deoarece numărul pagînilor numiţi creştini era foarte mare, presiunea lor s-a exercitat în sensul adoptării practicilor şi ritualurilor lor strămoşeşti păgîne. Cultul zeiţei mame se bucura de o popularitate imensă peste tot. Adaptarea lui la creştinism însemna atingerea a două scopuri. Primul era acela de a-i mulţumi pe cei declaraţi creştini din interiorul Imperiului Roman, iar al doilea era acela de a atrage la creştinism pe cei din afara graniţelor imperiului. Treptat şi pe nesimţite, închinarea adusă zeiţei mame din pagînism a fost transferată asupra Măriei, împreună cu legenda virginităţii perpetue, a înălţării la cer sau a mijlocirii ei, care au fost şi ele „încreştinate” şi puse pe seama Măriei. (Cornel Filip, Păgânizarea creştinismului apostolic, Ed. Agape, Făgăraş, p. 135)

Autorul nostru ne îndeamnă, spre „edificare totală”, să îi dăm credibilitate lui Eliade. Eu unul nu o voi face, mai mult, l-aş îndemna şi pe fratele Filip să nu cadă în aceasta capcană. Iată pasajul din lucrarea lui Eliade:

Şi în acest caz se poate surprinde in vivo procesul de asimilare şi revalorizare a unei idei religioase arhaice şi universal răspîndite într-adevăr, teologia Mariei, Fecioara-Mamă, reia şi perfecţionează idei imemoriale, asiatice şi mediteraneene, ca parthenogeneza (facultatea de autofecundare) Marilor Zeiţe (cf. de exemplu, Hera, § 93). (Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000, p. 467.)

Răsfoim volumul la secţiunea 93, indicată, şi citim pasajul la care se face trimiterea:

După Hesiod (Theogonia, 923-924), Hera i-a născut lui Zeus trei copii: Hebe, Ares şi Eileithya, şi l-a zămislit singură pe Hefaistos (ibid. 926). Partenogeneza, facultate de autofecundare, subliniază că însăşi cea mai olympiană dintre zeiţe îşi păstrează încă un caracter specific mediteranean şi asiatic. Este greu de precizat sensul originar al tradiţiei după care Hera îşi recapătă în fiecare an fecioria, îmbăindu-se în izvorul Kanathos. (Mircea Eliade, op. cit., p. 178)

Despre ce vorbeşte, deci, istoricul religiilor? Ce anume din cultul şi teologia mariană îi aduce lui aminte de „idei imemoriale” privind Marile Zeiţe? Ei bine, este vorba de aşa zisa parthenogeneză, adică facultatea acestor zeiţe de a se fecunda singure, fără aportul unui bărbat. Ce nume din mariologia Bisericii îi poate aminti acestui savant de parthenogenza Marilor Zeiţe mediteraneene şi asiatice? Nu poate fi vorba decât de naşterea din fecioară a Domnului Isus, după ce mama lui L-a zămislit de la Duhul Sfânt, fără să cunoască bărbat.

Vrea oare fratele Filip să ne spună nouă catolicilor că doctrina naşterii din fecioară este de origine păgână, aşa cum ne spune aici Eliade? Cu siguranţă nu[2]. Alte învăţături mariane îl deranjează pe el: „legenda virginităţii perpetue, a înălţării la cer sau a mijlocirii ei”. Numai că Eliade nu discută despre aşa ceva, ci despre calitatea de fecioară a Mariei la momentul naşterii Domnului. Fratele Filip şi-ar dori ca Eliade să spună despre „legenda virginităţii perpetue, a înălţării la cer sau a mijlocirii ei” că sunt de origine păgână. Dar istoricul religiilor ne spune despre zămislirea Domnului de la Duhul Sfânt în sânul Mariei – care L-a născut în timp ce era încă fecioară – că această doctrină biblică ar trebui legată de mituri mediteraneene şi asiatice privind Marile Zeiţe care se autofecundează.

În elanul său distructiv el ajunge să dea apă la moară celor care, ca Eliade, doresc să reducă întregul creştinism la păgânism. Cel puţin Eliade este consistent. Cornel Filip, în schimb, doreşte să rămână şi cu capra şi cu varza. Vrea şi să condamne creştinismul tradiţional (ortodox şi catolic) drept ceva păgân, dar să păstrze învăţătura Biblică neafectată de această strategie. Ei bine, nu se poate. Fie vom condamna creştinismul tradiţional drept o formă de criptopăgânism, împreună cu Biblia, fie le salvăm pe amândouă.

Este remrcabil, de altfel, că fratele Filip pare să fie conştient de această problemă, pentru are grijă să citeze numai cât convine tezei sale. De exemplu, în cartea din care citează termenul tehnic de parthenogeneza este explicat în paranteză pentru cititor. Dar în cursul citării această precizare se pierde pe drum. Chiar a crezut autorul că nu cunoaştem sursa şi nu-i vom găsi mâţa-n sac?

De altfel, în cartea lui Cornel Filip acesta nu este deloc singurul caz de citare trunchiată, pentru a manipula cuvintele unui autor spre beneficiul prejudecăţilor promovate de acest autointitulat apărător al purităţii doctrinei biblice. Iată ce mai citim legat tot de Maria:

De unde a apărut acest cult în creştinism? De unde s-au inspirat cei care au promovat această închinare? Ce i-a determinat pe episcopi şi preoţi să accepte aşa ceva în închinarea creştină? Eliade spune: Sanctificarea treptată şi, în cele din urmă, divinizarea Măriei reprezintă mai ales opera evlaviei populare, Cu alte cuvinte, cei care trebuiau să înveţe poporul calea adevărului au preferat să nu fie în dezacord cu mulţimea prin interzicerea numirii acestor practici creştine şi s-au conformat mulţimii necunoscătoare de adevăr. (Cornel Filip, op. cit., p. 132)

Aici savantul român este citat din nou în sprijinul tezei lui Cornel Filip cum că devoţiunea mariană este produsul ignoranţei populare, neîndeajuns creştinate. La aceasta ar fi contribuit, chipurile, laşitatea şi oportunismul mai marilor Bisericii, cu care fratele nostru se răfuieşte pe mai fiecare pagină a lucrării sale. Dar asta ne spune Eliade în citatul preluat de autorul nostru? Nicidecum.

Istoricul religiilor discută despre elaborarea dogmelor privind Sfânta Treime şi a statutului Fiului faţă de Tatăl, în contextul crizei ariene[3]. Fratele Filip citează exact atât din cartea istoricului religiilor cât se potriveşte tezei sale. Contextul afirmaţiei citate este dată de discuţia precedentă privind natura lui Hristos: a fost El Dumnezeu adevărat, aşa cum susţineau ortodocşii, sau a fost doar o divinitate secundară, cum susţineau arienii.

Nu este vorba de o controversă între teologi: dogma Trinităţii pasiona mulţimile. Căci, dacă Isus Hristos nu era decât o divinitate secundară, cum se putea crede că avea puterea să salveze lumea? (Mircea Eliade, op. Cit., p. 467)

După asta ne spune Eliade că „Sanctificarea treptată şi, în cele din urmă, divinizarea Măriei reprezintă mai ales opera evlaviei populare”. Departe de a fi rodul triumfului spiritului păgân, adus în Biserică de cei creştinaţi doar cu numele, mariologia este o parte a teologiei născută din dorinţa de a afirma şi apăra divinitatea Domnului şi Mântuitorului nostru. Sau, cel puţin, asta ne spune Eliade, şi în această privinţă cred că are dreptate.

Deci, până şi la un autor de acest fel mariologia ajunge să fie pusă în contextul hristologiei, al cărei aspect este în fapt şi de drept.

În încheiere aş dori să spun câteva cuvinte privind „divinizarea” Mariei. Mi se pare că termenul este foarte prost ales, pentru că este echivoc. Când vorbim despre „divin” creştini şi păgâni ne referim la lucruri diferite. Folosim acelaşi termen, dar nu cu acelaşi înţeles. De aici se nasc o serie de confuzii regretabile, iar Eliade nu face nimic să le evite, ceea ce mi se pare regretabil.

Când noi creştinii ne referim la „divin”, folosim epitetul cu referinţă la Dumnezeu, fiinţa care se află în afara şi înaintea ordini creaţiei, pe care o precedă. De aceea, Dumnezeul creştin este complet independent faţă de constrângerile acestei ordini, pe care El a rânduit-o de la început. În acest sens, El este omniprezent (nu este legat de nici un loc al creaţiei sale), omnipotent (nimic din creaţia Sa nu îi limitează puterea) şi omniscient (cunoaşte la perfecţie creaţia pe care El a chemat-o la existenţă din nimic).

În schimb, o divinitate păgână este doar o fiinţă din cadrul ordinii cosmice. În ierarhia lumii se află pe o treaptă mai înaltă decât oamenii, dar nu se află în afara ordinii acesteia. De aceea zeii păgâni sun fiinţe limitate prin definiţie. Nu degeaba ei sunt supuşi sorţii, care îi va doborâ în cele din urmă. Domnia lui Zeus se va sfârşi la un moment dat, aşa cum domnia tatălui său, Cronos, a luat sfârşit deja. Odin şi Thor vor fi ucişi la sfârşitul lumii, potrivit profeţiilor nordice.

În măsura în care ar fi să facem asemănări între fiinţele panteoanelor păgâne şi „panteonul” creştin, zeii păgâni s-ar afla la acelaşi nivel cu arhanghelii, sau, cel puţin, cu îngerii din corurile superioare.

Astfel, la ce ne putem referi vorbind despre „divinitatea” Mariei. În nici un caz la divinitate în sens creştin. Maria nu a existat înaintea creaţiei şi acum nu se află în afara sa, precum Dumnezeul creştin. Din contră, este o creatură. Deci, prin definiţie nu este divină. Dar nici nu este indicat să se folosească termenul „divin” într-un sens echivalent sensului folosit de păgâni, pentru că aici suntem în context creştin.


[1] Nôtre Dame, în cinstea căreia s-au ridicat cele mai multe catedrale medievale

[2] Vezi p. 138 a cărţii sale unde Cornel Filip susţine învăţătura naşterii Domnului din fecioară.

[3] Erezia ariană a contestat divinitatea lui Isus, pe care Îl considera o creatură.

Anunțuri
Published in: on Martie 18, 2013 at 6:31 pm  Comments (5)  

The URI to TrackBack this entry is: https://mihaisarbu.wordpress.com/2013/03/18/cum-a-ajuns-maria-o-zeita-pagana/trackback/

RSS feed for comments on this post.

5 comentariiLasă un comentariu

  1. Atunci cand ii zici fecioarei Maria imparateasa cerului,mijlocitoare intre Dumnezeu si Om atribute exclusive ale Domnului Isus atunci ea devine idol .Mai mult…
    Vezi povestea lui Osiris si a lui Isis din cosmogonia egipteana.
    Vrei nu vrei ajungem tot la Nimrod si Semiramida.Aceste personaje ce nu priesc deloc catolicismului.

  2. Mai rau biserica catolica si ortodoxa o face pe Maria dumnezeu,, nascatoare de Dumnezeu, imparateasa cerurilor,si intermediar intre om si dumnezeu, ,,Biserica ne invata sa ne rugam la creatie nu la creator, Biblia spune ca maria erea mama lui Isus pentru ca ea a fost fara prihana, dumnezeu a aleso, Ea sa supus erea credincioasa,Dumnezeu sa intrupat in maria, sa divinizat, Dumnezeu Tatal, Dumnezeu fiul, Isus. Maria a avut si alti copii, iacov, intermediar este domnul isus, Maria si sfintii au fost slujitorii ca si noi crestinii, nu au fost divinitatii. Amin multii preotii stiu, dar totul este manipularea maselor si politic,sa scoata banii dupa icoane. Domnul sa ne schimbe mentalitatea primitiva.Amin

    • –iacov nu a fost copilul mariei, era copilul lui iosif…probabil din prima casatorie, de care biblia nu aminteste nimic, fiind mai mare in varsta ca iisus(biblic)…

  3. Isaia 48:11 Nimanui nu voi da slava Mea!

    Cred ca se aplica atat aici, cat si in problema moastelor.

  4. Dar miracolele pe care le produc icoanele si statuile nu sunt bune sau cum? Ca sa nu mai vorbesc de cei care se plang cum ca si crestinismul este anti-feminist etc.si distrug elementul feminin cel mai important.
    Din rai a cazut omul cautand sa afle mai mult decat a considerat Dumnezeu de cuviinta si util omului sa stie si sa inteleaga.
    Profetul isaiah vorbea in 48:11 despre faptul ca oamenii nu vor primi niciodata puterile la care viseaza ci alte rasplate pentru credinta, si nicicum precum au Sfintii Ingeri.
    Evangelistii cred, multi dintre ei, ca vor ajunge nemuritori si alte asemenea lucruri.
    Observi care credinta naste ceva bun in om dupa rezultate.
    Dumnezeu zice: veniti si va desfatati la masa mea!
    Oamenii raspund dupa ce s-au destulat: „auzi, buna mancarea, dar care-i faza cu mama ta ? ca unii se inchina la ea si eu nu cred ca merita.”
    Zic oameni destulati pentru ca cei in trebuinta si suferind nu prea ii stiu sa nu duca dorul unei mame in cer.
    N-a fost buna mancarea, copii?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: