Un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos (1 Timotei 2:5)


Child Jesus Preaching in the TempleCornel Filip exprimă consensul evanghelicilor privind problema mijlocirii sfinţilor când spune în cartea sa:

Sfînta Scriptură spune însă că între Dumnezeu şi om nu există nici un alt mediator în afara lui Cristos: Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur [mediator] între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Cristos (1 Timotei 2:5). Interpunerea între Dumnezeu şi om a sfinţilor are una dintre cele mai grave consecinţe, deoarece îl îndepărtează pe omul păcătos de harul lui Dumnezeu care aduce mîntuirea (Cornel Filip, Păgânizarea creştinismului apostolic, Ed. Agape, Făgăraş, p. 155).

Problema cu acest argument este că se sprijină pe o confuzie. Fără discuţie, există un singur mijlocitor între Dumnezeu şi noi: Mântuitorul. Asta în sensul că numai Domnul a putut să facă ispăşire pentru noi, nici o creatură nu ar fi putut face asta. Dar atunci când vine vorba despre aplicarea mântuirii la o persoană sau alta avem de-a face cu o mulţime de mijlocitori. Nu de alta, dar Pavel ne spune „credinţa vine în urma auzirii” (Romani 10: 17). Ori, asta nu înseamnă că Isus în persoană ne apare la fiecare în parte să ne ţină o predică, ci se foloseşte de cei care vestesc Cuvântul lui Dumnezeu, de la amvon, prin cărţi, la radio sau în orice alt mod. Faptul că noi auzim Cuvântul mântuitor prin intermediul unui muritor de rând ca noi, care mijloceşte astfel pentru noi, nu anulează unicitatea mijlocirii Domnului. În ce Îl priveşte pe Isus, El este unicul mijlocitor în sensul că El este cel care a oferit ispăşirea pentru păcatele noastre Tatălui. În ce îl priveşte pe predicatorul care îi aduce la Hristos pe necredincioşi, el este un mijlocitor pentru Cuvânt în sensul că el colaborează (mai precis, e folosit de Duhul Sfânt) la aplicarea unora sau altora a unicei ispăşiri a „omului Isus Hristos” (1 Timotei 2: 5)

Dacă am înţeles bine acest punct vom înţelege în ce fel putem vorbi şi de o mijlocire a sfinţilor, a clerului sau a sacramentelor, fără a aduce atingere unicei mijlociri a Mântuitorului. În acest sens este posibil ca despre nişte biete creaturi să se spună că sunt „împreună-lucrătoare cu Dumnezeu”. Iată pasajul:

Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt totuna; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui. Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. (1 Corinteni 3: 6-9)

Dumnezeu nu face toate lucrurile direct şi nemediat, ci, atunci când vine vorba de aplicarea mântuirii obţinute prin unica ispăşire a lui Hristos se foloseşte de „împreună-lucrători”. Când ne rugăm pentru ceilalţi suntem „împreună-lucrători cu Dumnezeu”. Când dăm o mărturie în faţa altora despre Isus suntem „împreună-lucrători cu Dumnezeu”. Când ne pocăim şi ne lepădăm de omul vechi suntem „împreună-lucrători cu Dumnezeu” (spre propria mântuire). În nici una din aceste cazuri mijlocirea şi participarea noastră la punerea în aplicare a planului mântuirii nu atinge în vreun fel unica mijlocire a Domnului.

Dar să vedem, totuşi, ce ne spune versetul cu pricina în contextul său, pentru că asta este ceea ce contează cu adevărat:

St. Paul1. Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţămiri pentru toţi oamenii, 2. pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. 3. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, 4. care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. 5. Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, 6. care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită, 7. şi propovăduitorul şi apostolul lui am fost pus eu – spun adevărul în Hristos, nu mint – ca să învăţ pe Neamuri credinţa şi adevărul. (1 Timotei 2: 1-7)

La ce se referă în context, deci, formula „un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni”? Timotei este rugat să mijlocească prin rugăciune în faţa lui Dumnezeu pentru împăraţi şi dregători, care în momentul respectiv erau cu toţii păgâni şi idolatri. Dar de ce să se roage un creştin pentru mai marii săi politici păgâni, sau comunişti, sau mai-ştiu-eu-ce-işti? De ce au nevoie închinătorii la idoli de rugăciunile noastre, ca şi creştini? Acestea sunt întrebări pe care orice creştin şi le poate pune la un moment dat, iar Pavel tocmai la asta răspunde. Ca să înţelegem corect ceea ce spune apostolul trebuie să ţinem cont de problemele la care el răspunde.

Deci, de ce au nevoie închinătorii la idoli de rugăciunile noastre, ca şi creştini? Pentru că indiferent în ce cred aceştia, Dumnezeu este unul singur, iar bunul mers al societăţii are nevoie de asistenţa Sa. Chiar dacă un preşedinte şi dregătorii săi Îl resping pe Domnul în favoarea unor idoli falşi, Dumnezeu rămâne la fel de Dumnezeu şi la fel de unic. Iar supuşii acestora au nevoie de o conducere asistată de singurul Dumnezeu adevărat şi de singurul Domn adevărat.

Despre asta vorbeşte Pavel. De aceea poate el să spună în versetul 5 că „este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni”, în ciuda faptului că eş însuşi l-a îndemnat tocmai pe Timotei în versetul 1 să devine un mijlocitor între oameni şi Dumnezeu. Aşa cum nu există contradicţie între versetele 1 şi 5 al acestui pasaj, nu există contradicţie nici între funcţia de mijlocitoare a Mariei, sau a sfinţilor din cer, sau a clerului catolic. Biserica întreagă este chemată să mijlocească, precum Timotei, indiferent că este vorba de Biserica de pe Pământ, sau cea aflată deja în Cer, indiferent că este vorba de cei în viaţă, sau cei deja mutaţi la Domnul.

Vedem încă o dată că argumentul biblic al anticatolicilor nu este deloc biblic. Evanghelicii care invocă 1 Timotei 2: 5 şi a sa formulă „este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni”, o fac scoţând din context acest verset. Aceştia se fac vinovaţi de o falsificare a textului Biblic, comparabilă cu cea pe care o face Diavolul când Îl ispiteşte pe Domnul în pustie, citându-i din Vechiul Testament versete scoase din context. Avem de-a face cu o folosire demonică a Bibliei.

Dar să revenim la sfinţii noştri. Cei din cer sunt cei care, fiind mai aproape de Dumnezeu decât noi cei aflaţi în procesul de curăţire de păcate, ne pot ajuta mai mult decât oricine dintre cei în viaţă, dincoace de Cer. Iacov ne aminteşte că „mare putere are rugăciunea celui neprihănit” (Iacov 5: 16), cu referire la rugăciunea pe care fraţii o datorează moral unii altora. Cu atât mai mult ne va ajuta să avem sfinţi în Cer, atât de aproape de Dumnezeu, care să se roage pentru noi.

Cornel Filip ne mai spune că

Astfel, Tradiţia bisericească a luat dreptul omului de a merge direct la Dumnezeu prin Cristos, aşezînd între om şi Dumnezeu o pleiadă întreagă de sfinţi, dorind să arate în felul acesta „utilitatea” clerului, deoarece numai prin intermediul lor se poate ajunge la Dumnezeu (p. 154 ).

Să lăsăm la o parte inconsistenţa logică a afirmaţiei, adică non sequitur-ul care desparte mijlocirea sfinţilor de cea a clerului.

Atât timp cât nu avem fiecare câte o întâlnire directă cu Isus cel înviat, în vedenie, vis sau prin orice alt fel de revelaţie personală nici unul din noi nu mergem direct la Dumnezeu. Asta e valabil atât pentru creştinismul tradiţional (ortodox şi catolic), cât şi pentru protestantism. Atât timp cât ne folosim de mijlocirea Cuvântului scris al lui Dumnezeu, sau de mărturia altor creştini, de rugăciunile fraţilor noştri întru credinţă şi de exemplul lor personal pentru a ne întoarce spre Dumnezeu şi a rămâne pe cale, nu putem vorbi de „a merge direct la Dumnezeu prin Cristos” în ce priveşte aplicarea ispăşirii unice a Domnului pentru noi.

Diferenţa dintre catolici şi protestanţi nu este, deci, aceea că primii au tot felul de mijlocitori pe lângă Hristos, pe când ceilalţi merg, chipurile, la Dumnezeu direct, prin Hristos. Mijlocirea Domnului este unică, dacă vorbim de lucrarea Sa de ispăşire, dar mijlocirea altora este inevitabilă în ce priveşte aplicarea ispăşirii. Ca în atâtea cazuri pe care le-am văzut deja versetele biblice pe care fraţii noştri evanghelici le prezintă drept dovezi irefutabile ale caracterului nescriptural al unor învăţături sau practici catolice nu contravin deloc credinţei Bisericii Romei, decât dacă sunt interpretate neglijent.

Anunțuri
Published in: on Martie 18, 2013 at 9:05 pm  Comments (5)  

The URI to TrackBack this entry is: https://mihaisarbu.wordpress.com/2013/03/18/un-singur-mijlocitor-intre-dumnezeu-si-oameni-omul-isus-hristos-1-timotei-25/trackback/

RSS feed for comments on this post.

5 comentariiLasă un comentariu

  1. GREUTATEA SI RESPONSABILITATEA LUCRATORULUI…este cel mai potrivit raspuns la tema aceasta,pe care o gasiti pe Resurse Crestine,de autorul Singeorzan Teodor

  2. Fratele meu, predicatorul, preotul sunt in viata da ei ajuta la purtarea poverilor altora, da se pot ruga pt credinciosi (asta le e chemarea), dar si ei se roaga LUI ISUS! Nu iau locul lUI Isus si nu sunt mijlocitori DIRECTI! Isus singurul care sta la DREAPTA Tatalui, si caruia i S-a dat putere
    !

  3. Incurci lucrurile. proorocii si apostolii au fost de-a lungul timpului folositi pentru a transmite poporului Cuvantul lui Dumnezeu, Au fost deci folositi ca niste „canale” de comunicare. Acestia sunt doar „mesagerii” lui Dumnezeu, si in niciun caz nu sunt „mijlocitori” intre Dumnezeu si om. Si cum ar putea ca un om muritor si supus pacatului sa fie mijlocitor intre noi si Dumnezeu? Caci toti suntem supusi greselii si pacatului si numai Omul Isus Hristos a fost sfant si a dus o viata fara pacat. Si tocmai din acest motiv mantuirea noastra este posibila numai in numele Lui si numai prin mijlocirea Sa. Scrie in 1 Ioan 2,12 „Va scriu, copilasilor, fiindca pacatele va sunt iertate pentru Numele Lui”. Deci nu pentru numele apostolilor, sau al proorocilor, al preotului sau al papei. Sa nu incurcam lucrurile.

  4. Statutul sau conditia primilor crestini difera de a noastra in ce priveste raportarea la Dumnezeu ?
    In timp ce in primul secol „sarmanii” frati ai nostri nu aveau asa multime de sfinti in ceruri, abia incepuse sa fie”populat” cu sfinti-mijlocitori, cei din sec. 20 sunt privilegiati sa aiba o armata de mijlocitori in locurile ceresti… Ce partinire, ce nedreptate, acum avem sfinti-mijlocitori specializati pentru tot felul de nevoi, atunci nu indrazneau sa se roage celor morti din vechiul testament, azi sunt canonizati si aceia, precul sf. Ilie caruia i se roaga sarmani azi pentru ploaie.
    Atat primii ucenici cat si ultimii care vor fi pe acest pamant vor avea exact acelasi privilegiu de a i se adresa direct Lui Dumnezeu fiind in/unit cu Isus Cristos in locurile ceresti. Cine are Duhul Lui Cristos in el va pricepe aceasta.

    • Perfect răspuns, de accord!ma pregăteam sa scriu într un mod mai obraznic:bine ca am evoluat de ne am făcut pile pana și în Rai!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: