Închinare în Duh şi Adevăr (Ioan 4: 24)


woman_at_the_wellVăzând bogăţia cultului catolic credincioşii evanghelici au impresia că este vorba de infiltrări păgâne, care dovedesc apostazia Bisericii Romei O închinare veritabilă ar trebui să fie, spune ei, interioară, adică “în duh şi adevăr”. Toată această desfăşurare de culori, forme, mirosuri, sau jocuri de lumini şi umbre, nu se potrivesc unei închinări aşa cum ne învaţă Noul Testament.

Dar să cercetăm mai de-aproape pasajul din Evanghelia după Ioan pe care evanghelicii îl aduc ca dovadă împotriva închinării liturgice:

„Doamne”, I-a zis femeia, „văd că eşti proroc. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” „Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4: 19-24)

Ioan şi Otniel Bunaciu cred că:

Sentimentul religios este strict interior, religia adevărată este religia care produce schimbări lăuntrice în fiinţa omului şi aceasta nu se poate face printr-o impresionare exterioară. Din contră, s-a observat, din punct de vedere psihologic, că omul întotdeauna mai uşor şi mai bucuros împlineşte formele exterioare ale religiei, deşi ele sunt mai grele fără să îndeplinească forma interioară. Vedem lucrul acesta în cazul israeliţilor care aduceau jertfe de animale la altarul Templului, dar nu au adus jertfa inimii, de aceea Dumnezeu s-a scârbit de jertfele lor, pentru că erau închinăciuni formale exterioare din care lipsea tocmai ce dorea Dumnezeu să se realizeze, jertfa inimii.

Pentru ca să se înlăture acest neajuns al religiei Vechiului Testament, Dumnezeu înlocuieşte închinăciunea formală, externă, cu o închinăciune absolut de natură interioară, în duh şi în adevăr. Iar Isus în discuţia cu o samariteancă spune răspicat: „Dumnezeu este Duh şi cine se închină Lui, trebuie să se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4:24) (Ioan Bunaciu şi Otniel Bunaciu, Explicarea doctrinelor biblice, Ed. Cartea universitară, 2004, p. 260)

Indiferent de unde au luat ideea cum că închinarea nou-testamentală ar fi „o închinăciune absolut de natură interioară, în duh şi în adevăr”, cu siguranţă nu au luat-o din acest pasaj. Din contră, pornind la drum cu această presupoziţie ei mai degrabă citesc în textul biblic ceea ce deja credeau pentru că au găsit-o în tradiţia protestantă, primită din bătrâni, din vremea Reformei.

Ce spune, de fapt, Isus? Ca să înţelegem acest lucru trebuie să scoatem pasajul din contextul dezbaterilor dintre protestanţi şi catolici privind închinarea autentică şi să îl repunem în contextul dezbaterilor dintre iudei şi samariteni privind identitatea templului autentic, de care aparţine. Samaritenii erau urmaşii unor evrei rămaşi în Palestina după ce fraţii lor au fost târâţi în robie, amestecaţi cu imigranţi păgâni aduşi de asirieni. Aceşti străini şi-au adus zeii şi obiceiurile lor, dar au cinstit şi pe Cel pe care Îl considerau zeu local. Povestea originii acestui popor este prezentată în 2 Împăraţi 17.

Samaritenii au construit un templu al lor, separat şi independent de cel din Ierusalim, şi au susţinut că acesta ar fi templul autentic al Domnului. Iudeii întorşi din exil, care au reconstruit Templul autentic nu au fost de acord, iar între cele două popoare a apărut o duşmănie ce s-a înteţit cu timpul. Aceste evenimente stau în spatele întrebării samaritencei. Ea observă că are de-a face cu un om al lui Dumnezeu şi profită de ocazie să vadă dacă partida sa are dreptate sau partida opusă. Isus îi spune că iudeii au Templul autentic şi nu samaritenii, dar asta nu mai contează, pentru că în curând acest Templu, aşa autentic cum este, va deveni superfluu.

blood_curtainDe ce va deveni superfluu? Pentru că Templul a fost o icoană a mântuirii viitoare, ori acea mântuire a şi venit cu Isus. Nu este întâmplător faptul că Isus promite să reclădească Templul în trei zile dacă va fi distrus. El nu vorbea metaforic. Templul însuşi a fost o metaforă pentru realitatea care este Isus Hristos şi lucrarea Sa. După Isus Templul nu îşi mai are rostul pentru că nu mai are de prevestit nimic. Tot ceea ce semnifica a fost împlinit. De atunci încolo poporul lui Dumnezeu nu are un Templu anume, sau un munte anume la care să se închine: biserici pot fi construite în toată lumea, pentru că Biserica merge acum în întâmpinarea neamurilor: Domnul nu mai are un popor identificabil etnic, sub forma unei comunităţi politice cu un centru geografic, precum cei iudaic sau samaritenii. La asta se referă Isus în context şi nu la o presupusă închinare neliturgică.

Dar, la ce se referă Isus când spune că „vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl”? Înseamnă asta că închinarea adevărată urmează să fie una exclusiv spirituală, adică exclusiv interioară? În nici un caz. Când ne mântuieşte Dumnezeu nu face distincţie între exterior şi interior. Ne mântuieşte complet. De aceea închinarea pe care I-o datorăm trebuie să fie atât interioară cât şi exterioară. Închinarea noastră trebuie să fie „în duh”, în sensul că trebuie să fie „în Duh”, adică în Duhul Sfânt, care lucrează în Biserică. Ori, Duhul Sfânt nu are o relaţie privilegiată cu o parte a persoanei noastre, fie ea şi sufletul nostru, în defavoarea altei părţi, fie ea şi trupul nostru. Nu de alta, dar, biblic, „sufletul” nu este partea noastră spirituală, opusă celei trupeşti. Asta e o idee platonică cu rădăcini orfice şi pitagorice. Scriptura vorbeşte despre suflet ca despre întreaga persoană umană. Când Dumnezeu i-a suflat în nări lui Adam suflare de viaţă, iar „omul s-a făcut astfel suflet viu” asta nu înseamnă că ţărâna formată de Dumnezeu s-a dematerializat devenind un suflet imaterial. În acest caz „suflet viu” se referă atât la ceea ce Platon numea suflet cât şi la trupul fizic, adică se referă la întreaga persoană umană.

Anumite doctrine biblice nu le putem înţelege decât dacă suntem dispuşi să luăm termenii folosiţi de Biblie cu sensul lor biblic şi nu cel impus de tradiţia filosofică, nobilă, ce-i drept, a lui Socrate, Platon şi Aristotel.

Biserica Catolică împlineşte pe deplin această profeţie, chiar şi prin numele său. Sensul afirmaţiei lui Isus este tocmai o profetizare a caracterului universal (catolic) al Biserici sale. Noi nu ne mai strângem într-un Templu naţional, în care slujesc preoţii unei naţiuni de sânge, aleasă dintre alte naţiuni. Din contră, poporul Noului Legământ transcende graniţe naţionale şi îşi răspândeşte locurile de închinăciune de-a lungul şi latul globului. Iar fraţilor evanghelici le putem promite că îndată de călătoriile spaţiale comerciale vor deveni viabile economic Îl vom duce pe Hristos euharistic şi dincolo de suprafaţa acestui glob îngust.

Această închinare Tatălui în duh (adică în Duhul Sfânt) şi adevăr (adică în Fiul), răspândită dincolo de graniţele comunităţii etnice a Israelului este ceea ce Isus îi prevesteşte femeii şi nu altceva. Cu siguranţă nu o închinare „absolut interioară”, dezincarnată şi criptopăgână. Iar femeia samariteancă este recipientul ideal al acestui mesaj încurajator. Samaritenii erau un grup etnic separat de iudei şi dispreţuit de aceştia. Isus îi spune femeii că iudeii au dreptate să se creadă deţinătorii adevăratei revelaţii şi adevăratului Templu, dar că în curând Legământul se va deschide spre toate etniile, inclusiv spre samariteni. Ceea ce s-a şi întâmplat şi este în curs de desfăşurare, prin activitatea misionară a Bisericii Sale. Ad Majorem Dei Gloriam!

Anunțuri
Published in: on Martie 18, 2013 at 9:10 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://mihaisarbu.wordpress.com/2013/03/18/inchinare-in-duh-si-adevar-ioan-4-24/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: