„Contra naturii” – verdictul culturii clasice şi a revelaţiei creştine despre homosexualitate


Probably_Valentin_de_Boulogne_-_Saint_Paul_Writing_His_Epistles_-_Google_Art_Project Potrivit unei prejudecăţi comune homosexualitatea este condamnată de către creştini „pentru că aşa scrie în Biblie”. Este adevărat că Scriptura condamnă explicit acest păcat şi este adevărat, de asemenea, că mulţi creştini se mulţumesc cu atât, fără să îşi pună mai multe întrebări. Dar este la fel de adevărat că o astfel de atitudine la un creştin este contrară cuvântului Scripturii. Când Dumnezeu ne dă legi El nu aşteaptă doar să le urmăm, ci să le şi înţelegem scopul. Legile pe care ni le dă nouă sunt spre binele nostru, deci dacă ajungem să le înţelegem motivul, vom înţelege ceva despre rostul nostru şi despre relaţia noastră cu El şi cu restul creaţiei.
Este important, de aceea, să trecem dincolo de simpla afirmare a poruncii biblice şi să căutăm să-i înţelegem menirea. Astfel vom ajunge să înţelegem mai bine miza unor ideologii contemporane, profund nocive.
Dacă unui opozant al practicilor homosexuale i s-ar cere un argument pentru vederile sale, cel mai probabil ar spune ceva de genul: „este ceva împotriva naturii”. Dar ce înseamnă acest lucru? Împotriva cărei naturi? Găsim condamnări ale acestui viciu atât în Scriptura creştină, cât şi în cultura clasică. Apostolul neamurilor o numeşte astfel în scrisoarea sa către biserica din capitala Imperiului:
Aceștia au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună: au cinstit și au adus cult creaturii în locul Creatorului, care este binecuvântat în veci. Amin! De aceea i-a lăsat Dumnezeu [pradă] patimilor rușinoase: astfel, femeile lor au schimbat raporturile firești cu cele împotriva naturii (para physin). La fel și bărbații, abandonând raportul firesc cu femeia, s-au aprins de patimă unii pentru alții; săvârșind nerușinarea bărbați cu bărbați, și-au primit ei înșiși cuvenita răsplată pentru perversiunile lor. Și, deoarece ei nu au considerat important să ajungă la Dumnezeu prin cunoaștere, Dumnezeu i-a lăsat [pradă] unei minți necugetate ca să facă cele nepermise. (Romani 1: 25-28, trad. A. Bulai)
Acceptarea socială a homosexualităţii este, deci, efectul ignoranţei. Dumnezeu i-a lăsat pradă acestui viciu pe păgâni pentru că aceştia au refuzat cunoaşterea Lui, deşi le stătea la dispoziţie prin raţiunea naturală. Chiar fără revelaţia dată prin Avraam şi urmaşii lui (Israelul după trup şi, mai apoi Biserica), raţiunea naturală a omului ar trebui să îl conducă pe acesta la cunoaşterea unui Dumnezeu unic, autor al creaţiei. Dar pentru că păgânii L-au ignorat, acest Creator i-a ignorat şi El, lăsându-i pradă unor vicii de nedescris.
Astfel, răspândirea practicilor homosexuale nu este decât un simptom al unui rău mai profund: ruperea de temeiul ultim al întregii creaţii. Asta aduce cu sine o dezaxare a creaturii în sine, iar rezultatul este ignorarea propriei naturi. Respingerea autorului naturii lucrurilor – inclusiv a naturii umane – nu poate duce decât la ignorarea naturii însăşi.
Apostolul nu este deloc original în ceea ce spune. Exact aceeaşi formulare o găsim şi la cel mai important filosof al Antichităţii:
„(…) trebuie să ne gândim că plăcerea, legată de actul procreaţiei, a fost dată atât părţii femeieşti, cât şi celei bărbăteşti, de către natură; cea legată de împreunarea masculilor între ei, sau a femeilor între ele, e împotriva naturii (para physin), şi cei ce au cutezat s-o practice mai întâi, au făcut-o din persuasiune şi desfrâu”. (Platon, Legile, I 636c, trad. E. Bezdechi)
În Grecia lui Platon homosexualitatea, sub forma pederastiei, era larg acceptată în rândul aristocraţiei, aşa cum se poate vedea chiar din scrierile filosofului din Atena. Dar atunci când e să îşi exprimă deschis propria părere se ridică împotriva prejudecăţilor contemporanilor săi şi propune o întoarcere înainte de vremea lui Laios, cel care potrivit legendei ar fi introdus pedrastia între eleni (Legile, 836c). Prin urmare, acceptarea socială a practicilor homosexuale este efectul unui regres istoric, potrivit autorului nostru. La început nu era aşa. Tot el îi acuză pe cretani că au inventat mitul lui Ganimede, cel răpit de Zeus îndrăgostit, ca să îşi justifice astfel depravarea.
Tema regresului istoric al umanităţii, ce se depărtează din ce în ce mai mult de cele divine, până când Creatorul revine şi ia în mână hăţurile, este parte integrantă a filosofiei platonice. Cel mai elocvent exemplu în această privinţă este un pasaj din dialogul Politicul, în care filosoful de la Atena ne formulează explicit această viziune, sub forma unui mit ilustrativ. Demiurgul rânduieşte întregul univers şi îl lasă apoi să îşi urmeze cursul firesc. Dar universul se degradează treptat, până când
Divinitatea care îl rînduise, văzînd că se află în dificultate şi temîndu-se ca nu cumva, tulburat şi dezmembrat de tumult, să se scufunde în marea fără sfârşit a neasemănării, aşezându-se din nou la cârma acestuia şi întorcând părţile vătămate şi dezmembrate în perioada de evoluţie prin forţă proprie la starea de mai-nainte, îl ordonează şi, redresîndu-l, îl face din nou nemuritor şi veşnic tînăr. (Politicul 273e)
Nimic original în această viziune. Ea îşi are rădăcinile într-o concepţie mult mai veche şi universal răspândită a degenerării treptate a oamenilor. Miturile din toată lumea o confirmă. Dar este important să vedem că şi istoria biblică a mântuirii are aceeaşi temă ca subtext.
De la Cain şi Abel până la Noe istoria omenirii ne este prezentată ca o lungă afundare în violenţă şi păcate. Scriptura nu neagă progresul tehnologic înfăptuit în acest timp, dar ne face să înţelegem că sub alte aspecte urmaşii lui Adam nu au progresat de loc, din contră.
Sodoma şi Gomora au fost distruse doar la capătul unei lungi degenerări şi afundări în păcate. Homosexualitatea generalizată nu a fost decât una dintre acestea, chiar dacă a fost scânteia care a declanşat incendiul distrugerii. Când Domnul îşi mustră propriul popor prin gura profetului Ezechiel el îl compară cu Sodoma:
Viu sunt eu – oracolul Domnului Dumnezeu – Sodoma, sora ta, ea și fiicele ei nu au făcut după cum ai făcut tu și fiicele tale. Iată, aceasta a fost nelegiuirea Sodomei, sora ta: aroganță, belșug de pâine și lipsă de griji pentru ea și pentru fiicele ei; dar mâna celui nevoiaș și a celui sărac nu au întărit-o. Ele s-au înălțat și au făcut lucruri abominabile înaintea mea; eu le-am îndepărtat când am văzut. (Ezechiel 16: 48-50)
Să observăm că homosexualitatea nici măcar nu este menţionată aici. Asta pentru că ea vine doar la sfârşitul unui lung process de afundare în păcat şi viciu.
Cucerirea ţării Canaanului ne înfăţişează aceeaşi temă a progresului întru păcat şi vicii. Domnul îi promite lui Avraam Ţara Sfântă, dar îi spune că doar urmaşii lui peste generaţii vor putea să se bucure de ea:
Tu vei pleca la părinții tăi în pace și vei fi îngropat după o bătrânețe fericită. A patra generație, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea amoreilor nu și-a împlinit până acum măsura” (Geneza 15: 15, 16)
Dumnezeu nu intervine în cazul canaaneenilor decât atunci când aceştea au ajuns la un anumit punct al degenerării, ca şi în cazul Sodomei sau a generaţiei lui Noe.
Nici Biblia şi nici cultura clasică nu contestă progresul tehnologic. Dar nici una, nici alta nu cade în capcana asocierii acesteia cu un presupus progres moral. O astfel de confuzie a devenit, însă, în vremuri modern un loc comun, pe cât de răspândit pe atât de greşit. Bunăoară, faptul că un viciu devine o virtute în ziua de astăzi pentru mulţi dintre noi nu este un argument în favoarea viciului. Este doar un semn al vremurilor.
Apostolul creştin şi filosoful păgân se află, deci, într-un acord total, şi chiar se completează reciproc. Pentru amândoi lumea în care trăim are un temei în ceva ce transcende existenţa noastră. Pentru Platon aceste temei ultim este Idea Binelui, cea de dincolo de fiinţă. Rostul filosofiei este, astfel, acela de a contempla acest Bine transcendent, care este măsura tuturor lucrurilor, şi aplicarea acestei cunoaşteri în viaţa de zi cu zi şi în societate. Revelaţia creştină ne arată că acest Bine transcendent nu este o simplă Idee în sens platonic, ci un Dumnezeu personal.
Plato Aristotle SocratesAristotel vine să completeze această viziune, prin concepţia sa despre scop (telos). Chiar dacă nu putem fi de acord cu toate detaliile filosofiei sale (sau a lui Platon), este clar că dacă lucrurile au o natură a lor, care îi defineşte, atunci acestea au fiecare câte un rost în lume. Nimic din ceea ce există nu e la întâmplare, ci îşi are locul său şi rostul său. Acest lucru este valabil şi pentru oameni în general, dar şi pentru bărbaţi ca bărbaţi şi femei, ca femei. Există o natură umană, dar în cadrul ei există şi o natură bărbătească şi una femeiască. Dacă le ignorăm nu vom putea fi oameni în sens deplin.
Având, deci, o natură şi un rost vom cunoaşte bucuria împlinirii personale doar dacă vom împlinii rostul naturii ce ne-a fost dat. Dar pentru asta trebui să ne cunoaştem natura şi rostul său.
Ajunşi în acest punct ne putem da seama de miza ideologiei gender. Ea nu poate decât să aducă nefericire personală şi robie politică. Această afirmaţie va părea paradoxală multora: nu cumva lupta pentru egalitate în drepturi pentru toate orientările sexuale va aduce libertate politică şi fericire individuală? Ei bine, nu şi iată de ce.
Un argument adesea folosit de apologeţii viciului de care ne ocupăm aici este acela că cei care simt o atracţie erotică spre cei de acelaşi sex s-au născut aşa. Ori, dacă aşa s-au născut înseamnă că asta e natura lui, pe care nu o pot schimba, şi trebuie să fie lăsaţi să trăiască în conformitate cu ea. Astfel, atracţia pe care o simt ar fi ceva natural.
Confuzia din acest argument are efecte dezastruoase politic. Natura este redusă la natura individului, aruncându-se la gunoi natura umană şi natura celor două sexe complementare. Se ajunge, în aceste condiţii, să se confunde pornirile şi poftele de moment ale individului cu natura sa. În felul acesta chiar individul însuşi îşi va închide orizontul, rămânând prizonierul pornirilor sale cele mai elementare, fără să mai cunoască ceva dincolo de sine, spre care să tindă.
Potrivit eticii clasice personalitatea noastră individuală este ceva ce trebuie cultivată, pentru că nimeni nu se naşte un om împlinit. În urma cultivării sufletului şi a trupului omul se ridică deasupra limitelor sale individuale şi îşi împlineşte vocaţia de om. O parte a acestei cultivări este şi cultivarea propriei bărbăţii sau propriei feminităţi, după caz, pentru că virilitatea şi feminitatea sunt forme de maifestare ale umanităţii.
Nici nu este de mirare, deci, că homosexualitatea devine acceptată la nivel social într-o lume ca a noastră. Este vorba de un simptom pentru un rău mai profund. Individualismul contemporan îl închide pe individ în propria efemeritate, negând orice altă natură în afara naturii individului. Acesta nu recunoaşte nimic dincolo de sine şi, astfel, îşi pierde orice şansă ca să se autodepăşească (ca individ), sau să se împlinească (ca om, bărbat sau femeie). Am clădit o întreagă cultură întemeiată pe goana spre satisfacerea tuturor viciilor imaginabile şi inimaginabile. Trăim într-o civilizaţie a cărei motor este căutarea de noi şi noi senzaţii, cât mai tari. Şi, între timp, ne desensibilizăm din ce în ce mai mult, pentru că orice senzaţie tare pe care o atingem, va cere una şi mai tare pentru data viitoare.
Rezultatul politic al acestei negări a oricărei nature, în afara „naturii” fiecărui individ în parte, este că singurul temei pentru legi este dorinţa şi aşteptările individului. Noi nu mai avem drepturi naturale, adică izvorâte din însăşi natura noastră de om, ci doar drepturi prin consens. În felul acesta se pot inventa noi şi noi „drepturi” în funcţie de imaginaţia şi depravarea fiecărei noi generaţii.
Dar mai înseamnă un lucru. Dacă drepturile sunt naturale, adică ne sunt date de natura noastră, atunci nici o putere politică nu ni le poate lua, pentru că nu poate avea acest drept. Însă dacă drepturile noastre sunt efectul unui consens social, atunci ele ne sunt date şi ne sunt luate de opinia celor care guvernează. Puterea politică (adică statul secular) devine astfel sursa drepturilor noastre, iar noi îi vom fi întru totul aserviţi. Drepturile noastre vor intra în domeniul arbitrarului politicii, fără nici un temei durabil, în afara ideologiilor la modă şi a dorinţelor celor ce au acces la puterea politică.
Renunţând la ideea de natură umană se renunţa la drepturile naturale ce decurg din ea. Fără drepturi naturale rămânem doar cu drepturile pe care ni le acordă statul prin legile sale.
Iată de ce revoluţia sexuală înseamnă un triumf pentru puterea politică în faţa populaţiei pe care o guvernează. În spatele faţadei oferite de democraţie statul secular devine din ce în ce mai puternic şi îşi întinde controlul din ce în ce mai mult. Aşa cum revoluţiile politice din secolul XVIII şi XIX au concentrat şi au centralizat puterea politică, revoluţia sexuală îndepărtează ultimele piedici în faţa politizării complete a societăţii.
Aceasta este, deci, miza războiului cultural dintre progresişti şi conservatori în privinţa drepturilor aşa ziselor minorităţi sexuale. Respingerea unor astfel de practice împotriva naturii nu are o motivaţie obscurantistă, ci una raţională. A fi împotriva acceptării sociale a homosexualităţii nu vine dintr-o gândire umbrită de prejudecăţi, ci dintr-o judecată luminată de raţiunea naturală.
Noi creştinii stăm în drumul edificării acestui nou turn Babel, statul secular modern, cu care omul emancipat de Dumnezeu şi de propria natură vrea să se ridice până la ceruri. Doar că de data aceasta Dumnezeu s-ar putea să nu ne mai facă favoarea să dărâme El Însuşi monstruozitatea pe care am clădit-o. S-ar putea să o lase pur şi simplu să se prăbuşească sub propria greutate – un deznodământ mult mai tragic.

Brueghel-tower-of-babel

Anunțuri
Published in: on Septembrie 5, 2015 at 1:42 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://mihaisarbu.wordpress.com/2015/09/05/contra-naturii-verdictul-unui-apostol-crestin-si-a-unui-filosof-pagan-despre-homosexualitate/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: